- Timp preparare:
- 1 h 30 min
- Nivel dificultate:
- mediu
- Prezent in categoriile:
- Deserturi, La cuptor, Portocale, Visine, Iarna, Primavara, Vara, Toamna, Branza, Branza de vaci, Fructe, Lactate, Prajituri, Prajituri cu crema, Romanesti, Prajituri cu branza, Prajituri cu fructe, Prajituri cu visine, Prajituri gustoase, Blaturi de prajituri, Craciun, Revelion, Pasti, Zi de nastere, Pranz, Cina, Gustari, Gustoase, Deosebite, 1-2 porții
- Ingrediente principale:
- 225 g făină, 250 g zahăr, 1 pachet unt, 1 l lapte, esență de vanilie, 8 ouă, coaja rasă de la o portocală, sucul de la o portocală, un praf de sare
Practic, numele său își spune cuvântul - prăjitura inteligentă (sau deșteaptă) are nevoie doar de un mic start, urmând să se facă aproape de la sine. Nouă ne place să-i mai spunem și „prăjitura magică”, fiindcă deși băgăm la cuptor o singură compoziție, scoatem 3 straturi: două de blat și unul de cremă. Iată cele mai delicioase moduri de a prepara prăjitura deșteaptă:
Prăjitură inteligentă cu portocale
Vom avea nevoie de:
225 g făină
250 g zahăr (ce alegem: zahăr brun sau zahăr alb?)
1 pachet unt la temperatura camerei
1 l lapte
o păstaie de vanilie / sau esență
8 ouă
coaja rasă de la o portocală
sucul de la o portocală
un praf de sare
Modul de preparare:
Topim untul și îl lăsăm de-o parte să se răcească. Vom avea nevoie de el lichid, dar răcit. Frecăm gălbenușurile cu zahărul până când obținem o spumă și adaugăm ușor-ușor untul topit și răcit. Omogenizăm bine compoziția. Dupa omogenizare adaugăm făina, alternând cu laptele, pentru a nu se forma cocoloașe. Adăugam la compoziția obținută și esența de vanilie sau semințele din păstaie, coaja și sucul de portocală și amestecăm bine.
Preîncălzim cuptorul.
Separat batem albușurile cu un praf de sare până își dublează volumul și se transformă într-o spumă densă. Încorporăm albușurile în compoziția de gălbenușuri, amestecând cu o lingură de sus în jos (ca și când am împacheta o compoziție, în cealaltă). Este foarte important să nu amestecăm prea mult, pentru că vrem ca prăjitura să păstreze aerul în ea și să rămână pufoasă!
Ungem o tavă cu ulei și o tapetăm cu făină, dupa care turnăm compoziția în ea și dăm compoziția la cuptor timp de o ora și 10 minute, primele 5 minute la foc mare, apoi la foc mic. Este gata cand incepe sa se crape și să se rumenească (în funcție de cuptor, poate fi gata într-o oră, sau o oră și jumătate). Țineți ochii pe ea!
Imagine și rețetă preluate de AICI
Nota bene! Cel mai important lucru este să nu mișcați tava și să nu deschideți ușa cuptorului! După ce este gata, se scoate din cuptor și se lasă la răcit până când este complet rece. Se pudrează cu zahăr și se consumă alături de gem de portocale sau simplă!
Prăjitură deșteaptă cu vișine
Ingrediente:
6 ouă
225 g zahăr ( se recomandă 150 g zahăr tos + 75 g zahăr pudră, cu amidon)
2 linguri de apă
un praf de sare
190 g unt, topit și răcorit
170 g făină
750 ml lapte, călduț
1 linguriță oțet
300 g vișine
coaja rasă de la jumătate de lămâie
2 linguri cu vărf de zahăr / zahăr pudră
amidon
Mod de preparare:
Bateți bine 2-3 min gălbenușurile, zahărul (măcinat), sarea și apa, pâna când se transformă într-o cremă spumoasă, galben-pal. Turnați untul topit și răcorit în fir subțire, continuând să mixați încă 1 min. (veți obține o compoziție de consistența smântânii).
