Activitatea fizica, vitala in dezvoltarea psihica a copilului? De ce?

"De multa vreme, cercetatorii au examinat legaturile cauzale dintre functionarea creierului si activitatea fizica, evidentiind efectele benefice ale acesteia. Exercitiul fizic regulat creste aportul de sange care ajunge la creier, oferindu-i astfel mai mult oxigen si furnizandu-i mai multa energie. Acest lucru ajuta la dobandirea unor abilitati mentale imbunatatite. In plus, substantele chimice secretate de creier in timpul exercitiului fizic si dupa acesta ii permit copilului sa infrunte mai bine stresul si anxietatea. Efectele depresiei sunt contracarate si copilul este ajutat sa invete mai eficient, prin canalizarea energiei dobandite inspre activitatile de invatare si memorare. Oamenii de stiinta sugereaza ca tipul de exercitiu fizic prin care se pot obtine cel mai probabil aceste efecte pozitive este jocul spontan, in care copiii se angajeaza in mod natural. De asemenea, lucrul in aer liber poate constitui pentru copii o sursa importanta de a invata despre natura, despre sine si despre responsabilitate." (Lect. Univ. Andrei Dragulinescu, in revista Familia Ortodoxa)

Importanta pauzelor de joaca
si de miscare pentru copii

Prin anii 1980, pana la 40% din scolile din Statele Unite au luat decizia de a micsora sau chiar de a elimina din orar pauzele copiilor, cu scopul de a castiga timp pentru activitatile academice. Una din patru scoli generale, pe intreg teritoriul Statelor Unite, a renuntat de tot la pauzele de joaca. Micutii nu au mai avut vremea lor in care sa alerge, sa sara, sa se legene, sa se miste. Acest declin al jocului nestructurat a coincis cu aparitia tulburarii hiperkinetice cu deficit de atentie (ADHD), recunoscuta ca atare, si cu explozia vanzarilor de Ritalin - un stimulant al sistemului nervos central, prescris pentru copiii afectati de ADHD. Nimeni nu pare sa nu mai fi tinut cont de rezultatele cercetarilor si studiilor care spuneau ca "miscarea si jocul nestructurat al copiilor promoveaza invatarea, in acelasi timp in care consuma si reorienteaza energia acestora, elimina stresul si reduce comportamentele disfunctionale".

Chiar in 2009, dintr-un studiu derulat pe 11.000 de copii de clasa a treia, puteam afla ca "acei copii care au parte de cel putin 15 minute de pauza zilnic, pentru miscare si joaca libera, obtin rezultate evident mai bune in clasa si sunt mai predispusi sa invete, fata de copiii care au pauza mai scurta sau chiar deloc. In plus, mai mult de 8 din 10 directori de scoala, din cei implicati in studiu, declara ca pauzele de joaca si de miscare ale copiilor au un impact pozitiv asupra achizitiilor academice. Doua treimi dintre directorii de scoala sustin ca elevii asculta cu mai mare atentie la ore si dau dovada de mai multa concentrare in clasa, cand se intorc din pauza, decat inainte."

Departamentul de Sanatate al Statelor Unite recomanda parintilor sa le asigure copiilor cel putin o ora de activitate fizica pe zi, pentru a combate obezitatea, diabetul, afectiunile cardiace si o serie de alte probleme medicale. Dar beneficiile de ordin fizic nu sunt singurele pe care le aduc sportul, miscarea si joaca in evolutia unui copil. Copiii necesita un program consistent de activitate fizica pentru ca acestea stimuleaza dezvoltarea mentala, academica si sociala - fapt confirmat de rezultatele a numeroase studii.

