Ghid pe vârste: cum îți pregătești copilul pentru vizita la medic

Ghid pe vârste: cum îți pregătești copilul pentru vizita la medic

Isabela Polnar

Vizita la medic va face parte din viața copiilor noștri încă din primele săptămâni de viață. De aceea, este foarte important ca aceștia să se familiarizeze cu ea și să nu vă mai confruntați, nici voi, nici ei, cu tot felul de situații stresante și dificil de gestionat. Parcurgând articolul de mai jos veți afla cum este bine să procedăm pentru ca al nostru copil să accepte vizita la medic, indiferent de vârsta pe care o are. Numai așa aceasta nu va constitui o experiență traumatizantă, ce-l poate marca pentru mult timp.

Cum să gestionezi situația în care va trebui să-i spui copilului că trebuie să mergeți la medic

În primul rând, e bine sa fii tu însăți pregătită pentru problemele mai serioase ce ar putea interveni, nu numai pentru vizita propriu-zisă la doctor. Spre exemplu, ar trebui să iei în considerare și o posibilă internare în spital.
Unul dintre primele demersuri pe care ar trebui să le faci este notarea tuturor întrebarilor pe care vrei să le adresezi doctorului. În plus, este esențial să știi să dai cât mai exact detalii privitoare la starea copilului tău.
După ce ești pregătită cu acestea, este momentul să-ți pregătești și copilul pentru mersul la doctor. Acest lucru este dificil, cu atât mai mult cu cât trebuie să ții cont și de următorul aspect: consultația într-un cabinet medical individual, de la o policlinică/ de la un centru de sănătate este diferită de aceea dintr-un spital.
În general, iată de ce lucruri ar trebui să ții cont când vei discuta cu al tău copil despre o vizită la medic:
• Spune-i copilului tău ca veți merge la doctor, dar folosind un ton calm și relaxat
• Dă-i impresia că ceea ce veți face este cea mai bună soluție posibilă
• Întreaba-l ce crede despre spitale și doctori
• Oferă-i explicațiile de care are nevoie pentru a întelege ce înseamnă un spital sau un cabinet medical.- Acestea trebuie să fie simple și sincere
• Informează-l de asemenea despre ce veți face în spital (o operatie, un test, analize etc.), încercând să folosești cuvinte care să nu-l sperie, precum „Te taie cu bisturiul", sau „înfige acul în tine", ci „Doctorul va face o mică deschidere în...".
• Nu face promisiuni de genul „Nu vei simți deloc durere", cu excepția cazului în care știi că este un simplu control de rutină
• În cazul în care va fi operat ,spune-i copilului cum se va simti în timpul și după operație. De exemplu, spune-i că nu va simți nimic în timpul operației deoarece doctorul îi va da un medicament special care se numeste anestezie și care îl adoarme
• Spune-i că e posibil să rămâneți în spital, mai ales după operație, sfîtuindu-l să-și ia cu el jucăria sau cartea preferată . Adaugă faptul că i că prietenii șii rudele pot veni în vizită cât va sta la spital.
• Încurajează-l să pună întrebări și să nu-i fie rușine să solicite vreun ajutor atunci când are nevoie
• Pune-i întrebări copilului pentru a te asigura că a înțeles despre ce i-ai vorbit și care este rolul doctorului sau al spitalului

Cum să pregătești un copil pentru vizita la medic, în funcție de vârstă

Cum pregătești un bebeluș
Mai ales când este vorba despre un bebeluș în primele luni de viață va fi foarte bine dacă vei reuși să nu mergi singură cu el la medic. Va fi mult mai ușor să vă descurcați acolo dacă al tău bebeluș va fi luat de către persoana cu care ai venit și scos din cabinet după consultație, iar tu vei putea să mai stai de vorbă cu medicul pentru lămuriri suplimentare. De asemenea, două persoane vor putea să aibă mai bine grijă de bebeluș în timpul examinării, liniștindu-l în momentele în care este mai agitat.
Cel mai bine va fi să-ți îmbraci micuțul cu hăinuțe simple ca să ușurezi efortul medicului ce-l va dezbrăca pe acesta pentru a-l consulta. În același timp, ia la tine scutece de schimb, alte haine, dar și toată „recuzita" destinată hrănirii sau calmării acestuia întrucât poate dura mai mult timp până când veți termina vizita.
Ideal va fi să nu stai cu bebelușul în sala de așteptare, mai ales dacă este vorba de spital, întrucât va fi mult mai expus îmbolnăvirilor. Dacă este posibil, mergi cu bebelușul într-un loc mai izolat de aglomerație sau stați în mașină până când vă veni rândul.
Nu în ultimul rând, pentru starea bebelușului tău, va fi foarte bine dacă-ți vei putea menține calmul pentru a nu-i transmite și lui emoțiile tale. În plus, alintă-l, mângâie-l, joacă-te cu el și vorbește-i pentru a-l ține cât mai ocupat până când veți ajunge la medic.

