Adesea părinții își fac o mulțime de griji legate de lucruri care nu sunt importante pentru dezvoltarea creierului copilului și bunăstarea sa: să-i asigure propria lui cameră, să o decoreze cât mai potrivit, să-i cumpere multe jucării sau să-l ducă în vacanțe costisitoare. Lucrul care contează cu adevărat, cel care dă impuls dezvoltării copilului este simplu: iubirea, timpul și suportul părințlor. La copiii care nu au avut parte de afecțiunea părinților, sănătatea emoțională, inteligența și capacitatea de dezvoltare a întregului lor potențial au fost profund modificate. O serie de studii recente evidențiază relația dintre iubirea părinților și succesul în viață și fericirea copiilor.
Studiul 1 : Copiii cu mame iubitoare devin adulți fericiți
În 2010, cercetătorii de la Duke University Medical School au arătat că bebelușii care au avut mame iubitoare și atente au devenit adulți mai fericiți, mai rezilienți și mai puțin anxioși. Studiul a implicat 500 de persoane care au fost urmărite din perioada copilăriei până la în jurul vârstei de 30 de ani. În jurul vârstei de 8 luni, psihologii au urmărit interacțiunea mamelor cu bebelușii, în baza unor teste de dezvoltare,. Ei au notat nivelul de atenție și afecțiune dăruit de mamă cu ajutorul unei scale, de la nivelul "negativ" până la extravagant. Aproape 10% dintre mame au arătat un nivel de afecțiune scăzut, 85% un nivel normal, iar în jur de 6% un nivel foarte înalt de afecțiune. 30 de ani mai târziu, copiii deveniți acum adulți au fost intervievați legat de sănătatea lor emoțională. Adulții ale căror mame au arătat un nivel scăzut de afecțiune, au declarat niveluri mai înalte de stres și anxietate, precum și dificultăți în interacțiune acu alte persoane, ostilitate și simptome psihosomatice. Persoanele care au primit iubire și atenție în copilăria timpurie s-au arătat mai mulțumite cu viața lor, mai puțin stresate și cu o rezistență mai mare la frustrare, intrând mai ușor în relații și având o anxietate mai redusă. Cercetătorii au concluzionat că hormonul oxitocină poate fi responsabil de acest efect. Oxitocina este o substanță eliberată din creier ori de câte ori o persoană simte dragoste și conectare. Aceasta este implicată în legătura dintre părinte și copil, în sentimentul de încredere și suport împărtășit de cei doi. În relațiile ulterioare, adulții vor căuta acest gen de legătură pe care l-au avut în copilărie. Dar, la copiii privați de iubirea părinților, intrarea în legătură și consolidarea încrederii sunt mai dificile, ca urmare nivelul de "hormon al fericirii" este mai redus.Studiul 2 : Lipsa de iubire inhibă dezvoltarea creierului
Studii din anii 2000 realizate în orfelinatele din România au arătat o adevărată patologie la copiii care au fost profund neglijați și care au dezvoltat forme de atașament dezorganizat și o nesiguranță extremă. Rutter și colaboratorii au publicat rezultatele unui astfel de studiu în The British Journal of Psychiatry, confirmând rezultate anterioare care demonstrau că, la copiii privați de iubirea părintească pot să apară întârzieri în dezvoltare și modificări la nivelul creierului, precum:
- Dezvoltarea întârziată a emisferei stângi a creierului, ceea ce poate conduce la creșterea riscului de depresie în viața de adult
- Sensibilitate crescută la nivelul sistemului limbic, care este corelată cu tulburări de anxietate
- Reducerea creșterii la nivelul hipocampului, asociată cu probleme de memorie și învățare
La copiii crescuți în orfelinate, adoptați mai târziu în familii iubitoare au fost măsurați diferiți parametri pentru a determina funcționarea "normală" a ariilor cerebrale. S-a demonstrat că 69% dintre copiii adoptați înainte de a împlini 6 luni aveau o funcționare normală, aceasta fiind valabilă și pentru 43% dintre copiii adoptați între șapte luni și doi ani. Din păcate, numai 22% dintre copiii adoptați între 2 și trei ani mai prezentau această funcționare normală. Acest lucru evidențiază faptul că privarea de afecțiune pe termen lung duce la modificări structurale și funcționale grave la nivelul creierului copilului, ce îl pot influența întreaga sa viață.
