VIDEO. O zi din viața unei mame cu trei copii care lucrează de acasă
E greu să lucrezi de acasă când ai un singur copil, darămite trei! Megan Drye Harper, o mămică din Statele Unite, a hotărât să își facă publică povestea pe mother.ly să dezvăluie cum arată o zi din viața unei mame cu trei copii, care lucrează de acasă.
Megan lucrează la o agenție de marketing și spune că, de cele mai multe ori, zilele ei încep la ora 5:45, când cei mai mulți dintre noi încă dormim neîntorși. Abia are timp să își verifice e-mail-urile, fiindcă la nici 10 minute fetița ei de 2 ani, Goldie, se trezește și începe să plângă fiindcă îi este foame. Megan începe să o alăpteze, în timp ce răspunde la e-mail-urile urgente.
La 6:34, lui Goldie îi este din nou foame, așa că Megan trebuie să o alăpteze din nou. Își ia micul dejun în fața laptopului, în timp ce continuă să alăpteze. Ziua avansează, copiii intră și ies din cameră, în timp ce mama rămâne concentrată asupra sarcinii pe care o are de îndeplinit la locul de muncă, oprindu-se din când în când să-l îmbrățișeze și să-l încurajeze pe Huck, fiul ei cel mare, în vârstă de șapte ani. În același timp, răspunde și la telefoane. La un moment dat, Gigi, în vârstă de 5 ani, se urcă pe biroul mamei îmbrăcată într-un costum de prințesă. Până spre orele după-amiezii, Megan este epuizată, dar nu renunta. Nu are de ales. Ba chiar ea spune, intr-o postare pe Instagram, că și-a trecut în CV faptul că realizările profesionale din ultimul an și jumătate au fost obținute în timp ce lucra de acasă și avea grijă, în același timp, de cei trei copii ai săi.
Citește și: Un copil își întrerupe mama de 19 de ori în timpul unei ședințe online de o oră
„Recent mi-am actualizat CV-ul, astfel că la realizările mele din ultimul an am adăugat: Am realizat totul în timp ce lucram de acasă și aveam grijă de cei trei copii ai mei. Între apelurile telefonice, ședințele de pe Zoom și task-urile pe care trebuia să le îndeplinesc, a trebuit să îmi supraveghez copilul cel mare, care făcea școală online, să îmi distrez mezina și să petrec timp cu ea și să îmi alaptez bebelușul. Imaginați-va câte pot să realizez în cadrul companiei dumneavoastră, dacă am reușit să fac atâtea în ultimul an și jumătate, având grijă de trei copii în același timp”, a scris Megan în CV-ul ei, adăugând: „A fi mamă este un punct forte la locul de muncă, nu o slăbiciune.”
Vezi această postare pe Instagram
Munca unei mame nu se termină niciodată, iar Megan este dovada vie a acestui lucru!
Citește și: Intrebam specialistii: Care este jobul perfect pentru o mama?
- Surse: mother.ly, instagram.com
Surse foto: captură video