Interviu cu Jacques Salome, creator al metodei ESPERE®, despre ce înseamnă relaţia parentală

1. Jacques Salome, sunteți psihologul care a pus accentul pe relație și a descrie cele 8 relații fundamentale: relația cu sine, cu părinții, cu partenerul de cuplu, relațiile profesionale, parentale, cu trecutul, cu mediu, cu divinitatea. În toată această etalare relațională, care este specificul relaţiei parentale? Ce are ea în plus sau în minus faţă de celelalte tipuri de relaţii?

Comunicarea umană este în centrul întregii existențe. Ea ne permite să construim legături, să ne reconectăm cu noi înșine și cu ceilalți, dar și cu ansamblul întregului univers. Astăzi, mai mult ca niciodată, mi se pare vital să învățăm arta de a comunica, de a pune în comun, de a construi relații sănătoase, durabile, în respectul celuilalt.

În comunicarea relațională propusă de Metoda ESPERE® (Energie Specifică pentru o Ecologie Relațională Esențială) pe care eu am conceput-o, apăr ideea de responsabilitate. Cred că a fi capabil să te poziționezi fără să te lași definit de celălalt, să te afirmi în propriile alegeri și să te reponsabilizezi față de evenimentele existenței, permit o mai bună construire de sine și mai ales permit devenirea ta ca „autorul" propriei vieți!

Relația parentală este particulară sub aceste aspecte:
- pe de o parte, prin construcția acestei legături parentale începând de la conceperea copilului: dorința de a da viață unui copil este deci și dorința de a deveni părinte. Responsabilitatea părintelui în acest tip de relație este dublă: să știe să fie „autorul" propriei vieți și să-l învețe pe copilul său să devină „autorul" vieții sale pe parcursul propriei existențe.
- pe de altă parte, relația parentală este specifică prin accentul care este pus asupra multiplelor roluri parentale - aici fac referire la funcțiile parentale: mamă, mămică, tată, tătic.
Pentru a se construi și a se dezvolta un copil are nevoie, printre altele, de aceste 4 mari funcții parentale: un tată și un tătic, o mamă și o mămică. Părinții acompaniază și urmăresc dezvoltarea copilului pentru a-i permite să devină adult. Funcțiile tată și mamă sunt mai degrabă frustrante (limitative, exigente), pe când funcțiile mămică și tătic sunt funcții mai degrabă binefăcătoare (gratificante, stimulante, împlinătoare).
Dacă este nu sunt exersate sau dacă ele lipsesc, vor crește considerabil lipsurile și carențele copilului aflat în plină dezvoltare.

2. Trăim într-o lume a dorințelor și într-o perioadă în care dorințele se pot îndeplini facil. Care este prețul pe care-l plătim? Cum sunt afectați copiii noștri de acestă ușurință a realizării dorinţelor lor?

Mutaţia reperelor, referinţelor vieţii sunt foarte rapide şi imprevizibile astăzi. Ancorele de bază nu sunt suficient de solide pentru a dezvolta aptitudinile schimbării şi adaptările rapide ale evoluţiei uneori contradictorii care caracterizează progresul societăţii noastre. Plătim preţul unei violenţe brutale.
Astăzi, un copil care vrea un joc video îl pretinde imediat părinţilor lui, iar atunci când modelul e depăşit, îl cere şi pentru că este mai puternic şi mai uşor de folosit. Aceşti copii sunt saturaţi la nivelul dorinţelor şi în acelaşi timp incredibil de frustraţi pentru că nu îi ascultăm la nivelul nevoilor relaţionale. Sunt ceea ce eu numesc "copii ai dorinţelor". Aceasta este originea violenţei.

3. Care ar fi soluțiile pentru a nu-i transforma în "copii ai dorințelor"?

Există copii crescuţi în funcţie de dorinţele lor, care nu au fost confruntaţi cu adulţi coerenţi şi fermi care să-i ghideze. In generaţia mea, copii aveau taţi şi mai puţin tătici. Astăzi este invers, copiii nu au decât tătici (tătici McDonalds, tătici cool, tătici Coca-Cola), foarte simpatici, tandri şi dulci (îi vedem în supermarket făcând curse), dar nu mai sunt taţi care să ştie să spună nu, care să facă apel la lege, care să demonstreze o rigoare relaţională şi socială. Partenerele lor suferă. Prin urmare copiii de astăzi au mame, deşi şi-ar dori să aibă mai mult mămici. Ar trebui să regândim şi să reintegrăm cele 4 funcţii parentale pe care le-am prezentat mai sus.
Iată trei propuneri foarte concrete:
a. Să putem învăţa comunicarea la şcoală ca materie de sine stătătoare;
b. Să putem crea locuri de exprimare şi ascultare, pe care eu le numesc oaze relaţionale în cartiere, în oraşe, în sate.
c. Să putem deschide o şcoală parentală unde să vină părinţii care vor să înveţe sau să reînveţe meseria de părinte bazată pe cele 4 mari funcţii: mămică, tătic, mamă, tată.

