SPACE BUNS sau cocurile duble
Cocurile duble sunt cele care, iată, au devenit preferatele fetițelor din întreaga lume. Desigur că sunt inspirate din moda adulților, iar canalele media sunt pline de tutoriale care ne învață cum să le construim frumos în părul fetițelor noastre. Coafura a devenit faimoasă în anii '90, ca urmare a succesului seriei Star Wars, unde prinșesa Leia purta o astfel de coafură. Însă, chiar și estetica acestui personaj a fost inspirată de o istorie mai veche. Într-un interviu cu Time, directorul Star Wars a declarat că s-a inspirat din istoria Mexicului pentru a creea un look de femeie revoluționară Pancho Villa.
Pentru a creea această coafură ai nevoie doar de puțină îndemânare și de câteva accesorii. Eu, de exemplu, urmez doar 3 pași simpli pentru a prinde părul fetiței mele în Space Buns:
1. Îi pieptăn părul bine și îl prind în două cozi cât mai aproape de creștet.
2. În momentul în care înfășor pentru ultima oară elasticul de păr, nu scot tot părul, ca să se formeze coada, las o buclă mică ieșită.
3. În jurul aceste bucle înfășor restul de păr rămas în coadă și apoi îl fixez în coc cu ace de păr sau cu elastice mici transparente.
Te poți inspira și din acest tutorial:
O altă variantă este să prinzi cozile sus și apoi să le împletești și să prinzi cocul înfășurând coada în jurul propriului centru. Altă opțiune adorată de fetițe este să prinzi părul pe jumătate în cocuri duble, iar restuld epăr să îl lași să cadă în cascadă pe spate.
Anul acesta fetițele vor să poarte părul în Space Buns, așa că, dragă mami, te-am ajutat să te inspiri și să duci la final dorința micuței tale. Succes la coafat!