Cum îți găsești prințul fermecat după 40 de ani?

Cum îți găsești prințul fermecat după 40 de ani?

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Să reușești să-ți găsești partenerul ideal când ai trecut de o anumită vârstă nu este ușor, dar nici imposibil. Așa cum vei afla și din articolul de mai jos, răbdarea, o atitudine pozitivă și încrederea în tine vor fi esențiale în acest demers. Alături de acestea, poți urma și diverse sfaturi de la specialiști, astfel încât să-ți crești considerabil șansele de a-ți întâlni „Prințul Fermecat" chiar și după 40 de ani.

Ce ar trebui să știi despre bărbații ce au 40 de ani sau mai mult

Au deja experiență în materie de relații amoroase

Specialiștii spun că bărbații ce au în jur de 40 de ani au trăit și au învățat din diverse experiențe în materie de relații. Ei știu deja ce vor de la o întâlnire și și-au fixat un plan despre cum ar vrea să evolueze relația pe care o vor avea.
Dacă ești în căutarea unei relații și ai 40 de ani, trebuie să știi că și bărbații de această vârstă nu vor vrea să se joace cu tine, ci vor încerca să-și exprime cât mai clar intențiile, poate chiar de la primele întâlniri. Cei mai mulți dintre ei știu ce vor și ce nu vor, ce i-ar putea face sau nu fericiți pe plan sentimental.

Este posibil să fi avut o relație foarte serioasă/ chiar un mariaj

Când îți dorești să ai o relație după 40 de ani, trebuie să fii conștientă de următorul fapt: bărbații de vârstă apropiată cu tine au avut deja o relație foarte serioasă, au fost căsătoriți și chiar au copii. Acest lucru poate implica diverse obligații sau chiar prezența unor traume.
Toate acestea diferă însă de la persoană la persoană și, dacă îți dorești într-adevăr să cunoști un partener, acordă-i o șansă, în ciuda faptului că a divorțat sau că are copii. Poate cine știe, va fi un partener de nădejde, cu care vei reuși să ai o relație deosebită.

Nu te gândi că este ceva în neregulă cu un bărbat dacă are peste 40 de ani și este încă singur

Probabil că ți s-a spus și ție, dacă ai peste 40 de ani și vrei să-ți găsești un partener, că sigur este ceva în neregulă cu un bărbat care a ajuns la această vârstă și este încă singur.
Psihologii ne asigură de următorul lucru: nu este neapărat necesar ca un bărbat de 40 de ani să fi rămas singur pentru că are o problemă. Până nu te vei confrunta cu o situație concretă, nu este cazul să faci tot felul de presupuneri ce sunt poate nefondate.
Așteaptă să cunoști persoana respectivă și vei afla motivele pentru care este încă singur. Răbdarea și disponibilitatea de a-l cunoaște pe cel de lângă tine vor fi esențiale!

Un bărbat trecut de 40 de ani nu se mai schimbă

Dacă vrei să ai o relație la vârsta de 40 de ani, trebuie să știi că bărbații de această vârstă nu se mai pot schimba. Explicația, oferită și de psihologi este următoarea: la 40 de ani, personalitățile noastre sunt deja bine definite.
Așa că, dacă vei cunoaște un bărbat și îți vei spune că ar fi perfect pentru tine dacă și-ar putea schimba diverse aspecte ale personalității, ar trebui să renunți la această idee și să cauți pe altcineva.
Din păcate, cei pe care-i cunoaștem la această vârstă vor rămâne așa cum sunt.

Ce ai putea face pentru a-ți cunoaște „Prințul Fermecat" după 40 de ani

Chiar dacă ai ajuns la această vârstă și nu ți-ai întâlnit bărbatul visurilor tale, acest lucru nu înseamnă că ar trebui să renunți la această idee. Din contră, străduiește-te să-ți urmezi dorințele și ține cont și de sfaturile de mai jos:

Proiectează-ți exact cum ar trebui să fie partenerul dorit

Pentru a-ți fi mai ușor în acest demers, ia în calcul toate experiențele anterioare și gândește-te cum ți-ai dori să fie relația pe care o dorești când ai trecut de 40 de ani. În acest context îți va fi mai ușor să-ți evidențiezi mai întâi aspectele negative pe care nu le-ai dori sub nicio formă în viața ta, iar după aceea vei vedea că vei obține o imagine mult mai clară a felului în care ți-ai dori să fie viitorul partener.

