Mamicile ne impartasesc: "Ma simt vinovata cand... "

Sapte mamici curajoase au vorbit deschis despre sentimentele lor de vinovatie, referitor la cresterea si ingrijirea copiiilor lor. Au ales sa impartaseasca si cu celelalte mamici din comunitatea Qbebe trairile lor interioare, provocarile pe care le intampina in viata de zi cu zi, in familie.

Indiferent de varsta copilului, fie ca are 6 luni, cum este in cazul Adei, sau 5 ani, cat are baietelul Violetei, o mama isi doreste intotdeauna sa fie mai buna pentru el si atunci se lupta cu sentimente de vinovatie. In randurile de mai jos vei citi marturiile mamicilor, probabil in unele dintre ele te vei regasi si tu. La final, vei afla si care este opinia de specialitate a psihologului si care sunt solutiile pentru a gestiona aceste stari.

Ma simt vinovata cand... nu am timp de copil

Claudia are 29 de ani si lucreaza full-time ca asistent director inca de cand baietelul ei, David, avea cinci luni. Dar putinul timp pe care-l petrece in familie, il exploateaza la maximum, organizand dese plimbari la munte, la aer curat.

"Ma simt vinovata cand, fie din cauza indatoririlor serviciului, fie a celor domestice, il reped pentru ca nu am timp sa ma joc cu el, sa ne uitam la desene, sa imi "arate" ce a mai descoperit sau pur si simplu sa stea langa mine. Adica sa facem impreuna lucruri care, de fapt, sunt foarte importante pentru el."

Claudia impreuna cu baietelul ei, David, in varsta de 2 ani si 10 luni

Ma simt vinovata cand... nu petrec timp in natura cu copilul

Corina isi duce micutul la cresa de la varsta de 2 ani si 5 luni. Cum s-a terminat perioada concediului de maternitate, ea si-a cautat intensiv un loc de munca, insa abia dupa un an a reusit sa se angajeze. Acum, atat ea, cat si sotul ei sunt la serviciu toata ziua, asa ca se intalnesc cu baietelul lor dimineata, seara si... in weekend.

"Ma simt vinovata ca nu petrec mai mult timp afara, in natura, cu puiul meu. Nici in parc nu prea il scot...
Ma simt vinovata si ca il las sa se uite la desene animate ca eu sa-mi fac treaba prin casa.
Ma simt vinovata ca nu petrec mai mult timp cu el."

Corina impreuna cu baietelul ei, cu ocazia implinirii varstei de 2 ani. Acum Darius are 3 ani si 9 luni.

Ma simt vinovata cand... il las singur ca sa fac treburile casnice

Cela are 28 de ani si se pregateste de prima aniversare a baietelului ei, Eduard Gabriel. Recent si-a gasit un job part-time care ii permite sa fie mai mult timp acasa, sa petreaca astfel cat mai multe clipe cu printul ei, cum ii place sa-l numeasca.

"Ma simt vinovata cand....
... il las singur pe bebe in patut si merg la treburile mele casnice.
.... plange de durere de dintisori si ma simt in incapacitatea de a-i alina durerile cumva.
... il las uneori sa adoarma singurel.
... nu am avut grija de el cateva secunde si deja molfaia ceva in gurita.
... o secunda m-am intors cu spatele si el cazuse din patut.
... va trebui sa-l intarc si va plange dupa alinarea si hrana la san."

Cela i-a facut cate un tort aniversar baietelului ei in fiecare luna  

Ma simt vinovata cand... trebuie sa plec de langa copil

Ada are 25 de ani si este mamica unei frumoase fetite de 6 luni pe nume Teodora. Este mereu vesela si se bucura de familia pe care si-a intemeiat-o. Cel mai mult isi doreste sa vina mai repede primavara, ca sa poata iesi in parc impreuna cu micuta ei.

"Ma simt vinovata atunci cand trebuie sa plec undeva o ora si pe bebe nu o pot lua cu mine si o las acasa. Plec cu inima indoita stiind ca ea va plange dupa mine, pentru ca este obisnuita sa stea cu mine in cea mai mare parte a timpului. Si atunci cand sunt plecata, stau cu gandul numai la ea, cu un sentiment de vinovatie pentru ca nu am putut sa o iau si pe ea. Dar nu pot face asta din cauza vremii, de teama sa nu raceasca, sa nu ia contact cu prea multa lume pentru ca este inca mica... Din aceasta cauza sunt nevoita sa o las acasa atunci cand  trebuie sa plec, dar astept cu nerabdare venirea primaverii ca sa pot iesi cu bebe pe afara, sa mergem in parc si sa petrecem mai mult timp la aer curat."

