Poți scăpa de pielea lăsată de după sarcină?

Poți scăpa de pielea lăsată de după sarcină?

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Pielea lăsată este una dintre cele mai comune probleme de care se plâng femeile după ce au născut. Deși este un proces de durată pentru a scăpa de ea, experții ne asigură că putem reuși. Din articolul de mai jos veți afla ce am putea face pentru ca pielea noastră să-și recapete aspectul de dinainte de naștere. Veți vedea că sfaturile prezentate nu sunt dificil de pus în practică și ne pot ajuta să avem iar o piele elastică și fermă.

Ce se întâmplă cu pielea după sarcină

Se știe că în perioada sarcinii vom acumula multe kilograme în plus, ceea ce va favoriza și întinderea pielii din diferite zone ale corpului. Astfel, nu numai în zona abdomenului (care și-a mărit volumul cel mai mult pe măsură ce sarcina a evoluat), dar și în zona coapselor, a feselor, taliei sau a brațelor vei observa, după naștere, că pielea ta s-a lăsat.
Specialiștii ne avertizează însă că este normal să se întâmple așa, în condițiile în care pe parcursul lunilor de sarcină pielea a fost nevoită să facă față schimbărilor formelor corpului. De asemenea, ei ne atrag atenția că dacă nu am avut o piele prea fermă nici înainte de naștere, cu atât mai probabil va fi să ne confruntăm cu pielea lăsată. În legătură cu acest aspect, se spune că de elasticitatea pielii și de modul în care vom reuși să scăpăm de kilogramele de după sarcină va depinde modul în care pielea noastră își va recăpăta aspectul anterior.
În condițiile în care pielea se bazează pe colagen și elastină, iar pierderea în greutate se va face în ritm mai alert după naștere, aceasta va trebui, după luni în care s-a extins, să se contracte brusc. Acest lucru nu va face altceva decât să încetinească ritmul de revenire la aspectul dorit al pielii noastre.
În schimb, dacă eliminarea kilogramelor în plus se va face treptat, pielea va avea răgazul necesar pentru a-și echilibra structurile și pentru a nu mai avea, cu timpul, neplăcutul aspect lăsat.
Mai mult, experții consideră că nu numai de elasticitatea pielii, de ritmul în care pierdem în greutate, ci și de factorul genetic și de structura osoasă va depinde mult să reușim să scăpăm de pielea lăsată. Totodată, se spune că acele femei care nu au câștigat prea mult în greutate în timpul sarcinii și au fost mai active pe parcursul acesteia vor avea șanse să scape mai rapid de pielea lăsată.
Studiile din domeniu au arătat că mare parte dintre femeile ce au născut se plâng mai ales de pielea lăsată din zona abdomenului. Într-adevăr, așa cum s-a precizat și anterior, aici pielea a avut de suferit cele mai multe modificări, pe parcursul lunilor de sarcină. De aceea, se spune că redarea aspectului normal al pielii din această regiune va necesita cel mai mult timp.
Cu toate acestea, ne asigură medicii, nu va fi imposibil să scăpăm de pielea lăsată de aici dacă vom urma diverse sfaturi. Acestea țin, pe de o parte, de activitatea fizică de după naștere și pe de altă parte, de alimentația spre care ne vom orienta, precum și de ritualurile de îngrijire pe care ne vom strădui să le urmăm cât mai strict.
Nu în ultimul rând, specialiștii ne îndeamnă să facem eforturi să nu mai fim atât de frustrate de problema pielii lăsate. Pentru a ne fi mai ușor din acest punct de vedere, este suficient să ne gâmdim că pielea noastră este așa pentru că am trecut prin miracolul unei nașteri. Cu alte cuvinte, este necesar să avem răbdare și încredere că al nostru corp își va face „treaba" și că pielea noastră își va reveni treptat. De mare ajutor ne va fi să fim cât mai relaxate și să profităm de orice ocazie care ni se va ivi pentru a derula activitățile favorite, pentru a ieși din casă.

Slăbește gradual, fără a recurge la diete stricte

Chiar dacă putem fi tentate să adoptăm o dietă mai dură după naștere pentru a ne recăpăta mai rapid silueta anterioară, medicii ne sfătuiesc, pentru sănătatea noastră și a pielii noastre, să renunțăm la această idee.
Pentru a avea parte de o slăbire care să nu ne pună sănătatea în pericol, nu este indicat să recurgem la diete prin care să ne înfometăm. Vor fi benefice dietele mai „blânde", care să ne permită să slăbim mai lent, dar sigur.
În aceste condiții, și pielea noastră va avea răgazul necesar pentru a-și reface resursele de colagen și de elastină. Din acest motiv, șansele de a scăpa de pielea lăsată vor crește, cu atât mai mult cu cât vom reuși și să fim active din punct de vedere fizic.

