7 remedii naturale pentru durerile de creștere ale copilului

7 remedii naturale pentru durerile de creștere ale copilului

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Durerile de creștere sunt acele dureri ce apar sub forma unor crampe musculare și a unor dureri de genunchi și se manifestă la preșcolari și la adolescenți. S-a constatat că astfel de dureri debutează cam de la vârsta de 3-4 ani și sunt mai frecvente la copiii între 8 și 12 ani. De regulă, ele sunt de scurtă durată, nu afectează activitățile zilnice ale copiilor, dar se poate întâmpla să le afecteze somnul. Din fericire, poți să-ți ajuți copilul să depășească mai ușor astfel de dureri și cu ajutorul unor remedii naturale. Parcurge articolul de mai jos pentru a afla care sunt cele mai cunoscute și mai eficiente. Dacă observi însă că simptomele copilului devin mai serioase, consultă neapărat un medic.

De ce apar durerile de creștere ale copiilor

Deși se numesc „dureri de creștere", specialiștii nu au găsit până acum dovezi clare, potrivit cărora astfel de dureri sunt legate de puseele de creștere ale copilului. Cel mai probabil, spun aceștia, durerile sunt cauzate de activitățile fizice mai intense (precum alergatul, cățăratul, săritul etc.), specifice perioadei copilăriei, care sunt solicitante pentru mușchii și articulațiile micuților.
S-a constatat că durerile de creștere apar cu precădere după-amiaza și seara și se ameliorează de obicei dimineața. De obicei ele nu vor interfera cu abilitatea copiilor de a face sport, dar se poate întâmpla, uneori, să fie atât de intense încât să-i trezească pe aceștia din somn.
În general, durerile de creștere apar la ambele picioare și se resimt mai ales pe gambe sau în genunchi.

Când ar trebui să mergi cu copilul la doctor

Experții în domeniu spun că ar trebui să ne îngrijorăm și să luăm imediat legătura cu un medic dacă durerile de creștere ale copilului au următoarele caracteristici:
• Sunt foarte persistente (Copilul nu se simte bine nici dimineața)
• Sunt severe și interferează cu activitățile zilnice ale copilului
• Sunt localizate și în articulații
• Sunt asociate cu unele răniri
• Sunt însoțite și de alte simptome, precum: inflamație, înroșire, sensibilitate, febră, pierderea apetitului, iritații, senzația de oboseală sau rigidizare
(Copilul va ajunge să șchiopăteze).

Citește și: Durerile de crestere la copii: ce trebuie sa stie parintii responsabili

Remedii naturale pentru durerile de creștere ale copilului

Poți să-ți ajuți copilul să treacă mai ușor peste astfel de dureri dacă îl vei trata cu diferite remedii naturale, cum ar fi:

Băi cu sare Epsom

Studii din domeniu au relevat următorul fapt: mineralele conținute în sarea Epsom pot reduce semnificativ durerile de creștere apărute după activități fizice mai intense. În special durerile musculare ale membrelor inferioare ale copiilor se vor ameliora dacă aceștia vor beneficia de o baie cu sare Epsom.
Tot ce ai de făcut este să pui sare Epsom în cadă și să-l rogi pe copil să stea acolo pentru câteva minute. Sarea va detensiona musculatura și va reduce presiunea existentă la nivelul gambelor și genunchilor, ajutându-l să se simtă de îndată mai bine.
Vei observa că o baie cu astfel de sare, făcută pentru mai multe seri la rând, îl va ajuta pe copil să doarmă mai bine, iar dimineața nu se va mai trezi cu durerile de creștere avute în ziua precedentă.

Băi calde, cu uleiuri esențiale

În vederea ameliorării considerabile ale durerilor de creștere ale copilului, specialiștii recomandă și băi calde, cu anumite uleiuri esențiale. De pildă, băile cu lavandă și mușețel vor avea rolul de a relaxa musculatura copilului, ajutându-l și să se calmeze totodată. Iar dacă vei adăuga în apa în care se va îmbăia și sare Epsom, poți fi convinsă că se va simți rapid mai bine și va putea să se odihnească profund și pe timpul nopții.

Comprese calde, cu uleiuri esențiale

Durerile de creștere ale copilului pot fi ameliorate și cu ajutorul unor comprese calde, îmbibate în uleiurile esențiale menționate mai sus.
Nu va trebui decât să încălzești bine uleiurile, vei îmbiba o cârpă curată în ele și o vei aplica apoi pe locurile dureroase. Pentru rezultate optime, ai grijă să faci asemenea aplicații de mai multe ori pe zi, până când durerile vor dispărea. De asemenea, fii atentă și nu încălzi prea mult uleiurile!

Masaje cu uleiuri naturale

Masaj cald, pe bază de ulei de migdale

Pentru ca al tău copil să scape mai ușor de durerile de creștere, încearcă să-i faci un masaj cu un amestec de uleiuri.
De pildă, încearcă o combinație de ulei de migdale (100 ml), de ulei de lavandă (6 picături), de ulei esențial de ghimbir (24 de picături) și de ulei esențial de nucșoară (10 picături). Uleiul de migdale va fi cel în care se vor turna celelalte uleiuri, ușor încălzite.
Îi vei face masaj copilului ori de câte ori se va plânge că îl dor picioarele.

Masaj cu ulei de arnică

Uleiul de arnică este binecunoscut pentru proprietățile sale antiinflamatoare și relaxante, contribuind la relaxarea mușchilor și articulațiilor.
Nu ezita și alege-l inclusiv pentru tratarea durerilor de creștere ale copilului tău. Alege unul cât mai organic și insistă să-i faci masajul seara, înainte de culcare. Cu siguranță că dimineața se va simți mai bine!