Gândește-te la cum ai vrea să arate viitorul tău odată ce ai o relație

O femeie de peste 40 de ani ar trebui să știe clar ce își dorește de la viață. Așa că apucă-te și fă-ți o proiecție a modului în care ai dori să se deruleze viața ta când vei avea un partener.
Îți va fi mai simplu dacă vei vizualiza zilnic această proiecție. De pildă, încearcă să-ți faci un filmuleț cu imagini care să te facă să te gândești la cum va fi viața ta, discută cu persoane apropiate cărora ai putea să le împărtășești așa ceva sau adună imagini din diverse cărți/reviste, pe care ți le vei lipi pe un panou.
Procedând așa vei putea să conștientizezi mai bine ceea ce îți dorești cu adevărat și îți va fi mai la îndemână să acționezi în această direcție.

Încearcă să scapi de obsesia că ești prea în vârstă

Cele mai multe dintre noi se pot confrunta, după vârsta 40 de ani, cu o adevărată „criză" de identitate. Cu atât mai mult cu cât nu te simți împlinită pe plan sentimental, poți avea senzația că toate celelalte realizări ale tale nu sunt suficiente.
Specialiștii ne îndeamnă să ne străduim să depășim acest moment și să ne bucurăm de calitățile pe care le-am dobândit la această vârstă, precum: suntem mai înțelepte, mai sigure pe noi, avem mai multă experiență de viață etc.
Ține cont și de acest lucru: faptul că ești frumoasă, atrăgătoare nu ține numai de vârstă, ci mai ales de încrederea în tine, pe care ar trebui să o afișezi permanent. Iată de ce este mai bine să fii mereu încrezătoare, să ai grijă de tine și să nu te mai gândești că poate ești prea „bătrână" pentru a mai spera la o relație minunată.

Nu lua în seamă toate „miturile"

Odată ce depășești vârsta de 40 de ani și ești în căutarea partenerului mult visat, este imposibil să nu auzi tot felul de „mituri" legate de imposibilitatea de a mai găsi pe cineva potrivit. Chiar și de la apropiații tăi poți să auzi cum că „Ești prea bătrână pentru așa ceva", „Toți bărbații buni sunt deja cu cineva", „Și așa nu sunt suficienți bărbați" etc..
Dacă scopul tău este acela de a-ți construi o relație, mergi pe drumul tău și nu-i lăsa pe alții să te influențeze.

Fii răbdătoare și relaxată

Nu te aștepta ca găsirea partenerului ideal să se întâmple foarte rapid. De la caz la caz, poate fi un proces de durată, ce va necesita multă răbdare și tact.
Cu cât vei fi mai tensionată și mai nerăbdătoare riști să nu-ți duci la capăt scopul, cu atât mai mult cu cât o persoană ce pare „disperată" nu va părea deloc atrăgătoare. În plus, nu-ți face speranțe prea mari de la prima întâlnire!
Mai bine va fi să privești lucrurile mai detașat, să fii împăcată cu tine însăți și să te gândești că nu se știe niciodată ce surprize plăcute îți va aduce ziua de mâine.

Cuplu matur

Iubește-te pe tine însăți

Pentru a ajunge să fii iubită de ceilalți, este necesar ca mai înainte să te iubești suficient tu însăți. Acest lucru presupune să te accepți așa cum ești, cu calități și cu defecte.
Odată ce vei reuși în acest demers, vei vedea cum și ceilalți te vor iubi mai mult. Cine știe, poate printre ei se va afla și cel pe care-l aștepți atât de mult!

Asumă-ți riscuri

Oricui i se poate întâmpla să aibă tot felul de dezamăgiri, inclusiv în dragoste. Iar dacă ai ajuns sau ai depășit 40 de ani, este foarte posibil ca acestea să ți se pară copleșitoare.
Psihologii ne îndeamnă însă să ne străduim să găsim în noi înșine curajul de a ne asuma și niște riscuri, întrucât numai așa vom avea șansa inclusiv să obținem relația dorită. De tine va depinde deci să ai mintea și inima deschisă, astfel încât să-ți crești șansele de a întâlni dragostea adevărată.

Încearcă să socializezi cât mai mult

O modalitate mai la îndemână de a-ți găsi partenerul mult visat când ai peste 40 de ani este să fii cât mai activă din punct de vedere social. Fie că te vei întâlni mai des cu prietenii pe care- i ai deja, fie că-ți vei face unii noi, fie că te vei înscrie la tot felul de cursuri sau în acțiuni de voluntariat sau te vei integra într-o „rețea" de oameni singuri, nu rata nicio oportunitate în care ai putea întâlni tot felul de oameni. Va fi o șansă excelentă de a cunoaște și un eventual partener!

Citește și: Top 10 sfaturi de dating pentru o mamă singură

Fii cât mai pozitivă

De exemplu, un prim pas în această direcție va fi să te străduiești să zâmbești cât mai des. Zâmbetul te va face mai atrăgătoare, mai abordabilă și mai încrezătoare.
În plus, dacă ai ajuns deja la o întâlnire cu un potențial partener, ai grijă să fii cât mai pozitivă. Astfel, o persoană care se plânge mereu, care-și critică șefii, rudele sau chiar foștii parteneri nu va fi considerată atractivă, ci va alimenta respingerea.

