Președintele Klaus Johannis anunțase recent că nu sunt fonduri pentru majorarea pensiilor în anul 2020, dar că este necesar să existe posibilitatea majorării salariului minim brut pe economie. Acesta a transmis următorul mesaj: „Creşterea salariului minim este nu doar o solicitare a sindicatelor, este o necesitate şi se va realiza. Despre aceste detalii vă vor spune mai multe lucruri cei din Guvern, care se ocupă concret de aceste chestiuni. Dar le-am discutat, în sensul că am dosit să fiu informat de la sursă despre aceste lucruri".
Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ionel Dancă, a menționat că au fost elaborate trei scenarii posibile pentru ca salariul minim pe economie să poată crește de la 2080 lei, cât este în prezent, la 2230 lei (brut). Această creștere (cu 7, 2%) ar conduce la o suplimentare a veniturilor nete cu 83 de lei pe lună.
Scenariile care țin de mărirea salariului sunt următoarele:
Scenariul de bază- Salariul minim brut crește cu nivelul ratei inflației de la finele lunii octombrie 2019, respectiv 3, 4%, la care se adaugă indicele de productivitate pentru anul 2018, respectiv 3,7%, ceea ce va duce la o mărire a salariului minim brut cu 7,2% respectiv de la 2.080 de lei la 2230 de lei
Scenariul al II-lea- Coeficientul de corecție ține cont de dinamica creşterii economice astfel încât, atunci când se constată o diferenţă între creşterea economică prognozată pentru anul următor şi creşterea economică estimată pentru finalul anului în care se ia decizia mai mică sau mai mare de 0,5 puncte procentuale, este zero. Pentru ceea ce depășește acest procent de 0 plus minus 0,5 puncte procentuale până la 1,5 puncte procentuale, coeficientul de corecţie este un coeficient negociat cu partenerii sociali, dar nu poate depăşi un punct procentual
Scenariul al III-lea- Se ia în calcul nivelul dezechilibrelor de pe piaţa muncii, iar coeficientul de corecţie este calculat între rata şomajului efectiv şi rata naturală a şomajului, potrivit metodologiei europene. Mecanismul este similar scenariului anterior, aplicându-se o corecție acolo unde există o variație de peste 0,5 puncte procentuale
De creșterea salariului minim vor beneficia mai mult de 1,3 milioane de angajați, dintre care peste 216.000 lucrează în comerțul cu amănuntul, iar 21.464 lucrează în domeniul administrației publice și în apărare.
Potrivit Ministrului Muncii, Violeta Alexandru, o decizie fermă în privința creșterii salariului minim pe economie va fi luată săptămâna viitoare, după consultările cu partenerii sociali. Alt anunț al Violetei Alexandru a fost că salariul minim nu se va diminua pe viitor (din 2021), scenariul pesimist fiind să stagneze.
Surse: avocatnet.ro, observator.tv, stirimondene.fanatik.ro
Surse foto: istockphoto.com, pexels.com