Ești veșnic îngrijorată că cel mic nu mănâncă suficient? Poate ai așteptări prea mari

Unii părinții își fac probleme că micuții lor mănâncă prea multe dulciuri, prea mult fast food, prea multă mâncare, în timp ce alții se tem că nu mănâncă suficient. Fiecare copil este diferit, de aceea nevoile alimentare sunt diferite și atâta timp cât copiii iau în greutate corect, se încadrează în indicele de masă corporală pentru vârsta lor, nu prezintă alte semne sau simptome ale unei afecțiuni, experții sugerează părinților să stea liniștiți.

Cunoaște cel mai bine acest sentiment de neliniște o mamă pe nume Lisa McKay, al cărui fiu Max nu a fost niciodată un copil cu mâncăcios.

„Nu am văzut niciodată un copil mai puțin motivat să mănânce, mai lipsit de apetit și reticent față de mâncare ca fiul meu”

„Max nu a fost niciodată un copil mâncăcios, dar am mers pe premiza că atunci când i se face foame, va mânca. Nu am văzut niciodată un copil mai puțin motivat să mănânce, mai lipsit de apetit și reticent față de mâncare ca el. Când s-a născut, fiul meu a avut o greutate normală, dar la 18 luni se încadra în limita de jos a tabelului cu greutatea și înălțimea ideală la copiii de vârsta lui.

Așa că așa că am încercat tot ce era omenește posibil. Am căutat sfaturile specialiștilor, am încercat să-i creez o rutină, să diversific mâncarea, să elimin toate lucrurile care îl puteau distrage de la masă, să îi dau să mănânce cu telefonul nimic, nu a funcționat”, mărturisește mama.

Lisa susține că Max abia dacă mânca în timpul zilei câteva linguri de mâncare, avea anumite feluri preferate, iar acest lucru a provocat doar anxietate părinților lui. Femeia chiar își amintește un episod care a fost definitoriu pentru relația fiului ei cu mâncarea.

„Se apropia ora cinei, iar Max la prânz nu mâncase decât câteva lingurițe de mâncare. Îi pregătisem felul lui preferat în speranța că va mânca, de vreme ce la prânz abia dacă se atinsese de bolul de mâncare. I-am spus lui Max că trebuie să mănânce la cină. Mi-a spus că nu vrea și și-a pus ostentativ picioarele pe masă, în fața mea. I-am spus să dea jos picioarele de pe masă, pentru că altfel merge direct la culcare și că trebuie să mănânce.

Atunci micuțul meu a luat în ambele mâini orezul pe care îl pregătisem și l-a dat câinelui, pe jos. Așa că am scos asul din mânecă: i-am adus brioșele pe care i le preparasem mai devreme și erau calde, pentru că știam că îi plac și i-am spus că poate să le mănânce după ce ia măcar două linguri de orez. Așa că băiatul meu mi-a înmânat brioșa și mi-a spus: „nu vreau cina, mănânc-o tu”, își amintește mama.

Scapa din timp de mofturile la mancare ale copilului tau

Înghețata din fructe sau legume pasate, cheia succesului!

Lisa menționează că a realizat în acel moment că așteptările ei erau mult prea mari de la un copil de numai trei ani. Iși dorea ca micuțului ei să stea la masă împreună cu toții ca familie, băiatul să termine mâncarea din farfurie, să nu existe certuri, mofturi, dar a ajuns la concluzia că acest lucru nu este posibil, mai ales cu un copil atât de mofturos. Așa că femeia susține că a renunțat la aceste așteptări și a început să îi hrănească pe băieții ei, atât pe Max, fiul cel mare, cât și pe frățiorul lui mai mic în fața televizorului și a renunțat la cina tradițională în familie.

Din fericire pentru ea, cel de-al doilea băiat nu a făcut deloc mofturi la mâncare, s-a dovedit chiar a fi un mâncăcios fără pretenții. În tot acest timp, Max consuma hrana pe care i-o pregătea mama lui doar dacă era oferită cu lingura în timp ce el se uita la desene sau se juca pe telefon. Uneori era nevoie ca mămica să pună pauză jocului sau desenului animat preferat și să-l șantajeze pe Max cu o linguriță de mâncare.

Ulterior, părinții au găsit o altă metodă inedită prin care să îl facă pe Max să mănânce. Dacă el refuza să servească felul principal de mâncare, mama îi pregătea mixuri de fructe și legume sub forma unor shake-uri sau sucuri delicioase, ori chiar sub formă de înghețate pe care i le oferea pentru a-i ține de foame.

Mofturi la mâncare versus aversiunea senzorială la mâncare: cum facem diferența

Ușor, ușor, Max a început să mănânce singur pe măsură ce a mai crescut și a văzut că nu mai este obligat să mănânce într-un anumit fel, un anumit lucru, iar acum femeia mărturisește că toate așteptările ei legate de mâncare erau mult prea mari.

„Într-o zi Max mi-a spus: „mami, hai să ne prefacem că tu ești cățel iar eu iau o înghețată din aceea delicioasă pe care mi-o dai tu, o scap pe jos și tu o lingi”. „Nu, hai să ne prefacem că tu ești cățel, iar eu îți dau un copănel din mână și tu îl mănânci întocmai precum un câine. Și a fost de acord, a mâncat și de atunci nu am mai avut probleme cu Max”, concluzionează ea.

Această experiență este oarecum edificatoare pentru toți părinții ai căror copii sunt mofturoși, refuză anumite feluri de mâncare, refuză chiar să mănânce pentru că într-adevăr, cu cât se pune mai multă presiune pe copil să facă ceva sau să accepte ceva, cu atât acel lucru îi va produce anxietate și repulsie. Și copiii nu vor fi mofturoși la nesfârșit, vor crește vor deveni adolescenți care vor mânca și pâine goală, adulți care vor găti ei înșiși, iar etapa mofturilor este doar trecătoare…