Înglobați apoi făina în 4 tranșe, amestecând cu un tel până la omogenizare (compoziția va deveni mai groasă).
Adăugați laptele, la început în fir subțire, iar apoi pe tot odată (acum compoziția va fi extrem de lichidă).
Separat, bateți albușurile împreună cu oțetul până obțineți o spumă tare. Adăugați spuma de albușuri în aluat în 3-4 tranșe, amestecând ușor cu telul de jos în sus.
Acest pas este foarte important; NU exagerați cu amestecatul.
Într-un bol separat, amestecați vișinele spalate, cu sâmburii scoși și scurse bine de apă, cu zaharul și coaja rasa de lămâie. Presărați eîn mod gal fructele în tavă, astfel încât acestea să formeze un strat uniform ce acoperă complet fundul tăvii. Pudrați-le cu amidon.
Turnați aluatul peste fructe și nivelați. Dați la cuptorul preîncălzit, pentru cca 60 min, la 160 grade (foc mic) sau până când aluatul este rumenit și trece testul cu scobitoarea.
Scoateti din cuptor și lăsați prăjitura să se răcească complet, în tavă (cca 2-3 ore).
Rețeta și imaginea preluate de AICI
Prăjitură inteligentă cu mere
Ingrediente:
1 cană făină
1 cană griș
1 cană zahăr
1 cană lapte praf
1 pachet de unt
un praf de sare
Pentru umplutură:
2 kg mere
2 pliculețe zahăr vaniliat
1-2 lingurițe de scorțișoară
2-3 linguri de zahăr (în funcție de cât de dulci sunt merele)
2-3 linguri ulei sau un cubuleț de unt pentru călit merele
Mod de preparare:
Pentru început punem pachetul de unt în congelator.
Între timp dăm merele pe o răzătoare mare (le stopim ulterior cu zeama de lămâie pentru a nu se oxida). După ce am terminat cu merele, le călim în ulei/unt și adăugam scorțișoara, zahărul vaniliat și zahărul tos. Amestecăm bine și le dăm de-o parte.
Pentru blat, amestecăm într-un castron încăpător făina cu grișul, zahărul și laptele praf. Omogenizăm bine.
Tapetăm o tavă cu hârtie de copt, scoatem untul de la congelator si radem pe razatoare jumătate din pachetul de unt, direct în tavă (fiind congelat se rade foarte ușor). Dupa ce am ras 1/2 din pachetul de unt adăugam jumătate din compoziția de prafuri și nivelăm, iar pe deasupra adăugăm merele și cealaltă jumătate de prafuri, nivelăm și radem cealaltă jumatate de unt, la final.
Se coace în cuptorul preîncălzit timp de 30-35 de minute.
După ce se răcește o ornăm cu zahăr pudră.
Rețeta preluată de AICI
Prăjitură deșteaptă cu brânză
Igrediente:
4 ouă
250 g zahăr
250 ml smântână
2 linguri unt
250 g făină
0.5 linguriță praf de copt
500 g brânză de vaci
1 lingură griș
Mod de preparare:
Calorii prăjitură deșteaptă
În medie, acest preparat conține 207.3 kilocalorii (calorii)/ 100 de grame, reprezentând 10.37% din totalul de 2000 de calorii recomandat zilnic. Pentru a calcula caloriile, s-au luat în considerare ingredientele principale precum: zahărul, făina, laptele și untul. Puteți transforma prăjitura într-o variantă mai sănătoasă optând pentru îndulcitori, în loc de zahăr, sau făină de cocos/ migdale etc.
Imagine preluată de AICI
Surse: bucataras.ro, petitchef.ro, reteteculinare.ro, youtube.com, klorii.ro
Surse foto: istockphoto.com
Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!