De ce bunica este mult mai afectuoasă cu copilul tău decât tine? Știința explică

Un studiu a arătat de ce relația dintre bunică și nepoți este specială

În cadrul „Universității Emory” (din Atlanta, SUA), s-a realizat un studiu menit să demonstreze de ce relația dintre  bunică și nepoți este strânsă. Coordonatorul studiului, James Rilling (profesor de psihiatrie, de antropologie și de științe comportamentale), a plecat de la următoarea premisă: unicitatea relației dintre bunică și nepoți se poate remarca  și la nivel neurologic.

Studiul a fost publicat online săptămâna trecută în „Proceedings of the Royal Society B” și a adus în prim-plan principalul motiv pentru care o bunică este atât de drăgăstoasă cu nepoții: când bunicile implicate în studiu au văzut imagini cu nepoții lor biologici, în creierul lor a avut loc o reacție în acele zone care sunt esențiale pentru empatie și motivație. 

Pentru a se formula o asemenea concluzie, s-a apelat la 50 de bunici despre care se aflase că aveau relații deosebite, strânse, cu nepoții lor (ce aveau vârsta cuprinsă între 3 și 12 ani). Studiul s-a desfășurat în felul următor:

• Bunicile au fost rugate să se uite la 4 fotografii: una dintre ele îi înfățișa pe nepoții lor, în alta se afla un copil străin, în alta părintele nepotului/nepoatei (părintele care avea același sex precum nepotul/nepoata), iar în ultima fotografie se afla un adult necunoscut
• Pentru a se vedea modul în care funcționează creierul bunicilor când au văzut fotografiile, s-a apelat la imagini tip RMN
• Bunicile au completat și chestionare ce urmăreau să măsoare nivelul lor de implicare în viața nepoților și gradul de atașament față de aceștia
• După ce bunicile au văzut fotografia cu nepoții, în creierul lor s-au activat acea zonă responsabilă cu empatia la nivel emoțional și cea care ținea de mișcare
• La bunicile la care se activase mai ales zona ce ținea de empatia cognitivă când au văzut fotografiile cu nepoții s-a remarcat și o dorință mai mare de a se implica în creșterea acestora
• Când bunicile s-au uitat la fotografiile în care se afla părintele nepotului/nepoatei, exista o tendință de activare a zonei din creier ce ține de empatia cognitivă- Oamenii de știință au afirmat că acest proces se poate lega de dorința bunicii de a-l înțelege pe adult mai degrabă din punct de vedere cognitiv decât apelând la conexiunea emoțională (utilizată în încercarea de a înțelege ce simte cineva și de ce)

De asemenea, după ce au fost analizate rezultatele studiului, s-a realizat și o comparație cu un experiment anterior, care analizase cum reacționau tații când se uitau la fotografii cu copiii lor. S-a putut constata, în cazul bunicilor din studiul menționat, că activarea zonelor creierului implicate în procesarea emoțiilor și în cea asociată recompensei și motivației, era, în medie, mai puternică decât în cazul taților (chiar dacă au fost identificați și tați care aveau un nivel al motivației similar celui al bunicilor). 

Oamenii de știință au sesizat că bunicile au un răspuns emoțional ridicat în ceea ce-i privește pe nepoți

Coordonatorul studiului a ținut să vină, potrivit „edition.cnn.com”, cu următoarea precizare: „Unul dintre motivele pentru care s-a realizat studiul este așa-numita „ipoteză a bunicii”, ce se referă la faptul că longevitatea femeii din perioada postmenopauză se leagă de beneficiul pe care îl au bunicile și anume acela că se pot dedica nepoților.”

După ce studiu a fost publicat, James Rilling a venit, pentru „neurosciencenews.com”, cu aceste mențiuni, menite să dovedească o dată în plus de ce o bunică este drăgăstoasă cu nepoții ei: „Ceea ce se remarcă este activarea acelor zone din creier ce sunt responsabile pentru empatia emoțională. Acest fapt sugerează că bunicile sunt interesate de ceea ce simt nepoții lor când interacționează cu ei. Când nepoții zâmbesc, bunicile simt bucuria lor. Dimpotrivă, dacă aceștia plâng, bunicile simt tristețea și durerea lor.”

Altă mențiune a lui James Rilling (pentru sursa menționată anterior) a fost și: „Rezultatul nostru este o dovadă a faptului că se poate vorbi, la nivelul creierului, despre un sistem global care ține de parenting, reacția bunicilor față de nepoți înscriindu-se în acesta.”

Dr. Jody Pawlusky,  terapeut și specialist în neuroștiință, a exprimat un punct de vedere similar. Conform „edition.cnn.com”, aceasta a declarat: „Nu numai că s-a arătat că la nivelul creierului bunicilor s-a activat dorința de a se implica în îngrijirea nepoților, dar se poate spune că anumite zone din creierul unui părinte rămân active în viață și mai târziu sau poate chiar vor rămâne mereu active. Odată ce ești mamă, vei rămâne mereu mamă. Acest fapt susține și ceea ce s-a raportat anterior și anume că există efecte permanente ale parenting-ului la nivelul creierului, chiar și pe măsură ce se înaintează în vârstă.”

Surse: edition.cnn.com, neurosciencenews.com, royalsocietypublishing.org, theguardian.com

Sursă poză principală: istockphoto.com