Ce reprezinta
In perioada adolescentei, acest sindrom devine evident, deoarece tinerele devin extrem de centrate pe sine, permitandu-si orice si dorind un statut de printesa. In mod asemanator, baietii prezinta caracteristici care includ: dorinta de a se afla in central atentiei, de a intreprinde tot felul de activitati inedite, de a salva situatia, urmarind de asemenea o atentie deosebita pentru felul lor special de a fi (in propria conceptie).
Caracteristici
Aceste sindromuri sunt insotite de ridicarea pretentiilor/cerintelor absurde, materialism sustinut, emotii extreme, auto-indulgenta (lipsa logicii), lipsa concentrarii asupra problemelor sociale, lipsa dorintei de a prelua vreo responsabilitate (se eschiveaza), centrare pe sine, dorinta de a reprezenta o autoritate, de a se baza pe ceilalti, un simt puternic de superioritate, incapatanare. Din pacate, efectul advers al acestei probleme este reprezentat de o dezamagire puternica in momentul constientizarii realitatii, in special cand realizeaza ca dorintele nu le vor fi intotdeauna indeplinite si ca cei din jur nu se afla constant la dispozitia lor. Se pare ca si parintii contribuie in mod involuntar printr-o afectiune exagerata si dorinta de a proteja copiii de pericole/ranire, de orice natura. In acest sens, ei ii ajuta pe copii sa rezolve probleme si sa inlature toate obstacolele din viata zilnica. In plus, parintii sunt dispusi sa le cumpere acestora tot ceea ce-si doresc, in masura in care isi permit, prin urmare copiii pot accesa cu usurinta bunuri materiale (fiindu-le insuflata ideea ca obtinerea acestora este facila si importanta), cei mici devenind astfel mai putin preocupati de aspectul spiritual. Parintii sunt de obicei (conform studiilor) preocupati cu cariera si angajeaza bone pentru a-i ingriji pe cei mici, iar acestia ajung sa se bazeze pe ele prea mult si le ceara lucruri absurde.
Si contextul economico-financiar joaca un rol important in aparitia sindromurilor, deoarece parintii se afla intr-un mediu competitiv si tind sa le cultive copiilor talente deosebite, in speranta accederii la un nivel socio-economic superior (fie la scoala, fie mai tarziu in viata). Aceasta tensiune este resimtita si imprimata copiilor prin actiuni aparent banale, cum sunt criticarea profesorilor/invatatorilor (fara un temei just) pentru note mici, insotita de intentia de sporire a competittivitatii. Copiii ajung in acest mod sa fie protejati prin aranjamentele parentale, fara a mai angaja in vreun fel independenta sau responsabilitatea proprie.
Parerea medicului
Doamna Oana-Mihaela Serbescu, life coach certificat American Union of NLP, membru American Union of NLP, formator (trainer) certificat ANC (fost CNFPA), blogger la www.pacientia.ro:
"E necesar sa facem o introducere. Trimiterea la basm este evidenta. Pe de o parte, basmul in sine propune o lumea populata cu diferite personaje, unele dintre ele inspirate din realitate, iar altele pur fanteziste. Povestile, desenele animate reprezinta un univers alternativ in care granita dintre dorinta si realitate este mult estompata sau nu exista nicio diferentiere intre ele. Printesa locuieste intr-un palat de aur, pestisorul indeplineste 3 dorinte, Fat-Frumos este mereu invingator in fata raului...
Pe de alta parte, sindromul duce cu gandul la boala. Conform DEX: "SINDRÓM, sindroame, s. n.Totalitatea semnelor si a simptomelor care apar impreuna in cursul unei boli, dandu-i nota caracteristica. [Pl. si: sindromuri] - Din fr. Syndrome. "Despre ce "boala" vorbim deci aici? Din punctul meu de vedere, este una care tine de educatie. Sa citesti povesti fetitei sau baiatului este o forma de a educa. La varstele mici, insa, copiii nu au discernamant, astfel incat sistemul de valori construit de ei in urma acestui demers poate fi unul subred, gaunos.
