Avertismentul medicilor: vacanța pentru elevi este de stat acasă, nu „de mers încolo și încoace”

Avertismentul medicilor: vacanța pentru elevi este de stat acasă, nu „de mers încolo și încoace”

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Săptămâna trecută, pe fondul creșterii numărului de infectări cu noul coronavirus, s-a luat decizia ca majoritatea elevilor (cu excepția celor din clasele a VIII-a și a XII-a) să aibă o vacanță de primăvară prelungită, din 2 aprilie până pe 4 mai. Medicii avertizează însă că, pentru evitarea unei presiuni și mai mari asupra sistemului sanitar și pentru evitarea impunerii unor restricții mai dure, se impune ca elevii aflați în vacanță să rămână cât mai mult acasă.

S-a stabilit ca vacanța de primăvară să se extindă pe tot parcursul lunii aprilie

Pe parcursul săptămânii trecute, Comitetul pentru Dialog Social din cadrul Ministerului Educației a hotărât ca vacanța de primăvară să cuprindă toată luna aprilie, pentru aproape toți elevii. Cei care nu vor avea o vacanță la fel de extinsă sunt elevii din clasele a VIII-a și a XII-a. Pentru ei, orele se vor desfășura online în intervalul 12-29 aprilie, vacanțele lor fiind planificate după cum urmează: 2-11 aprilie (pentru Paștele Catolic, care este pe 4 aprilie) și 30 aprilie- 9 mai (pentru Paștele Ortodox, care va fi pe 2 mai). Potrivit Digi24, Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a explicat că s-a luat această decizie întrucât „perioada lunii aprilie, care este cea mai critică din perspectivă epidemiologică, va beneficia de o scădere a mobilităţii.”

baietel-blond-purtand-masca-de-protectie-si-uitandu-se-pe-fereastra

Tot săptămâna trecută, Ministrul Educației a făcut anunțuri importante pentru elevi și părinți. Printre ele se numără cele legate de structura acestui an școlar și de datele la care vor avea loc examenele naționale:

  • Examenele naționale rămân la datele deja stabilite, respectiv 22-25 iunie pentru Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a și 28 iunie-1 iulie (probele scrise din cadrul Bacalaureatului)- Probele de competențe din cadrul Bacalaureatului vor fi echivalate printr-o procedură ce va fi elaborată de Ministerul Educației
  • Anul școlar se va încheia pe 25 iunie (în loc de 18 iunie), cu excepția elevilor din clasele terminale
  • Tezele semestriale nu se vor mai susține, mediile se pot încheia cu note mai puține

Avertismentul medicilor cu privire la prelungirea vacanței de primăvară

În contextul prelungirii vacanței elevilor, medicii atrag atenția asupra importanței respectării distanțării sociale de către aceștia, fiind esențial să petreacă timpul acasă, nu deplasându-te în diferite locuri. Invitată ieri la o emisiune de la „Digi24”, medicul Simin Aysel Florescu (managerul interimar al Spitalului „Victor Babeș” din București) a instat asupra următoarei idei: „Chiar dacă este vacanţă, nu este vacanţă de mers încolo şi încoace. E o vacanţă de stat în casă cât mai mult, că nu avem încotro, şi de respectat regulile în momentul în care se iese în exterior pentru că altfel nu o să terminăm prea curând. Din păcate, este un fenomen foarte complex această pandemie şi nu se termină numai dacă cineva ordin să se termine sau dacă cineva nu mai are chef de ea. Pur şi simplu trebuie să punem cu toţii umărul, nu avem cum altfel, nu avem cum.”

Medicul a subliniat faptul că o bună parte dintre persoanele infectate cu noul coronavirus s-au îmbolnăvit în timpul vacanțelor, de aici nevoia de a se respecta restricțiile și în vacanța de primăvară care urmează: „Cred că pot să spun că probabil mai mult de jumătate din cazuri din pacienţi care s-a infectat în concedii, mergând în concedii. În concedii, adică în grupuri cu prieteni sau familie, în diverse locuri. Laşi garda jos, te bucuri să fii cu familia sau cu prietenii, e un sentiment foarte normal, dar în acest context e suficient unul dintre ei să fie bolnav şi i-a îmbolnăvit pe toţi. (…) Deci foarte mulţi dintre ei se infectează şi vin infectaţi din concediu, acolo e problema.”

Un alt avertisment pe care medicul Simin Aysel Florescu l-a dat a fost legat de posibilitatea impunerii unor restricții mai dure, în cazul în care nu se vor respecta cele aflate deja în vigoare: „... Din păcate, mulţi din concetăţenii noştri aleg să nu respecte niciuna dintre regulile care ne-ar scăpa de acest lockdown, acolo este problema. Dacă vor continua aceste întruniri pe care le vedem tot timpul în acest locuri: cluburi restaurante, petreceri ilegale... da, de asta spun că, dacă s-ar respecta regulile impuse, nu s-ar ajunge la lockdown.”

