Când devenim mame, întregul nostru univers se schimbă și ne dorim să nu ratăm niciun moment din viața copilului nostru. De aceea, nu de puține ori ni se întâmplă să ne apucăm să imortalizăm noi însene crâmpeie din existența micuțului, încă din primele zile ale vieții sale.
Dacă mamele din deceniile trecute nu aveau la dispoziție tehnologia necesară și se limitau la a cere să fie pozate, din când în când, alături de copilul lor, în zilele noastre, datorită aparatelor de fotografiat și în special a telefoanelor performante, putem să ne fotografiem singure copiii. În plus, nimeni nu ne oprește să facem „selfie" alături de aceștia, fără a mai solicita sprijinul partenerului nostru sau al altei persoane.De altfel, din acest ultim punct de vedere, specialiștii au observat o creștere a tendinței ca mamele să facă „selfie" alături de bebelușii lor. Explicația pentru acest gest nu se rezumă numai la comoditate și la posibilitatea de a avea acces oricând la fotografiile obținute, ci sunt mult mai adânci.
În primul rând, mamele aleg să realizeze „selfie-uri" alături de bebeluși pentru că ele petrec cel mai mult timp cu ei.
Astfel, în contextul în care tații nu petrec tot atâta timp cu micuții lor, dar apar mai des decât mamele în pozele cu aceștia, este nevoie să se dea mai multă importanță următorului aspect: mamele, chiar dacă au o mulțime de alte sarcini pe lângă grija față de copii, tot ele sunt cele ce stau cel mai mult cu ei și sunt gata oricând să se sacrifice în acest scop. Rolul lor nu se rezumă deci la treburile casnice pentru familie, ele sunt nevoite adesea să se împartă între viața profesională și viața de mamă, ceea ce le poate face să se teamă că, fără să-și dea seama, pot să nu fie martore la clipele cele mai importante ale creșterii copilului. Din acest motiv se grăbesc să facă „selfie-uri" cu bebelușii încă din primele zile de viață ale acestora, pentru a-i putea urmări mai bine cum cresc, pentru a savura și mai mult amintirea clipelor inefabile petrecute alături de aceștia.
În schimb, nu de puține ori se pune accentul pe necesitatea ca ai noștri copii să petreacă mai mult timp alături de tații lor. Acest lucru este într-adevăr benefic pentru întărirea relației dintre ei și pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor. Cu toate acestea, din diverse motive, în cele mai multe cazuri tații nu reușesc să stea suficient alături de copiii lor. Probabil și din această cauză mamele se străduiesc să surprindă momentele când micuții sunt cu tatăl lor și de aceea aceștia vor avea mai multe poze alături de tați decât alături de mame.
În al doilea rând, mamele pot alege să facă „selfie" alături de bebelușii lor și pentru a se asigura că amintirea lor va dăinui mereu în memoria acestora.
Cu siguranță că nicio mamă nu și-ar dori, când copilul ei va crește și va dori să vadă fotografii cu aceasta, să nu se găsească niciuna sau acestea să fie foarte puține. Dimpotrivă, am vrea ca ai noștri copii să aibă o colecție de fotografii „Mama și cu mine", care să le arate nu numai cât au crescut și cât au evoluat, ci mai ales că mama le-a fost alături dintotdeauna. Practic, o colecție de „selfie-uri" poate deveni un reper important în viața oricărui copil,demonstrându-i că mama i-a fost aproape încă de la intrarea în viață.
Nimic nu ne poate opri deci din a arăta nu numai familiei noastre, ci și întregii lumi, că noi, mamele, suntem de neînlocuit în viața copiilor, că nu numai tații trebuie să aibă privilegiul de a fi imortalizați alături de aceștia.
Citește și: Rolul tatalui cand se naste bebelusul
Dimpotrivă, așa cum sunt de părere și experții, și tații trebuie să aibă inițiativa de a le surprinde pe mame în cele mai inedite ipostaze alături de micuții lor. Nu este nevoie să aștepte ca acestea să fie în cea mai bună formă sau să arate spectaculos, ci pur și simplu să surprindă o anumită clipă, care este însă valoroasă tocmai prin simplitatea ei. Așa că tații nu trebuie să se ferească de a le suprinde pe mame nemachiate, nepieptănate, istovite după o noapte nedormită sau pur și simplu chinuindu-se să-i îmbrace pe bebeluși ci, dimpotrivă, trebuie să realizeze poze care, atunci când vor fi privite, să fie într-adevăr amintiri prețioase.
Practic, tații ar trebui să țină cont de următorul aspect: mamele sunt parte integrantă a istoriei unei familii și au și ele dreptul ca, prin intermediul fotografiilor, să-și vadă viața așa cum este ea, cu bune și cu rele alături de copiii lor.
Nu este nevoie ca mamele să se forțeze mereu să-și facă timp să facă „selfie" când sunt alături de copii, întrucât de cele mai multe ori sunt prea ocupate, prea copleșite de griji. Taților trebuie să le revină nobila „misiune" de a-și surprinde partenera și copiii, oferindu-le șansa de a avea oricând acces la niște clipe memorabile.
Chiar dacă nu este mereu simplu, dragi tați, străduiți-vă să-i faceți poze mamei copiilor voștri. O motivație în plus este și aceasta: mamele sunt parte integrantă a vieții copiilor, iar în lipsa unor fotografii, trecerea neiertătoare a timpului va face ca acestea să devină amintiri „palide". Desigur, nimic nu vă poate opri să faceți un „selfie" în care să apăreți și voi. Astfel, veți reuși să-i oferiți copilului vostru o amintire cu totul și cu totul specială, pe care o va descoperi mereu cu mare drag.
Cu certitudine că nu v-ați simți deloc bine, când copilul va crește și va cere poze cu mama, acestea să nu fie de găsit. Copiii merită să aibă acces la așa ceva, întrucât sunt o dovadă a vieții lor alături de cea care le-a dat viață.
În plus, dacă veți reuși să surprindeți adesea momente unice cu mama și copilul, le veți face fericite și pe acestea, le veți demonstra și sub această formă că pot fi mândre de realizarea cea mai importantă a vieții: că au privilegiul de a fi mame.
Citește și: Tati, mami și-a tăiat burtica să mă facă pe mine. Tu ce ai făcut?
Voi mai credeți că există și alte motive pentru care mamele își pot dori să facă „selfie" alături de copiii lor?
Surse:
www.rochestermn.citymomsblog.com; www.smh.com.au;www.sg.theasianparent.com