Acum câteva zile am stat de vorbă cu o prietenă veche care a trecut prin trauma pierderii unui copil din cauza cancerului, pe când fetița ei avea 7 ani. Acum, după 3 ani poate să vorbească deschis despre asta, mai ales că are o altă fetiță de 2 ani. Mi-a spus că are un singur regret, acela că nu a lăsat-o pe fiica ei să fie cine era. Era un copil foarte energic, vesel, volubil, plin de viață, pus mereu pe șotii. Și ea mereu o oprea din drumul ei, o îngrădea, îi spunea nu. ”Mi-am dat seama că Dumnezeu a lăsat-o pe acest Pământ să fie așa tocmai pentru ca acei câțiva ani pe care i-a avut alături de noi să fie trăiți la maximum. Am crescut un copil așa cum îl voiam eu, în loc să mă bucur de cum voia să fie ea. Regret în fiecare zi că nu am lăsat-o să se urce în copaci, să sară peste canapele, să se arunce în apă după broaște”.
Cuvintele ei mi-au deschis și mie ochii spre ceva ce înăuntrul meu știam deja: copiii nu sunt ai noștri să facem ce vrem cu ei. Copilul meu este propria lui persoană, cu defecte și calități, cu dorințe și pasiuni, cu visuri și
Copilul meu are nevoie de îndrumarea mea, de sfaturi, de susținere, nu este o statuie pe care eu să o sculptez. Eu trebuie să îi ofer uneltele prin care el singur să modeleze ceea ce va fi ca adult. Primul pas spre a crește un adult care să fie fericit acesta este: să acceptăm că trebuie să creștem copilul pe care îl avem, nu pe care vrem să îl avem. Nu este ușor și este și mai greu când trebuie să distingi granița dintre îndrumare și impunere. Pentru că este clar că vrem un copil care să își facă temele, să învețe bine, să mănânce sănătos, să aibă o viață activă.
Unde punem limite și unde nu?
Nu punem limite severe nicăieri acolo unde copilul demonstrează pasiuni constructive. Și, da, vorbesc aici și de pasiunea pentru jocuri online sau pentru YouTube sau TikTok, pentru că ele sunt acum în tendințe. Este pasiunea lui și nu vei știi niciodată dacă nu se va transforma în fericirea lui mai târziu, cu susținere financiară. Adolescenți de 18 ani au câștigat milioane de euro la campionate de jocuri online, alții câștigă mii de euro pe lună din vloguri și conturi de social media. Lasă copilul să fie cine este, să experimenteze, să încerce, să viseze. Fii acolo lângă el, dar nu încerca să îl faci medic, pentru că știi tu ce e mai bine pentru el. Vorba care spune ”alege-ți un job în care faci ceea ce îți place și nu vei munci nicio zi din viața ta” este atât de adevărată. Și este ceea ce trebuie să ne ghideze când ne susținem copiii să își aleagă drumul în viață.
Ceea ce noi considerăm defecte la copiii noștri, precum încăpățânarea, hiperenergia, obrăznicia, etc., toate sunt linii ale personalității lor care, cultivate cum trebuie, cu ajutorul nostru, pot să devină adevărate unelte pentru fericirea lor, emoțională și financiară. Nu trebuie să fie primul din clasă, nu trebuie să își facă temele perfect, nu trebuie să îl forțezi să se încadreze în tiparul copilului perfect pe care tu îl visai când era însărcinată. Pentru că copilul tău este deja perfect! Așa cum este el este perfect adaptat la personalitatea lui, la mediul în care trăiește, la viitorul care îl așteaptă. A-l opri din drumul lui doar pentru că ”știm noi mai bine” este cea mai mare greșeală pe care o putem face.
Am citit ieri un interviu cu un actor devenit faimos de 2-3 ani, care acum are 25 de ani și care i-a reproșat mamei lui că nu l-a susținut. Într-un mod amuzant, a povestit cum mama lui, după ce el jucase la 14 ani într-un film care l-a făcut faimos atunci, l-a trimis la școala de tâmplari, unde a plătit o sumă mare ca să ”facă ceva cu viața lui”. ”Am pierdut 2 ani din viața mea, făcând ceva ce nu mi-a plăcut nicio secundă. Mama, uite că tot aici am ajuns! Incredibil, dar chiar fac bani din actorie. Mulți!”, a spus el glumind.
Pe măsură ce crește personalitatea lui este din ce în ce mai distinctă și scopul nostru, al părinților, trebuie să fie acela de a-i ajuta să își găsească ei singuri drumul în viață. Eu, de exemplu, cu Anya, am decis ca în fiecare săptămână să luăm câte o meserie în discuție. Să vedem ce face un medic, ce face un veterinar, un designer de haine, un cameraman, un fotograf, un programator, un creator de jocuri, ce cursuri trebuie să faci, ce pasiuni te îndreaptă spre asta. Iar ea este cea care trece prin prisma personalității ei toate aceste informații. Pasiunea fetei mele acum, specifică vârstei, este renumitul Roblox. Are voie să se joace în weekend-uri și în vacanțe, iar în timpul săptămânilor de școală, are voie o oră să lucreze la propriul ei joc de Roblox, unde ea ”construiește” tot. Este doar un exemplu de cum am adaptat eu limitele pe care trebuie să le impună părinții astfel încât să cresc copilul pe care îl am.
Nu este deloc ușor să accepți că al tău copil nu se încadrează în acele tipare pe care ți le formasei. Am renunțat în acest sens să visez eu în locul copilului. O ascult când îmi vorbește, o îndrum când s-a rătăcit, o susțin când îi scade stima de sine, o iubesc necondiționat. Pentru că acesta este rolul meu.
Citește și:
Urmareste-ne pe Google News