Oameni intr-o sala de asteptare

Citește și: Vizitele la medicul pediatru in primul an de viata

Ce să faci pentru a-ți pregăti copilul între 2 și 5 ani pentru o vizită la medic
La această vârstă copilul începe să înțeleagă mult mai bine lumea din jur și este tot mai curios. Va fi un pas important dacă vei reuși să-i explici ce presupune o vizită la medic, ce se întâmplă într-un cabinet sau la spital. Pentru a-ți fi mai ușor, antrenează-l pe copil în jocuri de rol cu ajutorul unor jucării sau pur și simplu tu vei fi pacientul, iar el doctorul.

Fetita ce se joaca de-a doctorul

În același timp, poți încerca să faci rost de cărți cu povești ce se leagă de vizite la doctor și să-i demonstrezi micuțului că nu are motive să fie speriat.
Poți să-i explici și lucruri concrete care se vor întâmpla la doctor (de exemplu, ce va simți când va fi consultata cu stetoscopul), iar dacă nu știi să-i răspunzi la o întrebare spune-i doar atât: „Mama nu știe...., dar o să-l întrebăm pe doctor, ce zici?"
Un demers foarte important pentru ca al tău copil să nu mai resimtă vizita la doctor ca pe un eveniment stresant va fi să-i validezi temerile. Lasă-l să-ți spună de ce îi este frică, încurajează-l, arată-i că-i vei fi alături, dar nu-i face promisiuni false. De exemplu, nu este indicat să-i promiți că nu-l va durea, când știi că de fapt va urma o procedură dureroasă.
Dacă veți avea mai mult de așteptat până când veți ajunge la medic, poți să-i distragi atenția copilului în mai multe moduri. De pildă, desenați ceva, faceți un mic puzzle, jucați-vă cu „finger puppets", faceți o „vânătoare" de culori sau de forme etc. Copilul se va mai relaxa și nu va mai intra speriat la consultație.

Care sunt metodele prin care este bine să pregătești un copil mai mare de 5 ani pentru o vizită la medic
Un copil de această vârstă este suficient de mare pentru a înțelege mai bine ceea ce se va întâmpla la un cabinet medical sau la spital.
Pentru ca al tău copil să nu devină foarte speriat de doctor și pentru a putea să accepte mai ușor ceea ce i se va întâmpla, ține cont de următoarele reguli:
• Nu-i spune că nu i se va întâmpla nimic deosebit, deși știi că va fi așa- Va fi mult mai bine să-i spui adevărul, dar pe înțelesul său, asigurându-l că-i vei fi mereu alături și că se va simți mai bine după ce va urma o anumită procedură medicală (injecție, perfuzie, intervenție chirurgicală etc.)
• Nu-ți mitui copilul ca să meargă la doctor- Mult mai bine va fi să-i oferi o mică recompensă după ce ați fost la medic, explicând-i motivele pentru care ai ales să procedezi așa
• Nu-ți minți copilul răspunzându-i la orice întrebare- Dacă nu ești sigură că nu știi răspunsul la ceea ce te-a întrebat copilul, abține-te să-i spui cine știe ce. Își va pierde încrederea în tine dacă, odată ce a ajuns la medic acesta îi va da cu totul alte explicații
În același timp, va fi spre binele său să-i validezi temeri cum ar fi:
• Teama de durerea din timpul examinării
• Anxietatea de separare (dacă e vorba despre o internare)
• Frica de necunoscut- Este normal ca un copil să se teamă neștiind suficiente detalii
• Frica de doctor- Pe unii copii îi îngrozește simpla idee de a sta față în față cu un medic, mai ales dacă au avut parte de experiențe traumatizante

