Mami, cine sunt eu? Exercitii si jocuri de autocunoastere

Jocuri de autocunoastere: Fanteziile copilului

Fanteziile au o valoare extrem de importanta in cresterea si dezvoltarea copiilor. Multi parinti se panicheaza in fata constatarii ca micutii lor impletesc adevarul si "minciuna", construind ori de cate ori au ocazia povesti frumoase, dar ireale. Ingrijorarile parintilor au in prim plan tendinta copilului de a denatura adevarul ("Copilul meu minte?") si abilitatea lui de a se conecta la realitate ("Pe ce lume traieste?"). Tocmai de aceea, ne face bine sa stim, noua, adultilor, ca fantezia copiilor este un aspect firesc si necesar in cresterea lor emotionala. Ba chiar, copiii au nevoie sa fie ajutati sa isi exploreze scenariile imaginare, sa le dea frau liber si sa le "consume", sa le deblocheze. Fanteziile unui copil sunt expresii ale sentimentelor sale si de aceea este bine sa fie luate in serios.

Iata ce spune Dr. Violet Oaklander: "Folosindu-ne de puterea fanteziei, putem atat sa ne distram cu un copil, cat si sa aflam care este nivelul sau de dezvoltare. De obicei, nivelul de dezvoltare a fanteziei unui copil (felul in care face diverse lucruri si se misca in lumea lui imaginara) este acelasi precum cel din viata sa reala. Prin intermediul fanteziei, putem investiga taramurile intime ale fiintei copilului. Putem aduce la suprafata aspecte pe care copilul le ascunde sau le evita, si putem afla ce se intampla in viata copilului, din propriul lui punct de vedere. Toate acestea sunt motive pentru care incurajam fantezia si o folosim ca instrument terapeutic."

Nu mai spunem de rezultatele cercetatorilor, in acest domeniu. Acestia demonstreaza statistic ca, in general, copiii care isi dezvolta potentialul imaginar dovedesc un mai mare coeficient de inteligenta (IQ). Ei reactioneaza mai prompt si eficient in fata dificultatilor si pe parcursul procesulelor de invatare.

Cum ii incurajam pe copii sa fantazeze ”in mod eficient”? Ne cunoastem deja copiii. Unii se joaca foarte mult si le face placere sa ne implice. De prea multe ori, ancorati in propria anxietate sau retinere, parintii se opun si ii inhiba si pe copii. O mamica divortata povestea despre fetita ei de 6 ani, o fetita incordata, rece si destul de inexpresiva in grupul de copii, care somatiza foarte usor, alegandu-se din senin cu iritatii rosii pe fata: "Cel mai des vrea sa ne jucam de-a calul si calaretul. Eu trebuie sa fiu calul si ea imi spune ce sa fac, cand sa stau, cand sa pornesc, trage de haturi. Eu ma joc cu ea orice, pana ajungem aici. Nu ma simt bine sa ma joc cu ea asa. Ii spun si ne oprim. O opresc eu. Ea se supara atunci si imi reproseaza ca nu ma joc cu ea. In general, in jocuri, se supara usor daca nu fac cum vrea ea... Eu nu vreau sa fac cum vrea ea, nu ma simt confortabil sa ma supuna asa.

Cu tatal ei se joaca altfel. Dar pe el il vede mai rar, atunci cand poate el. De obicei, promite ca vine sa o ia de la gradi, sa o vada la meci, sa o duca in parc, si in ultima clipa anuleaza, sau intarzie. Are un program foarte incarcat. Uneori, fetita mea face crize de plans si, de fapt, de isterie... destinate lui tata. Il suna si plange si tipa in telefon dupa el, ca un ultimatum. Atunci el isi anuleaza ce are si vine si o ia cu el jumatate de zi, o zi."

In fanteziile de joc ale fetitei, ea preia controlul asupra mamei. Pe tata, la care are cu greu acces, il controleaza cum poate si cand poate, prin masuri drastice: prin santaj emotional. Pe mama, pe care o are langa ea tot timpul, are nevoie sa o "subjuge", iar acest lucru inacceptabil, "indecent", reiese abia in joc. Parintii sunt divortati si copilul simte ca nu are suficient control asupra vietii sale, ca nu poate cere pur si simplu si primi afectiunea dupa care tanjeste si, in plus, exista o suparare pe parintii care au ales in locul ei, pe a caror separare ea nu a cerut-o, dar trebuie sa o indure. Fetita, prin joc, arata toate aceste lucruri... pentru cine are deschidere sa o "auda".

