Funnyby

Cei mai sinceri nativi din zodiac. Nu pot ascunde nimic, niciodată

Cei mai sinceri nativi din zodiac. Nu pot ascunde nimic, niciodată

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Fie pentru a nu fi criticate, fie pentru a nu fi respinse sau ridiculizate, anumite persoane preferă să nu fie întotdeauna sincere. În schimb, pentru altele tot ceea ce contează este adevărul, nu se tem de părerile celor din jur și țin să spună lucrurilor pe nume în special când vine vorba despre cei la care țin. Parcurgând articolul de mai jos poți descoperi cine sunt „campionii” zodiacului în materie de sinceritate, obișnuind să-și pună sufletul pe tavă și să fie onești indiferent de situațiile în care îi pune viața. 

Taurul

Făcând parte dintre semnele de pământ, Taurii sunt printre cei mai sinceri nativi din zodiac. Aceștia își stabilesc un set solid de valori, din care minciuna este exclusă, indiferent de natura relațiilor în care sunt implicați. De altfel, Taurii își construiesc o viață bazată pe ceea ce este sigur, autentic și stabil, prin urmare aleg mereu calea adevărului, ținând mult să le fie loiali celor dragi și să-i asigure pe aceștia că se pot baza ei. Cu alte cuvinte, când vrei să auzi o părere sinceră, discută cu un Taur, ce are o viziune clară asupra lucrurilor, care le înțelege în profunzime și nu încearcă să te menajeze făcând afirmații fără acoperire. 

În același timp, sinceritatea Taurilor este legată de încăpățânarea lor, de rezistența la schimbare. Astfel, ei nu se vor schimba pentru nimeni, iar dacă persoana respectivă îi respinge, aleg să rupă relațiile cu ea. Caută să se înconjoare numai de persoane care le apreciază autenticitatea, care au nevoie de transparență, de loialitate. 

reprezentare zodia Taur sub forma de constelatie

Balanța

Este capabilă să vadă în ceilalți ceea ce este bun, considerând că fiecare dintre noi are ceva unic și că nu se poate vorbi de prezența unor standarde fixe legate de cum ar trebui să te comporți sau cum ar trebui să arăți. De aceea, Balanțele nu încearcă niciodată să fie altceva decât sunt, nu își ascund adevărata față. Dimpotrivă, se străduiesc să fie mereu sincere, sperând că autenticitatea lor poate fi o sursă de inspirație și pentru cei din jur. În plus, nu vor să-i înșele pe ceilalți prefăcându-se că sunt altfel întrucât se consideră valoroase prin personalitatea lor. 

De asemenea, faptul că Balanțele sunt printre cei mai sinceri nativi din zodiac are legătură și cu spiritul lor justițiar, cu dorința ca adevărul să iasă întotdeauna la iveală. În aceste condiții, conștiința nu le dă voie să mintă, să manipuleze. Totodată, se gândesc și la acest aspect: onestitatea nu le va îndepărta de cei dragi și datorită ei au mai multe șanse să evite conflictele, neînțelegerile. 

Inclusiv în relațiile romantice Balanțele pun mare preț pe sinceritate. Când iubesc din toată inima, se deschid cu totul în fața persoanei iubite, însă așteaptă deschidere și onestitate și din partea acesteia. 

Vărsătorul

Considerați adesea rebelii și revoluționarii zodiacului, Vărsătorii nu fac parte dintre persoanele care își fac probleme legate de ceea ce cred ceilalți despre ei, nu se tem că vor fi criticați, judecați. Nu țin să fie pe placul tuturor întrucât țin mult la independența lor, nu vor să depindă de nimeni din niciun punct de vedere. În aceste condiții, nu trebuie să te aștepți de la un Vărsător să-ți spună ceea ce vrei să auzi sau să dea din cap că este de acord cu tine, iar părerea sa să fie cu totul alta. Ceea ce îl interesează și îl mulțumește este să-și păstreze autenticitatea, fiind conștient de unicitatea sa. Își dă seama când nu își are locul într-un anumit grup și nu începe să mintă sau să manipuleze pentru a demonstra că este capabil să se integreze. 

Pentru că sunt foarte dornici să mențină transparența în relații, Vărsătorii ajung de multe ori să dea prea multe detalii care țin de viața lor personală sau profesională. Uneori pot avea de suferit din acest motiv, dar tocmai pentru că sunt onești adesea reușesc să atragă oameni buni în preajma lor. 

Peștii

Cei care se află în preajma reprezentanților acestei zodii de apă pot avea impresia că aceștia fac eforturi să fie sinceri pur și simplu pentru a se face plăcuți de cei in jur. În realitate, Peștilor chiar le pasă de ceilalți și vor să-i vadă fericiți, de aceea sunt incluși printre cei mai sinceri nativi din zodiac. Speră că prin onestitatea pot fi de ajutor și că îi vor inspira și pe ceilalți să fie astfel. Așa se explică de ce, dacă te afli în fața unei persoane născute în zodia Pești, poți avea încredere în ceea ce auzi de la ea. Nu trebuie să îți faci griji și să te întrebi care este de fapt motivul pentru care este sinceră sau să te gândești că, la un moment dat, te poate lovi pe spate. 

