Povesti de mamici: Cum este, de fapt, travaliul ...

Mihaela: Nene, hai odata cu anestezia aia ca mor!!!!

Se spune ca atunci cand se naste copilul, tot atunci se naste si mama. N-au existat nici unul, nici celalalt, pana in acel moment.

Irinuta noastra a venit pe lume luni, 12 septembrie. Data probabila a nasterii era 19 septembrie, deci s-a nascut fix cu o saptamana inainte. Dimineata la 4 am pierdut dopul gelatinos si la pranz am avut programare la medic, care mi-a spus ca pot naste oricand, avand colul scurt si deschis. Putea fi o chestiune de ore sau de cateva zile.

Am ajuns acasa pe la 3, iar la 4 au inceput contractiile. Care nu stiam ca sunt contractii. Ma durea burta, insa am pus-o pe seama oboselii si a caldurii (fusese o zi cumplit de calda, desi eram deja in septembrie). M-am asezat in pat sa ma mai odihnesc. Durerea ma lasa si revenea cam la 10 minute, apoi la 5... si asa m-am prins ca este ceva in neregula. Cum era prima sarcina, credeam ca atunci cand ai contractii... ti se contracta si muschii burtii. Ei bine, nu este asa! Era pur si simplu o durere surda, cam la fel cu cea din timpul menstruatiei.

Primul gand: cum sa ma panichez mai tare?! L-am sunat pe Dan. I-am zis ca eu cred ca nasc. M-a intrebat cum ma simt - era 4 si ceva dupa-amiaza-, si mi-a zis ca din pacate nu are cum sa plece mai devreme de 5 de la serviciu. Asta m-a facut sa ma panichez si mai tare. Adica eu nasc si ma duc singura la maternitate? Uaaaa...

Bagajul il facusem duminica seara. Aveam eu un fix, ca daca bagajul este facut, se poate intampla oricand. Si nu l-am facut pana duminica. Si am nascut luni. Haine pentru mine, haine pentru Irina, setul pentru celulele stem... Totul la usa.

Umerii moi, doamna! Umerii moi si mainile pe genunchi!

Am chemat ambulanta, aveam tensiunea 13 (eu am cam 10 de obicei...), am ajuns la camera de garda - deodata cu Dan, unde medicii de garda m-au monitorizat. Aveam 4 contractii in 20 de minute. Totul s-a intamplat atat de repede!... Apoi m-a consultat medicul de garda, care mi-a zis ca la contractiile pe care le am, copilul ar fi trebuit deja sa se vada.

Cum bebelusa era destul de mare (s-a nascut cu 55 cm si 4,040 kg) am decis, la sfatul medicului meu, ca este cel mai bine pentru amandoua sa fac cezariana. Nici n-as fi putut sa nasc natural: nu avea loc sa coboare din cauza ca bazinul meu nu este suficient de larg. Dupa ceva vreme de stat cu glucoze in branula, a venit si medicul. Mi-a repetat ca el imi recomanda cezariana, insa m-a intreabat inca o data daca vreau sa nasc natural (eu pe asta am insistat mult, de-a lungul sarcinii). "Nene, hai odata cu anestezia aia ca mor!!!!"

Medicul anestezist avea o fata care nu imi placea deloc si ma gandeam cu groaza ca ma las pe mana unui nasol. Mi-a explicat cum va decurge anestezia, insistand sa nu ma misc: "umerii moi, doamna! umerii moi si mainile pe genunchi". Cum naiba sa stau in fund cu mainile pe genunchi, cu camasa desfacuta (camasa cu nasturi la spate - imi era un frig!!!!), cu burta imensa stransa usor intre picioare si sa las umerii moi?!?!

Vreti sa vedeti ca reusim din prima?

In cele din urma a venit un asistent super simpatic si mi-a zis: "Vreti sa vedeti ca reusim din prima?" Aoleu, adica ma poate intepa de mai multe ori??? Hait!... Si-a pus bratele pe umerii mei si s-a lasat un pic cu greutatea peste ei, astfel incat sa stea relaxati. Si au inceput distractia. Dar mie nu-mi zisese nimeni ca o sa-mi sara piciorul, ca electrocutat, de la anestezie. Asa ca m-am cam speriat, plus ma gandeam cu ce sete o sa imi traga anestezistul o scatoalca peste ceafa, ca m-am miscat.

Din momentul in care anestezia si-a facut efectul (foarte repede), n-am mai simtit absolut nimic. Mi-au pus oxigen si au inceput operatia. La un moment dat m-au intrebat daca am avut probleme de tensiune in sarcina, le-am zis ca nu, mi-au mai bagat niste zemuri in vena si, in curand... Aud vocea doctorului meu: "Felicitari!" Eram atat de zombie, incat l-am intrebat "Pentru ce?" "Sa va traiasca fetita!" si am auzit-o plangand.

Mi s-a strans inima cat un purice si am incercat din rasputeri sa ma abtin sa nu plang... Nu stiu cat a durat pana au cosmetizat-o si mi-au adus-o s-o vad, insa mi s-a parut o eternitate. Ma intrebam daca este sanatoasa, daca este totul in regula cu ea... de ce dureaza asa mult sa o spele?! Cand mi-au adus-o si am vazut-o, mi se parea atat de mititica in carpita aia in care o infasasera... Am pupat-o si am incercat sa pastrez imaginea aceea cat mai mult in minte, sa nu o uit niciodata. Avea buzitele ude si cand a dat de mine a inceput sa suga. Este o emotie ce greu o pot descrie in cuvinte... simteam ca am aripi.

Dan apucase sa ii faca doua poze cu telefonul meu, cat timp a stat la el. Ma uitam la ea si nu-mi venea sa cred ca este a mea, ca este fetita mea. Bineinteles ca am pus pozele pe Facebook! La 2 ore jumate dupa ce am nascut...

Miruna: Puiule, prin asta trecem doar noi doi. Curaj!

Eu am fost foarte calma cand a inceput travaliul. Pentru ca am avut sarcina cu ceva probleme, am crezut initial ca sunt micile contractii pe care le mai avusesem in sarcina. Cand am vazut ca nu trec si nu trec, mi-am zis "Ups, de data asta e pe bune. Puiule, prin asta trecem doar noi doi. Curaj!" Si pentru ca era 2 noaptea, mi-a fost mila sa-i trezesc pe doctori, asa ca am zis sa astept pana dimineata. M-am apucat sa strang prin casa, in timp ce-mi cronometram intervalul dintre contractii. Ciudat, aveam in mine o pace si o liniste desavarsite. Eu, care am fost gravidutza-anxioasa.

Pe la 8 dimineata, m-am urcat intr-un taxi, singura (eram singura acasa oricum), mi-am sunat doctorul de pe drum sa-i spun ca nasc si m-am dus la spital. Stiam ca medicul meu nu va fi, pentru ca era plecat la Iasi, dar ma lasase in grija unei doctorite, in caz ca se petrecea fericitul eveniment pana la intoarcerea lui. Cand am ajuns la spital, parca nici contractii nu mai aveam. Stateam linistita de povesti cu o mamica ce venise sa se interneze in acelasi timp cu mine. In timpul travaliului, la fel, eu eram cea mai linistita, le incurajam pe celelalte. Acum imi vine sa rad cand imi amintesc.

Am avut un singur moment de panica. Tocmai mi se spusese ca am dilatatie 4, cand deodata au inceput niste dureri foarte puternice. Ma gandeam cu groaza ca, daca la dilatatie 4 am durerile astea, inseamna ca la dilatatie 10 deja zgarii varul de pe pereti cu unghiile! Chiar am intrebat-o pe moasa: Cum doare la sfarsit, daca eu acum deja indoiam bara de la pat?

As spune ca mi-a stat Dumnezeu alaturi

Doar ca am intrebat exact pe cine nu trebuia: singura persoana acra de pe acolo. Mi-a aruncat un "nu stiu" atat de rece, incat mi-a inghetat perfuzia si mi-a trecut de intrebari. Am aflat la scurt timp, din fericire pentru nervii mei, ca de fapt sarisem brusc la dilatatie 7. De altfel, moasa a fost singura persoana antipatica, restul personalului s-a aratat deosebit de afectuos, sensibil, atent.

Si in faza de expulzie m-am simtit foarte stapana pe mine, foarte atenta la ce-mi spunea doctorita sa fac. Am impins de doua ori si Luca deja era pe lume. Ceea ce a fost minunat, pentru ca nascandu-se atat de repede, desi avea dubla circulara de cordon, copilul nu a avut de suferit. Senzatia de dupa este coplesitoare. O senzatie de pace, de dragoste... si senzatia ca esti puternica. Ai nascut un copil!

?

Am trecut singura prin asta, nimeni nu mi-a fost aproape (sunt mama singura si nimeni din familie nu mi-a putut fi chiar atunci alaturi). Dar am simtit ca eu si pruncul eram un tot, ca ne ajutam unul pe altul, ne dadeam liniste si luptam impreuna. Si acum, dupa ani, as spune ca mi-a fost Dumnezeu alaturi, nevazut, nestiut. Intre perioada de sarcina, plina de zbucium sufletesc, si perioada de dupa nastere, iarasi plina, nasterea in sine a fost o oaza de fericire si bucurie pentru mine.

