A fost aglomerație, însă a fost și multă omenie, înțelegere și dorința de a face lucrurile să meargă din partea cadrelor medicale. Scandalul ar fi putut să nu fie. Ar fi putut să nu fie dacă nu ar fi dat erori platforma, dacă spațiul desemnat vaccinării ar fi fost mai mare, dar și dacă noi, cei în așteptare am fi fost calmi și înțelegători. Pentru că suntem cu toții oameni și cu toții ne dorim același final fericit: să scăpăm de ceea ce ne-a adus acest virus. Așa că voi începe prin a vă prezenta faptele și apoi concluzia mea subiectivă.
Pasul 1: Programarea la vaccinare
Nu a fost ușor, dar nici greu să ne programăm. Inițial, pe soacra mea a programat-o un prieten care avea deja cont în platforma în dimineața zilei de sâmbătă, pentru că pe contul meu dădea eroare. Ne-am bucurat că am reușit. Practic platforma ne spunea câte locuri mai sunt în fiecare centru și la ce ore. Apoi soțul meu a avut ideea să încercăm și programarea mea, eu având o boală cronică. Și am reușit să mă programez la același centru cu soacra mea, în aceeași zi și la aceeași oră. Apoi am programat și pe restul de părinți, care sunt în alte orașe. Totul a mers ca uns. De subliniat că în etapa 2 se pot programa persoanele de peste 65 de ani, bolnavii cronici, personalul esențial, precum și personalul din Etapa 1 (personalul medical și din servicii sociale). Da, platforma mai dă erori. Da, nu este totul perfect. Dar cu insistență și răbdare, se poate face și programare.
Pasul 2: Drumul până la vaccinare
Cu sinceritate vă spun că și eu am început procesul cu negativism, în momentul în care am ajuns la poarta spitalului și nu mi s-a permis sa intru cu mașina. Portarul m-a întrebat dacă soacra mea, aflată în mașină, poate să meargă și mi-a spus să caut loc în afara curții când i-am spus că da. Am respirat adânc și am căutat loc de parcare. Nu știu dacă voia șpagă sau nu (tind să cred că da, ținând cont că apoi am văzut persoane la vaccinare tinere care au parcat în curtea spitalului), cert este că eu am refuzat să îi dau ceva. Și am refuzat și să mă cert cu el sau să mă enervez din cauza asta. Venisem acolo cu un scop.
La centrul de vaccinare, la prima vedere, părea să fie totul un haos. La parter primeai o fișă pentru triaj cu un număr de ordine pe ea. Pe care o completai la etajul 1, cu ajutorul unor medici care îți lau temperatura și te întrebau de istoricul medical. Totul se întâmpla pe scările spitalului. Apoi, te întorceai la parter să aștepți să te cheme la vaccinat. Așteptai tot pe scări, în înghesuială. Însă, în acest mic aparent haos, medicii și asistentele reușeau să facă totul să meargă. Și repede! Din momentul în care am primit fișa de triaj până am fost strigată pentru vaccin au trecut 15 minute.
Pasul 3: Vaccinul
Mi-am auzit numele și am intrat. Mai întâi am fost verificată în baza de date. OK! Apoi am trecut în următorul cabinet unde mi s-au luat documentele (adica foaia cu programarea, fișa completată mai devreme și cartea de identitate). OK! Totul a durat 5 minute. Apoi după alte 2 minute am fost condusă în cabinetul de vaccinare unde erau așezate 4 scaune în 4 colțuri diferite ale camerei. Acolo mi-am lăsat hainele pe un pat, mi-am expus brațul, m-am așezat pe un scaun. Am fost vaccinată. Înțepătura complet nedureroasă, cu o durată de 3 secunde. Am trecut în altă cameră unde am așteptat 15 minute. Mi s-au adus buletinul și adeverința de vaccinare. Și gata. Totul a durat aproximativ 45 de minute. Eram vaccinată cu prima doză de vaccin anti-Covid.
Concluziile?
