Povestea unei femei însărcinată după un abuz: medicul i-a refuzat avortul pentru că „a păcătuit destul”

Maria a trăit în urmă cu mai mult de 5 ani o traumă pe care, din păcate, multe femei o cunosc prea bine. Avea 19 ani și abia venise în Capitală. Entuziasmată, dar precaută, Maria se plimba prin oraș explorând tot timpul locuri noi, până într-o seară, când fix în scara blocului a prins-o un bărbat și a violat-o. Detaliile acelei nopți le voi păstra doar în spațiul din cabinet, însă vă puteți imagina, cu siguranță, ororile prin care a trecut.

Asemenea multor altor femei care trec printr-un astfel de infern, Maria s-a simțit în primul rând rușinată; mult prea rușinată pentru a anunța Poliția; mult prea rușinată pentru a se prezenta la Urgențe și mult prea rușinată pentru a povesti cuiva apropiat prin ce a trecut. Torturată în fiecare moment al vieții de frică, de coșmaruri și de paranoia, Maria a decis să-și pună capăt zilelor de mai multe ori, însă de fiecare dată a găsit puterea de a merge mai departe. Și totul avea să se schimbe într-o zi.

„Mie niciodată nu îmi întârzia ciclul. Sunt ceas elvețian, știu că dacă îmi întârzie ceva nu e ok...” - și așa a ajuns Maria la ginecolog, unde, spre surprinderea ei, a descoperit că era însărcinată. Pentru că singurul contact sexual pe care îl avusese în ultima perioadă fusese fix cel împotriva voinței ei, pentru Maria nu a încăput niciun dubiu: știa clar cine este tatăl.

„Dar numai tată nu-l pot numi. Mă doare sufletul să mă gândesc cât de multe femei trec prin asta...”.

Întreruperea de sarcină nu este o decizie ușor de luat pentru nicio femeie, indiferent de situație. Stigma, din păcate, este extrem de răspândită în rândul femeilor care fac avort. Adesea sunt numite „ucigașe” sau „păcătoase”... dar sunt curioasă câte dintre toate cele care blamează astfel de decizii ar putea trăi cu o traumă precum cea prin care a trecut Maria, închizând ochii și aducând pe lume un copil care le-ar putea aminti clipă de clipă de durerea prin care au trecut. Un viol nu distruge doar clipa; nu distruge doar corpul și nu distruge doar mintea. Un viol distruge tot ceea ce înseamnă acel individ; distruge speranțe și putere și gândul câ într-o zi va fi mai bine. Un viol te poate împinge în cele mai adânci colțuri întunecate și... cu toate că multe persoane găsesc puterea de a răzbi și de a ieși din nou la lumină, cicatricile nu dispar niciodată.

Oricum ai păcătuit destul ...

Când Maria a decis, după multe lupte cu ea însăși, de una singură, că va face întrerupere de sarcină, a găsit o doamnă doctor cum nu se putea mai nepotrivită. Vă reamintesc că trauma era produsă recent și nimeni nu știa povestea ei, dar totodată, nimeni nu ar fi avut dreptul să judece, cu atât mai mult un doctor.

„Am întrebat-o ce metodă recomandă... ce ar fi mai ușor și mai rapid. Eram speriată și tremuram și îmi amintesc câ îmi curgeau lacrimile șiroaie. Mi-a spus rece și tăios: Draga mea, eu nu recomand nicio metodă. E treaba ta ce alegi, că oricum ai păcătuit destul”.

În această societate în care trăim, pare că religia stă pe un tron, mult deasupra nivelului de empatie; mult deasupra moralității și mult deasupra decenței, dar, dragii mei, vă întreb: Dintre toate disciplinele, nu ar trebui, întocmai religia, să fie cea care compătimește? Nu ar trebui, întocmai religia și persoanele religioase, să poată spune: „Îmi pare rău că ești nevoită să treci prin asta”, în loc să arunce vorbe precum „Ai păcătuit destul”? Desigur, mulți dintre voi veți considera că în necunoștiință de cauză, doamna doctor a aruncat vorbe la întâmplare, însă nu vorbele sunt problema, ci judecata și simplul fapt că există doctori pe această lume care practică meserii nu din dorința de a face bine, ci din dorința de a obține vanitate și de a dobândi putere: puterea de a judeca.

Mi-a rămas un gust amar în gură și nu pot decât să mă întreb: Oare unde ne-a dispărut umanitatea? Oare când am devenit acești judecători supremi, acești deținători ai adevărului care își permit să îi certe pe ceilalți, necunoscându-le măcar poveștile de viață? Și mai presus de orice... oare când am devenit noi, fix noi, cea mai păcătoasă specie, cei fără de păcat care pot arunca cu pietre în restul?...