Parintii cauta sa-si incante sau chiar sa-si inspaimante pruncii pentru ca acestia sa fie "cuminti" si sa nu-i deranjeze, iar pentru asta se folosesc inclusiv de povesti, un instrument facil. Copiilor le este infatisata o lume aparte, in care totul este permis, or stim prea bine ca realitatea aduce o sumedenie de frustrari, nedreptati, restrictii. De multe ori, sistemul educational este unul coercitiv, bazat pe recompensa si sanctiune. Insasi societatea este astfel organizata. Lumea reala este fortata sa functioneze bazandu-se pe un set de reguli.
Atunci cand un copil nu poate respecta reguli, incalca in mod repetat limite, are manifestari "princiare" sau de erou apare deja o problema... De pe la 2 ani, o fetita isi poate etala rochiile cu volanse, isi poate pune pantofii cu toc ai mamei, se poate ruja ostentativ, iar un baiat isi poate arata muschii, poate imbranci alti copii sau se poate transforma in salvator perpetuu de animale.
Povestile, desenele animate isi pun amprenta asupra copiilor prin modelele pe care le promoveaza. Sa ne amintim de "Alba ca Zapada" cu cele doua personaje, reprezentand forta binelui si raului, puse in antiteza.
"In fiecare zi se admira indelung in oglinda si o intreba:
- Oglinda, oglinjoara mea, spune-mi cine-i cea mai frumoasa din lume?
Si in fiecare zi, oglinda ii raspundea:
- Regina, tu esti cea mai frumoasa din lume!
Multumita, trufasa regina isi vedea mai apoi de treburile ei. In vremea asta, Alba ca Zapada crestea si se facea pe zi ce trece mai frumoasa si mai inteleapta."
Alba ca Zapada ajunge intr-o situatie limita din cauza frumusetii ei. Dar, daca citim pana la capat povestea, intelegem ca tot aceasta calitate o scoate din incurcatura. Raportarea ambivalenta la ceea ce este vazut a fi o "valoare" este evidenta in basm, de aceea copilul se poate gasi in fata unei dificultati majore in a se raporta la ea.
Carenta educationala devine una vizibila atunci cand cei insarcinati cu actul formarii nu il realizeaza intr-un mod sanatos. Din cauza mediului lipsit de caldura, intelegere si acceptare, in prezenta unor reguli prea rigide ori, dimpotriva, prea laxe, copiii de ambele sexe pot ajunge sa se valorizeze in functie de ceea ce este perceput a fi dorit din exterior, iar astfel treptat se pierde contactul cu propriile nevoi, dorinte.
Se ajunge astfel la constructia a ceea ce D.W.Winnicott numea "Sine fals", engl. False Self (versus "Sinele adevarat", engl. True Self). Mai multe infomatii despre acest concept de Sine Fals puteti gasi condensate in articolul urmator: http://www.despresuflet.ro/forum/depresie-f21/depresia-datorata-unui-sine-fals-t1075.html#p1376, iar legat de prolificul Winnicott, recomand articolul de pe Wikipedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Donald_Winnicott, precum si cel de pe Cafegradiva.ro: http://cafegradiva.ro/donald-w-winnicott-cateva-concepte-2/
Copiii isi canalizeaza astfel energia pentru atingerea unor obiective specifice, de cele mai multe ori inconstiente. Fetita cocheta ce isi petrece ore in sir admirandu-se in oglinda mai ceva decat Narcis, baiatul "saritor" ce se neglijeaza pe sine in favoarea altora, copilul care nu isi scoate nasul din carti, dar invata numai pentru note cu scopul de a se da mare, iata cateva ipostaze apropiate de patologic."
Doamna doctor Cristina Fulop - psiholog psihoterapeut, formator de psihoterapeuti in cadrul in cadrul Asociatiei de Hipnoterapie si Psihoterapie Cognitiv Comportamentala ne mentioneaza http://www.terapeutpsiholog.ro/:
"Aceste sindromuri nu sunt specificate in patologie, dar se discuta despre anumite caracteristici de comportament, care stranse impreuna definesc conceptual cele doua sindromuri.
