N-am să mă mai căsătoresc niciodată și iată de ce

În tinerețe a visat să se căsătorească și să devină mamă

Când avea în jurul vârstei de 20 de ani, cel mai mult își dorea să se căsătorească și să aibă copii. Își făcuse planuri legate de nuntă, pe care a ajuns să le pună în practică în câțiva ani. De asemenea, a devenit și mamă. Pentru „Scary Mommy”, a relatat următoarele:

„Vreau să mă căsătoresc și să am și copii până când ajung la vârsta de 25 de ani” i-am spus colegei mele de cameră pe vremea când eram studentă, în anii '90, și o priveam uscându-și părul.

Îmi făcusem planuri de nuntă încă de dinainte să-l întâlnesc pe cel care acum este fostul meu soț. Nu îmi doream doar să fiu mireasă. Visam să fiu soție și să port verighetă. Voiam să mă refer la cineva ca fiind „soțul meu”. Îmi doream să am grijă de el și să mă asigur că frigiderul era mereu plin și că îi pregăteam deserturile preferate. 

Când l-am întâlnit aveam 23 de ani și am început să vorbim despre căsătorie după un an de ieșit împreună, totul mi s-a părut atunci ușor și potrivit. Mă simțeam ca acasă cu el, între noi nu erau „jocuri” și ne doream aceleași lucruri în viață. 

Am vorbit cu surorile mele despre nuntă ore în șir. „Vreau ca toate să aveți rochii aurii și buchete de hortensii”, le-am spus într-o seară, pe când luam cina în casa mamei mele și vorbeam despre căsătorie. Eram foarte entuziasmată și abia așteptam să fiu mireasă și soție. Știam pe ce muzică trebuia să ajung la altar și desigur, mă gândeam că la nunta noastră se vor servi vinuri, brânzeturi și căpșune în ciocolată. 

Am avut parte de toate acestea: vălul mi l-am făcut eu (întrucât nu îl găsisem pe cel dorit), petrecerea de nuntă a avut loc într-un hambar și am avut vinuri, brânzeturi și, mai presus de toate, îl aveam alături pe omul în care credeam din tot sufletul. Eram convinsă că mariajul reprezintă secretul fericirii- modul în care poți să-ți asiguri o viață împlinită.

Pe când eram însărcinată cu primul meu copil, la câteva luni de la nuntă, cumpăram flori alături de o prietenă care era și ea căsătorită. Era nefericită în căsnicie și se îndrăgostise de un alt bărbat. „Nu pot să cred că o să divorțez. Nu mai vrea să fiu măritată”, mi-a spus ea atunci.  

S-a uitat apoi la abdomenul meu și, când ne-am întâlnit privirile, mi-a zis „ție nu o să ți se întâmple asta. Nu o să divorțezi niciodată.” 

„Niciodată”, mi-am repetat eu și simplul gând că nu aș mai fi fost măritată cu el îmi dădea fiori. 

După ce s-a născut fiul nostru, mă uitam la un videoclip al lui John Legend, „Ordinary People”. În videoclip era o scenă în care un cuplu se certa. Unul dintre parteneri încerca să plece de acasă și atunci l-au înhățat amândoi pe copilul lor. Am izbucnit în plâns când am văzut toate acestea, dar am dat vina pe emoțiile legate de faptul că ne mutasem de curând în casa visurilor noastre, că aveam un copil de 1 an și că eram însărcinată cu fetița noastră.

Niciodată. Niciodată nu vom fi într-o asemenea situație. Niciodată nu mi se va întâmpla mie așa ceva.

Întrucât am trecut prin divorțul părinților, mi-am petrecut mult timp gândindu-mă la ceea ce am pierdut în copilărie și am încercat să mă vindec. Copiii mei aveau nevoie de siguranță și de confort, întrucât eu nu avusesem parte de așa ceva. Îmi doream să mă căsătoresc și să rămân alături de cineva toată viața.”