Sportul si miscarea
modifica formula chimica a creierului

Activitatea fizica influenteaza in mod semnificativ si evident starea de spirit a copiilor, motivatia si concentrarea lor. Copiii se descurca mai bine la scoala, au parte de experiente sociale valoroase si invata sa se integreze intre ceilalti. Sportul si miscarea modifica, in mod real, formula chimica a creierului, cu un impact direct asupra starii de spirit si a perspectivei de ansamblu asupra vietii. In plus, activitatea fizica ofera o modalitate pozitiva, sanatoasa, de a reduce anxietatea si tensiunea psihologica, ferind astfel copilul - in mod indirect - de multe afectiuni datorate unui stil de viata defectuos. De asemenea, sportul stimuleaza transportul de oxigen si nutrienti catre tesuturi, ajutand totodata sistemul cardiovascular sa functioneze mai eficient. Iar atunci cand inima si plamanii functioneaza la capacitate maxima, copilul are mai multa energie ca sa tina piept si sa se bucure de o noua zi.

Miscarea sau exercitiile fizice, practicate in mod regulat, au efect asupra nivelului de serotonina din creier (neurotransmitatorul responsabil cu somnul, trezirea, libidoul, apetitul si starea de spirit). Copiii resimt aceste efecte, avand o dispozitie pozitiva si o stare de spirit. La fel, sportul elibereaza endorfine, care functioneaza ca tranchilizanti naturali asupra creierului. Nu mai vorbim de stimularea increderii in sine, care evolueaza pe masura ce copilul respecta un program de exercitii fizice, capatand abilitati sporite. In plus, miscarea intareste musculatura si creste rezistenta si imunitatea organismului, si, implicit, pe cea a psihicului. Copilul invata sa depaseasca obstacolele si necazurile cu aceeasi perseverenta si disciplina pe care le are in practicarea unui sport.

Miscarea, joaca si sportul au implicatii si asupra odihnei, vitale in dezvoltarea sanatoasa a copilului. Doctorii recomanda 12-14 ore de somn, pentru copiii de la 1 la 3 ani. Pentru 3-6 ani, se recomanda 10-13 ore de somn pe zi. Intre 6 si 12 ani, copiii au nevoie sa doarma 10-11 ore; iar adolescentii, pana la 8-9 ore pe noapte. Multi profesori si educatori observa ca elevii lor nu se odihnesc suficient. Copiii acuza oboseala, dureri de cap, lipsa de vlaga sau de chef. Intrebati, adesori raspund ca au petrecut timpul la televizor si / sau calculator (tableta), sau ca nu au putut sa adoarma. Or, somnul este vital pentru o functionare si o dezvoltare optima a copilului, din punct de vedere fizic si mental. Pentru ambele probleme, activitatea fizica ofera o solutie nepretuita. Sportul poate inlocui cu brio timpul petrecut in fata ecranului; alaturi de asta, o activitate fizica regulata face ordine in programul de somn al copilului. Acesta adoarme seara mai usor, mai repede si povesteste ca a avut un somn odihnitor.

Cu ce inlocuim activitatea fizica
a copiilor nostri?

"In Statele Unite, unde s-au facut mai multe studii, dar si in lume, in general, copiii sunt din ce in ce mai putin activi fizic, iar ratele obezitatii in randul tinerilor cresc mai repede chiar decat in randul parintilor acestora. Profesorii marturisesc ca majoritatea copiilor de astazi sunt peste masura de stresati si de anxiosi si dau vina pentru aceasta pe lipsa de exercitiu fizic - datorata de cele mai multe ori inlocuirii acestei activitati cu orele in sir petrecute cu jocuri pe calculator, suficiente pentru stimularea unui comportament hiperactiv.

Victor Davis Hanson, de la Universitatea de Stat din California, deplangea faptul ca lipsa unor astfel de experiente constituie un handicap pentru copiii nostri la nivelul dezvoltarii umane: "Ne trimitem copiii in tabere de computere, ca sa invete cum sa dobandeasca acces instantaneu la informatie, insa cei mai multi dintre noi nu le-ar da copiilor in ruptul capului o sapa in mana, trimitandu-i sa scoata buruieni pret de o luna, ca sa isi dezvolte simtul perseverentei in munca si al ostenelii pentru altceva decat computerul".

