Dr. Irina Costache: Vaccinurile sunt mai sigure și mai cercetate decât foarte multe medicamente sau suplimente alimentare pe care cu toții le luăm liniștiți

Dr. Irina Costache, medic primar pediatru, a oferit următoarele informații la evenimentul Qbebe, Școala Părinților Responsabili:

Informații de bază despre antibiotice

Știu că există o reticență din partea părinților dintotdeauna față de antibiotice. Nu trebuie să fugim de ele așa cum fuge toată lumea. Sunt situații particulare în care avem nevoie de antibiotice și fără ele trebuie să înțelegem că acum nu de mult se murea pe capete. De aceea este foarte important să le folosim cu rigurozitate, dar nu sunt ceva de speriat.

Ce înseamnă antibiotic? Sunt medicamente împotriva unor microbi, bacterii; nu există antibiotic care să acționeze împotriva virusurilor. Întotdeauna discutăm de antibiotic care acționează împotriva bacteriilor. Este cea mai importantă clasă de substanțe medicamentoase utilizate în tratamentul și profilaxia infecțiilor bacteriene. Activitatea antibioticelor poate fi bactericidă (ucid bacteriile), bacteriostatică (opresc diviziunea bacteriilor, multiplicarea lor) și un număr mic de antibiotice au o acțiune antiprotozoarică. Nu sunt active împotriva virusurilor; niciodată când avem o infecție virală nu ne apără antibioticele. Infecțiile virale se pot suprainfecta, moment în care avem nevoie de antibiotic. Nu toate infecțiile virale se suprainfectează. Când se întâmplă acest lucru, medicul decide ce avem de făcut mai departe.

Epoca întunecată este cea de dinainte de descoperirea antibioticelor. În filme apărea o dramă cu o tânără la 20 de ani care tușea și murea. Pentru că nu existau antibiotice. Era antibioticelor începe prin 1935, primul compus antimicrobian fiind penicilina. A fost descoperit de Fleming în 1928 când a observat întâmplător că o ciupercă distrugea coloniile de S.aureus care existau în laborator. A fost o descoperire întâmplătoare care a schimbat existența omenirii. Penicilina a fost introdusă ca terapie, fiind produsă ca medicament în 1942, oamenii murind în continuare în acest interval de timp. Un biochimist a purificat și produs pe scară largă penicilina, considerată medicamentul miracol al secolului 20, medicament despre care mulți dintre noi am putea crede că a căzut în derizoriu. Nu a căzut în derizoriu, însă a fost piatra de temelie pentru antibioterapie. În anii 1940-1960 au fost descoperite majoritatea antibioticelor pe care noi le folosim astăzi. O să fiți uimiți cât de puține antibiotice s-au descoperit în ultimii 20 de ani. În anii 1980-1990 au fost conduse studii genetice ca să cunoaștem genomul bacterian, țintele de la nivelul bacteriilor. Dar nu s-a mai descoperit mare lucru.

Modul de acțiune al antibioticelor

Lumea vrea să știe dacă un antibiotic e tare sau slab, pe ce anume acționează. Spectrul de acțiune al unui antibiotic înseamnă totalitatea genurilor și speciilor bacteriene asupra cărora acționează antibioticul. Aici avem coci, bacili pozitivi sau negativ. Sunt niște împărțiri medicale. Sunt o mulțime de tipuri de bacterii, toate fiind împărțite și cartografiate, iar antibioticele trebuie să acționeze asupra lor, să le omoare sau să le facă să nu se mai dividă. Astfel sunt: cu spectru îngust (merg pe o singură specie bacteriană), cu spectru restrâns (are un spectru mai larg, omoară bacterii dintr-un număr mic de grupe), cu spectru larg (active asupra majorității speciilor, genurilor bacteriene) și cu spectru ultralarg (active asupra bacteriilor din mediul spitalicesc, multiplu rezistente la antibiotice).
Condițiile pentru ca un antibiotic să fie bun, ca să acționeze pe o bacterie, sunt: să ajungă la bacterie – dacă avem un abces, nu ajunge (de multe ori trebuie drenat acel abces), să pătrundă în bacterie/să fie permeabilă pentru antibiotic (să dispună de un transportor pentru acel antibiotic) – antibioticul trebuie țintit pe acea bacterie, să atingă ținta de acțiune și să realizeze în bacterie o concentrație optimă - ține și de noi, concentrația trebuie să inactiveze reversibil sau ireversibil ținta de acțiune. Ține de cum dăm acel antibiotic și când atinge antibioticul un maxim care se numește concentrație minimă inhibitorie (de la care poate să omoare bacteriile). Sunt foarte multe clase de antibiotice; sunt clasificate în funcție de bacteriile pe care acționează, de tipul de mecanism de acțiune. Nu există un antibiotic tare sau unul slab, ci antibiotice diverse pentru diverse. Nu toate antibioticele sunt active împotriva tuturor bacteriilor. Există mai mult de 15 clase de antibiotice care diferă în ceea ce privește structura chimică și acțiunea împotriva bacteriilor și un antibiotic poate fi activ pe o singură bacterie sau pe mai multe tipuri.
Antibioticele nu reprezintă ceva de speriat. Sunt necesare, au fost probabil unul dintre cei mai mari pași din istoria medicinei și un progres medical de care nu ne putem lipsi. Iar în cei 75 de ani de când sunt utilizate au salvat sute de milioane de vieți.