Mariajul ei s-a destrămat

Nu s-a ferit să spună că mariajul ei s-a încheiat după 16 ani și că a ignorat semnele care demonstrau că lucrurile nu mergeau bine. Pentru sursa citată, a dezvăluit că:

„Când am hotărât să ne separăm după 16 ani de mariaj, fostul meu soț mi-a spus că nu mai era fericit de 10 ani. Încă îl iubeam și îi purtam de grijă, dar așa cum îți iubești și ai grijă de fratele tău. Zece ani reprezentau o perioadă mult prea lungă pentru a fi nefericiți. 

Însă într-un fel am fost fericită, în condițiile în care pentru mine era suficient să fiu căsătorită și să am copii. Nu am luat în calcul faptul că nu ne mai înțelegeam. Am ignorat faptul că nu mai ieșeam împreună și că nu mai aveam momente de intimitate. Credeam că dacă eram în continuare preocupată să gătesc, să gestionez programul copiilor, să decorez casa și să ne găsim puțin timp pentru a călători, viața ar fi fost la fel cum era în perioada în care eram îndrăgostiți.”

A explicat de ce nu își dorește să se recăsătorească

În ciuda faptului că este mamă singură, a precizat că nu intenționează să se căsătorească iar. În schimb, a explicat ce fel de relație și-ar dori cu un nou partener și ce o face să se simtă împlinită. Potrivit sursei citate anterior, a venit cu următoarele precizări: 

„Din ziua în care mi-am dat jos verigheta, în mintea și în inima mea a început să-și facă loc un anumit gând. Am evoluat de la „sunt în regulă și dacă nu sunt căsătorită” la „nu am nevoie să mă mai căsătoresc vreodată.” Fie că este vorba despre mine în perioada adolescenței, fie că este vorba despre mine în jurul vârstei de 20 de ani sau chiar în jurul celei de 40 de ani, pot spune că acum nu m-aș mai recunoaște. 

Nu este ca și cum aș spune „îmi este bine singură și aș fi mai fericită dacă aș rămâne așa toată viața”. Îmi surâde ideea de a-mi găsi un partener cu care să-mi împart viața. Îmi doresc pasiune, apropiere și să am alături pe cineva pe care să mă pot baza (și cu care să pot să mă uit pe Netflix). 

Un document nu înseamnă nimic pentru mine. Am semnat deja un certificat de căsătorie și mi-am schimbat numele. Am fost soția cuiva și ne-am depus jurămintele în fața persoanelor dragi. Cu toate acestea, s-a terminat. Faptul că am fost căsătorită nu m-a împlinit așa cum m-am așteptat. Fie că sunt legată de cineva printr-un contract, fie că nu sunt, de fapt contează să fiu fericită. 

Nu îmi pasă dacă sună egoist ceea ce am spus. Toți suntem diferiți și prefer să fiu singura care hotărăște în ce culoare să fie vopsiți pereții. Am 47 de ani și vreau să trăiesc cu adevărat. 

Faptul că sunt mamă singură mi-a arătat că pot să mă salvez pe mine însămi. De asemenea, faptul că mă ocup singură de o casă cu trei copii și că m-am străduit să îmi fac o carieră m-a determinat să mă îndrăgostesc de mine și de calitățile de care dispun. Toate acestea mă ajută să trec chiar și peste zilele cele mai grele. 

Nu am nevoie de o cerere în căsătorie ca să mă simt completă. Nu am nevoie ca o persoană să-și ia un angajament față de mine în baza unui document scris. Aș fi pe deplin mulțumită să fiu parte dintr-o relație plină de iubire, dar fără să fie vorba despre o căsnicie...

Dacă ar fi să iau hotărârea de a-mi lua un angajament față de un partener tot aș organiza o petrecere. Aș fi fericită să port un inel. Nu am însă nevoie să spun „până când moartea ne va despărți”, ce înseamnă asta de fapt? Căsătoria nu poate opri anumite lucruri să se întâmple. Nici nu îți poate garanta că nu o să mai fii singură.

Mă face să mă simt bine faptul că nu trebuie să încerc să mă agăț de ceva pe care înainte îl credeam pentru tot restul vieții. Vreau să cunosc viața așa cum este, cu suișuri și coborâșuri. Pot trece prin ele fără să mă gândesc că am nevoie de cuvântul „doamna” înainte de numele meu de familie.”