Din basme si povesti, copiii invata despre viata reala, construind propriile perceptii despre oameni si viata. Sigur ca rezulta multe invataminte (de exemplu, invata sa distinga binele de rau), dar exista si multe "constructii" gresite care rezulta din lectura si intelegerea unor astfel de lucrari. Viata reala pe care urmeaza sa o traiasca acesti copii nu seamana cu cea din basme si este putin probabil sa semene vreodata, astfel incat copiii pot fi dezorientati si incurcati in felul in care isi structureaza asteptarile, dar nu numai...
Din felul in care se intampla totul in povesti, fetele invata ca nu sunt capabile sa se descurce singure si ca au nevoie de cineva care sa le salveze. Ce mai invata este ca aspectul fizic este foarte important si ca, daca esti bun, ti se intampla numai lucruri bune, iar daca esti rau, iti vei primi rasplata cu siguranta (deci lucrurile rele se intampla doar oamenilor rai) si ca iubirea este suficienta pentru ca viata sa fie minunata. Poate ca aceste aspecte si manifestarile ce rezulta pot fi apreciate de catre adulti ca fiind amuzante si dragute atunci cand fetita are doi, trei ani, insa pe masura ce aceasta inainteaza spre varsta scolara, prejudiciile vor fi din ce in ce mai evidente, pentru ca toate aceste aspecte influenteaza conceptia de sine, putand aduce atingere dezvoltarii increderii in sine si stimei de sine.
Mai mult decat atat, pot aparea dificultati in relatiile interpersonale, de la relatii superficiale si superflue, pana la absenta unor motivatii intrinseci (asteapta sa se intample lucrurile, fara contributia personala), sau toleranta excesiva fata de comportamente abuzive (acceptul ca prietenii si mai tarziu, partenerul de cuplu, sa ii spuna ce are voie si ce nu are voie sa faca). Sunt situatii in care fetitele si adolescentele care prezinta caracteristicile sindromului traiesc viata reala ca pe un basm, respectiv se considera centrul Universului, vor numai lucruri dragute (sa faca si sa li se intample), avand in acelasi timp o toleranta scazuta la frustrare (atunci cand nu se intampla cum vor ele), si sunt excesiv preocupate (poate ajunge pana la obsesie) de felul in care arata, imaginea fizica fiind una dintre putinele valori personale (afectarea scarii de valori).
In ceea ce priveste aspectele care caracterizeaza sindromul eroului, baietii pot deveni excesiv preocupati de nevoia (inconstienta) de a se face utili, simtindu-se valorosi si apreciati, doar daca "fac lucruri" mai ales pentru altii, pierzand din vedere valoarea personala, intrinseca. Desi poate parea ceva pozitiv, fiind un exces, determina epuizare si frustrare continua, cu incapacitate de autovalorizare. Mai mult decat atat, datorita faptului ca aceasta nevoie imbraca aspecte de tip adictiv, baiatul/barbatul respectiv promite ca face lucruri peste capaciatatea sa, ajunge sa nu-si mai poata onora promisiunile, ceea ce la nivel personal determina afectarea increderii in sine si a stimei de sine (crede ca e incapabil sa faca), iar la nivel interpersonal ii afecteaza imaginea de sine si increderea celorlalti in el (pare iresponsabil si neasumat), cu repercusiuni asupra calitatii relatiilor."
Recomandari
Doamna Oana - Mihaela Serbescu, life coach certificat American Union of NLP, membru American Union of NLP, formator (trainer) certificat ANC (fost CNFPA), blogger la www.pacientia.ro:
"Solutia cea mai la indemana este asigurarea unui mediu creativ in care copilului sa nu ii fie blocata dezvoltarea. Este indicat ca cel mic sa inteleaga (vorbim aici in primul rand de o intelegere emotionala) ca este in regula asa cum este el, ca are valoare prin el insusi, nu prin diferitele sale virtuti, defecte ori posesiuni, oricare ar fi acelea (fizice, materiale). Parintii se constituie in modele primare ce vor fi internalizate de catre prichindei, de aceea este indicat ca primii sa adopte pe cat posibil calea de mijloc in procesul educational, chiar daca pare dificil.