Pe de alta parte, efectele neurologice asupra copiilor, datorate jocurilor pe computer, pot fi mult mai subtile si mai severe. De exemplu, stimulii electronici ai jocurilor video pot produce la unii copii crize epileptice. Acestea pot aparea si la copiii care nu mai avusesera anterior astfel de crize. In 1997, in Japonia, un desen animat inspirat din jocurile Nintendo a provocat convulsii in randul copiilor. Crizele au inceput la 20 de minute de la inceperea programului TV, dupa o secventa de 5 secunde a luminii rosii in flash-uri ce ieseau din ochii unuia dintre personaje. Medicii japonezi i-au avertizat atunci pe parinti, pentru a-i face constienti de posibilele pericole prezentate de flash-urile de lumina in jocurile video si pe calculator.

Jocurile pe computer genereaza noi si noi cazuri care incep sa intre in atentia pediatrilor din intreaga lume. Doctor William Graf, de la Spitalul Copiilor din Seattle, a studiat zece pacienti timp de peste trei ani, si a conchis ca: "Aceste probleme sunt mult mai des intalnite decat este indeobste recunoscut". Mai raspandite in randul baietilor adolescenti, care alcatuiesc majoritatea celor ce se joaca pe computer, problemele intampinate pot varia de la tremuraturi, pana la pierderea cunostintei timp de cateva secunde. Problema cea mai mare este insa ca nu cunoastem efectele pe termen lung ale mediilor inconjuratoare, modificate artificial (cum ar fi timpul prea indelungat petrecut in fata computerului, intr-o camera prost luminata).

Doctor Jane Healy observa: "Avand in vedere atitudinea noastra caldicica in raport cu acele probleme care nu ne lovesc direct in fata, nu am sperante ca in viitorul apropiat se vor efectua cercetari substantiale pe aceasta tema. Cu toate acestea, daca sunteti parinte, fiind o persoana cu responsabilitatea luarii unor decizii ce pot afecta pe termen lung sanatatea copilului, este de preferat sa fiti prudenti. La urma urmei, de obicei suntem atenti cu cine se joaca copiii nostri in parc; de ce nu am avea aceeasi grija atunci cand le oferim un tovaras electronic de joaca?" (Lect. Univ. Andrei Dragulinescu, in revista Familia Ortodoxa)

Activitatea fizica a copilului mic
stimuleaza dezvoltarea personalitatii

De la ce varsta devine miscarea in sine atat de importanta in evolutia copilului? Si de ce? Banuim noi cum influenteaza primii pasi personalitatea copilului nostru? Selma H. Fraiberg, in cartea sa Anii magici. Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor, puncteaza de o maniera savuroasa raspunsurile la aceste intrebari:

"Cand copilul reuseste sa se ridice in picioare, personalitatea lui se modifica. De obicei mama, epuizata, nu isi da seama ca se produce o schimbare de personalitate, ci doar ca este mai greu sa pastreze vechea rutina. Schimbarea scuteceleor, care pana atunci fusese o operatie realizabila in doi timpi si trei miscari, devine acum o peformanta ce ar necesita interventia a doua persoane. Mai intai, copilul trebuie prins. Apoi trebuie asezat pe spate pentru a fi schimbat. El protesteaza vehement. Desfaceti acele de siguranta din scutecul ud si ii cantati cantecul favorit cu acele in gura. Cat ati zice peste, copilul s-a rasucit cu abilitate, s-a ridicat si a pornit in alta directie, zambindu-va. Repetati pasul unu. Dati-i in mana o jucarie si grabiti-va cu ce aveti de facut. Pentru ca iata-l, este din nou sus. Ce s-a intamplat? Acum cateva saptamani era fermecat cand ii cantati si nu va trebuia altceva ca sa il tineti culcat pe spate in cele treizeci de secunde cat dura sa ii schimabti scutecul. Dar, in prezent, de cum atinge cu spatele o suprafata orizontala, copilul sare ca un hopa-mitica, de parca ar fi pe arcuri.