Diana: Normal, flacaul meu statea prea comod in burtica

Eram in saptamana 41 si 6 zile, intr-o seara de luni. Au inceput slabe dureri (contractii) in jurul orei 20:00. Le mai avusem si inainte deci nu mi-am facut griji. Au inceput sa se agraveze, incetul cu incetul, pana ce nu am mai rezistat. Pe la ora 02:30 m-am hotarat sa sun la spital si eu mi-au spus sa ma duc acolo urgent, spitalul fiind la 120 km de zona unde stateam noi. Mi-am trezit sotul si am plecat...

Am ajuns acolo in jurul orei 05:30, am intrat la control si mi-au spus ca nu sunt bine dilatata, sa revin cand contractiile vor atinge 2-3 minute pauza intre ele. Ceea ce deja se intampla...

Dureri groaznice, nervii la pamant si am plecat inapoi spre casa. Toata ziua contractii puternice. Era marti, ora 21:30, cand nu am mai rezistat si am mers la micul centru medical din oraselul unde locuiam. Era un singur doctor de garda, m-a controlat si mi-a spus ca in 2 ore maxim voi naste. Maternitatea fiind la 120 km, a hotarat sa ma trimita cu ambulanta.

Se facuse deja miezul noptii cand am ajuns acolo. M-au controlat din nou si aceeasi poveste: nu sunt pregatita, sa ma intorc a doua zi pentru un alt control. Impreuna cu George, sotul meu, am hotarat sa ramanem in spital pana dimineata. Oricum, la ora 09.00 dimineata aveam programare pentru a provoca fatul sa iasa. In jurul orei 4 dimineata, o doamna doctor m-a vazut in mari chinuri si dureri in sala de asteptare, m-a dus iarasi la control, si, pe la 8 dimineata, m-au internat.

Bineinteles ca durerile deveneau din ce in ce mai puternice, cu perfuzii si injectii cu tot. Am stat toata ziua internata. In timp ce eu ma chinuiam sa nasc, cumnata mea, avand si ea o sarcina cu doua saptamani mai mica decat mine, aterizase la acelasi spital in timpul noptii si, miercuri la ora 12, deja nascuse. Normal, flacaul meu era prea comod si comfortabil in burtica!

Ma gandeam doar la momentul in care il voi tine in brate

In sfarsit, veni si vremea mea. 14 sept 2011, ora 20:00 fix. Elias Natan s-a hotarat sa vina pe lume. Contractiile erau in felul urmator: incepeau cu durere de burta, cu intepaturi care se intindeau in lateral, la solduri, pana ce ajungeau la spate, unde atingeau punctul maxim. Asa pot explica eu durerea de contractie in timpul travaliului.

Gandul meu era numai la momentul cand il voi tine in brate, la sfarsitul durerilor, abia asteptam sa scap de burta si sa imi vad rodul suferintei, cel pe care l-am purtat 9 luni. Frica nu am avut, sau temeri. Doar dureri... groaznice. Am avut asistente foarte amabile, din trei in trei minute veneau si ma controlau, ma intrebau cum ma simt, cum sunt contractiile (si majoritatea erau rezidente). Am fost tratata bine, erau foarte amabile. Am nascut in Spania, si nu prea stiam eu perfect limba, plus ca durerile nu ma lasau nici sa fiu atenta, dar asistentele au fost foarte calme si rabdatoare cu mine.

?

Sotul meu a stat tot timpul langa mine, din momentul primului control pana la iesirea din spital.?Chiar a asistat la nastere, tinandu-ma de mana?(exact ca in filme). Momentul nasterii nu a fost dureros deloc, pentru ca am avut Epiduralul (injectie facuta in coloana vertebrala pentru a amorti corpul de la mijloc in jos).

Pe scurt, doua zile si doua nopti de chin insuportabil, dar a meritat fiecare durere pentru ca acum am un baietel de 7 luni, sanatos, frumos, cuminte si destept si ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare clipa pentru el!

Nico: Vine baiatul, hai domn' doctor ca vine baiatul!

Pe 16 septembrie m-am internat la spitalul Sf. Pantelimon, pentru ca aveam contractii. L-am sunat pe doctorul meu si mi-a spus ca el nu poate veni decat a doua zi devreme (aveam sa aflu mai tarziu ca-si inmormanta tatal) si sa fac tot ce pot sa nasc dimineata. Asa ca toata noaptea m-am plimbat pe holuri.

La ora 8:00 dimineata a venit doctorul. Aveam niste emotii! Imi tremurau picioarele, transpirasem toata. M-au dus la sala de nasteri, mi-au declansat travaliul si, atunci, sa te tii dureri!... Aveam senzatia ca mi se rupe mijlocul in mii de bucati. M-au lasat pe un pat, sa stau culcata, nu aveam voie sa ma ridic. Le rugam pe asistente sa-mi faca algocalmin injectabil, ca mor de durere. Mi-au facut, dar durerea scadea prea putin in intensitate.