Un alt lucru de care va trebui să ții cont este că va trebui să-i explici micuțului scopul vizitei la doctor. De exemplu, dacă este vorba despre un control de rutină spune-i pur și simplu că veți merge acolo pentru ca doctorul să vadă cât de mare s-a făcut de la ultima vizită. În schimb, dacă este vorba despre o problemă mai serioasă, îi vei explica faptul că este bine să mergeți la doctor pentru ca acesta să-l ajute să se poată simți mai bine.
Din dorința de a-i da explicații copilului, psihologii ne îndeamnă să nu exgerăm cu detaliile. Prea multe îl pot stresa și îngrozi pe acesta. Spre exemplu, dacă veți merge la doctor pentru scoaterea amigdalelor , spune-i copilului doar că veți merge acolo pentru a scăpa de durerile în gât și de sforăit. Poți să adaugi că dacă va scăpa de ele nu va mai fi răcit tot timpul. Practic, te vei concentra doar pe aspecte pozitive, pe rezultatul final.
Dacă ai un copil mai măricel (de peste 5 ani), asigură-te că-l vei implica mai mult în consultație și încurajează-l să stea și el de vorba cu medicul. Astfel, se va simți mai în siguranță și va învăța cum să se comporte și în acest context social.

Doctorita vesela, ce bate palma cu micuta ei pacienta

Voi știați până acum metodele cele mai potrivite pentru a vă pregăti copilul pentru vizita la medic?

Citește și: Controalele de rutina la copii recomandate de medic

Surse:
www.cpmgsandiego.com, www.parents.com, www.todaysparent.com,www.wikihow.com

Articolul urmator
Cum îți înveți copilul să aibă o relație sănătoasă cu mâncarea?
Cum îți înveți copilul să aibă o relație sănătoasă cu mâncarea?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum să-ți pregătești copilul pentru venirea în vizită a altor copii. Reguli de aur pentru ziua de joacă
    Cum să-ți pregătești copilul pentru venirea în vizită a altor copii. Reguli de aur pentru ziua de joacă

    Organizarea unei zile de joacă îi oferă copilului tău oportunitatea de a socializa și de a deprinde diverse abilități. Pentru a evita momentele care creează disconfort...

    Cum îți pregătești copilul pentru primul job
    Cum îți pregătești copilul pentru primul job

    Îți vine să crezi cât de repede a trecut timpul? Parcă ieri îți țineai pentru prima oară în brațe puiul și așteptai cu nerăbdare să rostească primul său...

    Ghid pe vârste: cum să discuți cu copilul tău despre masturbare
    Ghid pe vârste: cum să discuți cu copilul tău despre masturbare

    În perioada în care copilul tău este în primii săi ani de viață, te gândești că mai este drum lung până când va fi nevoie să discuți cu el...

    „Cum pregătești copilul pentru poze vs. cum arată în poze”, postarea savuroasă a unei mamei a făcut deliciul internetului
    „Cum pregătești copilul pentru poze vs. cum arată în poze”, postarea savuroasă a unei mamei a făcut deliciul internetului

    O mămică de peste Ocean a fost extrem de entuziasmată când învățătoarea fiicei sale a anunțat-o că urmează să li se facă celor mici poze la grădiniță. În ziua...

    Cum te pregătești corect pentru diversificarea bebelușului?
    Cum te pregătești corect pentru diversificarea bebelușului?

    Diversificarea este unul dintre cele mai importante momente din viața unui bebeluș. În același timp, este și etapa care dă cele mai mari emoții mămicilor. Dacă vrei să...

    Copilul meu m-a pus să dezinfectez toate lucrurile atinse de prietenul lui, după ce a fost în vizită. Ce diagnostic grav a primit
    Copilul meu m-a pus să dezinfectez toate lucrurile atinse de prietenul lui, după ce a fost în vizită. Ce diagnostic grav a primit

    Unele afecțiuni sunt mai greu de diagnosticat decât altele. A fost nevoie de trei ani pentru ca un băiețel să primească diagnosticul corect și un tratament corespunzător. Din...

    Educația financiară pe înțelesul tuturor: Cum te pregătești financiar pentru fiecare etapă a vieții
    Educația financiară pe înțelesul tuturor: Cum te pregătești financiar pentru fiecare etapă a vieții

    Oricine ajunge să fie, la un moment dat, îngrijorat din cauza banilor. De altfel, există studii care arată că stresul financiar este una dintre cele mai comune și persistente...

    Cum te pregătești ca adult pentru viitorul copilului tău? Asigurarea pentru copii și părinți
    Cum te pregătești ca adult pentru viitorul copilului tău? Asigurarea pentru copii și părinți

    Dacă am învățat ceva în ultimii doi ani este că timpul nu așteaptă pe nimeni. El trece și nu ține cont că e pandemie sau război. Așa că stă în puterea...

    © 2024 Qbebe