De exemplu, o femeie care a fost Praslea intr-o familie de patru copii, de fiecare data minimalizata si necajita rautacios de fratii mai mari, iar de catre parinti tratata cu nerabdare, va manifesta supra-protectie si o simpatie deosebita fata de fiica sa cea mai mica. In acelasi timp, va risca sa ii neglijeze pe fratii ei mai mari si sa le induca sentimentul de gelozie.
Exista un element periculos in aceasta situatie. Dincolo de neglijarea nevoilor copiilor si de tratamentul discriminatoriu acordat. Este vorba de "al saselea simt" al copiilor, care surprind cu usurinta atitudinile preferentiale ale parintilor si profita de pe urma lor. Baietelul ultra-protejat, de trei anisori, va incepe chiar dinainte de a implini aceasta varsta sa prceapa ca mama sau tata sunt extrem de binevoitori fata de el, in orice context. As ca se va folosi de asta atunci cand are o cearta cu fratii sai, pentru a-si asigura victoria si jucaria pentru care se cearta. Initial inconstient, copilul va exploata slabiciunea parintelui si va juca rolul pe care parintele i-l atribuie. O data, de doua, ori, si deja lectia cea neasanatoasa este invatata si bine stapanita...
Haide sa luam un exemplu concret al modului in care adultul pune in scena, regizeaza si retraieste in propria familie acea situatie dureroasa, niciodata rezolvata, de cand era el mic.
Mama: a fost nascuta intr-o perioada in care parintii dezbateau aprig perspectiva unui divort. Avea un frate mai mare cu 6 ani, foarte drag celor doi parinti. Insa nu pentru acesta, ci pentru nou-nascut - un accident nedorit - acestia au decis sa ramana in continuare impreuna. Nemultumirea si frustrarea celor doi parteneri s-au manifestat pregnant fata de fetita buclucasa, in timp ce fratiorul mai mare ramanea in continuare copilul dorit... Parintii au divortat pana la urma, atunci cand ea avea cam 16 ani. Cu toate astea, copilaria ei a fost marcata de ostilitatea si respingerea parintilor, sentimente preluate si manifestate si de baiatul din familie. La doi ani dupa divortul parintilor, ea a plecat la facultate si a luat foarte rar legatura cu vreunul din membrii familiei.
La 23 de ani s-a maritat si ceva mai tarziu a nascut doi copii: un baietel, iar peste trei ani o fetita. Acum cei doi au cam 6, respectiv 3 anisori, iar Mama a inceput sa devina tot mai iritata de certurile - firesti - dintre frati si sa intervina vehement de fiecare data, luand partea fetitei.
|
Mama: Dani! Iar te iei de Anca?!
Dani: Mi-a luat camionul si mi l-am luat inapoi.
Anca: Ba eu l-am luat prima.
Mama: Ce i-ai mai facut in afara sa-i iei jucaria? Uite ce suparata e!
Anca: M-a lovit!
Dani: Mincinoaso!
Mama: Dani! Cum indraznesti sa-i vorbesti asa surorii tale? Trebuie sa intervin de zece ori pe zi intre voi, din cauza ta!
Dani: Da' ea incepe de fiecare data.
Anca: Nu-i adevarat, nu incep eu.
Tatal (intra in camera - catre mama): Ce naiba se-ntampla aicea? Iara' ti-a facut baiatu' nu stiu ce?!
Mama: Nu e treaba ta, nu stii ce s-a intamplat aici.
Dani: Anca a inceput cearta, si mama da vina pe mine.
Tatal: Iar te iei de baiat degeaba, ma? Ai face mai bine sa ai grija de micuta ta printesa si sa-i mai restrangi mofturile!
Mama: Ba mai bine ai face tu sa nu mai arunci toata vina pe-asta mica! Si sa il lasi pe fi-tu sa ajunga un huligan!...
Cu timpul, asta mica a "prins" cum stau lucrurile si deja s-a obisnuit sa o starneasca pe mama impotriva fratelui mai mare, asigurandu-si protectia. La randul lui, fratele mai mare s-a deprins sa opuna rezistenta mamei, devenind surd la pretentiile ei. In "joc" a intrat si tatal, in incercarea de a echilibra situatia. Ii ia apararea baiatului si ii aminteste mamei ca fata lor va creste o rasfatata mofturoasa. Tatal a devenit astazi aparatorul fiului si dusmanul sotiei. Intepaturile si reprosurile dintre parinti au devenit cronice, iar in famile s-au intiparit ostilitatea si obisnuinta de a se rupe in doua tabere adverse.
Si toate acestea au pornit de la identificarea mamei cu fetita ei de trei ani. Toate sentimentele de furie si ostilitate pe care le-a trait, insa nu le-a manifestat, fata de parintii si de fratele ei mai mare, sunt aduse in familia pe care o are acum. Mama retraieste istoria din copilarie; creeaza, ea insasi, situatia dureroasa din familia ei. Se identifica cu fetita ei si manifesta manie si revolta fata de tatal si de fratiorul acesteia, pentru ca fetita care ea a fost nu le-a manifestat la momentul poltrivi, fata de familia de atunci...