Cateva recomandari:
- fiti in mod real preocupat de copilul dvs. Oferiti-i in primul rand atentia, timpul dvs., pentru a putea cultiva cu acesta o relatie de calitate, bazata pe sinceritate, intelegere, respect si incredere reciproca;
- lasati sa se inteleaga ca totul are o limita si laudati-va copilul, dar nu exagerati;
- evitati sa minimalizati calitatile si nu-l ridiculizati pentru defectele sau stangaciile sale, pentru a-l ajuta sa isi mentina in parametri adecvati stima de sine;
- stimulati-l sa desfasoare o gama variata de activitati, fara insa a-i impune niciuna dintre ele;
- inlocuiti cunoscutul sistem recompensa - pedeapsa cu un ambient agreabil, in care copilul sa se simta in siguranta si valorizat prin el insusi;
- nu-l comparati cu alti copii si apreciati-l pentru unicitatea lui;
- vorbiti deschis cu copilul dvs., astfel incat el sa isi poate depasi complexele si temerile diverse."
Doamna doctor Cristina Fulop - psiholog psihoterapeut formator de psihoterapeuti in cadrul in cadrul Asociatiei de Hipnoterapie si Psihoterapie Cognitiv Comportamentala http://www.terapeutpsiholog.ro/ ne sfatuieste:
"Parerea mea este ca e important sa facem o selectie foarte riguroasa a lecturilor copiilor nostri. In situatia in care aceste aspecte s-au structurat, singura interventie este psihoterapia, pentru restructurarea cognitiva si comportamentala."
Interventia specialistului
Doamna Oana-Mihaela Serbescu, life coach certificat American Union of NLP, membru American Union of NLP, formator (trainer) certificat ANC (fost CNFPA), blogger la www.pacientia.ro:
"Intr-adevar, este dificil de apreciat de catre parinti cand e necesara interventia specialistului. Astfel, cateva puncte de reper se pot dovedi utile. Unele simptome pot anunta un comportament modificat al celui mic, pornind de la orice exces care ar trebui sa dea de gandit parintilor. Manifestari de care e bine sa se tina cont ca fiind punctul critic in care se impune apelarea la un specialist:
- fetitele au devenit mofturoase, razgaiate, mincinoase, nimic nu le mai convine si nu li pare suficient, se cred dotate cu un talent deosebit (in absenta acestuia); se expun riscului de a fi privite ca obiect sexual din cauza vestimentatia si a atitudinii lor provocatoare;
- baietii sunt ascunsi, timizi sau, dimpotriva, violenti, au ajuns sa rupa legatura cu prietenii si familia, ori, din contra, se cred importanti si vor ca grupul sa ii perceapa ca sefi;
- copiii de ambele sexe sunt inclinati spre comportamente sociale periculoase care pot duce la diminuarea interesului lor pentru invatatura si la performante scolare reduse.
Este indicata in aceste situatii consultarea psihologului, a psihoterapeutului sau a medicului curant care cunoaste evolutia in timp a copilului. Insa, de cele mai multe ori, nu parintii sesizeaza ca apare o schimbare la copilul lor. Prin urmare, aceasta constientizare vine din afara familiei, nu din interior. Din mediu este transmis un semnal de alarma la care reactioneaza fiecare dupa cum e structurat. Copilul nu este in aceasta ecuatie nimic altceva decat o portavoce a dinamicii familiale in care se afla prins."
In incheiere, putem spune ca perceptia indusa in cazul acestor probleme de comportament ajunge adanc inradacinata in mintea copiilor care ajung sa considere ca a fi invidiati de cei din jur reprezinta un reper principal in existenta. Chiar daca se va incerca ulterior remedierea acestei perspective de viata, deseori copilaria si adolescenta joaca un rol important in cimentarea trasaturilor definitorii pentru caracter, dorinta de apreciere devenind in aceste cazuri una dintre ele.
Surse poze: ipadkids.com; www.fanpop.com
Surse: http://en.wikipedia.org; www.adevarul.ro; www.dailymail.co.uk
Multumim specialistilor nostri doamna Oana-Mihaela Serbescu si doamna doctor Cristina Fulop.