Rezistența la antibiotice

Rezistența la antiobiotice este problema la care și voi puteți contribui și la care ne puteți ajuta dacă înțelegeți despre ce e vorba. Bacteriile au rezistență la antibiotice când anumite antibiotice și-au pierdut capacitatea de a omorî sau a stopa creșterea bacteriilor. Bacteriile și nu omul au rezistență la antibiotice. Dacă a existat în trecut o infecție cu un germene care nu a răspuns la acel antibiotic nu este obligatoriu ca și data viitoare să fie la fel. Unele bacterii sunt rezistente în mod natural la anumite antibiotice. Problema este că unele bacterii care inițial răspundeau la antibiotice devin rezistente, este o rezistență dobândită. Iar acestea supraviețuiesc, în prezența antibioticelor, și continuă să se multiplice. Rezistența este un fenomen natural, deci e de la sine înțeles că dacă de multe ori ne întâlnim cu un antibiotic, la un moment dat o bacterie reușește să învingă. Utilizarea incorectă și excesivă a antibioticelor apariția/răspândirea bacteriilor rezistente. Expuse la antibiotice, bacteriile vulnerabile sunt omorâte, iar cele rezistente continuă să crească și să se înmulțească și să infesteze alte persoane.

De ce este această rezistență o problemă? Pentru că tratarea infecțiilor cauzate de bacterii rezistente este o problemă foarte serioasă. Sunt persoane internate în spital, care reușesc să fie infectate cu bacterii, care nu mai răspund la alte antibiotice, lucruri care pot conduce foarte ușor la deces. Înainte de a conduce la deces există o luptă foarte mare din partea personalului medical care reușește și încearcă să ofere să atace bacteriile respective prin diverse alte antibiotice cu spectru foarte larg, cu costuri foarte mari. Un pacient necesită multă îngrijire și alternative mult mai scumpe.

De ce ne temem? Se poate întâmpla, este un scenariu nefast, dar e trecut în toate cărțile, în toate declarațiile ale Organizației Mondiale a Sănătății, că putem să avem bacterii rezistente la toate antibioticele. Ceea ce ar fi un dezastru pentru omenire. Fără antibiotice ne întoarcem la epoca neagră. Infecțiile bacteriene s-ar răspândi și ar apărea decesul foarte ușor. De ce este problema mai gravă decât în trecut? Pentru că bacteriile devenind tot mai rezistente au dezvoltat numeroase mijloace de luptă și pentru că în mod surprinzător par mai inteligente decât oamenii. Scapă printre antibiotice, iar noi nu am descoperit antibiotice noi. Așa că balanța devine ușor dezechilibrată. Din ce în ce mai multe bacterii care ies la iveală, iar noi din ce în ce mai puțin apărați.
Cum putem combate acest lucru? Ce înseamnă utilizare incorectă? Atunci când primim antibiotic, administrăm sau recomandăm din motive greșite. Când cele mai multe răceli sunt virale, ca și cele mai multe boli infecțioase, și tratăm acest boli cu antibiotic, ceea ce este o greșeală. Dacă copilul se face bine după 48-72 de ore și scurtăm durata tratamentului. O să mai adaug o problemă destul de frecventă, când dozăm incorect antibioticele, când nu citim cu atenție; majoritatea copiilor primesc antibiotice sub forma de soluții/praf care se administrează. Când aceasta nu se dizvolvă corect este un supradozaj sau, mai grav, un subdozaj. Dacă nu aducem acel antibiotic la concentrația minimă inhibitorie. Dacă nu administrăm antibioticul la ore fixe, la intervale regulate, nu se obține acel peak maxim cu ajutorul căruia sunt omorâte bacteriile. Aceste ore trebuie respectate, sunt foarte importante.

Cum se utilizează antibioticele?