Senzatia mea pe toata durata travaliului a fost ca sunt un animal lasat sa sangereze, sa se chinuie, sa sufere. Asta este si acum imaginea pe care o am in minte cand spun travaliu: cea de animal lasat sa sangereze. Mai venea una din asistente si?ma mangaia pe frunte. Am simtit atat de calda si linistitoare mangaierea ei, pentru cateva momente... Ma gandeam: Doamne, ce pacate au facut femeile de le chinui asa? Ma mai gandeam la copil, sa nu pateasca ceva. Nu am tipat, nu am urlat, in schimb imi aduc aminte ca dadeam cu pumnul in peretele de langa pat. Asta a fost singurul mod in care imi manifestam durerea.

Dupa 5 ore de travaliu, a venit doctorul si le-a spus asistentelor sa pregateasca sala de operatii ca-mi face cezariana, nu mai nasc natural. Nu cred ca au trecut 5 minute si am avut suficienta dilatatie incat am auzit-o pe asistenta:Vine baiatul, hai domn' doctor ca vine baiatul!

Au urmat alte dureri crunte, apoi, dupa momentul expulzarii, mi l-au adus. Am pus un deget in manuta lui si el mi l-a strans: cea mai minunata senzatie, de bucurie, de fericire... Nimic din tot ce am trait eu pana acum nu se compara cu momentul ala. Nu poate fi descrisa in cuvinte senzatia pe care o ai atunci. Uiti toate durerile si toate momentele neplacute din timpul travaliului.

Nely: Saream pe minge prin salon, doar-doar ii fac pofta sa iasa afara...

Alex intarzia sa se nasca. Depasise termenul cu o saptamana; se vede ca ii placea la mami in burtica. Medicul mi-a recomandat initial ulei de ricin, sa provoace nasterea. Spunea foarte frumos ca uleiul este ca un brat urias, care scutura un mar plin de fructe: cele coapte se vor rostogoli! Dar piticul meu nu voia si gata!

Dimineata la 10 eram in salon si medicul a intervenit cu ceva mai puternic, o injectie urmata de alte proceduri specifice. Travaliul si-a intrat in rol... Erau dureri ingrozitoare: stateam in pat si priveam monitorul. Alteori saream pe minge prin salon, doar doar ii voi face pofta sa iasa afara. Nimic. Dupa indelungi asteptari, presarate la intervale din ce in ce mai dese de dureri si disconfort, in sfarsit, la 22.10, l-am nascut normal. In acea clipa, am uitat totul... Primul planset si minunea au fost, de atunci, mereu langa mine.

Nu am amintiri neplacute sau care sa ma faca sa nu mai vreau sa trec prin asa ceva. Am avut parte de sarcini normale, fara intamplari spectaculoase... a fost ca la carte. Am citit mult inainte de nasteri, stiam la ce sa ma astept, asa ca pot spune ca am fost o persoana echilibrata, din toate punctele de vedere.

Doina: A trecut de parca nici n-a fost!

Eu am avut o experienta foarte neobisnuita. Mi s-a rupt apa pe la ora 13 si am intrat in travaliu direct pe la ora 21. Cand mi s-a rupt apa, am mers la spital. Acolo mi-au facut niste injectii, ca au vazut ca nu am contractii. Si abia la ora 20 a inceput durerea in platou...

La ora 5.30 m-au legat de maini si de picioare, pentru ca din cauza contractiilor duceam genunchii la gura. A fost o senzatie ciudata cand m-au legat de picioare; dar mi-au facut in vena anestezicul si nu mai stiu... M-am trezit, dupa trei incercari de reanimare, la terapie, unde am stat o zi.

Pana cand m-au bagat in operatie, m-am chinuit in dureri care nu pot fi descrise. (Nu se dadeau calmante pe vremea aia, acum 23 de ani.) Imi fierbea toata cavitatea abdominala. Ma gandeam in durerile alea ca mor. Eu nu am avut liber de la doctor sa fac copiii, din cauza ficatului. Si asa mi-au zis: ca exista riscul sa murim eu, copilul sau amandoi.

Dar nu conteaza: toate au trecut de parca nici n-au fost! Eu am avut ciclu peste sarcina, eram in luna a patra cand am avut ultima oara ciclu. In momentul cand medicul mi-a zis ca sunt insarcinata, nu am dormit patru zile si patru nopti, de frica sa nu constat, atunci cand ma trezesc, ca am visat... Am avut diagnostic de sterilitate primara, pus la 28 de ani. Si iti dai seama ce am simtit atunci cand, la 32 de ani, medicul m-a anuntat ca voi avea un copil!

Mamici, voi ce experiente aveti? Ce ne povestiti? Cum este, de fapt, travaliul?