3 moduri prin care ii rapim copilului copilaria

1. Primul mod in care ii rapim copilului copilaria: televizorul

Pentru ca transmite prea multa informatie si prea socanta pentru mintea unui copil. Un copil nu face fata la energia negativa transmisa, nu discerne inca si nu stie sa se apere. Este foarte greu sa il pazim de toate calamitatile transmise la stiri, iar acestea, prin grozavia lor, il marcheaza. Sa ne amintim ca pana pe la 6 ani, copilul inca are o gandire magica: adica va tinde sa creada ca multe lucruri sunt posibile, inclusiv ca razboiul din Irak va implica si familia lui mai devreme sau mai tarziu - de exemplu...

Adesea nu ne dam seama ca cel mic este atat de afectat, pentru ca el nu ne trage de maneca sa ne spuna "Mama, tata, sunt speriat ca altceva de ce vad la televizor si am numai scenarii in gand: linistiti-ma!". Nu, nu se intampla asa. Ci in felul urmator.

Psihologii ne atentioneaza ca cei mici au in mod normal tendinta sa revina cat pot de repede la viata obisnuita si la lucrurile cunoscte. Ei au nevoie de stabilitate, de aceea cauta in oricare situatie ceea ce este previzibil si familiar. Drept urmare, noua ni se pare ca ei nu sunt tulburati, pentru ca se poarta ca de obicei. Cel mic pare linistit, asa ca nu imi mai ridic probleme, rasuflu usurat si trec mai departe, in loc sa vorbesc cu el si sa il linistesc cu adevarat.

Ei bine, cum sa fac asta? Cum sa il apar pe cel mic de efectele televizorului, care ii rapesc copilaria?

In primul rand, copilul e destept si simte cum stau lucrurile. Fraze de genul "esti prea mic ca sa intelegi" ii sporesc nelinistea. El deja intelege cate ceva, dar intr-o nuanta grava. Rolul tau este sa ii recunosti tot adevarul pe care il poate intelege si sa risipesti ingrijorarile si scenariile din creierasul lui.

In al doilea rand, nu vei face asta explicandu-i pe larg despre razboaie, greve, inundatii... Cu un copil e nevoie sa fii onest, dar nu sa il sperii. Copilul nu e un mic adult in miniatura, el nu are minte de adult. Copilului e nevoie sa ii vorbesti despre ceea ce se intampla in lume, dar in limbajul copilariei. Adica asa cum ii spui o poveste: asigurandu-l mereu ca exista totdeauna zane bune, forte pozitive si ca raul este biruit, mai devreme sau mai tarziu.

Pentru copil, conteaza mai mult emotiile decat explicatiile. Ca sa alungi spaimele sale provocate de televizor, asigura-l in permanenta ca:

- mama si tata nu te vor lasa niciodata singur, vom fi tot timpul langa tine
- noi suntem in siguranta: aceste lucruri se intampla in alta parte, departe de noi
- chiar si pentru cele mai tragice intamplari, exista solutii: mai devreme sau mai tarziu, cei buni castiga

2. Al doilea mod in care ii rapim copilului copilaria: planificam fiecare detaliu

Pentru ca nu mai avem timp sa petrecem in familie si nu il putem lasa pe copil singur. Planificam totul, si in viata noastra si in viata lui, ca sa fim cat se poate de eficienti. Pe cel mic il trimitem la gradi, iar apoi il inscriem la tot felul de cursuri pentru copii. Cand avem putin timp, mergem la manifestari sportive sau evenimente culturale... Cand mai creste, il trimitem la meditatii si acasa ii structuram timpul astfel incat sa isi faca bine toate lectiile.

Sa tinem insa minte ca un copil este un "animal salbatic", spontan si flexibil. Daca ii impunem un program atat de riguros, il tinem ca pe o pasare in colivie. Nu mai spun ca ii omoram creativitatea. Sa nu ii mai programam fiecare activitate: trebuie sa pastram latura naturala si salbatica a copiilor si chiar sa ne molipsim, pe cat putem, de ea. 

Sa il incurajam pe copil sa se bucure, sa aprecieze momentele necontrolate si gratuite de fericire:
- cand alearga pe o pajiste
- cand ne oprim intr-un parc rasarit in drumul nostru
- cand mazgalim geamul de la balcon in culori cerate
- cand facem forme din prajituri
- cand pregatim frisca de casa si la prima incercare se taie
- cand ne prinde ploaia si ne ascundem in bacanie
- cand ne oprim sa admiram asfintitul
- cand asteptam pe cineva care intarzie si in timpul acesta admiram florile...

3. Al treilea mod in care ii rapim copilului copilaria: suntem parinti extenuati si nervosi

De multe ori plecam la serviciu la 7:30 si ne intoarcem la 7:30 seara. De multe ori o facem pentru ca nu avem de ales. Copilul merge la gradi, apoi sta la bunica sau cu o bona sau merge la unul din cursurile la care l-am inscris... Fara sa vrem, il privam de timpul petrecut in sanul familiei, langa parintii lui. 

Dimineata, ne grabim, avem miscari agitate si fraze de tipul "grabeste-te, ca trebuie sa ajung la birou", iar cand ne intoarcem seara acasa si ne reunim: "sunt oboist, am muncit toata ziua". Venim acasa atat de fara vlaga si chef, incat nu mai avem resurse pentru nevoile copilului: afectiune, rabdare, atentie, joaca si intimitate.  

Ce putem face impotriva ritmului nostru de viata, care ii rapeste copilului copilaria? Putem face putin, dar putinul nostru va schimba cate ceva.

De exemplu, un gest simplu si de efect este sa ne asezam la masa impreuna o data pe zi, cand suntem toti si sa inchidem radioul sau televizorul. Fie la cina, fie la micul dejun. Masa luata in familie ramane in amintire ca un moment de comuniune. In afara de asta, ii ofera copilului imaginea familiei sale unite si sentimentul solidaritatii si al apartenentei. Daca reusim sa facem asta in mod regulat, ii asiguram o rutina, atat de necesara pentru dezvoltarea sa armonioasa.

Un alt gest de efect pentru parinti poate fi ritualul mersului la culcare. Inca de cand e mic, du copilul in patul lui si in loc sa ii spui o poveste - sau dupa ce ii citesti putin - povesteste-i ce ti s-a intamplat tie astazi si care a fost cea mai buna parte a zilei pentru tine. Apoi, intreaba-l si pe cel mic acelasi lucru si asculta cu atentie ce iti povesteste.

Acest dialog creeaza o legatura profunda intre parinte si copil si este o strategie eficienta de a mentine relatia deschisa si dedicata, mai ales cand trebuie sa lipsesti toata ziua de langa puiul tau.