4. Se tot vorbeste despre parentingul necondiţionat, despre ideea de nu pedepsi un comportament negativ, dar nici de a recompensa un comportament pozitiv, cum vedeţi această perspectivă?

Să le amintim părinților: ei sunt acolo pentru a răspunde nevoilor copiilor (și chiar și asta până la o anumită vârstă, pentru că apoi revine acelor copii, deveniți tineri adulți, să-și răspundă ei înșiși propriilor nevoi) și nu tuturor dorințelor lor.

O întrebare fundamentală în educație, eu aș spune chiar centrală în pedagogie, care merită toată atenția noastră este aceea a puterii și a autorității. Amintesc că în domeniul relațiilor umane:
- a avea putere asupra cuiva înseamnă a-ți exersa influența prin constrângere, indiferent de forma ei;
- a avea autoritate înseamnă a-ți exersa influența pentru a permite celuilalt să devină el însuși, să devină autorul propriei vieți;
Să învățăm să comunicăm de la cele mai mici vârste va fi unul dintre cele mai sigure mijloace de a combate violența și de a o preveni... este de altfel lupta mea de mai mulți ani.

5. Copiii au permeabilitatea de a primi orice vine de la părinţii lor. Cât de responsabili sunt părinţii de ceea ce oferă, de ceea ce transmit? Uneori transmitem prin cuvinte şi totuşi mesajele noastre nu ajung la copii, așa cum alteori nu spunem nimic și totuși copiii înțeleg - cum este posibil asta?

Copiii au capacitatea extraordinară de a capta cuvintele noastre, ceea ce resimțim, precum și emoțile noastre. Au, de asemenea, resurse incredibile pentru a înfrunta diferitele peripeții ale vieții, uneori atât de vesele și alteori atât de dificil de traversat.

Am amintit mai devreme noțiunea de responsabilitate într-o relație și importanța care i se atribuie în relația parentală. Într-o relație parentală este fundamental să știi să te poziționezi, acceptând să propui o reciprocitate (o relație dominant/dominat nu permite schimbul de valori), schimburi în raport de confruntare, nu înfruntare. Schimbările vor veni doar dacă lucrăm în amonte. Să devi părinte este un demers dificil. Pentru asta, invit fiecare adult responsabil să se formeze în relațiile umane și nu există o vârstă potrivită pentru asta!

Revenind la copii, ceea ce este nou în această carte „Un strop de eternitate" (care va apărea luna aceasta la editura Curtea Veche), am dedicat mai multe texte copiilor și parcursului lor în viață. Veți putea citi despre autenticitatea, inocența lor, dar și puterea lor creatoare. Sunt impresionat să văd că tot ce este în interior, în tăcerea gândurilor lor, în furtunile imaginației lor sau în vuietul amețitor al jocului lor, sunt modalități prin copii ne trimit mesaje eliberatoare, sfidând astfel incertitudinea vieții doar pentru a exista în minunea fiecărei descoperiri.
Privindu-ne copiii crescând, vom vedea cum se trezesc în interiorul nostru noi simțiri, noi resurse, o nouă etică universală, și astfel am curajul să lansez invitația de a crede în viitor.

6. Cât de importantă este prezenţa tandreţii, a iubirii în relaţia de cuplu pentru copil? În România întâlnesc multe situaţii în care partenerii, deşi au o relaţie toxică, rămân împreună de dragul copilului. Cum va afecta acest compromis dezvoltarea lui emoţională?

În această așteptare a dvs., există o întrebare care se bazează pe două aspecte relaționale: relația de cuplu și relația parentală, cu funcțiile lor. Apoi există și noțiunea de sentiment, respectiv iubirea. În relația de cuplu ceea ce ne menține împreună nu este sentimentul de iubire sau prezența unui copil, ci Calitatea relației pe care ne-o propunem unul altuia. Avansez aici o idee centrală: să fiți mai întâi responsabili de calitatea comunicării pentru a putea trăi cu celălalt.

Funcția parentală se sprijină în mod egal pe această calitate a comunicării ca punere în comun a unui ansamblu de gesturi, comportamente și atitudini care pot fi uneori răspunsuri la nevoile fundamentale ale copilului, dar și repere de confruntare cu realitatea mediului înconujurător. Focalizarea se face uneori la nivelul faptelor (a facut cu ceilalți, nu pentru ceilalți) și alteori la nivelul lui a fi (cum să te definești, cum să te poziționezi, cum să rămâi un reper).