Practică o activitate fizică în mod constant

Cu atât mai mult cu cât am născut prin cezariană sau am avut diverse complicații la naștere este necesar să consultăm un medic înainte să ne apucăm să facem tot felul de exerciții fizice. Întrucât este posibil ca multe mișcări să ne fie dăunătoare pentru o perioadă mai lungă, nu este cazul să ne apucăm  să facem sport după ce am născut fără să ținem cont de părerea unui specialist. De cele mai multe ori, se recomandă să începem cu plimbări  în ritm mai alert, pe care să le facem zilnic. Abia după o anumită perioadă putem, de pildă, să facem niște exerciții de yoga postpartum sau să ne apucăm de Pilates sau de alte exerciții ce impun o activitate mai în forță.
Oricare dintre aceste tipuri de activități ne vor ajuta ca treptat să ne recăpătăm tonusul pielii și cel muscular, ceea ce va reduce aspectul de piele lăsată.
Ca regulă generală, este indicat să ne apucăm mai întâi de activități care să ne ajute să ne obișnuim cu mișcarea constantă și după aceea să ne bazăm pe exerciții de forță, mai solicitante.

Mama ce vrea sa faca gimnastica in brate cu bebelusul ei

Bea cât mai multă apă

Pentru a te hidrata suficient, dar și pentru ca pielea ta să-și recapete mai repede elasticitatea și să scapi de aspectul lăsat, încearcă să bei cât mai multă apă.
Nu numai că apa va contribui și ea la arderea mai facilă a caloriilor, dar te va ajuta să ai o piele mai fermă, mai hidratată și mai tânără. Iată de ce este necesar să consumi cel puțin 8 pahare de apă pe zi!

Dacă poți, străduiește-te să alăptezi pentru o perioadă cât mai lungă

Nu numai că alăptarea naturală este excelentă pentru bebelușul tău, dar te va ajuta și pe tine să pierzi mai ușor kilogramele acumulate după naștere. Explicația este următoarea: când alăptăm, caloriile noastre vor intra în componența laptelui, ceea ce ne va ajuta să scăpăm de grăsimea nedorită. În acest context, și pielea noastră are șansele să își recapete mai rapid aspectul anterior.
Nu evita să alăptezi cât mai mult și încearcă, în această perioadă, să te alimentezi și să te hidratezi suficient.

Include în dieta ta proteine

Deși poți fi tentată să renunți la proteine din dorința de a slăbi mai rapid, specialiștii te îndeamnă să nu procedezi așa.
Dacă vrei să scapi de pielea lăsată de după naștere, încearcă să consumi, în medie, cam 50 g de proteine pe zi. Vei vedea, în timp, că pielea ta își va redobândi fermitatea, în condițiile în care proteinele au un rol important în producerea de colagen.

Exfoliază-ți pielea în mod regulat

Dacă vrei să scapi mai ușor de pielea lăsată de după sarcină experții te sfătuiesc să-ți exfoliezi pielea în mod regulat. Ideal este să faci acest demers după ce faci duș și să te orientezi spre zonele cu pielea cea mai lăsată.
Nu numai că exfolierea va intensifica circulația sângelui în zonele cu probleme, dar va facilita formarea unui nou strat de piele, mai ferm, mai elastic.

Femeie ce isi exfoliaza pielea de pe abdomen

Fă-ți masaj în zonele cu pielea lăsată

O modalitate eficientă de a scăpa de pielea lăsată de după sarcină este să te masezi zilnic pe zonele cele mai afectate.
Pe de o parte, poți apela la loțiunile din comerț, pe bază de colagen sau de vitaminele A, C, E și K. Oricare dintre acestea vor reda elasticitatea pielii și o vor ajuta să devină mai fermă. Pentru cele mai bune rezultate, se recomandă să te masezi cu ele de două ori pe zi, pe o perioadă mai lungă de timp.
Pe de altă parte, eficiente sunt și diverse uleiuri, deosebit de bogate în vitamina E. Spre exemplu, uleiul de măsline sau cel de cocos pot fi numai bune pentru a scăpa de pielea lăsată.
Nu în ultimul rând, încearcă să te masezi și cu diverse combinații cu uleiuri esențiale. De pildă, amestecă picături de ulei de lavandă sau de mentă cu 2 linguri de ulei de migdale și masează-te cu această combinație o dată-de două ori pe zi, cu mișcări blânde. În plus, uleiul de migdale este eficient și pentru ameliorarea vergeturilor de după naștere.

Citește și: Sfatul specialistului: abdomenul dupa nastere, il iubesti, dar il vrei frumos !

