Poza asta - facuta acum cateva zile la Suceava, uneori refugiul nostru din lumea in care deja ne-am refugiat - spune despre tactul de care ai nevoie cand ai doi copii.
Foto: Arhiva personala Alecu Racoviceanu
Singuri la parinti, eu si nevasta-mea nu am cunoscut gelozia copilariei. Si pana la 4 ani, Alecsia a crescut alintata atat cat a fost ea capabila sa ne manevreze... Adica mult!
Si apoi...
Acum aflam ca dintre 2 ponei roz unul e mai frumos, ca exista intotdeauna o bomboana mai buna dintr-o cutie si ca exact pe aia a luat-o cealalta. Ca... un cerc nu mai are diametrele egale!
Si am fost tristi. Am vazut cu ochii mintii zecile de povesti pe care le stiam din viata despre frati care se dusmanesc pana la moarte. Ne-am caznit. Am intrebat, am citit.
Si apoi am vazut cum intr-o zi Sofia a cazut, s-a lovit si a inceput sa tipe, ca si cum tocmai aflase dureros ca micul ei Univers se termina in marginea tare a unui scaun. Si am vazut-o pe Alecsia cum o ridica. O imbratiseaza.
Si am inteles ca sunt lucruri pe care nu le poti preda cu aer pedagogic. Nu poti sa le inveti dragostea de prieten, de sora, de bunic, limiteaza-te la a preda dragostea de parinte fiice si de restul se ocupa sufletelele lor.
Si, da, inghetata poate avea gust diferit dupa mana in care ajunge!
Pe Alecu Racoviceanu il gasiti si aici.
Urmareste-ne pe Google News