O relație toxică între adulți, va deveni în timp o relație toxică pentru sine, pentru fiecare adult și pentru copil. Se înțelege că o separare este spre binele tuturor. Iar dacă apare o separare în cuplu, reamintesc că aparține fiecărui părinte responsabilitatea de a continua să alimenteze, să hrănească relația parentală. În acest caz, doar relația maritală este întreruptă, dar nu cea parentală. Nu trebuie confundată relația conjugală, de cuplu, cu cea parentală.

Separarea produce o violență fiecăruia, deci și copilului. El va trăi dificil separarea celor două ființe drag, își va pierde o parte din repere. Problemele legate de divorț sunt cele care țin de partajarea bunurilor, alocație, îngrijirea copiilor, alegerea domiciliului - iar toate au un impact puternic asupra copiilor. Mai mult, copiii vor deveni ținta acuzațiilor, resentimentelor, litigiilor care întrețin înfruntările și conflictele adesea interminabile dintre mamă și tată, o rană care se va înscrie în existența viitorului adult. Pierderile, separările, ca toate rănile vor fi sursa a numeroase somatizări. În ciuda acestui eveniment imprevizibil, cred că este important să ne acordăm timp de pregătire punând în cuvinte aceste evenimente dureroase. Pregătirea unui copil pentru o separare se poate face prin: mărturisirea schimbărilor care pot modifica angajamentele anterioare, confirmarea alegerii de viață luată fără acuzarea ceiluilalt, afirmarea poziției de părinte pentru copil ca și cultivator al vieții și a iubirii, asigurarea ccopilului de existența legăturii parentale!

7. Ştiu că unul dintre visele dvs. este să se predea comunicarea în şcoală şi iată că astăzi preşedintele Macron reformează sistemul şcolar revenind la şcoala tradiţională. Cum vedeţi această reîntoarcere la tradiţional în contextul unui boom tehnologic?

Este o mare oportunitate. O deschidere către noi orizonturi spre relațiile umane, o valorizare a copilului și a celor care îi însoțesc pe drumul construcției lui. Sper ca într-o zi școala să fie deschisă studierii relaționalului, învățării comunicării fără judecăți de valoare, fără violență, orientată asupra cetățenilor, asupra reorganizării humusului social, asupra respectului de sine și punerii în practică a regulilor de igienă relațională. Să descoperi că a comunica înseamnă a ne pune în comun diferențele fiecăruia dintre noi.

Copiii noștrii sunt parte din eternitatea noastră și merită o atenție deosebită. Cel mai frumos cadou pe care îl putem face unui copil nu este să-l iubești, ci să-i arăți calea pentru a se iubi, a se aprecia, a descoperi imensitatea resurselor proprii pe care le deține.

8. Dacă ați fi astăzi părinte, ce ați face diferit față de perioada în care ați fost dvs. părinte?

Aș aplica ceea ce am învățat în toți acești ani: comunicarea relațională cu copii. M-aș baza pe vizualizare pentru a transmite mesajele cu mai multă convigere, aș folosi eșarfa relațională pentru a simboliza relația mea personală cu fiecare copil și aș arăta partea de responsabilitate ce revine fiecărui protagonist în cadrul acestei relații precise. Este important să clarificăm și să exprimăm iubirea integrală pe care o avem pentru fiecare dintre ei, ca persoane unice și prețioase în inima noastră de părinte.

9. Veți publica în România o nouă carte. Ce ne puteți spune despre acest nou proiect?

Am scris această carte cu gândul la un cadou minunat oferit cititorilor mei. Un mesaj de dragoste și de prietenie celor care mă însoțesc de ani de zile în această aventură a scrierii, a partajului, a dezvoltării personale. „Un strop de eternitate" este o carte plină de lumină, în care am depus câteva mărturii personale, experiențe trăite cu cititorii mei, cărări de viață care m-au condus la o anumită maturitate și pe care doresc să le împărtășesc cu voi toți. Această carte mi-o imaginez ca o grăunță de dragoste, care plantată, recunoscută, primită, cultivată și îngrijită cu iubire, va hrăni o parte din nevoile noastre umane relaționale, în special nevoia de recunoștință și cea de iubire.

Atunci când vom accepta că într-o singură secundă se poate ascunde o eternitate de vise și proiecte, vom avea confirmarea că fiecare dintre noi suntem responsabili de cum vom umple acest spațiu imens al existenței noastre, de la naștere și până astăzi și de ce nu, până la infinitul de mâine, de cum îl vom îngriji și de cum ne vom oferi reciproc dragoste, plăcere, bucurie!

Evenimente la care Jacques Salome va participa în perioada următoare: 

București, Congres autism, 17 și 18 mai - Lansare de carte; 

Bistrița - 24 mai;

Sibiu - 28 mai;

Cluj - 29 mai,

București - Bookfest - 31 mai