Ce pot face medicii? Când suntem siguri că vorbim de o infecție bacteriană trebuie să explicăm pacienților neliniștiți, care doresc antibiotic că poate nu este cazul, trebuie să îi liniștim și să le spunem să aibă răbdare și să instruim foarte bine pacienții cu privire la modul în care să privească antibioticul, la modul cum trebuie păstrat și la modul în care să îl administreze. Vă sfătuiesc să citiți prospectul acolo unde vă interesează, respectiv unde se păstrează medicamentul, cum se prepară soluția, intervalele la care se oferă, cu ce se adminstrează. Sunt subiecte pe care mulți părinți le sar și mă întreabă pe mine. Toate aceste informații sunt trecute în prospecte, iar medicii țin minte unele, dar altele nu. Citiți acolo unde vi se adresează și respectați; se ține sub 25 de grade, la frigider.

Ce putem face ca pacienți? Să urmăm sfatul medicului, să prevenim apariția infecțiilor prin vaccinare atunci când se poate, să îndemnăm spălatul pe mâini, este măsură generală. Dacă s-ar spăla toată lumea pe mâini, dacă nu ar linge jucăriile unii de la alții, dacă igiena ar fi corespunzătoare am putea minimaliza. Utilizați întotdeauna antibioticele conform rețetei, nu folosim resturi rămase prin casă. Dacă scrie că se folosește în 28 de zile o aruncăm. Și să avem grijă unde la depozităm dacă le-am terminat, ar trebui să existe farmaciști care să ne învețe unde se aruncă medicamentele expirate.

Informații de bază despe vaccinuri

Vaccinurile reprezintă un subiect foarte fierbinte, este un subiect greu și vast, să vă spun de ce e nevoie să ne vaccinăm. Vaccinul este un produs biologic care conține microorganisme omorâte sau atenuate sau fragmente ale acestora – cele obținute prin inginerie genetică și care sunt majoritare în ziua de azi. Când administrăm un vaccin apare un răspuns imun de protecție, suntem protejați, apar anticorpi împotriva germenului pentru care ne-am vaccinat. Vaccinarea a fost introdusă mai devreme decât antibioticele, în 1796, prima imunizare împotriva variolei. Variola, despre care nu știți mare lucru, a fost eradicată și una dintre cele mai mari catastrofe ale omenirii, omorând și desfigurând o mulțime de oameni de-a lungul timpului. În 1977 s-au îmbolnăvit 15 milioane de oameni și au murit 2 milioane numai din cauza acestei boli care astăzi nu mai există pentru că a existat vaccin și aderență la această vaccinare. Azi vaccinarea salvează în lume, conform OMS, peste 3 milioane de oameni de la decese sigure. Când acoperirea vaccinală este ridicată numărul persoanelor care contactează boala se reduce considerabil. Când avem frați nevaccinați, cunoștințe nevaccinate și copiii care nu au apucat vârsta vaccinării sunt foarte expuși și când acoperirea vaccinală scade sub 90% (ceea ce este foarte ușor) sunt posibile reapariții ale bolilor sub formă de epidemie, așa cum este în prezent cu rujeola.

Eradicarea variolei a fost un punct foarte important în ceea ce privește OMS. Ultimul caz de variolă a fost în 1977. OMS a dorit să eradicheze rujeola și poliomielita, însă nu a reușit pentru că există o lipsă de aderență foarte mare care a apărut în ultimii ani. Trebuie să rețineți că vaccinurile sunt mai sigure și mai cercetate decât foarte multe medicamente sau suplimente alimentare pe care cu toții le luăm liniștiți. Poziția generală a OMS referitoare la vaccinuri este următoarea: trebuie să îndeplinească standardele, să fie sigure. Nu există niciun vaccin pe piața internațională care să nu fie sigur, să aibă impact semnificativ împotriva bolii. Nu avem vaccin împotriva unei boli dacă acesta nu ne-ar proteja. El trebuie să asigure protecție. Vaccinurile destinate sugarilor să fie ușor de adaptat la programele naționale și să fie accesibile financiar ca să poată fi cumpărate de toată lumea. Să nu interfereze cu răspunsul imun la alte vaccinuri, să putem face mai multe în același timp, să fie accesibile în toate zonele globului și să fie formulate conform tuturor standardelor tehnice, deci să respectăm tot acel lanț frigorific pe care îl tot amintim; se păstrează între 2 și 8 grade.

