Confesiune de mamă
O mamă și-a deschis sufletul și a explicat de ce nu îi mai spune copilului său să fie bun și îngăduitor. Aceasta și-a început confesiunea prin a spune că s-a străduit să discute cu copiii ei încă de când aceștia aveau o vârstă fragedă: „Trebuie să știți că sunt mama care stă de vorbă cu copiii ei. Le dau sfaturi după școală. Avem discuții despre prieteni și despre alegeri. Vorbim despre orice.”
A povestit ce i s-a întâmplat fiicei sale după ce a mutat-o la o nouă școală. Iată de la ce au pornit necazurile acesteia: „Ne-am mutat. Copiii mei au ajuns la o altă școală. Era acolo un copil care îi spunea „Bună!” fiicei mele de fiecare dată. Sunt mama care i-a spus fiicei sale: „Să fii amabilă cu toată lumea”. Ea mi-ar fi spus că acel copil nu avea mulți prieteni. Sunt mama care i-a spus copilului ei: „Fii îngăduitoare”. Fiica mea mi-ar fi spus că acel copil deranja. Eu sunt mama care îi spunea: „Să-i asculte pe cei din jur”. Fiica mea mi-ar fi spus că acel copil avea probleme în familie. Sunt mama care i-a spus fiicei sale: „Încearcă să ai compasiune; nu ai de unde să știi prin ce anume trece o persoană.”
Mama a ținut să aducă în atenție momentul în care a simțit că a greșit că a insistat să-i insufle fiicei sale anumite atitudini: „Într-o zi am primit un telefon de la școală. Conversația a început așa: „Sunt consilierul de la școală și voiam să vă comunic ceva legat de fiica dv. Totul este în regulă... Conversația a continuat: „Unul dintre colegii fiicei dv. mi-a semnalat că un copil îi acordă prea multă atenție fetei”. Am ascultat. După aceea am avut următorul gând: „Fiica mea este hărțuită!”
Întrucât legea nu permitea, mama nu a putut afla numele celui care îi urmărea fiica. Ceea ce știa era că: „Era acel copil despre care i-am spus fiicei mele să fie îngăduitoare cu el. Era copilul pe care fiica mea trebuia să îl asculte. Era cel față de care i-am spus să-și manifeste compasiunea. Am fost copleșită de spaimă. Gâtul mi se uscase.”
Gândurile care au copleșit-o pe mamă, în legătură cu copilul ei prea bun și îngăduitor, erau următoarele: „Acel copil îmi urmărea fiica îndeaproape. Acel copil îmi agresa verbal fiica. Acel copil îmi hărțuia fiica la modul în care ceilalți colegi ai ei se simțeau stânjeniți. Doar fiica mea era cea care nu spunea nimic.”
După ceea ce se întâmplase, în final fata a fost mutată în altă clasă: „Mi s-a spus că fiica mea o să fie mutată în altă clasă pentru a nu mai fi în preajma acelui copil. Cadrele didactice începuseră să fie cu ochii pe acel copil și aveau grijă ca acesta să nu mai aibă niciun fel de interacțiune cu fiica mea...”.
Odată cu trecerea timpului, mama se simțea tot vinovată pentru discuțiile pe care le avusese în copilărie cu fiica ei și s-a confesat la un moment dat în fața consilierului școlar: „Creierul meu era invadat de gânduri. Mă gândeam cât de puțin timp era între momentul de față și cel în care au intrat la liceu. Mă întrebam ce ratasem în cadrul numeroaselor discuții pe care le avusesem cu fiica mea. Mă gândeam la cât de rele ar fi putut fi lucrurile. După aceea, în fața consilierului de la școală, i-am spus fiicei mele plângând: „Ți-am dat acel sfat îngrozitor!”. A urmat o pauză lungă. Ea mi-a spus că era bine...”
