Albușurile de ou
Bogate în vitamina A, acestea pot usca zonele mult prea grase ale tenului. Le poți folosi în felul următor:• Un albuș de ou va fi bătut până se întărește și apoi îl poți aplica pe față. Lasă-l să se usuce bine și apoi îndepărtează-l cu apă călduță, repetând procedeul de două ori pe săptămână.
• Dacă vrei, poți să adaugi în albușul de ou și zeama de la o jumătate de lămâie. Aplică pe față amestecul, lasă-l să acționeze timp de 15 minute și clătește-te cu apă călduță.
Sucul de lămâie
Datorită conținutului de acid citric, sucul de lămâie are proprietăți astringente și antiseptice totodată.
Ca remediu pentru tenul gras, poți apela la sucul de lămâie în oricare dintre următoarele moduri:
• Amestecă o lingură de zeamă de lămâie cu jumătate de lingură de apă distilată. Aplică pe față și lasă să acționeze timp de 10 minute. Spală-te cu apă călduță. Pentru rezultate vizibile, aplică acest amestec zilnic.
• Combină o lingură de zeamă de lămâie cu o jumătate lingură de miere și cu o lingură de lapte. Amestecul va fi aplicat pe față și lăsat să acționeze 10-15 minute. Clătește-te cu apă rece și repetă zilnic, timp de o săptămână.
Merele
Merele acționează asupra tenului nu numai ca un agent de exfoliere, dar și ca antiseptic și astrigent, fiind de mare ajutor în cazul unui ten gras.
Poți să folosești merele în mai multe feluri:
• Poți rade o jumătate de măr și să-l pui pe față. După ce va acționa timp de 15 minute, îl vei îndepărta prin clătire cu apă călduță.
• O lingură de măr ras va fi amestecată cu iaurt și cu suc de lămâie până ce se va forma o pastă. Aceasta va fi întinsă pe față și lăsată să se usuce timp de 15 minute. Spală-te apoi cu apă rece.
• Pregătește-ți o mască, un adevărat remediu pentru un ten gras: zbrobește un măr (până va rezulta o jumătate de cană), combină-l cu 1/2 cană de ovăz, un albuș de ou și o linguriță de zeamă de lămâie. Pune-ți masca pe față și las-o acolopentru 15 minute. După aceea o vei îndepărta prin spălarea cu apă rece.
Castraveții
Sunt considerați unele dintre cele mai bune remedii contra tenului gras, nu numai datorită proprietăților antiseptice și astringente, ci și datorită prezenței vitaminelor A, E, a potasiului și magneziului, toate utile pentru un asemenea ten.
Beneficiile oferite de castraveți pot fi obținute prin oricare dintre modalitățile de mai jos:
• Taie un castravete în felii subțiri și distribuie-le pe față. Lasă-le să acționeze timp de o noapte și apoi clătește-te cu apă călduță. Repetă procedeul zilnic, înainte de culcare.
• O jumătate de lingură de suc de castravete va fi amestecată cu o jumătate de lingură de lămâie verde. Amestecul va fi întins pe față și lăsat să se usuce. Clătește-te cu apă rece. Vei vedea că amestecul te va ajuta dacă îl vei aplica pe față zilnic, mai multe zile la rând.
Laptele
Poate fi și el un „aliat" de nădejde al tenului gras. Te va ajuta inclusiv pentru a-l exfolia blând și pentru a reechilibra PH-ul pielii.
Dacă ai la îndemână lapte, poți să apelezi la el astfel:
• Amestecă 2-3 picături de ulei de santal sau de lavandă cu două linguri de lapte.
• Aplică pe față cu ajutorul unui disc demachiant și measează-te ușor, cu mișcări circulare.
• Lasă să acționeze peste noapte și a doua zi de dimineață te vei clăti pe față cu apă rece.
• Repetă această acțiune zilnic.
Aloe Vera
Grație proprietăților sale antibacteriene, te va ajuta în special dacă te confrunți cu coșuri și acnee.
Folosește aloe după cum urmează
• frunză de aloe va fi tăiată pe jumătate și gelul conținut de ea va fi aplicat direct pe ten. Lasă gelul să se usuce pe față și clătește-te. Procedează așa de 2-3 ori pe zi.
