Obiceiurile sănătoase se învață în familie, iar printre acestea se numără și economiile responsabile pentru posibilele perioade grele. Trebuie să te aștepți din clipă în clipă că cel mic te va întreba „Mami, ce înseamnă să economisești?”, sau „Tati, de ce strângem bani?” și trebuie să ai deja răspunsurile potrivite. Sigur, acum te întrebi cum poți discuta cu piciul de doar 4 – 5 ani despre importanța cheltuielilor responsabile, dar vei fi surprinsă de rezultat. Copilul înțelege mai multe decât crezi tu așa că vorbește pe înțelesul lui, adaptează discuția în termeni/situații care-i sunt familiare și începeți astfel primele lecții de educație financiară.
Înainte de a te informa cu lux de amănunte și de a-ți oferi cele mai bune sfaturi pentru dicuțiile despre bani cu cel mic, îți facem cunoștință cu Economida de la BCR. Serviciul pus la dispoziția părinților responsabili va fi alături de tine la tot pasul, te va ajuta să faci primele economii alături de copil și-l va ajuta pe acesta să facă diferențe clare între dorințe și nevoi. N-a fost niciodată mai simplu să faceți progrese în educația financiară.
Stabiliți împreună ce înseamnă să fii responsabil cu banii
Este de la sine înțeles faptul că scopul tău principal în viață este acela de a-i oferi copilului tău tot ce este mai bun și tot ce are nevoie, ba chiar mai mult de atât. Nu vrei să-i lipsească nimic niciodată, tocmai de aceea este important să economisești și să investești într-un viitor mai bun. Se spune că așchia nu sare departe de trunchi, iar asta nu înseamnă altceva decât că juniorul tău va fi la fel de responsabil ca mami și tati, dar asta după ce va înțelege cu ce se mănâncă educația financiară.
Așadar, începeți prin a-l ajuta să înțeleagă și să învețe ce înseamnă mai exact a fi responsabil cu banii. Îi poți oferi o sumă mică de bani și-i explici că responsabil ești atunci când din finanțele de care dispui reușești să economisești o sumă mică pentru visuri sau planuri mai mari. Desigur, în doar câteva secunde te vei lovi de întrebarea preferată a copiilor „De ce?”, dar nu te va prinde cu garda jos; nu de această dată! Îl înveți că trebuie să economisească puțin pentru a se bucura înzecit și că atunci când renunță la un lucru minor nu trebuie să fie dezamăgit, ci mai degrabă entuziasmat, pentru că este cu un pas mai aproape de a-și realiza un vis ce-l va face cu adevărat fericit.
Astfel, a venit timpul să aibă prima lui pușculiță, care trebuie să fie de neuitat. Puteți confecționa una împreună, cu totul și cu totul specială, sau puteți face cunoștință cu Economida, cea mai modernă pușculiță virtuală. Știm doar că cei mici sunt fascinați de tot ce ține de tehnologie iar asta-i va face să se îndrăgostească pe loc și iremediabil de Economida pentru Visuri Mici. Lecțiile despre economie vor fi mult mai plăcute, copilul învață să facă diferența între nevoi și dorințe și înțelege că răbdarea îl ajută să-și atingă cele mai înalte țeluri.
Orice vis devine realitate cu Economida, care-i oferă copilului toată încrederea atunci când ia decizii responsabile cu micul său buget. Astfel, nu-ți mai rămâne altceva de făcut decât să mergi în orice sucursală BCR și să deschizi primul cont de economii pentru piticul tău. Depui lunar orice sumă de bani (minim 40 de lei), virezi banii simplu din aplicația George, beneficiezi de comision zero pentru administrație și orice altă tranzacție.
Mergeți la cumpărături împreună
„Niciodată!”, ar spune unii părinții. Cei mai mulți se tem de mersul la cumpărături cu cei mici pentru că nu vor să se întoarcă acasă cu tot raionul de dulciuri și jucării. Ei bine, mersul la cumpărături cu copilul te ajută să-i explici mai bine diferența dintre nevoi și dorințe, iar lecțiile de educație financiară deja parcurse te vor salva de cumpărăturile nedorite.
Astfel, începeți prin a face lista de cumpărături împreună, notând lucrurile în ordinea priorităților. Copilul trebuie să înțeleagă că bugetul este alocat pentru nevoi, adică pentru obiectele care vă sunt necesare pentru a supraviețui. Dacă din bugetul de cumpărături rămân bani și pentru dorințe, obiectele de care nu depinde nici viața, nici desfășurarea vreunei activități, atunci veți lua în considerare achiziționarea lor.
Ajută-ți copilul să înțeleagă mai bine care îi sunt nevoile reale și care sunt dorințele pe care le poate amâna de dragul unora mai mari. Poți să-i testezi cunoștințele chiar printre raioanele de la supermarket, prin întrebări capcană de forma „avem nevoie de lapte sau ne dorim lapte?”, ori „de ce avem nevoie mai mult, fructe și legume sau o păpușă/mașinuță?”. Vei vedea că eforturile dau roade!
Adoptați și adaptați regula 50-30-20
Atât tu, cât și copilul trebuie să știți întotdeauna care este bugetul total de care dispuneți pentru a ști dacă micile dorințe sunt sau nu permise. Pentru a te asigura că în fiecare lună reușești să pui ceva bani deoparte trebuie mai întâi să-ți aduni toate veniturile, apoi toate cheltuielile, să le pui în paralel și să aplici regula 50-30-20. Astfel, cei 50% sunt alocați pentru nevoile zilnice (facturi, cumpărături, necesitățile familiei/copilului), 30% merg către divertisment (vacanțe, ieșiri) și haine, iar cei 20% merg către fondul de economii.
În ceea ce privește bugetul mezinului familiei, regula 50-30-20 poate fi aplicată astfel: 50% pentru micile nevoi zilnice, care de cele mai multe ori nu sunt altceva decât mici mofturi de moment, 30% pentru bugetul/banii de buzunar din vacanță sau pentru ieșirile cu amicii, iar 20% pentru un vis măreț. Vei vedea că pe măsură ce va înțelege tot mai bine valoarea banilor, procentele se vor modifica, pentru că va alege să economisească mai mult. Atunci îți vei da seama că educația financiară începută la timpul potrivit își spune cuvântul.
Ești un părinte responsabil care încearcă să investească în viitorul copilului încă de când a venit pe lume; vrei să aibă parte de o viață presărată numai cu reușite. Vrei să economisești bani pentru o școală bună, un liceu de prestigiu sau o facultate cu renume, iar Economida pentru Visuri Mari este aici ca să te ajute. Contul de economii te ajută să-ți transformi economiile într-un vis împlinit pentru copilul tău, investind în educația lui. Economida îți oferă oportunitatea de a alege acoperirile de care ai nevoie pentru protecția ta și a familiei tale, inclusiv pachetul de asigurare în caz de accident (fracturi și spitalizare) pentru copilul tău. Poți modifica oricând suma asigurată, precum și beneficiarii ei și te bucuri de protecție începând cu prima zi de asigurare.
Vino în orice sucursală BCR pentru a afla mai multe despre pușculița virtuală a copiilor și părinților responsabili.