În urmă cu câteva zile, managerul Spitalului „Victor Babeș” vorbise despre posibilitatea impunerii de noi restricții

Încă de dinainte să vină cu avertismentul legat de vacanța de primăvară a elevilor, Simin Aysel Florescu, într-o intervenție pentru „Digi24”, adusese în discuție posibilitatea adoptării unor restricții suplimentare pe fondul creșterii numărului de pacienți infectați cu noul coronavirus, care ajung în stare gravă la spital și au nevoie de îngrijire la terapie intensivă: „...comportamentul nostru vizavi de modalitatea de infectare e cel care poate fi influențat primul. Pe asta putem pleda cât de mult ca să scădem riscul de îmbolnăvire și acest număr impresionant de cazuri.
Dacă vorbim despre păreri personale, câtă vreme nu reușim doar prin mesaje, poate că o să fie nevoie și de decizii mai dure, pentru că altfel vom fi în curând copleșiți de acești pacienți gravi, care așteaptă acasă foarte mult timp, o săptămână – zece zile, și ajung cu o formă mult mai gravă decât inițial. Poate aceste măsuri puțin mai drastice ar fi mai eficiente.”

Surse: digi24.ro, g4media.ro, edupedu.ro, hotnews.ro, realitatea.net

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com, digi24.ro

Articolul urmator
Un copil 15 ani cu autism a fost dat afară de la cinema pentru că a mers la toaleta femeilor
Un copil 15 ani cu autism a fost dat afară de la cinema pentru că a mers la toaleta femeilor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Soția mea este supărată pe mine că am mers la înmormântarea surorii mele și nu am rămas acasă cu nou-născutul nostru
    Soția mea este supărată pe mine că am mers la înmormântarea surorii mele și nu am rămas acasă cu nou-născutul nostru

    Această femeie s-a înfuriat pe soțul ei, pentru că acesta s-a dus la înmormântarea surorii lui, în timp ce ea a trebuit să rămână acasă cu bebelușul....

    Experiența nașterii acasă. Am mers la spital să nasc și m-au trimis acasă, pentru că nu puteam ține ocupat un pat mai multe zile
    Experiența nașterii acasă. Am mers la spital să nasc și m-au trimis acasă, pentru că nu puteam ține ocupat un pat mai multe zile

    O zi de iarnă 2021 Italia, 15 mai exact, aflu că sunt însărcinată cu al 3-lea copil.... Așa începe povestea mea...

    Elevii intră în vacanța „mobilă”! Este pentru prima oară când o astfel de vacanță este prevăzută în structura anului școlar
    Elevii intră în vacanța „mobilă”! Este pentru prima oară când o astfel de vacanță este prevăzută în structura anului școlar

    Elevii și profesorii din România au, între 20 și 24 februarie 2023 așa-numita vacanță „mobilă” de o săptămână. Parcurge articolul pentru mai multe...

    Am mers cu copilul la nunta prietenei mele care mi-a spus să-l las acasă. Uite de ce
    Am mers cu copilul la nunta prietenei mele care mi-a spus să-l las acasă. Uite de ce

    O mamă de peste hotare povestește că și-a adus bebelușul de 8 luni la nunta prietenei sale, deși aceasta a rugat-o să-l lase acasă, cu 2 săptămâni înainte de nuntă....

    Ministerul Educației a schimbat media de la care se acordă bursele de merit! Ce elevi se mai încadrează pentru banii de la stat
    Ministerul Educației a schimbat media de la care se acordă bursele de merit! Ce elevi se mai încadrează pentru banii de la stat

    În urmă cu câteva zile, potrivit unui ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial, s-au schimbat criteriile după care se acordă burse elevilor. Printre ele se...

    Medicii i-au dat doar 30 de minute de viață, însă a sfidat soarta și a mers acasă pentru prima oară în trei ani
    Medicii i-au dat doar 30 de minute de viață, însă a sfidat soarta și a mers acasă pentru prima oară în trei ani

    După ce au pierdut un copil la cinci zile după ce s-a născut, doi părinți din Chicago au fost extrem de fericiți să afle că urmează să aibă încă un copil. Cel mai mare...

    Sunt interzise temele pentru acasă în vacanță? Ce spune legea
    Sunt interzise temele pentru acasă în vacanță? Ce spune legea

    Temele sunt un subiect foarte dezbătut în sistemul educațional românesc. Dacă multe țări europene preferă ca temele să nu existe, unele oferă un sistem de școală după...

    Elevi români prinși în Rusia la un concurs de robotică. Ce au fost obligați să facă și cum au ajuns acasă
    Elevi români prinși în Rusia la un concurs de robotică. Ce au fost obligați să facă și cum au ajuns acasă

    Miercuri seara, pe 23 februarie, Echipa clubului de robotică Autovortex pleca spre Rusia, la campionatul regional de robotică din Sankt Petersburg. Echipa, formată din 7 tineri și...

    © 2024 Qbebe