Copilul si autocunoasterea, prin fantezii si povesti

Copiii care sunt in mod natural atrasi spre povesti, spre citit si spre scris, pot compune povesti. Ii putem stimula, ajutandu-i sa le compuna verbal sau din desene, oferindu-le sugestii si suport fizic (culori, creioane, hartii albe, colorate, carnetele, hartiute taiate in mod egal pe care le pot composta si prinde cu panglica, asa incat sa isi faca propriile "carticele", cu cate pagini vor ei). Odata ce prind gustul, vor continua singuri. In plus, pe copiii cu inclinatie spre compunere de povesti, care au ajuns la 5-6-7 ani, acest avant ii va incuraja sa invete sa scrie, special ca sa isi poata redacta povestile. Dar si fara sa scrie, copiii pot inlantui secvente de imagini desenate, pe care vi le reproduc, daca ii ascultati. Conducandu-i cu tact, prin intrebari, puteti descoperi mult din lumea lor interioara, daca porniti de la scenariile povestite de ei.

Voi reda mai jos doua din povestile Anei, o fetita de 7 ani, care deseneaza foarte mult (ar face asta toata ziua). Recent, a inceput sa scrie structurat, pe caiet dictando, asa ca a decis sa isi faca un caiet numai pentru povesti, pe care ii place mult sa le compuna. I-a pus titlul "Povestile lui Ana de leagan cu animale si litere".

Povestea zebrei fara dungi. ”A fost odata o zebra care s-a nascut fara dungi. Tot satul radea de zebra. Zebra a plecat departe ca sa isi gaseasca dungile si mancare si un adapost. S-a intalnit cu o doamna zebra tot fara dungi, s-a indragostit pe loc de ea si ea de el si s-au casatorit.”

As intreba-o pe Ana cine ar putea sa fie zebra, din persoanele pe care le cunoaste ea. Ea se simte vreodata ca o zebra care s-a nascut fara dungi? De ea cine rade? Simte nevoia sa plece departe de clasa de copii? Dar departe de casa? De mami, de tati? Poate de altcineva? (Stiu despre Ana ca parintii ei sunt separati si fiecare are o noua relatie, ei prezentandu-i Anei partenerii si familia acestora.) As ruga-o pe Ana sa fie "satul" sau oamenii din sat si sa ii vorbeasca zebrei - asa incat sa aflu ce lucruri dureroase si batjocoritoare au auzit urechile ei. As ruga-o apoi sa fie zebra fara dungi si sa le raspunda. Sa imi spuna ce gandeste zebra...

Povestea fetitei si a pietrei. ”A fost odata, intr-o tara indepartata, o piatra micuta, dar fericita. Pe ea a gasit-o o fetita pe nume Alexandra si a iubit-o mult de tot, pana cand a pierdut-o. Fetita a plans trei zile, mult, si nu a gasit-o asa. Apoi a cautat-o patru zile fara oprire, pana cand a gasit-o. Fetita a spus "Ura!" de trei ori. Vedeti, dragi copii, ca plansul nu ajuta la nimic, in afara sa te eliberezi. Nu ajuta, ci cautatul te ajuta sa gasesti lucruri.”

As ruga-o pe Ana sa fie, pe rand, fetita si piatra. Piatra fericita din tara indepartata. Piatra iubita mult de fetita Alexandra. Cum se simte? Ce ar spune? Ce face? Cum arata? Cum se simte in mana? Apoi, piatra pe care o pierde Alexandra. Ce face piatra in cele 3 zile in care plange fetita mult dupa ea, dar nu o gaseste? Ce face in cele patru zile in care Alexandra o cauta fara oprire? La ce se gandeste piatra? Stie ca este cautata? Toate personajele din povestea unui copil intruchipeaza cate ceva din el, sunt un "alter-ego" al lui. Piatra este personajul "ascuns" din relatare si vrem sa o ajutam pe Ana sa constientizeze si acest aspect al ei, orice ar fi in acest aspect pe care ea il "trece cu vederea".

Apoi, as ruga-o sa fie fetita. Sa intre in rolul ei. Si sa faca ceea ce face fetita din poveste. Personajul fetitei este destul de clar descris in actiuni, pare ca Ana are un rol puternic si conturat in poveste. Totodata, are un rol care o ajuta, care ii ofera ceea ce Ana, in realitate, are nevoie: sa caute, in loc sa planga. Tocmai de aceea, as ruga-o pe Ana sa "joace", sa faca ceea ce face fetita din poveste. Pentru ca propria ei lectie, propria ei intelepciune, sa o si puna in actiune... Sa o traiasca cu corpul ei, constientizand-o astfel si asumand-o. Povestile copiilor pot fi cutremurator de intelepte, dupa cum vedem. Copiii nu stiu ce izvor de putere si intelepciune este in ei si trebuie ajutati sa se conecteze la el.

