Re-analizate sau re-gandite, anumite "mituri despre cresterea copilului" nu sunt chiar asa, sau sunt chiar eronate. Cele mai multe au pornit de la o eroare de gandire sau de la o conceptie copilaroasa care a ramas intiparita in mintea omului si s-a proliferat pe cale orala, de-a lungul timpului. Iata 7 dintre ele:

1. Copilul trebuie lasat sa planga

Sunt multi psihologi care sustineau mai cu seama in secolul trecut ca nu e bine sa legeni copilul cand plange, si mai mult, ca nu e bine sa il iei in brate si sa il alinti tot timpul pentru ca astfel il incurajezi sa te santaseze si sa nu mai adoarma decat leganat, alintata, pupat.

Cel putin in primii 2 ani de viata, copilul nu are aceasta "judecata". El reactioneaza doar emotional si este complet depenedent de parinti, mai ales de mama. Din acest motiv, el trebuie tinut cat mai mult in brate, mangaiat, si in general trebuie sa i se arate cat mai multa afectiune. Aceasta este perioada cand rezervorul de iubire cu care se naste fiecare trebuie umplut. Din acest rezervor, ei iau "putere" pentru a-si dezvolta afectivitatea, inteligenta, caracterul.

2. "Bataia e rupta din rai"

„Bataia e rupta din rai".... sau „unde da mama creste..."sau „il bat ca sa fac om din el"... Pe principiul asta foarte multi parinti isi educa copiii.

Adevarul ca bataia nu e rupta deloc din rai, ba mai degraba din iad. E adevarat ca exista momente cand o palma la fund sau peste manuta (cand a facut ceva ce i-ai spus ca e periculos) e neceasara. Insa exista parinti care considera ca a fi aspri si a pedebsi copilul prin bataie este cea mai buna metoda de a "face educatie buna" copilului.

Atentie! Abuzurile fizice lasa rani emotionale care se vindeca cel mai greu si contribuie cel mai mult la deteriorarea stimei de sine a copilului. De asemenea acest copil va creste in frica si nu va avea o dezvoltare emotionala armonioasa.

3. Parintele stie tot

-Exista OZN-uri, fiinte care traiesc pe planeta Marte.
-De unde stii?
-Mi-a spus tata. Sigur e asa.

Copilul nu stie de unde stie tata, nici nu il intereseaza. Atata timp cat a spus el asa, cu siguranta "asta e realitatea". Nu il intereseaza ca ar fi o posibilitate cat de mica ca tata sa greseasca. N-ai sa vezi niciodata un pusti la patru ani intrebandu-se "dar daca tati se inseala?"Are totala incredere in tata si mama, si in ce zic ei, pentru ca pentru micut, ei sunt fiinte "atotstiutoare", divine.

Abia pe la varsta adolescentei se "trezesc" si "realizeaza" ca mama si tata nu stiu chiar tot, si nici ce au spus copiilor nu e "chiar asa". De aceea varsta adolescentei reprezinta pentru cei mai multi "varsta crizelor", in care se cam darama mitul "parintele- fiinta atostiutoare". Atunci apare si bine-stiuta prapastie dintre generatii, care nu e altceva decat manunchiul de diferente dintre noile perceptii ale tanarului si cele pe care le-a stocat din familie. Cu cat mai sanatosi emotional si psihic sunt parintii, cu atat mai sanatoasa a fost si educatia primita, si deci si conflictele interioare ale adolescentului vor fi de mai mica amploare.

Sfat:
Nu da impresia copilului tau ca esti o fiinta atostiutoare. Atunci cand nu stii un raspuns, poti spune: "Nu stiu, dar putem cauta mai tarziu/ ma pot interesa mai tarziu/ si iti spun." Astfel ii trimiti mesajul ca esti un simplu om, nu o enciclopedie ambulanta.

4. Mama si tata stiu intotdeauna ce e bine si ce rau

Multi dintre noi actionam pana la sfarsitul vietii noastre intr-un anumit mod pentru "asa ne-a zis mama" sau "asa facea si tata". Purtam chiloti si sosete de un anumit fel pentru ca ne-a zis mama, care "stia ea ce stia". Folosim cutitul si furculita pentru ca "parintii stiu". Informatiile sunt stocate intr-un "parinte" din capul nostru care ne spune in permanenta "asta e bine", "asta nu e bine". Adeseori in viata adulta actionam conform injonctiunilor parentale, formandu-ne comportamente stereotipe, pe care nu le mai supunem atentiei, criticii.