Peștii preferă întotdeauna onestitatea și nu se tem să audă vorbe dureroase, dacă știu că acestea dezvăluie adevărul. Detestă să fie mințiți, iar dacă își dau seama că și persoanele din preajma lor sunt sincere, vor avea tot respectul pentru ele.

Când sunt într-o relație romantică, Peștii așteaptă implicare totală din partea partenerului și nu acceptă minciuna. Pentru că ei dăruiesc din plin onestitate, așteaptă același „tratament” și din partea persoanei iubite. 

reprezentare zodia Pesti sub forma de constelatie

5 zodii care iti spun adevarul verde in fata

Surse foto: Image by cookie_studio on Freepik, pixabay.com

Surse articol: astrotalk.com, bustle.com, collective.world, pinkvilla.com

Articolul urmator
Cele 3 cupluri din zodiac legate prin iubire eternă! Nimic, nici măcar moartea, nu le poate rupe legătura
Cele 3 cupluri din zodiac legate prin iubire eternă! Nimic, nici măcar moartea, nu le poate rupe legătura

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ei sunt cei mai sinceri campioni. Ce înseamnă victoria pentru un copil cu sindromul Down
    Ei sunt cei mai sinceri campioni. Ce înseamnă victoria pentru un copil cu sindromul Down

    În ultimii ani, auzim tot mai mult despre sportivi care au câștigat premii importante la competiții internaționale și care au sindrom Down. Printre aceștia se află și...

    Soția mea mă acuză că mi-am înfometat copilul, dar el nu vrea să mănânce nimic, niciodată
    Soția mea mă acuză că mi-am înfometat copilul, dar el nu vrea să mănânce nimic, niciodată

    Un tată de peste hotare se simte neîndreptățit pentru că soția sa îl acuză că le-a înfometat copilul. Acesta a scris pe un forum de parenting, povestind că el și...

    Socrii mei au dispărut cu cei mici timp de 2 zile. De atunci, nu i-am mai lăsat niciodată pe copii cu ei
    Socrii mei au dispărut cu cei mici timp de 2 zile. De atunci, nu i-am mai lăsat niciodată pe copii cu ei

    Lăsați în grija bunicilor, nepoțeii au fost urcați în mașină și mutați pentru câteva zile, la 550 de kilometri distanță de casa lor. Totul s-a petrecut când...

    „M-au trimis acasă, mi-au spus că nu mai pot face nimic pentru copiii mei și a doua zi au murit”. Povestea cutremurătoare a unei mame care și-a pierdut gemenii
    „M-au trimis acasă, mi-au spus că nu mai pot face nimic pentru copiii mei și a doua zi au murit”. Povestea cutremurătoare a unei mame care și-a pierdut gemenii

    O femeie din Australia a născut gemeni, doar ca să-i vadă murind o oră mai târziu. Medicii i-au spus că nu pot face nimic pentru cei doi, însă ea crede și simte altceva.

    Dragi părinți, fiți sinceri, vă plictisesc jocurile copiilor?
    Dragi părinți, fiți sinceri, vă plictisesc jocurile copiilor?

    Inima ta de părinte nu te lasă să nu te joci cu copilul tău atunci când acesta îți cere. Dar îți place cu adevărat să te joci cu el sau o faci doar de dragul lui? E...

    Are 90 de ani, dar face sport în fiecare zi. „Dacă sunt bătrână, nu înseamnă că nu mai pot face nimic”
    Are 90 de ani, dar face sport în fiecare zi. „Dacă sunt bătrână, nu înseamnă că nu mai pot face nimic”

    Cum se menține o femeie în vârstă de 90 de ani la fel de tânără precum una de 60? E simplu. Multă mișcare, mult grădinărit și multă voie bună.

    Cel mic nu vrea să împartă nimic niciodată? Uite de ce și ce trebuie să faci
    Cel mic nu vrea să împartă nimic niciodată? Uite de ce și ce trebuie să faci

    Din primele luni de viață, când copilul abia învață să articuleze cuvintele și să meargă în picioare, acesta își dezvoltă un simț al proprietății foarte...

    Mami, ma doare burtica! Ce afecțiuni se pot ascunde în spatele unei banale dureri de burtica?
    Mami, ma doare burtica! Ce afecțiuni se pot ascunde în spatele unei banale dureri de burtica?

    Durerile de burtică în cazul copiilor mici nu sunt motive de panică, deși de la primele simptome, părinții sunt cuprinși de îngrijorare. Există numeroase cauze pentru...

    © 2024 Qbebe