Nu uita de aplicațiile cu gel de Aloe vera

Studiile din domeniu au demonstrat de mai multe ori faptul că Aloe vera are proprietăți ce încurajează întinderea pielii lăsate de după perioada de sarcină. De asemenea, acidul malic din el îmbunătățește elasticitatea.
Ideal este să ai la dispoziție gel natural, extras direct din frunzele plantei. Dacă nu ai așa ceva, este bun și un gel de calitate, organic.
Pentru rezultate bune contra pielii lăsate, procedează așa:
• Gelul se aplica pe zonele cu probleme
• Lasă gelul să acționeze cam 15-20 de minute
• Clătește-te cu apă călduță
• Vei repeta demersul pentru mai multe zile la rând

Voi știați ce ar trebui să faceți pentru a scăpa mai ușor de pielea lăsată de după naștere?

Citește și: Diastasis recti sau explicația științifică a  burții  care nu dispare după ce ai născut

Surse:
www.healthline.com, www.momjunction.com, www.self.com, www.top10homeremedies.com

Articolul urmator
O mamă a aflat că bebelușul din pântece nu este al ei și a fost nevoită să îl dea imediat după naștere
O mamă a aflat că bebelușul din pântece nu este al ei și a fost nevoită să îl dea imediat după naștere

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Acuzații de malpraxis la Spitalul Buftea: o gravidă în 39 de săptămâni a pierdut copilul, după ce a fost lăsată să aștepte 11 ore
    Acuzații de malpraxis la Spitalul Buftea: o gravidă în 39 de săptămâni a pierdut copilul, după ce a fost lăsată să aștepte 11 ore

    Internată de urgență la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, o femeie însărcinată în 39 de săptămâni a fost lăsată să aștepte într-o rezervă 11...

    Te simți singură? Cum poți scăpa de această senzație
    Te simți singură? Cum poți scăpa de această senzație

    Singurătatea poate fi dificil de înfruntat și poate începe să-ți afecteze sănătatea mintală, făcându-te să te simți tristă, deprimată. Uneori, dacă te lupți,...

    Scapă de iluzia că poți evita orice. Fiica mea s-a ars grav la mână când eu și partenerul eram lângă ea
    Scapă de iluzia că poți evita orice. Fiica mea s-a ars grav la mână când eu și partenerul eram lângă ea

    Și eu credeam, la fel ca și tine, că îmi pot proteja puiul în orice situație! Și eu am blamat alți părinți, până când m-am aflat în situația lor și...

    Un copil a ajuns de urgență la spital, cu pielea galbenă, după ce a mâncat prea multe portocale. Ce diagnostic a primit
    Un copil a ajuns de urgență la spital, cu pielea galbenă, după ce a mâncat prea multe portocale. Ce diagnostic a primit

    Portocalele sunt o sursă excelentă de vitamina C şi antioxidanţi cu rol în menţinerea sănătăţii. Contribuie la întărirea sistemului imunitar, previn constiparea,...

    „Mai scăpăm și noi de colăcei?”, „Se vede că te-ai cam obișnuit cu kilogramele din sarcină”. Cum faci față acestor comentarii răutăcioase după sarcină?
    „Mai scăpăm și noi de colăcei?”, „Se vede că te-ai cam obișnuit cu kilogramele din sarcină”. Cum faci față acestor comentarii răutăcioase după sarcină?

    Corpul femeii în sarcină trece prin numeroase transformări, care se văd ulterior, în perioada postpartum. Indiferent câte kilograme în plus a acumulat mama...

    Patru copii au ajuns în stare gravă la spital după ce mama lor i-a spălat cu un insecticid pentru a-i scăpa de păduchi
    Patru copii au ajuns în stare gravă la spital după ce mama lor i-a spălat cu un insecticid pentru a-i scăpa de păduchi

    Patru copii cu vârste cuprinse între 1 an și 17 ani au ajuns în stare gravă la spital după ce mama lor i-a spălat cu Tomoxsan, o substanță chimică, care se...

    Caz grav de neglijență la o grădiniță din București. O fetiță a fost lăsată inconștientă de cadrele didactice ore în șir
    Caz grav de neglijență la o grădiniță din București. O fetiță a fost lăsată inconștientă de cadrele didactice ore în șir

    O fetiță de numai doi ani și jumătate a zăcut pe podeaua grădiniței particulare pe care o frecventa, fiind complet neglijată de cadrele didactice. Ajunsă la spital în brațele...

    Sunt o mamă extenuată, iar soțul și copiii mei mă fac din ce în ce mai nefericită. Vreau doar să fiu lăsată în pace!
    Sunt o mamă extenuată, iar soțul și copiii mei mă fac din ce în ce mai nefericită. Vreau doar să fiu lăsată în pace!

    Extenuarea fizică și psihică și presiunea care se pune asupra mamelor care au un job full time, copii de crescut și gospodărie de întreținut se resimt foarte puternic, mai ales...

    © 2024 Qbebe