Una dintre cele mai importante greșeli ale părinților este că-și subestimează copilul. Mulți au tendința de „a se coborî la nivelul copilului", iar această atitudine nu îi ajută să se dezvolte. Cel mai des este întâlnită această practica în limbajul cu copilul, când părintele pronunță greșit cuvintele, fie crezând că este amuzant fie din convingerea că așa transmite mai ușor mesajul. În realitate, copiii au o capacitate foarte mare de adaptare, iar exemplul personal al părinților este important pentru ca ei sa evolueze, să-și dezvolte limbajul și gândirea. Există foarte multe situații în care îți poți trata copilul cu superioritate, crezând ca el este „doar un copil" și trebuie să asculte. Cea mai importantă regulă în educație nu este doar despre ceea ce trebuie să faci, ci și despre ceea ce să nu faci.
Iată câteva dintre lucrurile pe care este bine să le eviți în educația copilului tău:
Să dai indicații fără un context. Ai observat probabil că cei mai mulți copii, mai ales la o anumită vârstă, pun foarte des întrebarea „de ce?". Poate că uneori este incomod, însă în realitate pentru ei există această nevoie acută de a înțelege lumea înconjurătoare. Este foarte important atunci când îi dai copilului indicații și îi spui să facă ceva, să nu te aștepți să execute, fără să-i explici de ce îi ceri lucrul respectiv. Faptul că înțelege care este motivația nu îl va ajuta doar să se dezvolte armonios ci va înțelege că nu are doar obligația de a-i respecta pe cei din jur, ci și dreptul de a fi respectat ca și individ.
Să eviți răspunsurile. Dacă ignori o întrebare nu înseamnă ca în mintea copilului dispare. De asemenea, lipsa feedback-ului poate fi interpretat de către copil așa cum dorește. Dacă îți spune că vrea să meargă în parc și tu nu îi răspunzi, poate considera că va merge în parc.
Să-i pui întrebări retorice cu tente ostile. Copiii sunt foarte sensibili la comportamentul superior al celor din jur, prin urmare educația nu trebuie să se manifeste doar atunci când vrei să corectezi niște comportamente, ci și preventiv. Nu îi spune copilului „este normal ca un copil mare ca tine să plângă?". Nu vei reuși decât să-l faci să se simtă vinovat că are o astfel de reacție, să creadă că sentimentele trebuie să fie ascunse și că nici măcar proprii părinți nu înțeleg ceea ce simte.
Evitarea riscurilor în orice situație. Este normal să îi oferi copilului un mediu sigur în care să se dezvolte și să nu-l pui în pericol, dar asta nu înseamnă să nu-i permiți să capete încredere în forțele proprii. Nu îi da autonomie deplină de la început, dar lasă-l să facă lucruri ușoare la care îl supraveghezi, până când capătă experiență. Replici ca „lasă-mă mai bine pe mine, pentru că tu nu poți" nu sunt de folos.
Pedeapsa nerealistă. Copiii trebuie să înțeleagă ce înseamnă repercursiunile, dar asta necesită adaptare. Gandește-te la copilul tău ca la un individ care are drepturi și obligații, pe care vrei să-l ajuti să înțeleagă ce este important în viață, nu doar un copil pe care îl ataci ori de câte ori a greșit. Pedeapsa nu trebuie să fie o răzbunare din partea părinților, ci pur și simplu o consecință a faptelor copilului. Daca nu și-a făcut temele nu va mai avea voie să se uite la televizor sau să se joace pe tabletă, nu pentru că ești un părinte rău, ci pentru că îi vrei binele iar el se află în situația în care a pierdut timp pe care trebuie să-l recupereze, pentru că are nevoie să se ocupe intâi de lucrurile importante, apoi de relaxare.
Există multe lucruri pe care le poți face pentru copilul tău, care să-l facă să se simtă iubit și validat, chiar dacă are de învățat în tot acest timp:
Folosește-te de întrebările lui. Atunci când îți pune o întrebare, nu trebuie să te grăbești să-i dai un răspuns scurt. Satisface-i curiozitățile după care extinde discuția și din alte puncte de vedere, pentru a-i oferi o mai bună imagine de ansamblu asupra vieții. Crearea de legături sunt de mare ajutor în dezvoltarea copilului.
Pune întrebări. Atunci când întrebi copilul diverse lucruri, poți afla foarte multe despre ceea ce simte și gândește și chiar să descoperi conflicte ce necesită rezolvare. Va fi o adevarată plăcere să-ți cunoști cu adevărat copilul ca și individ, iar el se va simti foarte bine văzând că părintele este interesat de el.
Dă-i variante. Foarte multe frustrări ale copiilor pleacă de la faptul că nu au opțiuni în nimic din ceea ce vor să facă. Dă-i copilului șansa de a lua propriile decizii, în diverse aspecte de o dificultate mai mică. Nu îl lăsa să aleaga între cartofi prajiti și legume, pentru că știm cu toții unde va duce asta, ci oferă-i mai multe opțiuni cu care tu ești deacord. Va fi un câștig atât pentru tine, cât și pentru el.
Dă-i spațiu. Chiar și copiii au nevoie de intimitate, iar ăsta este un alt mod prin care îl poți trata ca pe un adult. De la spațiu care să-i permită chiar și să facă greșeli, până la spațiul fizic, poți să faci asta pentru copilul tău, înțelegând care îi sunt nevoile, în funcție de vârstă. Greșelile, chiar dacă sunt supravegheate, îl ajută să învețe mai repede și să evolueze mai ușor. Dacă faci totul în locul lui, pentru a evita o greșeală, îl faci să fie dependent de tine și la maturitate să tolereze mai greu situațiile stresante.
Cere-i ajutorul. Pare ciudat, nu-i așa? În realitate, copiilor le place foarte mult să ajute. Asta îi face să se simtă utili, prin urmare adulți. Probabil îți amintești cum în copilărie abia așteptai să treacă timpul, să crești, să poți face diverse lucruri. Implică-ți copilul în diverse activități pe care le faci, pentru că asta îi dă încredere în forțele proprii. Pe masură ce crește, îi poți cere ajutorul în sarcini mai solicitante, care îl ajută să-și depășească limitele.
Cea mai importantă regulă în educație nu este despre controlul părintelui, ci despre colaborarea cu copilul, tratarea lui ca pe un egal, cu afecțiune și respect. Copiii nu sunt niște ființe iraționale care trebuie în permanență disciplinate, ci niște indivizi care se află în continuă dezvoltare, care au nevoie să descopere și să înțeleagă lumea înconjurătoare.
Este nevoie de exercițiu pentru a-ți însuși rolul de părinte, pentru a te adapta, a înțelege ce trebuie să faci și chiar pentru a schimba ceea ce făceai deja, așa că nu uita faptul că pentru copilul tau, există și mai multe lucruri la care trebuie să se adapteze.