Ce il propulseaza? Este un lucru legat de pozitia verticala. O pornire puternica il mana sa se ridice, mostenirea lasata de stramosii care au invatat cu dibacie sa isi mentina echilibrul pe picioarele din spate, pentru a munci cu membrele anterioare. Este un impuls biologic, in mare parte independent de influenta mediului. Lucru curios, chiar si copiii institutionalizati, lipsiti de atasament emotional, invata sa stea in fund, sa se tarasca, sa se ridice in picioare si sa mearga, aproximativ la aceeasi varsta cu copiii crescuti in familie. Desi, ne amintim, in alte domenii ale dezvoltarii, in care stimulii sunt dependenti de legaturile puternice cu familia, copiii institutionalizati au intarzieri serioase.

Copilul nu poate tolera sa stea culcat pe spate si sa fie pasiv si este propulsat de impuslul irezistibil de a se ridica in picioare, acelasi impuls care il face sa se catere si sa se ridice, iar si iar, toata ziua, pana ce cade epuizat. Este o necesitate interioara legata mai curand de sfidarea gravitatiei, decat de a o sfida pe mama. Activitatea motrica este atat de importanta pentru copil in aceasta etapa, incat interferenta cu ea, restrangerea ei, chiar si prin intermediul unui alt proces biologic precum somnul, este pentru el intolerabila.

Stradania de a ajunge la pozitia verticala este atat de puternica, incat ea il impinge pe copil inainte, chiar si atunci cand el se confrunta in mod repetat cu pericolul, cand se raneste, cand renunta la protectia materna ce insoteste obligatoriu etapele de locomotie independenta. Vom observa de fapt ca mijloacele de depasire a anxietatii sunt identice cu cele de producere a ei. Riscurile sunt depasite in cele din urma, prin repetarea experientei taratului, cataratului, ridicarii in pozitie verticala, mersului... Atingerea cu succes a acestor tinte diminueaza treptat anxietatea." (Selma H. Fraiberg)

Copilul si pozitia verticala:
Legatura dintre personalitate si activitatea fizica

"Pentru ca, desigur, nu trebuie sa uitam ca micutul traieste o anumita anxietate legata de aceste aventuri de locomotie si ca activitatea in sine este una prin care copilul dobandeste abilitati motrice, controlandu-si in acelasi timp anxietatea. Comportamentul lui nu difera de al nostru, la maturitate, cand incepem sa practicam un sport nou. Spre exemplu schiul, care implica o anumita doza de risc. Schiorul incepator va avea masura exacta a anxietatii lui in momentul in care isi va desface schiurile si va revedea in plan mintal riscurile primelor lui incercari. El se simte stimulat sa isi puna schiurile la loc, sa repete lectia, sa o repete o data si inca o data, pana ce reuseste sa stapaneasca tehnica si sa controleze pericolul. Noaptea nu reuseste sa doarma. Schiaza in pat si muschii lui repeta involuntar miscarile, pe masura ce sunt retraite mental evenimentele zilei.

Copilul care isi insuseste abilitatile ce il conduc la pozitia verticala, reactioneaza in mare masura la fel ca schiorul incepator. El simte nevoia de a repeta activitatea de sute de ori, pana ce stapaneste aceasta activitate si pana ce ajunge sa isi controleze anxietatea. De multe ori, copilul arata ca nu se poate "debransa", de exemplu cand il asezati in pat ca sa doarma si, daca va uitati pe furis in camera in timp ce el ar trebui sa se linisteasca inaintea somnului, il vedeti ca, ametit si uitandu-se crucis de oboseala, tot se mai catara sa se ridice in picioare, cade de oboseala, apoi se forteaza sa se ridice din nou. El va repeta miscarile pana cand, in cele din urma, nu va mai fi in stare sa se ridice si va ceda somnului. O pereche de parinti si-au gasit de cateva ori fetita de opt luni catarandu-se in somn, in aceasta perioada de invatare. La unsprezece sau douasprezece noaptea, auzeau mici zgomote in camera copilului si, cand intrau, il gaseau in picioare in patut, ametit si numai pe jumatate constient, prea adormit pentru a protesta cand era culcat din nou. Cand arta ridicarii in picioare a fost insusita pe deplin, copilul a incetat sa mai faca exercitii in somn.

