Următorul articol a fost realizat prin amabilitatea doamnei Oana Petriman, psiholog clinician, consilier gestalt, trainer Tam The, oana.petriman@psihart.ro, telefon 0723 946 653, Strada Vișinilor nr. 3, sector 2, București.
Părinții descoperă adesea că unul dintre cele mai dificile și complicate lucruri în relația cu copiii lor este de a face față emoțiilor copiilor lor, mai exact comportamentului generat de acestea.
De cele mai multe ori, fără rezultat, părinții încearcă să-i liniștească pe copii, încercând să stea de vorbă cu ei și să le aducă argumente.
Dar, se pare că acest lucru nu face decât să crească și mai mult agitația copilului.
Oare de ce?
Pentru a înțelege mai bine schimbările care au loc în timpul unei reacții emoționale este important de reținut faptul că EMOȚIA a fost definită ca o stare de agitație a întregului organism. Atunci când o persoană intră în contact cu emoția apar anumite schimbări și la nivelul anumitor funcții ale organismului: respirație, circulația sângelui, procesele senzoriale, activitatea glandulară, contracții musculare, crește cantitatea de adrenalină din corp...etc.
De cele mai multe ori, părinții se lasă ''contaminați'' de aceste reacții emoționale puternice ale copiilor și nu fac altceva decât să complice situația, pentru a menține sub control comportamentul copilului agitat emoțional.
Pentru oamenii cuprinși de nervozitate este foarte greu să facă ceea ce știu că este bine în condiții de normalitate.
Din punctul meu de vedere, ca psiholog și mamă totodată a unei adolescente de 17 ani, trăim vremuri în care rolul de părinte ne solicită foarte mult. Suntem invadați cu tot felul de păreri referitoare la creșterea și educarea copiilor noștri. Trăim într-o eră a activității frenetice în care copiii sunt supuși la foarte multe influențe și surse de distragere, viața este agitată, complicată, informațiile ne copleșesc.
Cum putem face față acestor provocări?
Să folosim inteligența emoțională în munca noastră de părinți!
Daniel Goleman, în cartea sa intitulată ''Inteligența emoțională'', atrage atenția cu privire la faptul că am neglijat biologia simțămintelor noastre ca adulți și părinți și am neglijat rolul pe care îl au sentimentele în dezvoltarea sănătoasa a copiilor noștri.
Studiile de psihologie din ultimul deceniu afirmă în mod hotărât că inteligența emoțională și abilitatea de a stabili relaţii cu cei din jur reprezintă principalul factor de predicție privind reușita în viață.
Pentru unii părinți notele foarte bune și premiile școlare sunt probabil principala garanție pentru succesul în viață al copilului.
E drept, performanța școlară este binevenită, dar nici pe departe suficientă. Dimpotrivă, statisticile ne arată că mulți dintre foștii elevi, nici pe departe străluciți, sunt astăzi adulți realizați atât în plan profesional cât și personal. Educația bazată pe inteligența emoțională folosește tehnici simple, specifice, care pot contribui la relații armonioase în familie și în relațiile cu ceilalți.
Este important ca părinții să lucreze cu propriile emoții și cu emoțiile copiilor în mod inteligent, pozitiv, creativ, constructiv, ținând cont de realitatea biologică și rolul sentimentelor în natura omenească.
În lucrarea sa ''Exprimarea emoțiilor la om și animal'', Charles Darwin a identificat, pe baza modului în care emoțiile se manifestă în comportament, nouă emoții de bază. Acestea sunt: bucuria, interesul-excitația, surprinderea, tristețea (uneori desemnată ca deznădejde-anxietate), furia, frica, dezgustul, disprețul și rușinea. Această clasificare a rămas valabilă până astăzi și este utilizată de cercetători.
Aceste emoții care apar la om pot fi recunoscute în general pe baza modificărilor expresiei feței, care variază în funcție de tipul emoției. Cu toții ne putem da seama după expresia facială dacă cineva e bine dispus sau trist, plictisit sau nervos.
Studiile realizate pe subiecți orbi din naștere (care deci nu au putut să învețe de la ceilalţi cum să îşi exprime emoţiile) au arătat că expresia facială a emoțiilor este aceeași la toate popoarele lumii, fiind o însușire cu care ne naștem. De asemenea, studiile realizate pe nou-născuţi au arătat că expresiile emoţionale sunt înnăscute: variind gustul hranei oferite nou-născuţilor cercetătorii au putut să le inducă acestora expresii emoţionale asemănătoare cu ale adulţilor.
Cu toate că expresia facială a emoţiilor este programată biologic, individul are totuşi destul control asupra modului în care îşi manifestă emoţiile. Expresia facială a emoţiei poate fi mascată, atenuată sau neutralizată. În plus, fiecare cultură îşi formulează reguli specifice în ceea ce priveşte exprimarea emoţiilor.
S-a demonstrat că exprimarea facială a emoţiilor poate să influenţeze sau să modifice starea generală de spirit sau chiar emoţia însăşi. Astfel, contracţiile musculaturii faciale care apar în timpul emoţiilor negative precum frica sau furia generează, după caz, o creştere a impresiei subiective de frică sau furie ori deznădejde. Acest lucru este valabil şi în cazul emoţiilor pozitive. Deci, dacă adoptăm o expresie veselă vom putea trece mai uşor peste momentele dificile.
Unul dintre ''secretele'' educației bazate pe inteligența emoțională este acela că progresul părinților determină progresul copiilor, altfel spus ceea ce este bun pentru părinți este la fel de bun și pentru copii.
Cea mai importantă lege în educația emoțională a copilului este recunoașterea, validarea și gestionarea emoțiilor acestuia într-un mod inteligent!
Copiii învață din comportamentul adulților, din modul cum aceștia se manifestă verbal, comportamental, emoțional, relațional.
Cum reușim să facem asta?
-Suntem empatici și înțelegem punctul de vedere al celorlalți;
-Suntem conștienți de propriile sentimente, cât și de ale celorlalți;
-Suntem calmi, echilibrați și facem față impulsurilor emoționale și comportamentale;
-Ne exprimăm emoțiile într-un mod adecvat și îi incurajăm pe copii să facă același lucru;
Una din cele mai importante sarcini ale părinților este de a-i ajuta pe copii să-și cultive aptitudinile sociale și să-și păstreze sănătatea emoțională.
Sănătatea emoțională este capacitatea:
- de a simți sentimentele (frică, bucurie, furie, tristețe) și senzațiile sale corporale (tensiune, destindere, prospețime, căldură, culoare, zgomote, contactul pielii etc.), de a fi conștient de toate aceste senzații și sentimente;
- de a le identifica;
- de a le exprima;
- de a controla și a amâna impulsurile;
- de a recunoaște ce depinde de sine și ce aparține celuilalt;
- de a integra nevoile sale în comportamente coerente; adaptându-le realității exterioare;
- de a observa și de a ''anticipa'' sentimentele și nevoile celorlalți (intuiție), pentru a dezvolta relații mai armonioase bazate pe recunoaștere reciprocă.
Perioada optimă de învățare a abilităților emoționale, și deci de dezvoltare a inteligenței emoționale, este dată chiar de primii ani din viața copilului nostru; astfel, perioada preșcolarității este esențială, deoarece atunci învață copiii ''vocabularul emoțiilor'', asocierea dintre emoții și contextele de viață, exprimarea facială a emoțiilor (de pildă, învață să decodifice o frunte încruntată ca fiind semn de îngrijorare sau supărare, un zâmbet ca semn al bucuriei etc.), modalități de reacție la emoțiile celor din jur.
Părinții sunt primii care contribuie la dezvoltarea abilităților emoționale ale copiilor, prin exprimarea propriilor emoții în familie, prin reacțiile și răspunsul comportamental la emoțiile copilului și prin crearea de contexte în care se vorbește despre emoții.
De exemplu, un părinte care ridică tonul atunci când este nemulțumit de ceva îl va învăța pe copil (prin modelare comportamentală) să ridice tonul în prima situație mai dificilă; într-o familie în care nu se vorbește deschis depre emoții și nimeni nu arată ceea ce simte, copilul învață că a-ți exprima emoțiile și a vorbi despre ele este neadecvat sau chiar semn de slabiciune.
Sunt studii de specialitate care arată că exprimarea emoțiilor pozitive față de copii este un predictor pentru abilitățile empatice ale copiilor și buna funcționare socială a acestora în clasele primare.
De ce este important să știm cum să ne gestionăm emoțiile?
Pentru că emoția este catalizatorul unei vieți fericite, sau, din contră. De multe ori în spatele unui comportament nedorit al copilului se află o nevoie emoțională nesatisfăcută.
Performanțele școlare sunt strâns legate de nevoile emoționale. Un copil pentru a fi apt să învețe trebuie să atingă nivelul de maturitate emoțională specific vârstei sale.
Este important să ne înțelegem copiii pentru a-i putea ajuta în recunoașterea, validarea și gestionarea emoțiilor și acest lucru îl putem face atunci când suntem capabili să identificăm și să ne recunoaștem propriile trăiri, emoții, sentimente.
Mai ales în domeniul emoțional, copiii învață privind la părinți, la alți adulți importanți sau chiar la copiii mai mari.
Mulțumim doamnei Oana Petriman pentru ajutorul acordat în realizarea articolului.
Urmareste-ne pe Google News