Ada impreuna cu fetita ei, Teodora, aniversand primul Craciun din viata micutei.

Ma simt vinovata cand... nu gasesc un echilibru

Violeta are 28 de ani si este mamica unui baietel in varsta de 5 ani si doua luni pe care il duce la o gradinita cu program prelungit. Lucreaza full-time ca specialist relatii publice, dar in afara orelor de program pierde destul de mult timp cu drumurile lungi intre casa, gradinita si locul de munca. A optat pentru concediul de 2 ani pe care l-a extins cu inca unul, neplatit, special pentru a sta acasa si a-l creste pe cel mic. Acum ii duce dorul lui Claudiu toata ziua si marturiseste ca se simte vinovata ca nu petrece mai mult timp cu baietelul ei.

"Ma simt vinovata ca nu gasesc balanta potrivita intre prea mult si prea putin rasfat, intre alimentatie corecta si alimentatie adaptata vremurilor noastre.

Ma simt vinovata ca petrec prea putin timp cu baietelul meu.

Ma simt vinovata ca a trebuit sa treaca impreuna cu mine prin despartirea de tatal lui".

Mamicile se simt adesea vinovate ca nu reusesc sa petreaca mai mult timp alaturi de copiii lor

Ma simt vinovata cand... ma rastesc la copil

Maria isi dedica tot timpul vietii de familie, in special baietelul ei, Darius. Micutul in varsta de aproape 4 ani, pe care ii va implini pe 22 martie, este tare nazdravan. Are multa energie si este foarte curios, dornic sa afle cat mai multe lucruri despre lumea ce-l inconjoara.

"Ma simt vinovata atunci cand ma rastesc la el fiindca nu am eu timp sa termin ceva si el vine si imi cere diverse (mami vreau apa, mami vreau ceai, mami vreau sa imi citesti, mami vreau si eu ceva bun, etc.). "

Darius o iubeste mult pe mamica lui si nu se sfieste s-o arate.

Ma simt vinovata cand... ma infurii pe copil

Roxana are 28 de ani si spune despre ea ca se enerveaza repede, din orice. Problema este mai grava atunci cand se infurie si pe copil, ajungand astfel, fara sa vrea, sa-l dea la o parte si sa tipe la el.

"Ma simt vinovata cand imi cert baietelul prea tare, fara sa faca neaparat o boacana asa de grava. Dar pentru ca sunt mereu nervoasa, ajung sa ma infurii foarte rapid. As vrea sa pot gestiona starile astea mai bine. Ma straduiesc, dar nu-mi iese mereu. Ma simt asa de rau cand il vad cum ma priveste, neajutorat si nedumerit. Dupa ce-mi trece, ii spun ca-mi pare rau, ca am fost suparata si il rog sa nu mai faca respectivul lucru, ca nu e frumos, etc.

Ma simt vinovata si cand, din lipsa banilor, nu-i cumpar cate carti sau jucarii mi-as dori pentru el. Vad de multe ori in magazine diverse lucruri educative, iar cand nu i le pot cumpara, ma simt rau. Oricum, in ultimul an am decis ca, indiferent de buget, alocatia lui sa fie rezervata pentru carti si jucarii, in fiecare luna. Nu este o suma prea mare, dar ne bucuram amandoi cand avem ceva nou de citit."

Multe mame se simt vinovate ca tipa sau isi cearta prea tare copilul

Opinia psihologului despre sentimentele de vinovatie

Cristiana Alexandra Levitchi, psihoterapeut, psiholog clinician, coach Lucreaza in cadrul spitalului dr. "V. Gomoiu" si in particular, ca psihoterapeut, psiholog clinician, coach, facilitator constelatii. Ofera servicii de dezvoltare personala individuala si de grup, consultanta, psihoterapie (adulti, cupluri, familie), parenting, coaching, constelatii sistemice/familiale. Site: www.sensart.ro

Blog: http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com 

Cum ar trebui sa gestioneze mamicile sentimentele de vinovatie pe care le au vizavi de ingrijirea copiilor?

Orice mama are nevoie de timp si pentru ea. Exista o vorba: "Este nevoie de un sat pentru a creste un copil" si este adevarata. Grecii cresteau copiii intr-o comunitate si copiii aveau mai multe modele de urmat. Cand o femeie naste, isi schimba statutul si rolul in familie. Aceste schimbari dau peste cap toata familia si fiecare are nevoie de timp sa se integreze. De aceea, fiecare familie care se pregateste sa aiba un copil, ar fi de dorit sa invete ce inseamna aceste roluri si ce schimbari presupun. Nasterea unui copil este un eveniment pozitiv, insa este, pe de alta parte, un eveniment stresant si solicitant pentru familie. O femeie care naste un copil are nevoie de timpul ei personal, altfel se extenueaza. De aceea, atunci cand copilul doarme, daca se simte obosita, mamica ar fi de dorit sa se odihneasca si ea.

