Telefonul și internetul, două instrumente destinate să aducă oamenii mai aproape unii de alții, să ne facă să comunicăm mai ușor. În mod paradoxal, efectul lor este astăzi o izolare din ce în ce mai accentuată, Părinții "imersați" în tehnologie și copiii care le urmează modelul sunt exemplul cel mai șocant al acestei separări ce afectează o întreagă generație. Uimitor este faptul că mulți părinți nu văd nici o legătură între comportamentul lor și cel al copiilor. Am întâlnit persoane care nu se puteau dumiri de ce copiii lor de 2-3 ani erau deja dependenți de telefon sau de tabletă. Cu toate acestea, răspunsul este foarte simplu: la aceste vârste fragede, copiii învață exclusiv imitându-i pe adulți, urmând exemplul părinților. Dacă la adolescenți se poate vorbi despre influența grupului de prieteni, la copilul mic părintele poartă responsabilitatea izolării într-o lume virtuală și potențial periculoasă. Iar ruptura care apare atunci când ne concentrăm pe telefon și uităm să ne privim copiii în ochi va deveni din ce în ce mai evidentă, pe măsură ce copilul crește.
Părinții dependenți de telefon
Mai multe studii realizate în cadrul Universității din Michigan pe câteva sute de familii au arătat că 40% dintre mamele intervievate și în jur de 30% dintre tați au o dependență mai mare sau mai mică de telefon. Părinții au recunoscut că le vine greu să nu verifice frecvent telefonul, chiar în timpul meselor în familie sau timpului liber cu copiii. În marea majoritate a cazurilor, când mamele au telefonul în mână sunt mai puțin atente la copii, răspund cu mai puțină promptitudine la cererile lor, iar calitatea interacțiunii cu copilul scade simțitor, arată studiile. Mai alarmant este faptul că mamele care stau acasă cu copiii au declarat că utilizează telefonul mai ales pentru a scăpa de plictiseala și frustrarea determinate de acțiunile de îngrijire a celor mici. Mai departe, cercetările au revelat faptul că atunci când părinții sunt tot timpul cu ochii în telefon, copiii prezintă mai multe probleme comportamentale precum și un grad mai ridicat de dependență de dispozitive electronice. Tulburările de natură emoțională ale copiilor cu părinți dependenți de telefon variază, de la plâns frecvent și labilitate afectivă, până la hiperactivitate, crize de furie și rezistență scăzută la frustrare.Ce simt copiii când nu sunt priviți de părinți
Atunci când părintele preferă să stea cu ochii în telefon, în loc să-și privească copilul, acesta se poate simți neglijat, abandonat, invizibil. De multe ori năzbâtiile sale și crizele de furie vor avea ca unic scop să atragă atenția părinților. Tulburările comportamentale reprezintă, adesea, un strigăt de ajutor, o cerere mascată de a fi băgat în seamă, de a primi lucrul cel mai important pentru un copil: interesul părinților.
Singurătatea și izolarea sunt primele sentimente pe care le încearcă copilul când nu este luat în seamă de părinți. Sunt sentimente pe care le simte chiar la vârste foarte fragede, înainte de a ști să le explice, să le pună în cuvinte. De altfel, singurătatea determinată de tehnologie este un adevărat flagel, care bântuie în sânul a numeroase familii, Cum poate fi mai bine redată decât de imaginea părinților și copiilor, adunați la o masă de sărbătoare, stând cu toții cu ochii în telefon? Când copilul le cere atenție, părinții îi răspund monosilabic, fără să asculte cu adevărat ce le spune cel mic. Acesta învață repede să se refugieze, la rândul său, în aparatură. În felul acesta, prăpastia de comunicare din sânul familiei se adâncește, până la un punct în care va deveni de netrecut.
Sentimentul lipsei de importanță și diminuarea stimei de sine sunt alte consecințe ce pot să apară în mentalul copiilor cu părinți prea preocupați de tehnologie pentru a-i privi. Aceste sentimente duc la dificultăți de adaptare, retragere socială, uneori la acte extreme, cum ar fi tentativele de sinucidere la adolescenți. Atunci când copilul nu mai găsește nici o soluție ca să atragă atenția părintelui, poate recurge la astfel de acte, poate avea manifestări zgomotoase și comportamente inexplicabile. Uneori pot să apară chiar somatizări, copilul plângându-se de dureri bizare în corp, dureri pe care el chiar le simte, în încercarea disperată de a-i face pe părinți să-l vadă.
Dificultățile de comunicare în lumea reală apar deseori la copiii care nu au învățat cum să comunice, pentru că nu au avut un model potrivit. Atunci când copilul crește lângă un părinte care îl privește arareori în ochi când îi vorbește sau care stă toată ziua cu telefonul în mână va reproduce exact același comportament în relațiile sale sociale. Va prefera să vorbească cu prietenii virtuali, mai degrabă decât să dezvolte legături autentice. Abilitățile esențiale, precum capacitatea de a citi intențiile și emoțiile celorlalți, dincolo de cuvinte, empatia sau ascultarea activă îi vor rămâne străine. Acesta este modtivul pentru care copiii noștri vor ajunge să trăiască într-o lume mecanicizată și dominată de mașini, nu vreo invazie științifico- fantastică a roboților.
Privește-ți copilul în ochi cât de des poți
Este normal ca părinții să utilizeze telefonul și internetul. Spre deosebire de cei mici, munca noastră depinde adesea de mesaje, e-mailuri, discuții telefonice cu șefii și cu clienții. Câteodată, avem nevoie și de relaxarea pe care ne-o oferă un joc pe telefon sau o navigare pe rețelele de socializare. Toate acestea, însă, nu trebuie să interfere în relația cu copilul nostru. Atunci când suntem acasă și cei mici ne solicită, a-i pune pe primul plan este garanția că vor crește fericiți și sănătoși și că mai târziu nu vom avea regrete pentru că am pierdut momente esențiale din copilăria lor. De aceea, trebuie să ne stabilim măcar câteva reguli de bază, în interacțiunea noastră cu copilul și cu orice alt membru al familiei.
1. Să ne oprim din tastat și să-l ascultăm cu atenție pe cel care merită grija și iubirea noastră. Privindu-i în ochi pe copii, le întărim încrederea în ei înșiși, stima de sine și sentimentul că sunt auziți și au pe cine să se bazeze.
2. Să lăsăm deoparte telefonul în timpul meselor și evenimentelor în familie, pentru că astfel suntem și un exemplu pentru ceilalți să facă la fel
3. Să conștientizăm când avem nevoie de telefon și când îl folosim doar din obișnuință. Chiar dacă simțim nevoia să ne relaxăm, putem face acest lucru când copiii sunt ocupați cu altceva și nimeni nu ne solicită atenția. O listă clară a apelurilor pe care trebuie să le dăm sau să le primim, o alarmă setată pentru a ne atrage atenția când este vreo urgență, ne pot ajuta să verificăm mai rar telefonul. Noi trebuie să folosim telefonul, nu el să dispună de noi.
4. Să stabilim și în familie anumite reguli legate de utilizarea telefonului, reguli la care să participe și copiii. Este necesar ca și cei mici și cei mai mari- mai ales copiii adolescenți, să înțeleagă care sunt riscurile utilizării excesive a telefonului și ce înseamnă comunicarea reală.
5. Să oprim anumite aplicații, notificările inutile, să dăm cât mai des telefonul pe silent, atunci când știm că nu avem nici o urgență și să oferim copiilor un timp întreg, nedivizat de apeluri inutile și falsele relații de pe rețelele de socializare.
De prea multe ori, părinții nici măcar nu realizează că este un adevărat noroc să aibă un copil care încă le cere să-i fie alături, să se joace cu el, să-i arate lumea. Acela este momentul în care trebuie să lăsăm telefonul deoparte și să ne privim copilul în ochi, să-i arătăm că este important pentru noi, că ocupă primul loc în viața noastră. Iar acest lucru trebuie să se întâmple cât mai repede, până nu este prea târziu ca să mai recuperăm comunicarea cu copilul și clipele unice cărora nu le-am dat suficientă atenție.
Surse: https://www.psychologytoday.com; https://www.telegraph.co.uk; https://www.mother.ly
Urmareste-ne pe Google News