Sfat:
Prin meditatie, putem ajunge sa ne punem si "marile intrebari" la care sa avem propriile raspunsuri si nu cele predate de parintii nostri, care nu au fost nici pe departe perfecti. E important sa ne cautam fiinta noastra launtrica, autentica, care nu a putut fi "trezita" si stimulata in copilarie de catre parinti, si sa o dezvoltam, in loc sa practicam ca "niste robotei" principiile si obiceiurile de viata inoculate de acasa, fara discernamant.

4. Parintele e invincibil

El e mare, eu sunt micut. El ma ridica intr-o mana de la pamant, eu daca-l iau putin de picior, ma impiedic. E o diferenta destul de mare. El nu sufera niciodata Eu plang mereu. El stie sa spuna mereu cuvantul si sfatul potrivit.Eu abia stiu sa povestesc o intamplare. Parintii mei sunt mai tari decat alti parinti pentru ca imi cumpara de aia si de cealalta si au masina mare...
Copiii au nevoie de eroi. De aceea, plecam in viata, de la o viziune extreme de idealizata a parintelui.

Sfat:
E foarte important ca educatia ta sa implice si o parte religioasa in care sa ii predate macar adevararurile crestine elementare. Sa ii spui ca exista Dumnezeu, acea entitate cu adevarat Invincibila, Atostiutoare, care l-a creat si "l-a pus" in familia asta. Aratandu-i copilului ca exista Altcineva care e perfect, nu va mai avea asteptari irealiste de la mami si de la tati si va intelege treptat, ca atat ei cat si el sunt supusi greselilor si slabiciunii.

5. "Ai carte, ai parte"

Cei mai multi parinti cheltuiesc sume uriase pe educatia copilului- il dau la cele mai bune si prestigioase scoli, fie ca ii cumpara cele mai bune carti si ii platesc meditatii peste meditatii pentru ca acesta "sa fie destept", sa aiba o cultura bogata si astfel "sa reuseasca" in viata. Sigur ca e nevoie si de scolarizare si de lectura, dar daca eforturile parintelui inclina mai mult in partea asta, inseaman ca se pierd din vedere alte lucruri mai folositoare, mai importante.

Adevarata intelegere a vietii se invata prin exemplul personal al parintelui dar si prin practica, experienta. Se intampla adesea ca cei care nu au asa multa carte, sa reuseasca in viata...datorita altor calitati cum ar fi intelegerea naturii umane, perseverenta etc. Adevarata "carte", intelepciune si fericire a vietii si cunoasterea adevaruluii nu se cumpara cu niciun ban, ea se cucereste de-a lungul vietii.

6. Copilul trebuie tinut din scurt

Multi parinti, mai ales cei singuri isi educa copii conform principiului: "daca stiu tot despre ce face si unde se duce va fi in siguranta". De aceea ii interzic multe lucruri, iesiri, intalniri de tot felul, si cauta sa il controleze prin orice mijloace. Asta nu arata decat lipsa de incredere a parintelui in sine, pe care o proiecteaza asupra copilului.

Copilul nu se va simti nicidecum protejat si iubit ci sufocat si mai ales va primi mesajul ca "nu am incredere destula in tine".

Sfat:

Oricat de mult ai fi tentat sa iti tii din scurt copilul, tine acest impuls cat mai mult in frau.E important sa stii cu cine se intalneste pentru a preveni prieteniile nocive, dar incearca sa o faci cat mai "din umbra" pentru nu-l indeparta de tine.

7. Educatia e "definitiva"

Majoritatea oamenilor cred in acest mit si mai cred ca nimic nu poate fi schimbat. "Cum sa ma schimb dupa 30/40 de ani in care am fost asa..?"

Eu iti spun ca schimbarea este posibila. Parintii tai nu au fost perfecti si cu siguranta nu toate lucrurile pe care le-ai prins sau mostenit de la ei si le practici in fiecare zi sunt potrivite pentru tine si viata ta, sau te fac fericit.

Educatia isi pune intr-adevar amprenta asupra fiecaruia dintre noi. Unele rani emotionale dobandite in copilarie se vindeca extrem de greu sau niciodata. Putem sa ne comportam intr-un anumit fel fata de saraci sau fata de bogati, pentru ca asa s-au comportat si ai nostril. Mesajele primite de la parinti, si mai ales cele negative, de care ai vrea sa scapi, pot fi sterse. O analiza critica asupra comportamentelor noastre impreuna cu rabdare si straduinta ne pot ajuta sa fim si sa traim pana la total diferit de cum am fost educati.