Cele mai frecvente fobii ale copilului

Ce este o fobie?

O fobie este desemnata drept o teama intensa si irationala fata de ceva ce nu reprezinta de fapt niciun pericol real. Adeseori fobiile apar in copilarie si din pacate copiii nu realizeaza ca teama experimentata este nerezonabila. Chiar cand devin mai mari si ajung sa devina constienti cu privire la fobia de care sufera, tot nu sunt capabili sa o controleze si simplul gand le poate provoca o stare de anxietate severa. In momentul expunerii directe la obiectul/situatia fobiei, senzatia de teroare este automata si coplesitoare incat se poate apela la orice mijloc doar pentru a o evita. Desi exista o oarecare incercare de a clasifica tipurile de fobie, practic se poate manifesta fata de orice obiect, situatie, eveniment, fobiile specifice se pare ca apar insa mai des la fete.

Clasificarea fobiilor

Literatura de specialitate le imparte in cinci categorii: de tip animal - daca fobia priveste animale si insecte (serpi, paianjeni, caini, pasari), de mediul natural - daca stimulul fobic este reprezentat de apa, inaltime sau furtuna, de tipul medical - daca priveste administrarea unei injectii, vederea sangelui sau ranirea, de tip situational - daca priveste o anumita situatie cum este zborul, condusul, tunelurile, podurile, spatiile inchise sau transportul public si de alt tip daca priveste stimuli cum sunt sunete tari, personaje costumate, inec sau voma.

Care sunt simptomele unei fobii?

Simptomele prezente la copii sunt asemanatoare cu cele de la adulti insa nu intotdeauna la fel de evidente si includ: palpitatii cardiace, paloare, senzatie de rau sau ameteala, dureri in piept, dificultati in respiratie, transpiratie excesiva, gat uscat, vedere sau auz incetosat/restrictionat. Uneori copiii pot prezenta un comportament impulsiv sau distras, probleme cu somnul/adormitul, palme asudate, respiratie accelerata si stare de greata si chiar dureri de cap sau de stomac.

Desi simptomele mentionate sunt prezente doar pe durata expunerii la stimul, exista si situatii cand se resimt ca si cum copilul ar putea muri, innebuni/pierde controlul si rani pe cineva sau face ceva dezgustator si umilitor. In cazurile acestea, simt ca sunt capabili de a face orice pentru a scapa din siituatia care ii afecteaza. Copiii vor plange, tipa sau striga sau chiar vor fugi pentru a nu se mai confrunta cu stimulul respectiv (uneori vor deveni rigizi fara putere de reactie). Nivelul de anxietate resimtit variaza de la un copil la altul in intensitate de la usoara pana la panica si teroare. In functie de nivelul de intensitate resimtit si modul in care afecteaza viata copilului, se impune si interventia in tratarea fobiei.

Problema principala care apare este cauzata de faptul ca deseori anxietatea se transforma in fobie prin evitare, parintii incercand sa rezolve problema o pot agrava. Prin expunerea fortata la stimulul fobic se poate inrautati senzatia resimtita de copil si acesta isi va dori si mai mult sa il evite (transformand evitarea in obicei), pierzandu-si totodata increderea in parinti. Din fericire, exista si cazuri fericite in care cel mic reuseste sa depaseasca problema.

Diferenta intre frica si fobie

Este normala o reactie de teama fata de situatii periculoase, reprezentand un raspuns adaptiv uman ce serveste unui scop protectiv. In momentul in care mintea si corpul sunt pregatite pentru a actiona, suntem capabili sa raspundem rapid si sa ne protejam. In cazul fobiei, "amenintarea" este exagerata si inexistenta. Astfel, este normal sa ne fie teama de un pitbull, insa este anormal sa fugim din parc cand zarim de la distanta un caine. In momentul cand teama copleseste copilul si interfereaza cu activitatile sale obisnuite, performanta scolara sau somn, este vorba de o fobie si trebuie sa intervenim in privinta tratarii sale.
Se pare ca majoritatea copiilor manifesta frici la anumite varsta, cum este teama de intuneric, iar o lampa de veghe se dovedeste utila, insa nu denota existenta unei fobii. In majoritatea cazurilor, depasirea acestor temeri este un proces evolutiv natural.

Ce temeri au copiii?