Problemele de care se poate lovi un copil prea bun și îngăduitor
Chiar dacă faci tot posibilul și reușești să crești un copil bun și îngăduitor, așa cum ți-ai propus dintotdeauna, trebuie să ai în vedere că, din păcate, acesta poate fi mai vulnerabil și mai expus unor situații nedorite precum sunt și cele de mai jos:
- Poate deveni mai ușor o victimă a bullying-ului- Așa cum s-a întâmplat și cu fata din confesiunea de mai sus, un copil prea bun poate părea slab în fața altora, care vor fi dornici să îl hărțuiască. În acest context, există pericolul ca micuțul tău să fie expus bullying-ului la școală sau în afara acesteia, să fie pus de așa-zișii „prieteni” să facă lucruri pe care nu ar dori să le facă. Această hărțuire poate continua și când copilul ajunge adolescent, iar la maturitate, în cazul în care nu va reuși să-și dea seama la timp, poate fi împins într-o relație în care să fie dominat și exploatat, dat fiind faptul că un comportament pasiv îl poate transforma ușor într-o victimă
- Va fi mai izolat decât ceilalți copii de vârsta lui- În ciuda faptului că va fi apreciat adesea pentru bunătatea sa, pentru disponibilitatea de a urma regulile și va fi admirat pentru generozitatea și toleranța sa, cei de vârsta lui l-ar putea percepe ca fiind „altfel” decât ei și îl vor exclude dintr-un grup. Din acest motiv, copilul tău poate ajunge să fie izolat, să nu aibă mulți prieteni și să rateze unele situații care i-ar fi utile în ceea ce privește formarea pentru viața de adult
- Îi va fi teamă să spună că nu este de acord- Întrucât s-a obișnuit să fie ascultător, să nu-i supere pe alții, un copil prea bun și îngăduitor nu va îndrăzni cu ușurință să spună când nu este de acord cu ceva. Pentru a nu deveni astfel, este necesar să-i spui că, dacă nu este de acord cu un anumit punct de vedere, nu înseamnă că va jigni persoana respectivă. Arată-i cum poate să-și exprime în mod civilizat, respectuos, dezacordul și cum să-și argumenteze opinia
- Se va simți mereu vinovat- Un copil ce s-a obișnuit să fie mereu ascultător și îngăduitor, în situațiile în care se va întâmpla să greșească și el cu ceva, o să se simtă foarte repede vinovat și responsabil. Pentru că va fi copleșit de sentimentul de vinovăție, se va confrunta cu tristețe, cu stări de anxietate sau chiar cu stări depresive. „Misiunea” ta, de părinte este să-l obișnuiește de mic și cu ideea că oricine greșește, că este firesc să greșim, că esențial este să învățăm ceva din greșeala respectivă și să ne străduim să îndreptăm lucrurile
- Nu va reuși să se pună pe primul loc- Teama de a spune nu, dorința de a nu supăra și de a nu deranja pe nimeni, sunt factori ce îl pot determina pe copilul tău să nu reușească nicicând să se pună pe primul loc, fiind mai preocupat de nevoile celorlalți. Ca să îl înveți să se prețuiască mai mult, asigură-l că este în regulă să spună și „Nu” când va crede că este necesar și că, pentru a da tot ce este mai bun celor din jur, ar trebui să facă mai multe lucruri pentru el, să nu se neglijeze, să se respecte mai mult
- Îi va fi greu să ceară ceea ce își dorește- În condițiile în care se gândește mereu la ceilalți și mai puțin la el însuși, unui copil prea bun și îngăduitor nu îi va fi deloc la îndemână să ceară ceva. Părinții sunt cei care ar trebui să-l învețe că nu este în neregulă să ceară și el diverse lucruri, că nu înseamnă că dacă va proceda așa este egoist. Mesajul transmis ar trebui să fie că este firesc pentru oricine să aibă propriile dorințe, propriile nevoi
- Poate ajunge să se simtă nefericit și neîmplinit- Chiar dacă va fi mulțumit când va fi lăudat de cei din jur pentru bunătatea sa, pentru că este ascultător și respectuos, un copil prea bun poate ajunge la un moment dat să nu fie fericit, să aibă senzația că nu este împlinit. Aceste sentimente vor fi mai vizibile în viața de adult când, întrucât nu reușește să se pună pe primul loc, își va petrece tot timpul făcând lucruri pentru alții și punând pe planul al doilea aspirațile și nevoile sale. Odată ce își va da seama că nu a făcut suficient și pentru el, poate fi încercat de frustrări, de multe dezamăgiri și de sentimentul de vinovăție
Surse: coaching-online.org, parentcircle.com, scarymommy.com, theodysseyonline.com
Sursă poză principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com