Momentele cand copilul se ridica in picioare pentru prima oara fara sprijin si cand face singur primii pasi ezitanti, sunt repere importante in dezvoltarea personalitatii, ca si in dezvoltarea motricitatii. A sta in picioare fara sprijin si a face primii pasi sunt acte de curaj, pe care fiecare le face singur. La aceasta varsta, nu caderea propriu-zisa ii produce o teama nedeslusita copilului. El primeste cu bunavointa aceste rasturnari si cucuie. Teama de pierderea sprijinului este amenintatoare in aceasta etapa. Pana in acest moment, el s-a folosit de contactul cu un alt corp uman sau cu o mobila stabila, pentru exercitiile de ridicare in picioare sau de mers.

Spre sfarsitul perioadei in care are nevoie de sprijin, observam ca, de fapt, cea mai usoara atingere a mainii mamei ii foloseste drept "sprijin", in timp ce el isi foloseste propriul corp pentru echilibru. Dar nu este inca pregatit sa renunte la contactul simbolic cu corpul mamei, la mana omului ca sprijin. Cand renunta la ele, pentru acel prim pas, o face numai indreptandu-se spre alt mijloc de sprijin vizibil sau cunoscut, o alta pereche de maini, un scaun sau o masa din apropiere. Iar peste cateva saptamani, cand va renunta cu adevarat si va face sase-sapte pasi de unul singur, el va mentine contactul simbolic intr-un mod comic. Stiu o fetita care a pornit-o vajnic inainte cu mainile impreunate, sprijinindu-se de propria ei mana. Veti observa in perioada premergatoare mersului sau imediat dupa aceea ca ii place sa tina in mana un obiect, de care "se sprijina". (Selma H. Fraiberg)

Activitatea fizica marcheaza
dezvoltarea autonomiei copilului

"Reusita de a sta in picioare de unul singur si de a merge reprezinta cu adevarat desprinderea de corpul mamei. Probabil ca atunci cand face acesti primi pasi independenti, copilul este cuprins de o singuratate solemna si ingrozitoare. Toate acestea sunt pierdute pentru memorie si nu le putem reconstitui decat prin analogie, mai tarziu in viata. Probabil ca seamana cu prima navigare cu plansa sau cu a fi la volan pentru prima oara singuri. Este sentimentul teribil de singuratate, sentimentul ca timpul s-a oprit, ce urmeaza sariturii de pe plansa sau iesirii din curba controland volanul. In asemenea momente, exista o constiinta sporita a sinelui, un sentiment al singuratatii absolute intr-o lume goala, care este inaltator si terifiant. Pentru copilul ce face primii pasi si se trezeste mergand singur, acest moment trebuie sa fie primul in care traieste sentimentul unicitatii si al separarii corpului si a persoanei lui, in care descopera sinele solitar.

Descoperirea locomotiei independente si descoperirea sinelui nou deschid calea unei noi etape in dezvoltarea personalitatii. Copilul mic este ametit de noile lui performante. Se comporta ca si cand el ar fi inventat acest nou mod de locomotie (ceea ce, in sens restrans, este adevarat) si se iubeste pe sine pentru aceasta desteptaciune. De dimineata pana seara se plimba in toate directiile intr-un dans extatic, parca ar fi beat, si nu se opreste decat atunci cand cade din picioare de oboseala. El nu mai poate fi ingradit intre peretii casei, iar curtea imprejmuita de un gard inalt este o inchisoare pentru el. Daca i se pune la dispozitie spatiul practic fara sfarsit, se va impletici bucuros, cu bratele deschise, pana la marginea orizontului. Cu o mica sansa, chiar ar reusi." (Selma H. Fraiberg)

Copilul tau cum imbina activitatea fizica in programul de fiecare zi? Tu stiai de efectele miscarii, sportului si jocului asupra dezvoltarii lui psihice?

Bibliografie: Revista "Familia Ortodoxa" nr. 12(59) /2013; Selma H. Fraiberg: Anii magici. Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor; http://www.childrenandnature.org/, http://blog.codyapp.com/, http://www.howtolearn.com/, http://www.examiner.com/