1. Privește-l în ochi
Atunci când încearcă să vorbească cu tine sau să îți spune ceva, oprește-te din ceea ce faci, concentrează-te pe el, coboară-te la nivelul său și privește-l în ochi. Observă-l cu adevărat și oferă-i cât de multă atenție poți.
2. Pregătește-i felul de mâncare preferat
Știi cu siguranță vorba că iubirea trece prin stomac. Atunci când gătești cuiva mâncarea preferată faci un gest cu adevărat special, cu atât mai mult cu cât nu este ziua sa de naștere și pur și simplu vrei să îi arăți cât de mult îți pasă.
3. Scrie-i un bilețel
După ce îi scrii un mesaj frumos copilului tău îl poți așeza în cutia de mâncare sau pe oglindă. Bilețele cu diverse mesaje, de iubire sau cu complimente sunt niște surprize speciale și unice. Este cu adevărat plăcut că nu te afli lângă copilul tău când descoperă sau când citește mesajul, dar va ști că îl iubești foarte mult și că te gândești la el. Dacă ai talent la scris, poți compune o poezie sau o scurtă povestioară.
4. Citiți împreună
Cititul este excelent pentru dezvoltarea copilului tău. Dacă citești împreună cu copilul sau copilului tău, poți să transformi interacțiunea într-o experiență distractivă împărțind ceea ce citești (câte o pagină sau câte un paragraf) sau intonând voci amuzante pentru a se implica mai mult în poveste. Dacă ai un copil mai sensibil, îi poți face un masaj înainte de culcare care îl va liniști.
5. Pregătește-i baia
Mulți adulți adoră să facă baie în cadă, dar și copiii se arată la fel de încântați. Adaugă uleiuri esențiale, un produs special pentru baie (spumă de baie), petale de flori sau multă spumă. Va fi și mai plăcută experiența sa dacă va asculta melodiile sale preferate în timp ce se spală.
6. Priviți împreună apusul/răsăritul
Privind modul în care cerul se schimbă la apus și la răsărit veți împărtăși un moment incredibil. În funcție de locul unde vă aflați și de tiparul de somn al copilului tău, poți opta pentru un apus memorabil sau un răsărit tumultos. Dacă vremea vă permite, poți pregăti chiar un mic picnic. La fel de frumos este și să priviți împreună cerul înstelat. Puteți descoperi stele căzătoare.
7. Fă-i complimente
Spune-i că este cu adevărat bun într-un anumit domeniu și folosește-te de cuvinte pentru a-i transmite cât de grozav îl consideri. Fii clar și specific în lauda ta. Oferă-i complimente în fiecare zi. Astfel îi vei clădi încrederea în sine și îl vei învăța să se iubească pe sine. Aceste lucruri se învață acasă.
8. Mulțumește-i
Arată-i că te bucuri când te ascultă, când se comportă frumos cu fratele/sora sa, când își cere scuze. Mulțumește-i pentru că este copilul tău grozav. Ajută-l să se simtă apreciat și să aibă o imagine bună de sine.
9. Faceți împreună exerciții fizice
Așa cum și adulții au nevoie să facă exerciții fizice și copiilor le place. Însă ei le percep mai mult ca pe un joc decât ca pe o necesitate. Puteți să practicați yoga în parc, să jucați fotbal sau cricket, baschet, să mergeți cu bicicleta sau să practicați împreună orice sport îi face plăcere. Experiența aceasta nu doar îi arată că îl iubești, ci îl și ajută să se conecteze cu tine.
10. Jucați un joc de societate sau cărți
În era digitală este uneori plăcut să renunți la tablete, telefoane sau computere, să stai pur și simplu pe canapea sau în pat și să joci un joc de societate. Te vei distra cu copilul tău, îl vei învăța ce înseamnă regulile sănătoase și cum uneori jocurile se bazează pe noroc și nu pe o abilitate. Majoritatea adulților își amintesc de altfel cu plăcere de vremurile în care se jucau cărți sau Monopoly și Scrabble.
11. Culegeți împreună flori
Surprinde-ți copilul cu o plimbare la pădure sau la iarbă verde unde puteți culege împreună flori. Așezați-le apoi într-o vază pe care o puteți pune pe masă sau într-un loc special. Dacă nu găsiți flori, există o mulțime de plante frumoase care vă vor bucura ochii.
12. Pupici și îmbrățișări nelimitate
Atunci când îți îmbrățișezi, îți ții de mână copilul și îl pupi se creează o legătură de apropiere din care reiese siguranța, confortul și iubirea. Chiar dacă nu îi vei spune cât de mult îl iubești, va simți cu siguranță cât de mult ții la el.
13. Păstrați un moment doar pentru voi înainte de culcare
Înainte de a merge la culcare, recapitulați evenimentele zilei. Întreabă-l care este partea preferată din ziua sa. Povestește-i care a fost a ta. Astfel de mici momente îi vor arăta că poate vorbi mereu cu tine. În plus, îi va face plăcere.
14. Imortalizează fotografii ale momentelor voastre plăcute
Captând astfel de momente, fie că este vorba despre un moment aparent banal sau de un simplu selfie, le vei aprecia cu siguranță mai târziu. Va veni o vreme când copilul tău va crește și vei putea retrăi aceste momente prețioase privind fotografiile. De altfel, chiar dacă acum poate nu se arată atât de încântat, îi va plăcea mai târziu să își amintească de vremea copilăriei, cu atât mai mult cu cât va fi vorba și despre povești frumoase asociate pozelor.
15. Învață-l ceva
Introdu concepte noi în viața sa. Povestește-i despre meseria ta. Dacă observi că pare interesat de dinozauri, cumpără o carte și explică-i diverse informații. Vorbiți despre diverse păsări sau copaci pe care le observați în plimbarea voastră. Există oportunități de a învăța pretutindeni, trebuie doar să deschidem ochii.
16. Inventați un joc
Găsiți împreună lucruri creative de făcut. Petrecerea timpului este o modalitate simplă de a vă conecta unul cu altul. Puteți juca jocuri ce implică cuvinte, șotron sau orice altceva ce îți trece prin cap.
Relația dintre tine și copilul tău depinde doar de tine. Cu puțin efort și imaginație poți pune bazele unor amintiri frumoase și de durată. Gândește-te la ce ți-a plăcut să faci cu părinții tăi sau ce ți-a lipsit în copilărie și pune în practică cu copiii tăi. Arată-te interesat de pasiunile copiilor tău arătând pasiune și interes în lucrurile cărora le fac plăcere. Este posibil să îți arăți afecțiunea și interesul în el fără să îi cumperi vreun cadou. Și cu siguranță te va aprecia mai mult decât îți imaginezi.
Surse: https://medium.com,www.mother.ly,www.yourmodernfamily.com/