O mama care lucreaza si se simte vinovata ca petrece prea putin timp cu copilul, ii transmite mai multa anxietate decat una care pleaca dimineata increzatoare ca cel mic este pe maini bune.

Vinovatia este un sentiment parazit care nu rezolva problema. Este disfunctional, ineficient si duce la stari negative (depresive, anxioase). In interiorul fiecaruia dintre noi exista "un copil" care trebuie hranit, care are nevoile si dorintele lui. Depresia postpartum apare mai ales la femeile care se simt singure, care nu au suport in familie (sot, rude apropiate). Mamicile au nevoie de suport, mai ales in primele luni de viata ale copilului. Rolul de proaspata mamica este foarte solicitant din toate punctele de vedere.

Ce facem cand tipam la copil?

Aproape toata lumea se sperie cand aude o mama cum tipa la copilul ei si ii taxeaza comportamentul. Da, comportamentul nu este bun, dar este uman sa existe sentimente de furie. Trebuie sa-i aratam copilului ca si noi suntem oameni. Atunci cand o mama tipa la copil, trebuie sa-si ia cateva minute sa se linisteasca, iar apoi este bine sa se duca la copil si sa-i explice ca a fost suparata, sa-si ceara iertare fata de el. Si mai indicat ar fi ca mama sa se cunoasca pe sine, sa isi cunoasca starile prin care trece si frustrarile si sa ii spuna copilului : "Acum eu am o problema de rezolvat pentru mine. Te rog lasa-mi putin spatiu si apoi vorbim". Trebuie sa-i vorbim ca de la egal la egal.

Copilul intelege ca si adultii au furiile lor, au problemele lor, au nevoie de timp pentru ei insisi si invata si el, la randul lui, sa isi asume furiile, cum sa spuna "scuza-ma" si "iarta-ma", invata sa puna limite la randul lui.

Mamica trebuie sa invete sa-si ia un timp doar pentru ea, sa se relaxeze, sa faca ce-i face placere si apoi, cand se va intoarce la copil, nu va mai fi nervoasa. Partenerul si familia extinsa au un rol important in degrevarea mamei de unele treburi. Victimizarea este blocanta. Asumarea responsabilitatii de parinte inseamna sa avem grija si de nevoile noastre personale, sa ne cerem scuze cand este cazul. Copilul are nevoie si de frustrari bune, de limite clare si ferme. Nu-l poti lasa sa faca ce vrea el. Pana la varsta de 3 ani el crede ca mama si tata sunt doar ai lui, dar trebuie sa inteleaga ca parintii se duc si la serviciu.

Un alt lucru negativ este acela cand parintele cumpara iubirea copilului cu bomboane si jucarii. Parintii merg la munca, insa se simt vinovati inconstient ca nu petrec timp cu copilul si cand vin acasa vor sa ii castige afectiunea. Acest tip de troc nu este benefic pe termen lung. Copilul intelege ca iubirea se cumpara cu bani.

Un alt lucru care se intampla este sa nu-i mai puna limite, tot din aceeasi cauza. Mama (parintele in genere) ii indeplineste orice dorinta cand, de fapt, copilul are nevoie doar de timp acordat. Am intalnit aceasta situatie foarte des.

Daca mama are sentimente de vinovatie puternice, care o impiedica sa aiba o viata normala, sa exceleze la serviciu, atunci este mai bine sa renunte la serviciul bine platit pentru unul ce are un program mai lejer, care sa-i permita sa petreaca mai mult timp cu ea insasi, cu copilul.

Tu ai astfel de sentimente de vinovatie? Cum reusesti sa le gestionezi?

Te asteptam sa ne impartasesti experienta ta in sectiunea de comentarii de mai jos sau pe pagina noastra de facebook.

Multumim pentru sprijinul acordat realizarii acestui articol: 

• Claudia, mamica lui David
• Corina, mamica lui Darius
• Cela, mamica lui Eduard
• Ada, mamica Teodorei
• Violeta, mamica lui Claudiu
• Maria, mamica lui Darius
• Roxana, mamica lui Florin
• Cristiana Alexandra Levitchi, mama si psihoterapeut, psiholog clinician, coach.