Exercitii de autocunoastere: Fanteziile propuse de parinti

Unii copii reactioneaza foarte bine la a asculta povesti, pe care le putem spune in orice forma: oral, scris, cu ajutorul marionetelor. Le citim sau le inventam, eventual le punem in scena, dar lasandu-le finalul deschis. Ele sunt insusite de copil, care patrunde in ele si le construieste mai departe. In final, el va desena ceea ce si-a imaginat. Astfel de incursiuni imaginare se numesc exercitii de fantezie ghidata.

Aceste povesti trebuie citite cu intonatie si suficient de lent, incat copiii sa aiba timp sa "faca" lucrurile pe care le sugeram in text. Copiii sunt invitati sa inchida ochii si, daca le vine mai la indemana, sa se intinda pe burta. Daca micutul dumneavoastra ramane reticent sau chiar este infricosat sa inchida ochii, asigurati-l cu o fraza precum: "Incearca si esti liber sa deschizi ochii pe furis, ori de cate ori simti nevoia." Sunt mari sansele sa isi dea seama, dupa cateva incercari, ca nu se intampla nimic ingrozitor. Este indicat sa lasati orice simt al penibilului la o parte si sa incercati sa "simtiti" povestea, eventual inchizand si dumneavoastra ochii. Iata cateva exemple de fantezii ghidate, oferite de Dr. Violet Oaklander in cartea sa, "Ferestre catre copiii nostri".

Fantezia cu aripile. "Prefa-te ca observi ceva caraghios pe spatele tau. Dintr-o data iti dai seama ca iti cresc aripi! Cum te simti cu aripile astea pe spate?... Incearca sa iti misti aripile si sa vezi cum te simti cand faci asta... Acum uita-te in oglinda si da din aripi... Acum imagineaza-ti ca urci pe un deal cu noile tale aripi in spate. Cand ajungi in varf, iti deschizi aripile si urci in vazduh... Ce vezi in timp ce zbori? Cum te simti acum ca poti zbura prin aer? Vezi alte animale sau oameni? Acum imagineaza-ti ca te indrepti spre pamant. Cand ajungi jos, aripile iti dispar si te gasesti din nou in aceasta camera." (Dr. Violet Oaklander, in cartea "Ferestre catre copiii nostri")

Terapeuta exemplifica putin directia in care au indreptat copiii lucrurile, pornind de la aceasta fantezie. "John, in varsta de 6 ani, s-a desenat zburand drept catre o stanca neagra. Mi-a spus: "Am facut ceva. Am facut un soare sau o stanca. Eu port o casca de protectie. Apoi imi asez capul uite-asa, ca sa dau cu el in stanca. O sa imi fie greata. Hai Superman!"
- Ti-ai dori sa zbori?
John: O, nu, nu, nu.
- Simti ca te prabusesti adesea in viata?
John: Da!
Sora lui (prezenta si ea in camera): Intotdeauna intra intr-o incurcatura.
John: Mda.
- Spune-mi cateva feluri in care intri in incurcatura. (John a inceput apoi sa imi povesteasca in foarte mare detaliu despre problemele lui...)

Jill, in varsta de 6 ani, si-a descris astfel desenul: "Sunt o persoana urata. Urc pe munte. Mi-am desenat picioarele ca pe niste gheare de pasare. Tocmai ce incep sa imi iau zborul de pe munte. Visez sa fiu o pasare uriasa si sa pot sa ii iau in excursie pe toti copiii de la scoala. Sunt 150 de copii la mine in scoala. Pe mine ma cheama Jill. Cand bate vantul, mi se zburlesc penele."
- Tu te simti vreodata o persoana urata, Jill?
Jill: Da, unii baieti nu ma plac deoarece cred ca sunt urata. Asta ma face sa ma simt prost.
- Ti-ai dori uneori sa poti face ceva minunat pentru toata lumea de la tine de la scoala, si atunci toti copiii sa te placa?
Jill: Da, asa cum mi-am dorit in poveste.

Apoi am vorbit putin despre sentimentele lui Jill de a fi lasata pe dinafara si respinsa de catre copiii de la scoala. Nu avea nici un prieten si inainte de aceasta discutie nu ar fi recunoscut niciodata acest lucru." 

Fantezia cu panza de paianjan. "Intr-un alt grup, i-am rugat pe copii sa isi imagineze, cu ochii inchisi, ca fiecare din ei este un paianjan si sa impartaseasca cu voce tare experienta lor de a fi un paianjan care construieste o panza pe ploaie.

"Sunt un paianjan. Nu traiesc nicaieri. Imi place sa cutreier. Am multi prieteni, dar astazi voiam sa fiu singur si sa nu am pe nimeni in jur." / "Sunt un paianjan. Imi place sa ma catar pe flori. Imi place sa vad florile si pasarile. Ma simt cam rau pe ploaia asta." / "Eu ma plimbam. Am incercat sa urc pe o floare, dar nu am reusit sa ajung in varf. Am cazut." (Dr. Violet Oaklander, in cartea "Ferestre catre copiii nostri")

Fanteziile ghidate au doua beneficii minunate: ii ajuta pe copii sa isi descatuseze sentimentele si sa le simbolizeze. Faptul de a patrunde in taramul securizat al imaginatiei, in care totul este posibil, dar in acelasi timp nu este "real", ci un spatiu personal, le da copiilor incredere. De aici, pare ca lucrurile, imaginile si cuvintele "tasnesc", fara a fi copilul "vinovat" de ele, desi el este autorul, iar "izvorul" il reprezinta tocmai lumea lui interioara, launtrica, autentica, ascunsa vederii noastre si chiar a lui. Suportul fizic, lucrul cu mainile, tehnica creativa a desenului, ii ofera copilului uneltele pentru a reprezenta, pentru a "fixa" fluxul de sentimente, ganduri si stari. Desenele copilului, in urma fanteziilor ghidate, in care copilul intra in contact cu el insusi, sunt ca o oglinda pentru sentimentele lui. El le priveste si le poate interpreta, le poate descrie, pentru ca le vede, dar de fapt pentru ca pe el "se vede" mai clar...

Cum putem incepe un exercitiu de fantezie ghidata

"Hai sa inchidem ochii... Te voi purta intr-o calatorie imaginara. Cand vom termina, vei deschide ochii si vei desena ceva ce se va gasi la sfarsitul acestei calatorii. Acum, te rog sa te asezi cat mai confortabil, sa inchizi ochii si sa intri in spatiul tau personal. Atunci cand inchizi ochii, exista un spatiu in care te gasesti. Este ceea ce se numeste spatiul personal al fiecaruia. Tu ocupi acest spatiu din aceasta camera, si, in general, de oriunde te-ai afla, chiar daca de obicei nu te gandesti la asta. Atunci cand inchizi ochii, poti simti acest spatiu - este spatiul in care se afla corpul tau si aerul care il inconjoara. Este un loc in care te simti bine pentru ca este locul tau, spatiul tau personal.

Fii atent la ce se intampla in corpul tau. Observa daca simti vreo tensiune pe undeva. Nu incerca sa relaxezi acele locuri in care simti tensiune si incordare... Doar sa iti dai seama care sunt. Din cap pana in picioare... Observa respiratia. Cum respiri? Respiri adanc sau iei guri mici si rapide de aer? As dori acum sa tragi aer in piept, puternic, de doua ori. Expira cu zgomot. Haaaaaaaah. Bine. Acum iti voi spune o poveste si o sa te port intr-o calatorie imaginara. Vezi daca ma poti urmari. Imagineaza-ti ceea ce iti spun. Observa cum te simti in timp ce faci asta. Observa daca iti place sau nu aceasta calatorie. Daca ajungi in locuri care nu iti plac, nu trebuie sa te duci acolo. Le poti ocoli. Doar asculta-mi vocea, urmeaza-ma daca vrei si hai sa vedem ce se intampla..." (Dr. Violet Oaklander, in "Ferestre catre copiii nostri")

Fantezia calatoriei. "As dori sa iti imaginezi ca mergi printr-o padure. Peste tot in jurul tau sunt copaci si pasari care canta. Razele soarelui patrund printre ramurile copacilor si locul este umbros. Este tare placut sa te plimbi prin aceasta padure. De-a lungul cararii se gasesc flori mici, salbatice. Tu mergi pe carare. Sunt pietre de o parte si de alta a drumului si din cand in cand vezi cate un animal mic, un iepuras poate, luand-o la fuga. Mergi pe carare si curand observi ca poteca o ia in sus si incepi sa urci. Acum iti dai seama ca urci pe un munte. Cand ajungi in varful muntelui, te urci pe o piatra si te odihnesti. Te uiti in jurul tau. Soarele straluceste, prin aer zboara pasari. In fata se afla un alt munte si, intre munti, o vale. Pe celalalt munte se vede o pestera si ti-ai dori sa poti fi si tu pe acel munte. Observi apoi ca pasarile zboara intr-acolo cu usurinta si iti doresti sa fii si tu o pasare. Deodata, pentru ca esti intr-o calatorie imaginara si orice se poate intampla, iti dai seama ca te-ai transformat intr-o pasare! Iti incerci aripile si vezi ca poti zbura fara probleme. Asa ca iti iei zborul si plutesti cu usurinta pana pe partea cealalta a vaii. (Pauza, pentru a-i da copilului timp sa zboare)." (Dr. Violet Oaklander, in "Ferestre catre copiii nostri")

Fantezia pesterii. "Pe partea cealalta cobori pe o piatra si imediat te transformi la loc. Te cateri pe stancile din jur, cautand o intrare in pestera si gasesti o usa mica. Te apleci, o deschizi si intri in pestera. Inauntru este loc suficent pentru a sta in picioare. Te plimbi prin pestera, cercetandu-i peretii, si deodata observi un pasaj, un coridor. Mergi pe acest coridor si in curand observi ca de-a lungul lui sunt randuri intregi de usi si ca pe fiecare usa sta scris un nume. Dintr-o data ajungi la o usa pe care este scris numele tau. Ramai acolo, in fata usii tale, si te gandesti la ea. Stii ca o vei deschide in curand si ca vei trece de partea cealalta a usii. Stii ca acolo va fi locul tau. S-ar putea sa fie un loc pe care ti-l amintesti, un loc pe care il afli acum, un loc la care visezi, poate chiar unul care nu iti place, un loc pe care nu l-ai vazut niciodata, undeva inauntru sau afara. Nu vei sti pana nu deschizi usa. Dar, indiferent ce s-ar gasi dincolo de aceasta usa, acela va fi locul tau. (Pauza mai lunga).

Asadar, apesi clanta si pasesti inauntru. Priveste de jur imprejur! Esti suprins? Priveste bine la locul tau. Daca nu il vezi inca, inventeaza-l chiar acum. Observa ce se afla in el, unde se gaseste acest loc, daca este in interior sau afara. Cine este acolo? Sunt oameni, cunoscuti sau necunoscuti? Sunt animale? Sau nu e nimeni? Cum te simti in acest loc? Gandeste-te cum te simti. Te simti bine sau nu prea bine? Uita-te in jur, plimba-te de jur imprejur... (Pauza).

Cand esti gata, deschide ochii si te vei gasi din nou in aceasta camera. Dupa ce deschizi ochii, as dori sa iei niste hartie si creioane colorate, carioca sau culori pastel si sa iti desenezi locul. Deseneaza-l cat de bine poti. Sau daca vrei, poti sa desenezi sentimentele pe care le ai in legatura cu acest loc, folosindu-te de culori, forme si linii. Te vei desena si pe tine in acest loc? Daca da, te poti desena ca pe o forma, culoare sau orice altceva. Nu este nevoie sa vorbesti in acest timp. Imi poti explica dupa ce termini de desenat. Ai incredere in ceea ce ai vazut atunci cand ai deschis usa, chiar daca nu iti place. Poti incepe oricand esti gata..." (Dr. Violet Oaklander, in "Ferestre catre copiii nostri")

"Copiii au o multime de fantezii despre lucruri care nu s-au intamplat niciodata cu adevarat. Cu toate acestea, respectivele fantezii sunt pentru ei foarte reale si de multe ori, copiii le tin pentru ei insisi, ceea ce ii poate face sa se comporte in moduri inexplicabile. Aceste fantezii imaginare-reale provoaca adesea sentimente de teama sau anxietate. Ele trebuie scoase la lumina, pentru a putea fi abordate si a li se putea pune capat." (Dr. Violet Oaklander)

Jocurile si exercitiile de autocunoastere se bazeaza mult pe fanteziile copiilor. Dar mai sunt si altele, care vizeaza la fel de mult constientizarea corporala si lucrul cu cele cinci simturi. Vom continua cu ele in articolele urmatoare. Pana atunci, ne poti impartasi din experienta ta cu fanteziile, povestile si jocurile copilului tau? Ce ai apucat sa cunosti si sa descoperi din ele?

Bibliografie: Dr. Violet Oaklander: Ferestre catre copiii nostri. Gestalt-terapie pentru copii si adolescenti. Bucuresti, Editura Herald, 2013