Mama a doi copii a trecut printr-o experiență greu de imaginat când fiul ei mai mare, în vârstă de 5 ani, a fost diagnosticat cu o tumoră Wilms de gradul 3 în urmă cu doi ani. Pentru a atrage atenția părinților asupra cancerului la copii, ea și-a pus povestea în cadrul unei confesiuni ce a fost publicată pe site-ul „Love What Matters”.
Un copil de 5 ani a fost diagnosticat cu cancer
Mama își începe confesiunea explicând cum a ajuns să descopere că fiul ei cel mare, Axton, avea o tumoră Wilms.
„Viața mea s-a schimbat pentru întotdeauna în octombrie 2020, când fiul meu în vârstă de 5 ani, Axton, a fost diagnosticat cu cancer. Era o zi ca toate celelalte. Se juca alături de verii săi, când l-am văzut că se retrage într-o parte. De cum l-am văzut, mi-am dat seama că era ceva în neregulă. Avea dureri mari. Împreună cu soțul meu am hotărât să-l ducem acasă și să vedem care era starea lui după ce se simțea mai în largul său. Pe drum ne-a spus că are dureri.
Văzând ce se întâmpla, am hotărât să-l ducem la doctor, așa că soțul meu m-a lăsat pe mine și pe fiul nostru mai mic Theo acasă și s-a dus cu Axton la urgențe... Acolo i s-a spus că probabil avea leziuni în zona coastelor. „Ni s-a spus că va fi bine după ce va lua Tylenol și după ce se va odihni.” Când a ajuns acasă, am simțit că de fapt era vorba despre ceva mai grav. Se simțea mai rău și voia să se întindă pe pat alături de mine. Nu m-a lăsat să îl examinez și a început să urle de durere când i-am atins abdomenul. Atunci i-am spus soțului meu că aveam nevoie și de o altă părere și că ar trebui să meargă cu el să fie examinat din nou la o cameră de gardă. Chiar înainte să plece, l-am însoțit pe Axton la toaletă. Atunci a fost unul dintre numeroasele momente înspăimântătoare în care l-am văzut că urinează cu sânge. I-am spus soțului meu că nu mai era de stat, că trebuia să plece ACUM.
S-au repezit la ușă, dar eu am rămas alături de Theo. Îmi doream cel mai mult să pot fi alături de Axton, dar Theo era în perioada în care era alăptat. Spitalul din zona noastră nu era departe de noi, dar mi s-a părut o veșnicie până când soțul meu m-a sunat și mi-a zis că sunt acolo. Și mai mult mi s-a părut că a durat până când am aflat vești. În acele clipe eram îngrijorată întrucât mă gândeam că poate are un rinichi lezat și din această cauză urina cu sânge. Ieri se simțea bine, ce putea fi atât de rău?
Nu voi uita niciodată momentul în care soțul meu mi-a dat telefon și a rostit acele cuvinte care mi-au schimbat viața: „Doctorul tocmai a sosit și mi-a zis că are o tumoră.” Imediat am intrat în panică. Cum adică, are o tumoră? Avea o lovitură în zona coastelor. Unde era localizată tumora? Soțul meu mi-a explicat că i s-a spus că s-a văzut o formațiune când lui Axton i s-a făcut o ecografie pentru a i se examina rinichii. A fost chemată o ambulanță pentru a-l transporta cât mai repede la cel mai apropiat spital de copii. Soțul meu nu a putut vorbi mai mult cu mine întrucât trebuia să explice tot ceea ce i se întâmplase lui Axton. Cum puteam să explicăm așa ceva unui copil de 5 ani? Știm că și cancerul poate surveni la copii, dar nu credem că li se poate întâmpla copiilor NOȘTRI. Până ce li se întâmplă.
Sursă poză: instagram.com/axtonsarmy/
După ce am vorbit cu soțul meu, mi-am sunat și părinții. Aveam 25 de ani, dar niciodată până atunci nu mă simțisem atât de mică, atât de neajutorată. Abia mi-am găsit cuvintele pentru a le spune: „Are o tumoră și îl duc la Indianapolis. Trebuie să ajung acolo.” Am plâns de disperare și simțeam că nu mai pot să respir.
Odată ce a fost transferat la spitalul de copii, am putut să aflăm mai multe despre tipul de tumoră pe care o avea. Era vorba despre tumora Wilms, un tip de cancer la rinichi. Se vedea foarte bine. Tumorile Wilms pot crește foarte mari, dar se pot ascunde bine în abdomen până când vor fi descoperite. În momentul în care Axton s-a lovit, tumora a fost împinsă în apropierea stomacului. Din acest motiv, s-a produs o hemoragie și au apărut leziuni pe organele din zonă. Întrucât pierduse sânge, avea nevoie de o transfuzie.
Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns la spitalul în care era internat a fost să întreb când puteam să îl văd. Vă puteți imagina că mi s-a frânt inima când am aflat că numai un singur părinte avea voie să stea în spital cu copilul într-un interval de 24 de ore. Nu mi-au dat voie nici să-l aduc pe Theo. Am încercat să-l determin pe acesta să accepte biberonul, dar nu s-a putut. Am sunat la spital și i-am implorat să mă lase să îl văd pe Axton. Nu puteam mânca sau dormi fără să mi se facă rău. Știam care erau regulile pentru ca micuții ce sufereau de cancer să fie feriți de noul coronavirus, dar tot ce voiam era să fiu alături de copilul meu. Avea nevoie de o intervenție chirurgicală peste câteva zile și era necesar să i se scoată rinichiul drept.”
