Pensia alimentară - informații legislative
Pensia alimentară, care poartă în mod oficial denumirea de pensie de întreținere minor, reprezintă obligația părintelui necustodian în favoarea copilului, stabilită în urma unei sentințe de divorț sau a separării părinților necăsătoriți. În România, până recent, nu exista decât posibilitatea plății în bani conform vechiului cod civil, însă s-a reglementat și plata în natură. După apariția noului cod civil care instituie custodia comună a celor doi părinți asupra minorului după divorț, există și această portiță pentru părintele care nu locuiește cu copilul. Astfel, articolul 530 prevede următoarele "Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională. Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani". Astfel, părintele care plătește pensia poate stabili cu celălalt părinte ce obiecte sunt necesare copilului, încadrându-se într-o sumă de bani stabilită de instanță; poate fi vorba despre taxe școlare, rechizite, tratamente medicale, mâncare, haine și alte lucruri în beneficiul minorului.
Actele necesare pentru a solicita pensia alimentară sunt, după cum urmează: copii ale certificatului de căsătorie (dacă copilul este rezultat din căsătorie), după cel de naștere al copilului, după cartea de identitate, dovada plății taxelor de timbru și timbru judiciar, adeverința de salariat, precum și acțiunea către instanța competentă. În acest sens, este important ca pensia de întreținere să fie solicitată în cadrul acțiunii de divorț pentru că există posibilitatea ca instanța să nu o ia ulterior în considerare. Pensia alimentară poate fi stabilită și prin procedura de mediere.
Sfatul specialistului cu privire la pensia alimentară
Doamna Georgiana Ruse, consilier juridic, ne-a oferit următoarele informații cu privire la pensia alimentară.
În urma unui divort, părinții sunt obligați, în solidar, să întrețină copilul lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională (obligație prevăzută de art. 499 alin 1 Noul Cod Civil).
Din punct de vedere juridic există două căi pe care se poate ajunge la o soluție, și anume:
- părinții să convină împreună asupra unei sume fixe pe care o va plăti cel care nu locuiește cu copilul. Eventual, se poate semna un act la notar în care să stabiliți expres obligațiile reciproce, dar și suma care urmează a fi achitată;
- dacă părinții nu ajung la o înțelegere, atunci contribuția părinților la cheltuielile privind creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a minorului este stabilită de către instanță.
Poate cel mai frecvent motiv de neîntelegere între părinții despărțiți ai unui minor este stabilirea cuantumului pensiei de întreținere. De asemenea acesta a fost și este subiect de dezbateri aprinse între juriști.
Cum poate fi pensia de întreținere un substitut material proporțional nevoilor copilului în condițiile unei custodii comune?
Este pensia de întreținere un barometru al grijii părintelui fața de copilul său ce locuiește alături de celălalt părinte?
Acoperă pensia de întreținere în totalitate sau jumătate din nevoile concrete ale minorului? Iar dacă nu, care ar trebui să fie sancțiunea părintelui rău platnic?
În mod evident, legiuitorul nu a putut crea norme legale cu aplicabilitate particulară, ci a reglementat cadrul general, lăsând instanțelor de judecată atributul ca, de la caz la caz, față de particularitățile fiecarei familii, a fiecărui părinte dar mai ales a fiecărui minor să determine întinderea acestei obligații (atât temporală cât și materială).
În cazul în care nu există posibilitatea înțelegerii între părinți, legea ia în calcul atât posibilitățile materiale ale părinților dar și nevoile materiale concrete ale minorului rămas în grija unuia dintre părinți după divorț. Cu toții stim că nevoile materiale ale minorului sunt diferite în creștere de la o vârstă mică spre o vârstă înaintată, mai ales odată ce minorul urmează cursuri ale unor școli ori facultăți. Iată de ce articolul 533 din Noul Cod Civil menționează explicit și imperativ că părintele care nu are în întreținere minorul va contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului.
Desigur, revine instanței rolul de a stabili pensia de întreținere în concret în funcție de veniturile părintelui (art. 529 alin. 2 Noul Cod Civil stabilește o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii, jumătate pentru trei sau mai mulți copii), dar și în raport de sumele revenind copilului de la părintele în grija căruia acesta este. Totodată, instanțele iau în calcul doar veniturile certe, clare și stabile ale părinților (așadar veniturile ocazionale prime, indemnizații de deplasare ori sporuri nu sunt luate în vedere), iar dacă părintele nu are un venit stabil și cert, instanța va lua ca reper salariul minim pe economie.
Există posibilitatea ca de-a lungul timpului să se modifice cuantumul pensiei de întreţinere, se poate cere majorarea acesteia, dacă apar cheltuieli suplimentare sau neprevăzute, cum ar fi îmbolnăvirea copilului, tratament costisitor. Totodată, soţul plătitor poate cere şi reducerea acesteia, în cazul în care i s-a înrăutăţit situaţia financiară, de exemplu, pentru că a fost grav bolnav, a rămas fără un loc de muncă sau este inapt de muncă.
Pensia de întreținere datorată minorului dureaza până la împlinirea de către acesta a vârstei majoratului, însă acest drept poate fi prelungit până la vârsta de 26 de ani dacă, efectiv, copilul urmează cursurile de zi ale unei instituții de învățământ superior și dacă acesta nu are concomitent și calitatea de angajat.
Un aspect puțin cunoscut de majoritatea părinților este și posibilitatea ca aceștia să cadă de acord asupra plății unei pensii de întreținere în mod anticipat, fie pe o perioadă mai lungă de timp, fie chiar pe întreaga perioadă in care ar fi datorată această pensie. Acest lucru poate contribui la o serie de rezolvări ale unor nevoi punctuale ale minorului și, implicit, ar reduce predispoziția părinților de a relaționa conflictual în condițiile în care așa cum prevede art. 378 alin. 1 lit. b și c din Codul Penal, neplata pensiei de întreținere reprezintă o faptă de natură penală (neplata cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, iar acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate).
Nu în ultimul rând, filosofia Noului Cod Civil (acordat Principiilor Europene în materia drepturilor familiei) este și aceea conform căreia pensia de întreținere reprezintă doar o parte a valorilor morale și materiale ce se constituie în noțiunea de "custodia minorului".
Fără a se confunda stabilirea domiciliului la unul dintre părinți cu noțiunea de custodie, nu trebuie să se confunde nici obligația la pensia de întreținere cu noțiunea de îndeplinire totală a obligațiilor părintești. Copilul are nevoie mai mult decât de bani, indiferent de cuantumul acestora: are nevoie de îngrijire constantă, de atenție, de prezența ambilor părinți în viața lui, de îndrumare și gestiune emoțională constante, atribute pe care nicio pensie de întreținere nu le poate cumpăra.
Iată de ce dincolo de a fi doar o problemă de drept, stabilirea pensiei de întretinere se circumscrie unor valori sensibile în ceea ce priveste creșterea copilului într-o famile dezbinată, situație în care, pe lângă părinți, și mediul social este dator să-l gestioneze.... spre o societate civila sănătoasă.
Mulțumim doamnei Georgiana Ruse pentru ajutorul acordat în realizarea articolului.
Surse: www.pensiata.ro; ro.wikipedia.org; www.avocatnet.ro