Scrisoare deschisă către toate mamele tinere: „Nu disperați, o să vă găsiți ritmul”

Scrisoare deschisă către toate mamele tinere

Pornind de la propriile experiențe, o mamă își deschide sufletul și se adresează celor ce fac primii pași în universul maternității. Dezvăluind prin ce a trecut și ea cu fiul ei, își dorește să le încurajeze pe acestea și le oferă diverse sfaturi. Iată ce poți regăsi în scrisoarea sa, disponibilă și în „Thought Catalog”:

„Știu că să fii mamă pentru prima dată este destul de înspăimântător. Timp de nouă luni, ai așteptat venirea pe lume a copilului tău. Ai așteptat cu nerăbdare să afli dacă vei avea băiat sau fată și ai găzduit petrecerea „baby shower”. Ți-ai postat amintirile pe Social Media și ai așteptat aprecieri. Când s-a născut copilul, ai verificat dacă are toate degetele. Acum ai ajuns acasă și ești singură cu nou-născutul, o ființă total dependentă de tine. Într-adevăr, este înfricoșător! Cu toate acestea, vei reuși să-ți dai seama cum merg lucrurile, te vei adapta și îți vei găsi ritmul. 

Ai revenit la serviciu după șase săptămâni petrecute cu copilul sau ai fost o mamă care a putut sta acasă? Poate că ești căsătorită și te bucuri de sprijinul emoțional venit din partea soțului tău. Sau poate ești o mamă-singură și suficient de norocoasă ca să beneficiezi de o susținere solidă, care te ajută să te simți puternică și încrezătoare. Sper însă că nu ești singură. 

Indiferent de situația în care ne aflăm, noi, mamele, avem ceva în comun, o legătură, în sensul în care toate ne dorim tot ce-i mai bun pentru copiii noștri și sperăm să-i vedem reușind. 

În aceste condiții, facem tot posibilul ca să ne descurcăm și punem nevoile copiilor noștri deasupra celor ale noastre. De aceea, la un moment dat, pe parcursul drumului, nu este greu să ajungi să-ți pierzi concentrarea. Nu este deloc dificil să ajungi să fii prinsă în tumultul vieții de zi cu zi. Scuza mea era că aveam două job-uri, unul full-time și celălalt de acasă. Viața mea se derula într-un ritm alert, iar sentimentele de culpabilitate depășeau rațiunea, care se lega de faptul că trebuia să mă asigur că se vor putea plăti școlile private și cursurile de muzică ale copilului meu. Încercam să-mi găsesc cumva scopul, ca să nu mai spun că țineam neapărat să lucrez ca să păstrez aparențele. Nu ne dorim să dăm impresia că am eșuat, chiar dacă simțim că ne prăbușim.  

Nu sunt sigură când am încetat să mai ascult sau să observ micile detalii. În mod constant funcționam pe pilot automat, mă străduiam să fac față fiecărei zile și căutam acel lucru rar, timpul pe care să mi-l rezerv mie. Dintotdeauna am fost cu un pas în trecut și cu unul în viitor; niciodată nu am profitat de clipa prezentă. 

Nu cunosc însă povestea ta. Nu știu dacă ești încă o adolescentă care se străduiește să termine liceul sau dacă ești o femeie care și-a planificat cu grijă când să devină mamă. Știu însă că nu este deloc greu să ajungi să fii distrasă de Social Media, de presiunea prietenilor și de diverse norme sociale. 

Ți s-a întâmplat vreodată să renunți să mai legi șireturile copilului tău de 6 ani fără să te gândești că, dacă nu procedai așa, era mai rapid pentru tine decât să-i oferi oportunitatea să se descurce singur? Ți s-a întâmplat să fii atât de grăbită știind că întârziai la muncă și nu ai mai avut răgazul să asculți în acele momente? Am fost vinovată de sute de ori; când fiul meu mă întreba de ce nu are voie să facă un anumit lucru, primul meu răspuns era: „pentru că așa spun eu.” Au fost vorbe pe care le auzisem în copilăria mea, când mi se spunea să nu pun întrebări persoanelor adulte, întrucât ceea ce ziceau ele era literă de lege. De asemenea, am fost învățată că nu trebuia să contest autoritatea unui adult. Acum știu însă că „EU” înseamnă ego așa că, în clipele în care îmi amintesc acele situații, mă simt groaznic. 

De câte ori am reușit să renunț la ego-ul meu când mi-am crescut copilul? Am ratat atât de multe oportunități de învățare încât nu acordam timp suficient ca să vin cu explicații. Prin urmare, am ratat șanse pentru a arăta cât eram de implicată.

Am văzut o mamă tânără într-o parcare, alături de fetița ei. Trimitea mesaje pe telefon, legate de ceea ce făcea aceasta. M-am strecurat în spatele mamei respective ca să-i protejez copilul în cazul în care trecea pe acolo o mașină. Până la urmă a renunțat să se mai uite pe telefon, și-a amintit de fetiță și a luat-o de mână. Abia atunci am răsuflat ușurată.  

Am văzut și mame care stăteau pe Facebook sau trimiteau mesaje pe telefon în timp ce conduceau, iar copiii lor se aflau în mașină. Mă întrebam ce era atât de important încât nu putea fi lăsat laoparte în timp ce aveau alături de ele cele mai prețioase ființe. 

Raportându-mă la toate acestea, pot spune următoarele lucruri: casa ta nu trebuie să fie întotdeauna perfectă, nici paturile nu trebuie să fie mereu strânse. Munca nu este cel mai important lucru. Să faci treburile în grabă nu reprezintă întotdeauna cea mai bună soluție. Câteodată trebuie să mai stai pe loc, să respiri și să-ți aduci aminte de ceea ce contează cu adevărat. 

...Iubește-ți copiii, fii prezentă și nu te mai concentra atât de mult să înregistrezi momentul pe care l-ai ratat. Doar pentru că te afli acolo, nu înseamnă întotdeauna că ești și disponibilă din punct de vedere emoțional. Lumea ta este chiar aici, nu în trecut sau în viitor, este chiar ACUM. Să petreci timp cu copilul tău este lucrul esențial pe care trebuie să îl faci- după aceea, te vei bucura de sclipirile din privirea sa. Împărtășește lucrurile mărunte; bucură-te de micile complimente, de tot ceea ce se întâmplă zilnic întrucât, pe măsură ce timpul trece, acestea sunt lucrurile pe care le vei prețui cel mai mult. 

Stai departe de telefon, sună înapoi când poți sau nu mai suna deloc. Stai de vorbă cu copiii tăi, dar asigură-te și că îi asculți cu atenție pentru a le putea răspunde la întrebări. Să nu îți fie teamă să procedezi total diferit de părinții tăi- acum sunt alte vremuri, alte generații. Copiii cresc foarte repede acum. Poate fi suficientă o singură clipire ca să ratezi momente prețioase. 

Dacă am regrete? Sigur că am! În calitate de mamă matură, mi-am cerut scuze de la fiul meu și l-am rugat să mă ierte. Voi continua să fac asta pentru copilul meu adult întrucât copiii au nevoie de noi, indiferent de vârstă. Ei ne vor binecuvânta dăruindu-ne nepoți. Sunt recunoscătoare pentru că se va întâmpla asta. Nepoții ne vor da o nouă șansă de a face lucrurile așa cum trebuie, dar nu pot spune că nu mi-aș fi dorit să pot face asta încă de la început.”