Putea să fie mai bine. Dar mai bine așa decât deloc. Din punctul meu de vedere, cadrele medicale de acolo s-au descurcat excelent. Mie una, în momentul în care am intrat în cabinetul de vaccinare, aveam senzația că intru undeva unde se dă o petrecere. Era așa ... un curcubeu de optimism și de bucurie în jurul cadrelor medicale. Le simțeam entuziasmul și dorința de a te face să te simți cât mai relaxat. Te tratau de parcă erai un erou. Am întrebat rezidenta care m-a vaccinat dacă este obositor. Mi-a răspuns că nu contează, pentru că știe că fiecare vaccin ne aduce mai aproape de normalitate. Se învârteau peste tot și vorbeau vesele, atente la fiecare pacient, mereu zâmbind. Mi-a verificat cu atenție locul înțepăturii și am întrebat dacă au avut persoane care au avut reacții adverse la vaccin. Și, spre surprinderea mea, nu am întâmpinat nici cea mai mică rezistență în a primi răspunsul. Au început amândouă să îmi povestească în același timp că a fost o singură pacientă de 65 de ani căreia i s-a înroșit puțin locul înțepăturii, dar care avea un istoric aglomerat de alergii. Și să o laude pe doamna în cauză pentru că, chiar și cu aceste alergii, a venit să se vaccineze.
M-am ridicat de pe scaun, le-am mulțumit, le-am urat o zi ușoară și am auzit-o pe rezidenta care m-a vaccinat cum îmi spune: ”Noi, mulțumim!” Am ieșit din cabinet cu gândul la ele, și la munca imensă pe care au dus-o și pe care o duc în continuare în lupta cu acest virus. Acel, ”Noi, mulțumim,” venea din inimă și cu bucurie. Pentru că azi, 18.01, a fost prima zi din etapa 2 de vaccinare, prima zi din începutul sfârșitului unei pandemii. Încă o zi, când poate, pentru rezidenta în cauză, ziua de muncă nu implica intubarea pacienților cu Covid. Ci vaccinarea! Speranța! Bucuria! Optimismul! Și mi-a mulțumit mie pentru asta, pentru că am venit să mă vaccinez. Am plecat cu ochii în lacrimi și cu sufletul plin de recunoștință. Vă spun că entuziasmul lor și zâmbetul m-au făcut să uit cu desăvârșire de ac și de înțepătură. Mi-am dat seama de asta când am ajuns acasă și m-a întrebat fetița mea dacă mă doare. Nu m-a durut, nu mă doare nici acum, nu am niciun efect advers. Am, în schimb, speranță!
Și vă mai rețin atenția cu un singur paragraf, paragraful care vă îndeamnă să aveți răbdare, să fiți înțelegători și să vă vaccinați. Pentru că, privind în urmă, anul care a trecut a fost o probă grea pentru umanitate, în toate formele ei. Și iată că reușim, pas cu pas, să ne revenim. Să demonstrăm că suntem oameni, că avem compasiune, că avem speranță. Dacă nu ai reușit să te programezi pe tine sau pe bunici azi, mai încearcă mâine. Dacă aștepți mai mult decât ești dispus la vaccinare, ai răbdare. Nu este ca și cum cadrele medicale implicate își doresc să te pună să aștepți. Fac tot ce este omenește posibil cu resursele pe care le au la dispoziție. Dacă nu ești în această etapă de vaccinare, vei fi în următoarea. Cert este că, așa cum a spus rezidenta de mai sus, cu fiecare vaccin ne apropiem de normalitate și vom putea, din nou, să ne îmbrățișăm bunicii, să ne lăsăm copiii la școală relaxați, să dansăm la un concert, să râdem la o piesă de teatru, să ieșim la un suc cu prietenii. Da, trebuie să ne protejăm în continuare, să fim atenți la distanțarea socială, să purtăm măști, și este clar că nu se va termina cu restricțiile prea curând. Dar fiecare vaccin ne aduce mai aproape. Avem de urcat o scară foarte înaltă spre un acoperiș de bucurie, sănătate și socializare. Până acum însă, abia am aranjat scara. Abia de-acum începem să o urcăm. Treaptă cu treaptă, vaccin cu vaccin ...
Urmareste-ne pe Google News