Studiul 3 : Iubirea părinților poate vindeca traumele din copilărie
Abuzul suferit în copilărie poate lăsa urme adânci, pentru toată viața. Efectele sale asupra sănătății sunt bine cunoscute: stresul rezultat în urma abuzului și reamintirii sale determină, pe termen lung, creșterea nivelului de colesterol, boli cardiovasculare, sindroame metabolice și alte daune la nivelul întregului organism. Un studiu UCLA din 2013 a examinat pentru prima dată efectele combinate ale abuzului suferit în copilărie și lipsei de afecțiune din partea părinților asupra sănătății și dezvoltării copiilor. Cercetarea a arătat că există o puternică legătură între experiențele negative timpurii și sănătatea fizică de mai târziu. Tot această cercetare a demonstrat însă că iubirea și căldura părintească pot vindeca trauma unui abuz suferit în prima copilărie. "Cercetarea noastră sugerează că ar putea fi o cale pentru a reduce impactul abuzului suferit de copil. Atunci când în preajma copilului sunt figuri parentale iubitoare, acesta poate fi mai protejat de impactul abuzului la nivel biologic și de bolile rezultate în viața de mai târziu, decât atunci când nu există adulți care să-i dăruiască afecțiune.", arată Judith E. Carroll, cercetător la Cousins Center for Psychoneuroimmunology, UCLA. Cercetarea a luat în considerare 756 de adulți care au participat la un studiu privind sănătatea cardiacă. Aceștia au completat un chestionar privind stresul la care au fost supuși în perioada copilăriei. S-a demonstrat o strânsă legătură între abuzul suferit în copilărie și riscurile de sănătate la nivelul a diferite sisteme. Dar, la persoanele care au avut parte de dragostea părinților, aceste riscuri erau diminuate față de indivizii privați de afecțiunea părintească.Studiul 4 : Anxietatea și depresia încep cu lipsa de iubire părintească
Un studiu realizat în 2015 la Universitatea Notre Dame arată că dezvoltarea copilului depinde de comportamentele iubitoare ale părinților. Disponibilitatea mamei, răspunsul prompt la nevoile bebelușului, prezența fizică și contactul corp-la-corp cu părinții, inclusiv alăptatul, dovezile de afecțiune, comunicarea și interacțiunea prin joc, timpul petrecut împreună, toate acestea sunt esențiale pentru buna dezvoltare fizică și psihică a celor mici. Adulții lipsiți de aceste semne ale dragostei de părinte sunt mult mai predispuși către depresie și anxietate, mai puțin empatici și orientați spre compasiunea față de alții și față de ei înșiși. Studiul a evidențiat că acești adulți au o sănătate mentală mai precară, prezintă un grad mai ridicat de stres în interacțiunile sociale și sunt mai puțin înclinați să înțeleagă punctul celorlalți de vedere. "Cercetarea noastră a arătat că, dacă nu oferim copiilor ceea ce au nevoie pentru dezvoltarea lor, se vor transforma în adulți cu o capacitate morală și socială scăzută. Stresul toxic din copilărie îi va împiedica să vadă lucrurile bune care li se întâmplă și vor deveni reactivi și ostili. Este greu să-ți arăți compasiunea când ai rămas blocat în traumele și lipsa de grijă din copilărie." arată Dr. Darcia Narvaez, profesor de psihologie la universitatea Notre Dame.
Surse: https://www.ncbi.nlm.nih.gov; https://www.psychologytoday.com; https://www.pnas.org; https://www.gottman.com; http://edition.cnn.com; http://newsroom.ucla.edu https://psychcentral.com