• Fierbe o frunză de aloe pentru câteva minute. Frunza fiartă va fi amestecată cu niște miere.
• Pasta rezultată va fi întinsă pe zonele cu probleme ale feței tale. Las-o să acționeze timp de 20 de minute și clătește-te cu apă rece. Repetă procedeul o dată pe săptămână.
Roșiile
Sunt și ele un remediu de casă numai bun pentru tenul gras, atât datorită compușilor acizi, cât și vitaminei C.
Folosește roșiile urmând aceste indicații:
Feliază o roșie și aplică feliile pe față, masându-te ușor cu ele.
Zdrobește o roșie până vei obține suc. Acesta va fi lăsat pe față timp de 15 minute,apoi clătește-te cu apă rece. Dacă vrei un efect de hidratare suplimentar, poți să adaugi în suc și puțină miere.
Argilă verde și miere
Argila va absorbi excesul de sebum din piele și va diminua riscurile de a dezvolta acnee. Mierea va fi utilă pentru că nu-i va permite pielii să se deshidrateze complet după acțiunea argilei.
Cum vei proceda:
• Amestecă o parte de argilă verde cu una de miere și intinde-o pe față în strat subțre. Las-o acolo până se usucă de tot. Clătește apoi cu apă călduță.
• Pentru tenul foarte gras se va repeta procedura și de 2-3 ori pe zi, timp de câteva zile la rând.
Coaja de portocale
Cu siguranță că nu știai până acum că și coaja de portocale poate fi un execelent remediu pentru tenul gras și, mai mult decât atât, o poți avea aproape oricând pe-acasă.
Păstrează cojile de portocale, lasă-le să se usuce puțin și apoi toarnă lapte peste câteva. Zbrobește-le ca să obții o pastă, pe care o vei aplica pe față și pe gât. Lasă pasta să acționeze timp de 10-15 minute.
Clătește-te cu apă rece și repetă în fiecare zi.
Papaya
Și acest fruct este de mare ajutor când ai tenul gras.
Pregătește o pastă de papaya zbrobită și ovăz măcinat. Aplic-o pe față și fă-ți un masaj pentru 2-3 minute.
Această mască va îndepărta impuritățile, va degresa tenul și îl va face mai luminos.
Ceaiul verde
Este recunoscut drept unul dintre cele mai eficiente remedii pentru tenul gras.
Acasă poți să pregătești un ceai foarte concentrat, pe bază de ceai verde. O cană de astfel de ceai va fi aplicată pe față și vei lăsa ceaiul să acționeze cam 5-10 minute. Spală-te apoi cu apă rece. Fața ta va rămâne mai curată, mai hidratată și mai puțin lucioasă.
Mască din ulei esențial de plante, zeamă de lămâie și măr
Nu va fi dificil să-ți prepari acasă un remediu util pentru tratarea tenului gras.
Vei urma pașii indicați mai jos:
• Fierbe un măr și zbrobește-l pentru a rezulta o pastă.
• Peste pasta de măr vei turna o linguriță de zeamă de lămâie și o linguriță de ulei esențial (de lavandă, de salvie sau de mentă). Amestecă bine ingredientele.
• Amestecul va fi aplicat pe față și îl vei lăsa să acționeze pentru 5 minute.
• Clătește-te cu apă rece.
Citește și: Masti naturale pentru tenul gras
Cafeaua
Te va ajuta să scapi de un ten gras dacă vei proceda astfel:
• Amestecă cafea măcinată cu miere.
• Combinația va fi aplicată pe față și o vei lăsa la uscat.
• Clătește-te bine cu apă călduță.
Vei vedea că tocmai ai beneficiat de un exfoliant delicat, ce îți va lăsa pielea mai curată și mai strălucitoare, absorbind excesul de sebum.
Citește și: Top 10 masti faciale naturale pentru iarna
Voi ați mai auzit și de alte remedii de casă, numai bune pentru tenul gras?
Surse:
www.homeremedyhacks.com; www.enkivillage.com;www.findhomeremedy.com;www.health.howstuffworks.com; www.top10homeremedies.com