Copilul a trecut printr-o intervenție chirurgicală și prin numeroase tratamente
În cadrul confesiunii sale, mama copilului diagnosticat cu o tumoră Wilms a relatat în detaliu prin tot ceea ce a trebuit să treacă acesta pe parcursul tratamentelor urmate:
„În sfârșit, cei de la spital mi-au dat voie să-l văd o oră înainte să îl ia. Niciodată nu mi-am îmbrățisat atât de strâns copilul. Am făcut tot posibilul pentru a fi puternică în fața lui, dar aș minți să spun că nu am plâns. Când l-au dus să-l opereze, m-am simțit pierdută. Mi-am îmbrățișat soțul și plângeam împreună. Operația a durat 7 ore și i s-a făcut o injecție epidurală pentru a-l ajuta să suporte durerile. Nu m-am gândit niciodată că fiul meu în vârstă de 5 ani ar putea avea nevoie de așa ceva. De asemenea, i s-a montat o cameră implantabilă pentru ușurarea unor demersuri precum perfuzii, transfuzii și chimioterapie.
După mai bine de o săptămână de stat în spital, Axton a fost externat. Am avut norocul de a sta într-un apartament dintr-o casă „Ronald McDonald” în perioada în care s-a recuperat ca să înceapă tratamentul. A avut o pauză de câteva zile până când a început chimioterapia și radioterapia. Tot timpul mă simțeam vinovată. Cum de nu am văzut asta? Deși știam că radioterapia și chimioterapia erau cele mai bune soluții pentru a-l salva, am fost nevoită să îl țin nemișcat în timp ce i se introducea în piept un ac și să semnăm un formular special în timp ce i se dădeau medicamente foarte toxice, în condițiile în care efectele adverse ale acestora erau cel puțin traumatizante, ca să spun așa. Nu numai pentru el, ci și pentru noi.
Începusem să ne obișnuim cu de toate până când a sosit raportul legat de starea sa. Tumoră Wilms de gradul 3, cu evoluție favorabilă, cu marker tumoral 1 q. Acest raport a schimbat cursul chimioterapiei. Însemna că acest tip de tumoră avea o evoluție favorabilă, dar că exista un risc ridicat de recidivă. După ce am stat de vorbă cu medicul său, s-a stabilit că era nevoie de un regim mai intens de chimioterapie. S-au stabilit 19 cicluri de tratament; 4 dintre acestea trebuiau să fie efectuate în cadrul internării din cauza efectelor adverse puternice. În același timp, a făcut și 7 ședințe de radioterapie abdominală. A fost un adevărat campion și a rezistat la tot ceea ce i s-a întâmplat.
Sursă poză: instagram.com/axtonsarmy/
A avut mai multe internări în spital pe parcursul tratamentului. Slăbise foarte mult, îmi este greu să mă uit la pozele mai vechi cu el. A trecut prin numeroase efecte adverse: greață, vărsături, diaree, constipație, căderea părului, fluctuații ale dispoziției și și-a pierdut frumosul său păr ondulat și blond. A fost mereu o fire foarte sociabilă, îi plăcea să stea de vorbă cu oricine, așa că faptul că a fost izolat de familie și de prieteni a fost cel mai dificil lucru pentru el. A devenit mai apropiat de frățiorul său și între ei există încă o legătură uimitoare.”
După un drum anevoios, a scăpat de cancer
Pentru copilul diagnosticat cu o tumoră Wilms primele vești bune au sosit după 8 luni de tratament, după cum a dezvăluit chiar mama sa:
„După 8 luni lungi, lui Axton i s-au făcut investigațiile de final de tratament în iunie 2021, iar atunci s-a constatat că „nu mai erau semne de boală”. Și-a putut revedea familia și prietenii. Și în luna ianuarie a acestui an am aflat că nu mai are cancer. Mi-aș dori să pot spune că viața noastră a revenit la normal, dar lucrurile nu stau așa. Atât Axton, cât și eu și soțul meu, încă suntem traumatizați de această experiență a cancerului în copilărie. Nu trece zi fără să nu îmi fac griji că boala poate reveni. Face investigații la fiecare 3 luni pentru a ne asigura că nu mai este vorba de cancer și sunt foarte speriată până când sosesc rezultatele.
Copiii care se confruntă cu cancerul în perioada copilăriei riscă să sufere toată viața de pe urma efectelor tratamentelor primite. Lucrul care le-a salvat viața îi pune și într-o situație de risc. Dacă sunt recunoscătoare? Da și nu. Rata de supraviețuire în cazul tumorilor Wilms a mai crescut puțin. În SUA, doar 4% dintre totalul de fonduri pentru cercetare sunt destinate cancerului la copii. Nu se poate spune că este suficient. Cancerul la copii este mai frecvent decât credeți. Sunt necesare tratamente mai bune pentru copiii noștri și pentru cei care vor fi diagnosticați cu cancer pe viitor.
Când mă uit în prezent la Axton, îmi este greu să îi spun că s-a luptat ca să trăiască. Se descurcă de minune la școală. I-a crescut din nou părul ondulat și blond. Este cel mai scump frate mai mare, fiu și prieten. Apreciem fiecare moment în care suntem cu el. Nu voi renunța niciodată la nicio clipă alături de el. Este eroul meu.”
Sursă poză: instagram.com/axtonsarmy/
Articolul reprezintă traducerea și adaptarea materialului disponibil pe site-ul Love What Matters (povestea a fost oferită de Alexa Wright din Cambridge City, Indiana)
Sursă: lovewhatmatters.com
Sursă poză principală: instagram.com/axtonsarmy/
Surse foto: instagram.com
Urmareste-ne pe Google News