Cuplu la o intalnire

Citește și: 20 detalii feminine cărora niciun bărbat nu le poate rezista

Gândește-te la căutarea unui partener ca la o aventură

Nu te gândi, atunci când ai peste 40 de ani și ești în căutarea unei relații, că acest demers va fi o corvoadă. Dimpotrivă, psihologii ne sfătuiesc să-l privim ca o aventură, ce ne va ajuta să ne descoperim nu numai pe noi însene, ci și pe ceilalți. Gândește-te la ce oameni noi poți cunoaște, la ce lucruri minunate ai putea descoperi chiar la tine.
Ia în calcul că orice aventură are și riscurile ei, că este nevoie și de răbdare, de prudență, de curaj, dar că este un drum la capătul căruia putem ajunge mai bogate, mai încrezătoare, mai pregătite pentru surprizele pe care ni le va rezerva viața.
Având o asemenea atitutine vei deveni mai detașată, mai optimistă, mai tolerantă și mai atrăgătoare pentru un viitor partener.

Voi credeți că aceste sugestii ne pot ajuta să avem relația mult visată după ce am depășit 40 de ani?

Surse:
www.bestselfatlanta.com; www.zoosk.com

Articolul urmator
Am rămas văduvă la 41 de ani și am doi copii mici de crescut. Ce NU îți spune nimeni despre ce înseamnă a crește singur un copil
Am rămas văduvă la 41 de ani și am doi copii mici de crescut. Ce NU îți spune nimeni despre ce înseamnă a crește singur un copil

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Prințul Harry, dureros de sincer: Ce a primit după moartea prințesei Diana, pentru a-i ține amintirea vie
    Prințul Harry, dureros de sincer: Ce a primit după moartea prințesei Diana, pentru a-i ține amintirea vie

    Prințul Harry, mai sincer ca niciodată, în cartea sa de memorii, „Spare”. Ce a povestit cu sinceritate și condeiul înmuiat în lacrimi despre mama sa,...

    Cum găsești un terapeut potrivit pentru copilul tău?
    Cum găsești un terapeut potrivit pentru copilul tău?

    Tocmai ai aflat sau bănuiești că al tău copil are nevoie de terapie. Următorul pas este să-i găsești un terapeut, dar cum știi de unde începi? Ei bine, îți spunem noi.

    Regulile de parenting de la care Kate Middleton și prințul William nu se abat niciodată
    Regulile de parenting de la care Kate Middleton și prințul William nu se abat niciodată

    Ducele și ducesa de Cambridge au o abordare grozavă, dar strictă, atunci când vine vorba de parenting: niciodată nu țipă, niciodată nu adorm supărați și interzic televizorul...

    Cum să găsești cel mai bun medic pediatru pentru copilul tău
    Cum să găsești cel mai bun medic pediatru pentru copilul tău

    Părinții, neputincioși în fața afecțiunilor copiilor, își pun toată speranța în medicii pediatri care îi diagnostichează și îi tratează. Un medic bun...

    „Nu vreau bani, nici dulciuri nici jucării, că astea le găsești pe toate drumurile. Vreau ca mama să trăiască!” Durerea unei fetițe de doar 11 ani...
    „Nu vreau bani, nici dulciuri nici jucării, că astea le găsești pe toate drumurile. Vreau ca mama să trăiască!” Durerea unei fetițe de doar 11 ani...

    La doar 11 ani, când alți copii cer telefoane și dispozitive electronice performante, singura dorință a unei fetițe este ca mama să fie sănătoasă și să nu rămână...

    Viața de părinți: Meghan Markle și Prințul Harry
    Viața de părinți: Meghan Markle și Prințul Harry

    La începutul lui 2021 o veste mare trâmbița peste tot în lume! Meghan și Harry, poate cel mai celebru cuplu din lume, au anunțat că așteaptă cel de-al doilea copil,...

    Cum să îți iubești corpul din nou, după naștere: sfaturi prețioase de la 15 mămici
    Cum să îți iubești corpul din nou, după naștere: sfaturi prețioase de la 15 mămici

    Cea mai grea provocare după nașterea copilului pentru mămici este să învețe să își iubească noul corp. 15 femei ne dezvăluie cum au reușit să își accepte...

    Ce relație are prințul Harry cu soacra lui
    Ce relație are prințul Harry cu soacra lui

    Prințul Harry se bucură de o legătură specială cu mama lui Meghan Markle, Doria Ragland. Nu numai că acesta a descris-o anterior pe soacra lui ca fiind „uimitoare”, dar s-a...

    © 2024 Qbebe