Pe internet există o mulțime de poze inspiraționale și motivaționale, însă adevărul este că majoritatea ajung să te facă să te simți prost cu tine însuți. Povestea mămicii Marsha Parker este una deosebită, ieșită din tipare, nu pentru că este povestea unei mame care a slăbit pentru a arăta mai bine înainte și după Instagram. Ci pentru că este povestea unei mame care a descoperit cum să își pună sănătatea pe primul loc, la fel cum face și cu cea a copilului său. A învățat să își pună mai întâi ei proverbiala mască de oxigen despre care toate însoțitoarele de zbor te avertizează și este o poveste care te poate învăța cum să fii mai bun în anul ce abia a început.
Învață să ai grijă de tine, mămico!
Atunci când fetița Marshei Parker în vârstă de 10 ani, Kumari, a venit pe lume în anul 2010, mama sa a făcut un lucru care pare natural pentru orice părinte: a pus pe primul loc nevoile fiicei sale. Bineînțeles, asta trebuie să facă părinții, dar pe parcurs și-a neglijat propria sănătate. Nu este singura mămică care a experimentat acest fenomen. Începe devreme, cu aproximativ dintre 40% din proaspetele mame care sar peste programarea postpartum la medic și care își neglijează propria sănătate în primele zile ale vieții de părinte. Acest lucru se transformă ușor într-un tipar.
Cercetările realizate de către Universitatea din Minnesota indică faptul că, în pofida exercițiului fizic intens pe care mamele îl efectuează încercând să țină pasul cu micuții lor, ajung să aibă parte cu mai puțin 1.5 ore de activitate fizică pe săptămână decât femeile care nu au copii. De asemenea, sunt șanse mai mari să ajungă să consume băuturi dulci și alimente cu grăsimi saturate și bogate în calorii comparativ cu femeile care nu au copii. Iar pentru părinții care au bugete limitate, mai există un factor de luat în considerare: alimentele care nu sunt sănătoase sunt de obicei destul de ieftine. Tot studiile au demonstrat că atunci când bugetul este restrâns părinții își vor sacrifica propriile nevoi nutriționale pentru binele copilului.
Povestea unei mămici care a învățat să aibă grijă de ea
Acest lucru l-a făcut Marsha Parker pentru primii 5 ani din viața fiicei sale. Deși îi oferea fetiței cele mai sănătoase alimente pe care și le putea permite, pentru ea însăși ajungea să cumpere o farfurie extrem de ieftină cu pui prăjit, ca alimentele sănătoase să fie mai accesibile pentru fiica sa. Schimbarea a început când Kumari a observat că mama ei nu mânca aceleași alimente sănătoase ca și ea. Fetița știa că mama ei ar fi trebuit să consume aceeași mâncare ca și ea. Avea câteva cunoștințe de nutriție și își întreba mama “De ce nu mănânci legume? Unde sunt vitaminele din puiul tău prăjit?”
Inspirată de fiica sa, femeia a ajuns să își schimbe prioritățile și obiceiurile alimentare și a ajuns să își canalizeze energia în alimente nutritive care au ajutat-o să poate relua activitatea fizică – mai întâi cu cursuri de kickbox și apoi înscriindu-se la cursuri de alergare pe bandă, unde participanții se antrenează pe muzică într-un grup organizat.
Când mama a ajuns să îi povestească fiicei sale cât de mult se distra învățând să alerge, și aceasta și-a dorit să se apuce de antrenamente. Așa că cele două au început să alerge afară împreună. “Am mers pe pista de alergare și fetița mea mi-a spus că adoră să alerge cu mine, că este foarte distractiv. Iar de atunci continuăm să facem asta”. Între timp mămica a reușit să slăbească 70 kg și a dezvoltat o relație nouă cu corpul său, stilul de alimentație și mai ales cu fiica sa. “Am înțeles în cele din urmă că iubirea pentru fetița mea înseamnă să fiu și sănătoasă pentru ea.”
Marsha Parker nu a început să aibă mai multă grijă de ea însăși deoarece trebuia să respecte o rezoluție pentru Anul Nou sau să arate bine într-o rochie nouă. A făcut-o pentru că a realizat că știința dovedește că în calitate de părinți suntem modele extrem de puternice și că nu este suficient să le spunem copiilor să mănânce legume și să facă mișcare, trebuie să o facem la rândul nostru. “Trebuia să fiu sănătoasă ca să am grijă de fetița mea și trebuie să fiu un exemplu deoarece, deși îi ofeream mâncare sănătoasă, dacă continua să mă vadă că mănânc nesănătos, ar fi ajuns să facă același lucru.
Vezi această postare pe InstagramLINK IN BIO to see how these 3 moms each lost HALF their body weight