Planul național de vaccinare

În ceea ce privește planul național de vaccinare, în continuare în țara noastră se vaccinează BCG la naștere pentru că suntem o țară endemică în ceea ce privește tuberculoza. Există o primă vaccinare împotriva hepatitei B tot în primele 3 zile de viață, apoi sunt rapeluri de hepatită B la 2, la 4 și la 11 luni sub formă de vaccinuri hexavalente (care conține diftero-tetano-pertusis-poliomielită-hemophilus influenzae de tp B și hepatită B). Aceste boli sunt alese pentru că sunt boli grave, nu neapărat toate în momentul acela, deși de tetanos se moare, ci pentru că foarte multe au consecințe la distanță. Iar OMS când a conceput aceste vaccinuri nu le-a ales întâmplător, ci sunt boli severe. În afară de hexavalent, odată cu el de la sfârșitul lunii august 2017 și România a beneficiat de posibilitatea vaccinării împotriva Streptococcus pneumoniae, pneumococul care este agent etiologic al otitei, meningitei și pneumoniei la copil. Este o bacterie și este important că au putut beneficia și copiii noștri de el prin calendarul național de vaccinare.

Ce se poate întâmpla în lipsa vaccinării?

Întrucât suntem într-o epidemie, la 9 luni și după un an se vaccinează ROR, rubeolă, oreion, rujeolă; nu uitați de rapelul de la 5 ani, care se face tot pentru ROR la copiii care au fost vaccinați anterior. Există în calendarul de vaccinare rapel la vârsta de 6 ani, la DTPP. O să vă spun de un singur caz pe care l-am avut cu colega mea într-o gardă de acum 1 an – un băiețel în vârstă de 3 ani, care în jurul orei 24 a cărui simptomatologie a debutat cu febră, era un copil bine făcut, de 20 kg, stare generală satisfăcătoare. Totuși mama care trecuse printr-o traumă recentă – soțul decedase într-un accident de mașină – s-a prezentat la camera de gardă a unui spital din București unde colega mea a remarcat o ușoară disfonie (răgușeală). Au fost efectuate analize, exista și un stridor la respirație, a primit ca tratament nebulizare conform Societății Române de Pediatrie. Din momentul prezentării la camera de gardă, în jurul orei 13 până la ora 7, acest copil s-a degradat respirator cum nu am văzut niciodată în viața mea. Și nu a respectat niciunul din semnele pe care le învățasem în Cartă la epiglotită. Este o boală bacteriană dată de hemophilus influenzae de tip B, în care pur și simplu s-a sufocat. A trebuit să fie protezat respirator, s-a întâmplat asta pentru că în spital exista ATI, toate măsurile noastre au fost în zadar. A primit antibioterapie, nebulizare, nimic nu a mers. A fost foarte greu de pus diagnosticul inițial, pentru că nu a avut nimic din semnele tipice ale epiglotitei, să aibă sialoree, să fie afon, să nu aibă voce, părea o laringită la început. Finalul a fost că a supraviețuit printr-o șansă, pentru că am avut o ATI-stă care când a încercat să intre cu laringoscopul nu a putut, așa de mare era edemul, a intrat cu un laringoscop ghidat. În momentul în care am văzut asta am pus diagnosticul, se făcuse tot ce se putea conform oricărui protocol, copilul era nevaccinat pentru că părinții au fost împotriva vaccinării. Este un copil cu care păstrez legătura, care a recuperat vaccinarea în totalitate. Și poate că numai astfel de cazuri vă pot convinge că de astfel de boli se moare. Chiar și pe mine m-a marcat foarte tare cazul.

Administrarea vaccinurilor trebuie să se realizeze conform prospectului, citiți împreună cu medicul de familie sau pediatrul prospectul. Fiecare vaccin se adminstrează într-un anume fel, subcutanat, intramuscular, sunt locuri special destinate, nu în fesă. Mulți medici de familie fac acest lucru, încercăm să schimbăm acest lucru. În coapsă la copilul mic, în deltoid la copilul mai mare. Ieșim afară după vaccin, facem baie după vaccin, ne desfășurăm viața normal după vaccin. Există un singur vaccin, cel antimeningococic de tip B care va intra sau nu în România; vom afla anul viitor. Se administrează și sugarilor. După vaccinare copilul primește tratament antipiretic, cu paracetamol, este singurul care are această excepție. La restul nu există acest aspect, rutină zilnică, comprese cu apă rece dacă e cazul, nu antipiretice.

Cu privire la ordinea în care se fac vaccinurile, sunt doar câteva excepții pe care trebuie să le știe medicul. Dacă ați ratat un vaccin sunt cele vii atenuate, singurele care trebuie să aibă între ele minim 28 de zile (BCG, ROR, rotavirus, varicelă); o parte sunt opționale. Nu contează dacă am făcut hexavalent și vrem să facem rotavirus, putem să îl facem și a doua zi.

Puteți urmări discursul complet aici:

Sponsori: