Unii oameni nici nu mai cred în dragostea adevărată în societatea modernă actuală. Pare că locul iubirii a fost luat de preferințele materiale, de puterea financiară și a găsi un om cu adevărat compatibil este o provocare pe care nu mulți reușesc să o îndeplinească.
Sunt destule cazuri care ne demonstrează că dragostea adevărată există și durează decenii întregi. Iubirea sinceră rezistă provocărilor timpului. Cuplurile care împlinesc 20 sau 30 de ani de căsnicie în societatea contemporană sunt destul de greu de găsit, iar curajul și munca pe care o depun este lăudabilă.
Este și cazul unui cuplu de bătrâni din Tennessee, format din Doyle Thomas (Tommy) Stevens și Virginia Stevens, ambii în vârstă de 91 de ani. Cei doi au fost căsătoriți timp de 69 de ani, până când s-au îmbolnăvit și au fost nevoiți să o ia pe căi separate.
Cât timp au stat departe unul de celălalt, s-au simțit cu adevărat răniți. De aceea, echipa de îngrijire paliativă de la Centrul Medical al Universității Vanderbilt a decis să-i reunească pe cei doi bătrâni care s-au iubit sincer.
Tommy a suferit de Alzheimer și s-a luptat cu boala de mână cu soția lui în unitatea de îngrijire paliativă. Din păcate, starea bărbatului s-a înrăutățit, suferind de pneumonie și sepsis.
Atunci când boala i-a acaparat corpul, până la momentul în care tratamentul nu a mai fost deloc eficient, a fost mutat în Centrul de Îngrijire Paliativ Medical. În aceeași zi, Virginia a suferit un accident și a ajuns în același spital cu soțul ei.
Cei mai batrani insuratei din lume au impreuna 195 de ani!
Poate că a fost mai mult decât o coincidență
Fiul cuplului, Greg Stevens îi spunea tatălui său în glumă că mama se simțea singură. Virginia se lovise destul de rău având șase coaste rupte, o fractură la nivelul coloanei vertebrale și o fractură de șold. Din această cauză a fost transferată la terapie intensivă traumatică.
Fiica cuplului, Karen Kreager a afirmat despre mama sa că „este o femeie cu superputeri”.
„Doctorii m-au înștiințat că s-au uitat la analizele și la investigațiile pe care le făcuse mama și în același timp s-au uitat și la ea. M-au întrebat dacă este aceeași persoană”, mărturisește ea.
Personalul medical a considerat că aducerea împreună a soților le-ar face un mare bine
Era cert pentru toată lumea din unitatea medicală că Virginia și Tommy aveau nevoie să fie unul cu celălalt, pentru propria lor stare de bine și pentru a face lucrurile mai convenabile pentru familia lor.
Așadar, Virginia a fost adusă în aceeași cameră cu Tommy și a primit un pat care a fost așezat lângă cel al soțului ei. Astfel, bătrânii îndrăgostiți puteau să se țină de mâmă și să se protejeze unul pe celălalt.
„Acest lucru m-a ajutat foarte mult”, declară Virginia. „M-am simțit mult mai împăcată cu întreaga situație și știam că nu trebuie să mă îngrijorez pentru starea lui, pentru că era chiar alături de mine”, continuă bătrâna.
Și-au dat ultima suflare în același timp, ținându-se de mână, după 62 de ani de mariaj
Soții au trăit fericiți până când Tommy și-a dat ultima suflare la începutul lunii septembrie
Fiica celor doi susține că părinții ei erau împăcați fiind unul cu celălalt.
„Tata era treaz atunci când mama a intrat în cameră. Avea ochii deschiși și, deși nu comunica foarte mult, putea să șoptească. Dar a știut că ea este acolo și că va fi mereu lângă el. În tot acest timp, părinții mei nu au încetat să se țină de mână”, susține Karen.
Pe piatra lui funerară scrie că Tommy a decedat pe data de 8 septembrie „în pace, după o lungă suferință, înconjurat de devotata lui soție, Virginia și de familia lui iubitoare”.
Într-adevăr, cazuri ca acestea sunt foarte rare și trebuie să apreciem ori de câte ori suntem martorii unei astfel de iubire înălțătoare. Faptul că bătrânii s-au ținut de mână până în ultima zi ne dă speranța că există iubirea adevărată, trebuie doar să o căutăm.
Surse foto: facebook.com
Surse articol: cafemom.com