Exerciții ușoare de stretching

Unul dintre cele mai simple și totodată remedii pentru durerile de creștere ale copilului sunt și exercițiile de stretching. În vederea obținerii celor mai bune efecte, este indicat să fie efectuate cât mai curând după finalizarea unor activități fizice mai intense.
Nu va trebui decât să-i găsești copilului un loc confortabil și să-i arăți cum să execute niște mișcări simple de stretching, precum în imaginea de mai jos. Asemenea exerciții vor ajuta cu siguranță și în prevenirea declanșării durerilor de creștere, relaxându-l totodată pe copil.

Fetita ce face un exercitiu de stretching

Citește și: 9 moduri prin care poți să-ți ajuți copilul să aibă o postură mai bună

Aplică pe locul dureros o sticlă cu apă caldă

Iată un remediu foarte eficient pentru durerile de creștere ale copilului. Pur și simplu vei pune apă foarte caldă (dar nu fierbinte) într-o sticlă, pe care o vei înveli într-un material textil și apoi o vei aplica pe locurile dureroase. Nu ține sursa de căldură mai mult de 10-15 minute. De altfel, în general, durerile de creștere sunt mai acute timp de aproximativ 15 minute, după care pot începe să scadă în intensitate.

Supa din oase

Inclusiv studiile vechi (unul datând încă din 1944) au arătat că micuții care au consumat regulat supă din oase s-au confruntat mai puțin cu dureri de creștere decât aceia care nu s-au hrănit cu așa ceva.
Explicația acestui fenomen este următoarea: prezența vitaminelor D , A, dar și a mineralelor precum calciul, fosforul sau potasiul contribuie la o bună dezvoltare a oaselor și musculaturii, ceea ce poate scădea predispoziția spre a resimți durerile de creștere.
Nu ezita deci să-i dai copilului periodic supă din oase. În plus, pentru a creștere efectul pozitiv al acesteia, poți să-i dai și ulei de cod fermentat sau ulei de cocos, bogate în vitamina A și D.

Supa in castron

Voi știați până acum că durerile de creștere ale copilului se pot ameliora cu ajutorul unor remedii naturale?

Surse:
www.livestrong.com; www.mommypotamus.com;www.sarahockwell-smith.com; www.sunsigns.org; www.webmd.com

Articolul urmator
Efectele pe termen lung ale favoritismului între frați. Cum afectează familia și relația dintre copii
Efectele pe termen lung ale favoritismului între frați. Cum afectează familia și relația dintre copii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce ascundeau durerile de cap ale unei fetițe de 12 ani. O simplă vizită la oftalmolog a dezvăluit totul
    Ce ascundeau durerile de cap ale unei fetițe de 12 ani. O simplă vizită la oftalmolog a dezvăluit totul

    Un tată din Dublin a subliniat importanța controalelor oftalmologice, după ce a aflat că fiica sa se lupta cu o tumoră cerebrală care îi pune punea viața în pericol.

    Indemnizația de creștere a copilului, majorată cu 50% pentru mamele de gemeni, tripleți sau multipleți
    Indemnizația de creștere a copilului, majorată cu 50% pentru mamele de gemeni, tripleți sau multipleți

    Indemnizația de creștere a copilului va fi majorată cu 50% pentru mamele de gemeni, tripleți sau multipleți, a anunțat ministrul Familiei, Gabriela Firea. Aceeași măsură se va...

    Tații, încurajați de lege să își ia concediu de creștere a copilului de cel puțin două luni!
    Tații, încurajați de lege să își ia concediu de creștere a copilului de cel puțin două luni!

    Drepturi noi pentru angajații din țările Uniunii Europene, inclusiv România, începând din această lună! Tații sunt încurajați să își ia concediu...

    8 trucuri utile în alăptare pentru mamele care revin la serviciu după concediul de creștere a copilului
    8 trucuri utile în alăptare pentru mamele care revin la serviciu după concediul de creștere a copilului

    Revenirea la serviciu după concediul de creștere a copilului reprezintă o provocare pentru cele mai multe mămici, care și-ar dori să stea cât mai mult timp în preajma...

    Beneficiile nașterii naturale pentru imunitate și cum influențează tipul nașterii imunitatea copilului pe parcursul vieții
    Beneficiile nașterii naturale pentru imunitate și cum influențează tipul nașterii imunitatea copilului pe parcursul vieții

    Imunitatea se referă la capacitatea organismului de a se proteja în fața agenților patogeni (bacterii, virusuri, paraziți, toxine). Ne naștem cu ea, dar evoluția ei este...

    Indemnizație creștere copil în 2023. Care sunt actele necesare și până când se depun
    Indemnizație creștere copil în 2023. Care sunt actele necesare și până când se depun

    În 2023, părinții vor beneficia de o indemnizație de creștere a copilului. Care sunt condițiile legii și ce trebuie să facă aceștia ca să intre în posesia ajutorului de...

    Ce boli ascund durerile de călcâie
    Ce boli ascund durerile de călcâie

    Când durerile de călcâie îți afectează mișcările de zi cu zi, se modifică și mersul. În aceste condiții, ești mai predispusă pierderilor de echilibru și...

    M-am temut de durerile nașterii și m-am liniștit cu gândul la epidurală, dar nu s-a putut. Niciodată, la nicio naștere
    M-am temut de durerile nașterii și m-am liniștit cu gândul la epidurală, dar nu s-a putut. Niciodată, la nicio naștere

    Cât de grea este nașterea fără epidurală? Ne spune o mămică de peste ocean, care a născut 4 copii, fără injecția la care speră majoritatea mamelor, care se pregătesc să...

    © 2024 Qbebe