Jucăriile au apărut cu scopul de a-i distra pe copii și pe parcurs, tot mai multe jocuri au căpătat așa-zise "proprietăți" educative. Vrând nevrând, prin intermediul jucăriilor cei mici își dezvoltă abilitățile motorii, învață să interacționeze cu obiectele noi, descoperă lumea ce-i înconjoară, și nu în ultimul rând, își pun la lucru capacitățile intelectuale.
Vei vedea că pe măsură ce copilul crește capacitățile și nevoile sale vor evolua, fiind astfel nevoie de jucării adaptate nivelului de dezvoltare la care au ajuns. Încă din primele luni de viață, copiii învață să comunice cu adulții, reușesc să se adapteze oricăror situații, vor face diferența între bine și rău și vor acumula noi cunoștințe. Astfel, te sfătuim să urmărești comportamentul copilului pentru a alege jucăriile educative potrivite pentru el, pe care, desigur, le găsești în magazinul NicoroToys.ro.
Joc magnetic educativ
Să construim inteligent! Micuțul tău își va pune în aplicare abilitățile cognitive, precum și coordonarea mână-ochi cu ajutorul jocului de construcție Magspace. Este un joc cu piese magnetice de forme și culori diferite foarte simplu de manevrat. Magspace este o alegere bună pentru copiii începând cu vârsta de 3 ani, ce poate fi jucat individual ori în colectiv, la grădiniță sau la școală, cât și în grupul de prieteni.
Glob terestru educativ
Ne distrăm și învățăm. Alege jocul educativ Globul terestru pentru copilului tău și plecați împreună într-o călătorie în jurul lumii. Cel mic va descoperi continentelele, cele mai importante țări și orașe, precum și apele și de ce nu, câteva animale specifice fiecărei zone. Dar asta nu este tot! Alături de Globul terestru copilul va descoperi și constelațiile, mai exact un număr de 88 de constelații, ce vor fi evidențiate prin fruncția de noapte a globului ce are capacitate fotosensibilă. Astfel, în timpul zilei descoperiți continentele și seara, înainte de culcare, plecați în lumea stelelor.
Microscop
Știm deja cât de curioși sunt copiii, și nu poți face altceva decât să le alimentezi curiozitatea cu jucăriile potrivite. Microscopul cu 30 de experimente este ceva mai mult decât un simplu joc educativ, fiind o bună modalitate ca cel mic să-și pună singur întrebări și să dorească să-și afle propriile răspunsuri. Microscopul vine la pachet cu multe accesorii interesante diapozitive, pensete, flacoane, vase Petri, micro-tăietor, etichete, ace și alte dispozitive, numai bune pentru ca cel mic să se simtă ca un veritabil om de știință.
Ursul Koma
Orice copil trebuie să aibă cel puțin un prieten plușat în viața lui, iar ursul Koma este cea mai potrivită alegere. Este o jucărie de pluș interactivă ce ajută copiii să învețe cântece, povești, limbi străine, matematică și chiar să reușească să construiască puzzle-uri. De asemenea, poate fi conectat la dispozitivele inteligente precum telefonul sau tableta. Koma este gata de joacă dacă lăbuțele sale se ating una de cealaltă. Pentru un cântec trebuie apăsat piciorul stâng, iar pentru o poveste, piciorul drept. Dar asta nu este tot, și mâinile și spatele lui Koma au diferite funcții interactive amuzante, pe care trebuie să le descoperi alături de micuțul tău.
Set de creație plastilină
Toți copiii adoră să se joace cu texturile și să dea naștere propriilor opere de artă. Plastilina Crea Dough Pizza este fabricată din materiale de cea mai bună calitate, non-toxice, ce nu reprezintă un pericol pentru sănătatea copiilor pentru că respectă cele mai înalte standarde de siguranță. Este un joc bun pentru a dezvolta creativitatea și imaginația micuților, fiind vesel colorat și prietenos ca textură.