Doamna Claudia Chiru, Profesor pentru Învățământul Primar, fondator SAGA Tower-Hub Educațional și vlogger educațional a oferit următoarele informații la evenimentul Qbebe, Școala Părinților Responsabili:
Cearta dintre copii nu înseamnă întotdeauna bullying
Copiii vin cu o poveste și cu ceea ce se întâmplă acasă la școală. Vin cu ceea ce-i obișnuiesc părinții și cu ceea ce văd acasă. La școală învățătorul este obișnuit să se uite doar la partea cognitivă, adică doar la faptul că elevul a învățat să scrie, să citească, să socotească. În anul în care trăim nu mai este suficientă această viziune doar a laturii cognitive și e musai să o avem în vedere și pe cea emoțională, dar și pe cea comportamentală.
Aș vrea să facem diferența între cearta dintre copii și bullying. La școală se ceartă foarte mult copiii, dar rămâne doar la nivel de ceartă. Pentru a se califica în categoria de bullying trebuie să fie repetitiv și voit, cumva premeditat. Mă duc mâine și îi fac lui X același lucru pe care i l-am făcut ieri cu speranța că după o perioadă va renunța. Cearta dintre copii nu intră întotdeauna la bullying, de multe ori rămâne să fie o simplă ceartă pe care învățătorul o poate aplana foarte ușor. Dacă ia în serios orele de educație civică și adaugă educație emoțională și comportamentală și dacă atunci când se întâmplă o dispută între copii oprește tot procesul și rezolvă situația respectivă astfel încât toți copiii să înțeleagă ceea ce s-a întâmplat și să își spună punctul de vedere.
Construirea unei relații și exprimarea emoțiilor
Ce fac eu la școală cu elevii mei și nu ascund nimănui, spun de oricâte ori am ocazia este să îi accept așa cum sunt și să-i învăț și pe ei să se accepte reciproc așa cum sunt. Adică construiesc o relație cu ei încă din primul an, de la clasa pregătitoare. Cum construiesc relația – le dau ocazia să se prezinte, să se simtă bine la școală, să mă cunoască pe mine foarte bine și să vadă că și eu sunt om. Și eu am zile bune și zile proaste, pot să fac sau nu pot să fac lucruri, greșesc, îmi recunosc greșeala, îndrept ceea ce greșesc sau pur și simplu nu-mi dau seama și am nevoie de ei să îmi spună. Fac foarte multe activități în zona de construire a relației cu ei. În momentul în care am construit o relație și ne vedem reciproc ca fiind persoane cu propriile obiective și ni le cunoaștem, și ceea ce ne place și ceea ce nu ne place, mergem mai departe și învățăm împreună. Stăm la școală împreună pentru că avem o plajă orară de 4 ore în care trebuie să facem și lucruri, dar trebuie să ne simțim și bine. Acesta este primul deziderat pe care îl am. Copilul când intră pe ușa clasei mele să se simtă bine și dacă nu se simte bine înseamnă că vine de acasă cu o problemă și vreau să o aud. La fel vor și colegii. Dorința aceasta de a se asculta unii pe alții nu vine din senin, vine după 1-2 ani de muncă și după lucruri constante făcute. Dacă eu nu văd rezultat a doua zi știu că e imposibil să văd rezultatul și am răbdare și merg cu construirea relației și cu acceptarea fiecărei persoane ca ceea ce e. Ne acceptăm pentru ceea ce suntem și apoi realizăm că suntem toți într-o armonie. Avem ceartă, dar copiii când se ceartă reușesc să își exprime emoțiile, să spună ce i-a deranjat, ce nu și ce vor schimba data viitoare pentru a îmbunătăți situația. Este foarte important pentru un învățător în anul 2019 să fie atent la exprimarea emoțiilor elevilor din clasa sa. Dacă nu le oferă ocazia să își exprime emoțiile vor ține în interior și nu va fi posibil efectul sfintei triade, care este elevul, profesorul și părintele.
Triada copil-părinte-profesor
Se vorbește multe despre părinte, despre ce se întâmplă acasă și puțin despre profesor. Elevul este și el implicat și întotdeauna când se întâmplă ceva de la el trebuie să plecăm. Gândiți-vă puțin la sfânta triadă elev, profesor, părinte și la cum puteți pune umărul astfel încât să funcționeze foarte bine. În toate clase se poate, trebuie să existe doar dorință și să ne apucăm de treabă.
Vreau să vă dau un exemplu despre ce înseamnă pentru mine ceartă. Fiul meu mi-a povestit ieri în mașină, în drum spre casă, că o colegă i-a dat o palmă la școală și i-a curs sânge din nas. Am simțit o senzație în stomac, l-am întrebat cât de tare a fost palma, dacă i-a curs sânge. Am încercat să mă calmez și să aflu ce s-a întâmplat. De fapt nu îmi povestise tot. Mai fuseseră niște schimburi de picioare și de coate și nici nu mai știa cine a început. Nu mai știa nici de la ce s-au certat. I-am spus să se gândească până în ziua următoare ce s-a întâmplat și apoi să își amintească împreună cu colega ce s-a întâmplat. Dacă nu reușesc, m-am oferit să vin să vorbim. Nu am sunat părintele fetiței și nici nu o să o sun pentru că mi se pare că e o ceartă, pentru că nu mi-a mai povestit niciodată de o asemenea întâmplare cu aceeași fetiță sau cu altele. Deci era un caz izolat. Dacă ar fi fost bullying, ar fi fost alta situația. Consider că este bine ca părinții să discute între ei într-o atmosferă relaxată și să glumească pe seama acestor incidente, nu astfel încât să își piardă seriozitatea, dar pentru a ajunge la o soluție împreună. Și să implicați învățătoarea doar în lucrurile care se întâmplă în clasă. Și este obligatorie o cercetare înainte pentru a ști și părerea celorllați colegi, și a copilului implicat și a învățătoarei. De multe ori învățătoarea poate să vadă altceva și poate să vă aducă informații folositoare.
Urmărește tot discursul aici: