Cum imi ajut copilul timid sa devina mai indraznet?

1. Copilul timid: Sa ii acceptam sentimentele

Atunci cand un copil rezervat, timid sau pur si simplu tacut se deschide catre noi, avem de-a face cu o comoara, pe care suntem atenti sa nu o risipim. Daca il contrazicem pe copil tocmai atunci cand ne dezvaluie sentimente negative despre sine, il respingem pe el insusi.

Veti fi tentat sa ziceti: Bine, dar el este mai mult decat atat! El are si calitati, el nu este prost, lui doar i se pare ca este prost! El nu este totuna cu neindemanarea, cu stangacia, cu lipsa lui de talent la desen! Intr-adevar: dar numai noi stim acest lucru! Copilul nu poate fi de acord cu noi! Emotiile copilului timid sau suparat il coplesesc, iar el simte ca este una cu ele. Neputinta, frustrarea, tristetea, amaraciunea, deznadejdea, inferioritatea sunt sentimente reale, iar el este "una cu ele".

Daca noi ne grabim sa le gonim, pe el il luam la goana. Daca dam navala sa il "salvam" de sentimentele neplacute, el nu va invata sa se salveze singur.

Dr. Violet Oaklander, psihoterapeut cu o vasta experienta in lucrul cu copiii, descrie in cartea "Ferestre catre copiii nostri": "Cand copilul spune Sunt asa de urat!, am putea fi tentati sa spunem: Nu! Esti asa de frumos! Acest lucru va servi doar la a creste sentimentele de sine negative, nu la a le schimba, deoarece mesajul implicit este: Gresesti cand crezi ca esti urat.

Schimbarea trebuie sa vina din interiorul copilului si acest lucru poate fi realizat doar prin faptul de a-i permite sa aiba sentimente negative si de a i le accepta.

Odata ce sentimentele negative sunt exprimate deschis, ele pot fi explorate pe de-a intregul. Daca un copil vorbeste despre ce jucator slab de fotbal este el, eu il pot ruga sa imi spuna mai multe despre cat de rau se vede el ca jucator in realitate.

Ceea ce se intampla in general este ca undeva de-a lungul drumului, copilul se opreste si spune: Ei bine, nu joc chiar asa de prost, sau poate: Ei bine, nu sunt bun la batut mingea, dar nu sunt prost la inot."

2. Copilul timid: Sa ii impartasim sentimentele noastre

Dupa ce il ascultam pe copil fara sa il respingem, fara sa il corectam, vine randul nostru sa intervenim. El a vorbit despre el, ca unui prieten. Si ce face un prieten, atunci cand i se face o dezvaluire? Comenteaza, da sfaturi, invarte cutitul in rana? Sau, plin de compasiune si de recunostinta, ofera, la randul lui, propria taina?... Sa ii vorbim copilului despre noi!

Astfel, ii demonstram ca l-am primit cu ceea ce a avut curajul si teama sa ne dezvaluie. Si, totodata, ii arat ca eu, adultul "atotputernic", sunt vulnerabil, sensibil si am propria mea experienta a sentimentelor pe care el le descrie, asa ca pot sa il inteleg...

Impartasirea sentimentelor ajuta in relatie cu copiii de orice varsta, atunci cand ei exprima, verbal sau non-verbal, o lipsa de incredere in sine si sentimente care trag inapoi: teama, tristetea, descurajarea. Putem incepe direct, prin relatarea propriilor amintiri ("Stii, cand eram eu micut, cred ca aveam vreo 5 ani, mergeam la gradinita.

In fiecare dimineata ma ducea mama la gradi, unde copiii se jucau: cu mingiute, cu stropitori, cu masinute, unii desenau, altii se uitau prin carti... Mie ce crezi ca imi placea sa fac cel mai mult?... Crezi ca imi placea sa desenez sau ca preferam sa cant la trompeta?... Crezi ca imi placea sa stau pe scaun sa ii observ pe ceilalti sau ca preferam sa ma joc cu ei de-a prinsa?...")

Sau putem improviza o poveste ("Ti-am spus povestea cu fetita careia ii era teama de greseli? Fetita asta avea un animalut salbatic, pe care il tinea intr-o cusca. Stii ce animalut avea? Ai vrea sa stii? Ei bine, avea o frica. Da, da, o frica! Stii cum arata o frica? Tu cum crezi? Eu imi imaginez ca frica arata ca un animalut mic, sprinten si obraznic, asa, de felul unei nevastuici. Nu asculta niciun pic de stapanul ei si trebuie sa ai grija sa o tii in cusca, pentru ca altfel fuge prin casa si se ascunde de tine.

Asa a patit si fetita noastra: intr-o zi, frica a scapat din cusca ei si de atunci a inceput sa o sacaie pe fetita. Tot timpul chitaie, mormaie, maraie, sasaie, suiera, scoate tot felul se sunete care te deranjeaza! Nu poate sa primeasca musafiri, nu poate sa se joace cu alti copii, nu poate sa se concentreze la desenat, nu poate sa se apuce de un lucru pe care ar vrea sa il faca, nu poate sa intrebe ceva pe cineva sau sa raspunda, nu poate sa povesteasca ceva unui prieten... Pentru ca frica nu o lasa!

Cand da sa faca un pas, hop si frica! Suiera, rade, sasaie, chitaie, intr-un mod foarte enervant, asa de enervant ca fetita se simta blocata! Cand fetita noastra isi face curaj sa faca un pas, hop-top si frica, sare de sub sifonier si ii pune piedica!... Cum crezi ca se simte fetita?...")

3. Copilul timid: Constientizarea corporala

Sa il ajutam pe copil sa revina in sine insusi, sa se descopere si sa se simta confortabil in pielea lui, prin constientizarea propriului corp. Adeseori, copiii cu o stima scazuta de sine sunt privati de experiente senzoriale semnificative. Nu aceasta este neaparat cauza pentru care copilul are tendinta sa fie retras, dar contribuie major la lipsa de incredere in sine.

Satisfactia si bucuria pe care copilul le traieste atunci cand devine stapan pe corpul sau, atunci cand exploreaza si cunoaste lumea cu ajutorul acestuia, sunt suficient de intense incat sa eclipseze timiditatea. Activitatile care implica experiente cu simturile si constientizarea propriului corp, ii ofera copilului ocazia sa traiasca in prezent si sa isi descopere sinele, preferintele, capacitatile, "puterile".

"Constientizarea (awareness) corporala este fundamentala in ceea ce priveste sentimentul de sine puternic. Copiii mici folosesc adesea propozitia Nu fac niciodata nimic bine, ca o expresie a sentimentelor proaste pe care le au despre ei insisi. Exercitiile de relaxare si respiratie sunt de ajutor, la fel sunt si experientele de miscare corporala.

Imaginea pe care o avem asupra corpului este un aspect important al acceptarii de sine. Majoritatea copiilor care un concept de sine scazut, nu numai ca nu sunt familiarizati cu corpurile lor - cum se simt, ce pot face - dar in general nici nu le place cum arata (sau cum cred ei ca arata). Asadar ei fac multe activitati care presupun: sa deseneze autoportrete, sa se priveasca in oglinda, sa vorbeasca cu imaginea din oglinda, sa priveasca la fotografii vechi din copilarie, sa sa priveasca la fotografiile noi pe care ei le fac, sa deseneze conturul unui corp pe o foaie mare de hartie si asa mai departe.

Cateodata desenez imaginea unui copil pe o foaie mare de hartie si discut despre fiecare caracteristica, fiecare articol de imbracaminte, fiecare parte din corpul lui, pe masura ce o desenez. Copiii mici sunt destul de incantati de aceasta tehnica.

Copiii cu o stima de sine scazuta au nevoie de multe activitati care presupun experiente cu simturile, focalizate pe experientele si asemanarile dintre ei insisi si obiecte, animale, oameni, fructe si legume. Printr-o constientizare a diferentelor, ei pot incepe sa se vada pe sine cu un sentiment de apreciere noua si incep sa ii vada pe ceilalti, sa ii abordeze si sa intre in contact cu ei, din aceeasi perspectiva." (Dr. Violet, Oaklander, in Ferestre catre copiii nostri)

4. Copilul timid: Sa ii facilitam increderea in propria persoana 

Sa ne sprjinim copilul sa capete incredere asupra propriei persoane. Sa ii dam copilului sarcini mici, accesibile, dar importante, inca de la varstele mici. In acest fel, in circuitele sale neuronale se vor impregna experienta si sentimentul de a fi folositor (util), de a fi capabil, de a fi responsabil. Un copil cu acest bagaj nu se va lasa atins profund de timiditate. Sa profitam, mai ales, de intervalul de pana la 6 ani, cand copilul are o inclinatie naturala catre ordine, si ce sa mai spunem de tendinta nestavilita spre autonomie?

Copiii mici iubesc sa se implice in activitati casnice, sa faca lucrurile pe care le fac adultii: sa stearga praful, sa mature, sa dea cu mopul, sa lustruiasca mobila, sa spele vase, sa curete si sa elibereze masa, sa ajute la asezarea ei, sa impatureasca haine si sa le puna la locul lor, sa le intinda la uscat pe sarma, sa framante painea, sa pregateasca mancarea, sa curete mere / cartofi, sa taie legume moi, sa amestece salata / pastele / mamaliga / ciorba, sa gradinareasca, sa mature prin casa / curte, sa ude plantele, sa grebleze frunzele, sa dea zapada, sa hraneasca animalele de casa, sa ajute la transportarea cumparaturilor, organizarea alimentelor si a dulapurilor. Toate aceste lucruri le poate face - la masura lui - un copil de 4-5 ani. O parte din ele le poate face un copil de 2-3 ani. Incurajeaza-l sa faca aceste lucruri. Preda-i controlul asupra propriei fiinte. Se va simti util, capabil, va simti ca exista si conteaza.

Sa facem lucrurile accesibile pentru el. Sa ii oferim ustensile pe "marimea sa": perii, maturi, mop, carpe, vase. Sa i le punem la indemana, in dulapuri sau pe rafturi la care poate avea singur acces, cu usi care se deschid usor. Sa ii pregatim un taburet stabil si micut, usor, pe care sa il deplaseze de colo-colo, ca sa ajunga la chiuveta si la suprafetele de lucru mai inalte decat el. Sa ii aratam, intr-un ritm lent, cum se fac toate aceste activitati, in pasi simpli si clari. Asa devenim si noi, adultii, constienti de noi insine. Doar ii aratam, fara sa vorbim. Copiii mici au nevoie sa se concentreze pe rand, la ascultat si apoi la privit si nu ii ajuta sa le faca pe amandoua simultan. In timp ce ii demonstram (ca in fata unei audiente) cum sa impatureasca un prosop, sa se ridice de pe scaun si sa il aseze pe raft, apoi sa se intoarca la urmatorul (de exemplu), sa pastram contactul vizual si sa ii zambim, asa incat sa ii mentinem interesul.

Sa ii dam libertatea si bucuria apoi, incet-incet, sa se descurce singur. Il vom ajuta la inceput, dar ne propunem sa facem cat mai putin si sa ne retragem treptat, asa incat micutul sa ajunga sa faca lucrurile complet sinigur. Nu doar stima de sine, independenta, responsabilitatea si aptitudinile se dezvolta astfel, ci si increderea in viata si in ceilalti. Ne putem imagina un copil care face toate acestea si care ramane la fel de timid?

5. Copilul timid: Sa il apreciem 

Sa ii multumim copilului pentru ceea ce face. Sa ii multumim firesc si sa folosim rezultatul muncii lui. Incercam sa nu corectam, ci sa ne folosim de ceea ce poate face el, iar interventia noastra sa fie minima sau foarte discreta. Daca a stropit peretii si a pus la uscat vase cu detergent pe ele, dar satisfactia se citeste in ochii lui, ii multumim ca a spalat vasele. Le putem clati mai tarziu.

Iar pentru apa de pe jos il rugam sa aduca un mop sa stergem. Simplu, fara reprosuri: "Uite, s-a varsat apa pe jos. Ne vom uda la picioare daca pasim in ea. Cu ce putem sa o stergem? Aduci tu mopul, te rog?" Copiii obsinuiti sa nu faca lucrurile bine sunt foarte vigilenti fata de greselile si minusurile lor, sunt chiar perfectionisti. Cea mai usoara critica poate lasa urme mai adanci decat satisfactia anterioara.

6. Copilul timid: Sa ii multumim pentru lucruri concrete

Dar nici lauda excesiva sau prefacuta nu are valoare. Un copil timid si neincrezator in sine nu va "inghiti" aprecierile noastre, decat daca au un corespondent concret. Prin urmare, sa ii multumim realist, pentru lucruri concrete, punctuale.

"Opinia despre sine adanc intiparita a unei persoane opune rezistenta directa incercarilor de schimbare. Dupa cum un copil i-a spus tatalui sau: "Tata, stiu ca ai intentii bune, dar nu sunt chiar atat de prost sa te cred pe cuvant cand spui ca sunt destept." Sa facem diferenta intre o lauda generalizata si una descriptiva. Daca un parinte spune: Iti multumesc ca ai maturat in bucatarie, imi place cum arata, atunci copilul poate traduce acest mesaj pentru el insusi astfel: Ma descurc bine la maturat. Daca parintele spune: Ce copil minunat esti! Esti cel mai priceput copil din lume la maturat!, atunci copilul poate traduce: Stiu ca nu sunt chiar atat de minunat, deci sigur ca se prosteste." (Dr. Violet, Oaklander, in Ferestre catre copiii nostri)

Un copil timid poate fi ajutat sa devina independent, indraznet, curajos. Toate resursele stau in el: rolul nostru, ca adulti, este sa il ghidam inspre ele si sa ii cream un cadru in care sa le descatuseze. Voi ce experiente aveti cu micutii vostri timizi? Ce sfaturi ne puteti oferi?

Citeste si:

5 lucruri pe care (nu) ti le spune copilul tau atunci cand tace
3 lucruri curajoase pe care le spun copiii
Solutii: cum impaci cele mai frecvente temeri ale copilului

Bibliografie: Ferestre catre copiii nostri, Dr. Violet Oaklander; Cum sa te iubesti pe tine pentru a te intelege mai bine cu ceilalti, Cristophe Andre si Francois Lelord; http://aidtolife.org/