Dupa cum am mentionat anterior, stimuli fobici variaza extrem de mult insa se pare ca sunt preponderente fobiile fata de serpi, paianjeni si inaltimi si in cazul a 2/3 din copii sunt recurente. Unele temeri reprezinta stadii evolutive naturale si majoritatea copiilor le vor experimenta. Astfel:
Intre 2-4 ani: teama de animale, zgomote puternice, singuratate, disciplina inconsistenta, olita, baie, culcare, monstri si fantome, udatul patului, persoane cu dizabilitati, moarte sau ranire.
Intre 4-6 ani: teama de intuneric si creaturi imaginare, animale, monstri si fantome, dar si de straini, de pierderea unui parinte, moarte, ranire si divort.
Intre aceste varste copiii confunda realitatea, visul si fantezia si chiar considera vii obiecte sau animale de aceea multi parinti nu le acorda importanta fobiilor reale.
Copii de 8 ani - vor prezenta fragmente din temerile anterioare si in plus fata de intarzierea la scoala, respingere sociala, critica, situatii noi, adaptare, hoti, pericol si razboi.
Copiii de 9 si 10 ani - se tem de divort, pericol si razboi si acestea se pot perpetua in adolescenta, dar si de sange sau ranire.
Dupa aceasta varsta, temerile irationale legate de moarte si probleme conexe se exacerbeaza si pot reaparea in perioada de varsta 9-11 ani: teama de scoala, de sange si ranire. Copiii mai mari se tem mai des de moarte si chiar de razboi nuclear si se pare ca baietii reunuta mai rapid la ele in comparatie cu fetele.
Copiii de 11-12 ani se tem de animale, rapire, singuratate (in intuneric) si injectii.
Copiii de 13 ani: de inaltime si de cele mentionate pentru varsta anterioara.
Copii de 14-16 ani se tem de ranire, rapire, singuratate in intuneric, injectii, inaltimi, terorism, accidente rutiere sau aeriene, relatii sexuale, folosirea drogurilor, vorbit in public, performanta scoalara, aglomeratie, barfa si divort.

Multe din aceste temeri se regasesc si la adulti si de obicei sunt cauzate de o prima reactie la un eveniment/obiect/situatie neplacuta, agravata apoi de o problema curenta (chiar de un parinte care sufera la randul sau de fobie) sau de o trauma si in unele cazuri se poate ajunge la reale atacuri de panica.

Cauze ale fobiei la copii

Unele studii indica o predispozitie genetica (o ruda de gradul intai sufera de fobie) si altele includ factori comportamentali (lipsa afectivitatii sau inhibitie comportamentala), un eveniment traumatic si chiar pierderea unui parinte, abuzul sau supra-protectia. Pentru a fi diagnosticat cu fobie, un copil trebuie sa prezinte cel putin 6 luni simptomele specifice si sa fie vorba de o reactie constanta la prezenta stimulului (putand varia in intensitate) si sa conduca la afectarea functionarii normale.

Cum se trateaza fobiile copiilor

Ca si in cazul adultilor, este vorba de o expunere progresiva, graduala la stimulul fobic realizata fie de parinte direct, fie de un specialist in terapie comportamentala. Sunt posibile si tehnici de relaxare, precum si de directionare a gandurilor negative, mai usor de inteles de catre copiii mai mari. Expunerea graduala are drept scop desensibilizarea prin expunere constanta la obiect/animal/situatie fobica. Acest procedeu necesita multa rabdare si sprijin permanent pentru cei mici. De exemplu, in cazul fobiei fata de albine, se poate incerca intai sa se arate copilului o albina intr-un recipient de plastic, apoi se poate vizita un parc alaturi de parinte (in care se afla albine) insa cu identificarea unei rute de iesire in caz de pericol (copiii au nevoie de un puternic sentiment de siguranta in aceste situatii). Nu incercati sa aplicati pedepse sau expuneri/explicatii verbale, deoarece nu veti reusi, ci mai degraba puteti apela la diverse jocuri. Terapia medicamentoasa nu este de obicei utilizata in cazul copiilor.

In final nu uitati ca 25% din copii se confrunta la un moment dat cu cel putin o temere insa, daca aceasta interfereaza sever cu modul de viata, este bine sa apelati la un specialist deoarece se poate perpetua si in anii ulteriori.

Surse:
www.urmc.rochester.edu; www.anxietycare.org.uk; www.helpguide.org; www.childmind.org