Stop iritații și dureri în gât! Află cum le ții departe de cel mic

Stop iritații și dureri în gât! Află cum le ții departe de cel mic

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Indiferent de vârsta pe care o are copilul tău, în mod cert că ai auzit de la el cel puțin o dată că îți spune: „Am ceva în gât”, „Mă gâdilă ceva în gât” etc. și orice alte formulări menite să îți atragă atenția că este ceva în neregulă cu gâtul său. Când auzi așa ceva, tot ce-ți dorești este să ai la îndemână o soluție eficientă, care să-i redea starea de bine. Din fericire, există modalități simple, oricând la îndemână, care îți vor ajuta micuțul să se simtă în largul său, iar tu să poți fi o mămică mulțumită că puiul tău este în formă maximă.

Din ce motive copilul poate avea senzația de gât iritat sau dureri de gât?

Motivele pentru care astfel de manifestări neplăcute ajung să îl afecteze pe copilul tău sunt foarte variate. Cele mai cunoscute dintre ele se referă la:

  • Infecțiile virale- Cum ar fi răceala comună, gripa, mononucleoza (o infecție provocată de virusul Epstein-Barr, ce are printre simptome și durerile în gât), crupul laringian (presupune inflamarea și îngustarea laringelui, fiind mai des întâlnit la copiii mici)
  • Infecțiile bacteriene- De pildă, infecțiile streptococice cum ar fi faringita streptococică, provocată adesea de Streptococul A beta-hemolitic
  • Prezența unor alergii- Alergii precum acelea la praf, la polen, la mucegai sau la părul de animale pot conduce la iritații în gât
  • Suprasolicitarea gâtului- Spre exemplu, cântatul, țipatul, vorbitul prea tare sau pentru perioade prea lungi, fără repaos, pot să genereze dureri sau iritații ale gâtului
  • Expunerea la diferiți factori iritanți- Printre aceștia se numără poluarea, expunerea la fumul de țigară, alimente prea picante etc.. Toate pot conduce la gâtul iritat!
  • Expunerea prelungită la aer excesiv de uscat- Aerul prea uscat poate să genereze uscarea mucoaselor și așa survine și iritația din gât
  • Respiratul prelungit pe gură- În urma unei congestii nazale, este posibil ca micuțul tău să respire mai mult pe gură, iar în timp acest demers va antrena iritarea gâtului

Indiferent de factorii care au condus la apariția iritației sau durerii în gât a copilului tău, poți să le ameliorezi pe acestea și cu ajutorul unui produs, special creat pentru copii, pe care îl poți cumpăra ușor de aici.

Citește și: Rosu in gat la copii: cauze, simptome, tratament

Ce alte simptome pot însoți iritația sau durerile de gât?

În funcție de cauzele care au condus la iritațiile sau durerile de gât, acestea pot fi însoțite și de alte manifestări dezagreabile, cum ar fi:

  • Tusea
  • Febra
  • Congestia nazală
  • Dureri de cap
  • Dureri în tot corpul
  • Răgușeală sau chiar pierderea vocii
  • Dificultăți la înghițire
  • Amigdale înroșite și inflamate, pe care pot apărea și pete de puroi
  • Ochi care curg
  • Secreție nazală abundentă
  • Strănut
  • Inflamarea ganglionilor (mai ales a celor din zona gâtului)

Când te adresezi medicului pediatru?

Nu mai sta pe gânduri și mergi cu copilul la doctor în oricare dintre următoarele situații:

  • Are dificultăți la înghițire
  • Respiră mai greu sau ți se pare că respirația este altfel ca de obicei (de exemplu, este șuierătoare)
  • Refuză să mănânce și să bea
  • Are sub vârsta de 3 luni și are febra 38 sau mai mare
  • Are sub vârsta de 2 ani și are febră 38 mai mult de 1 zi
  • Are peste vârsta de 2 ani și are febră 38 sau mai mare timp de 3 zile
  • Nu poți să-l liniștești în niciun fel
  • Are o stare de somnolență persistentă și îți este greu să-l trezești
  • Are gâtul rigid
  • Pe corp i-a apărut o erupție
  • Dacă este vorba despre un copil mai mare, se plânge că are dureri de cap/ dureri de gât severe
  • Intervin manifestări digestive (cum ar fi voma sau durerile de stomac)

Cum îți ajuți copilul să treacă peste durerile de gât și senzația de iritație?

În primul rând, pentru ca micuțul tău să fie în deplină siguranță, trebuie să eviți greșeli precum:

  • Să îi oferi medicamente destinate suprimării tusei
  • Să îi dai antiinflamatoare și analgezice fără să ceri sfatul unui medic
  • Să apelezi la medicamente ce conțin o combinație de substanțe
  • Să îi dai medicamente diferite, dar în care se găsesc aceleași ingrediente sau unele similare (există riscul de a se ajunge la supradozaj!)

În al doilea rând, apelează la tablete de supt cu ingrediente ce acționează nu numai în vederea ameliorării durerii, inflamației și iritației din gât, dar care contribuie și la îmbunătățirea funcționării sistemului imunitar, astfel încât infecțiile virale sau bacteriene să fie mai ușor de contracarat.

De exemplu, orientează-te cu încredere și spre Isla Junior, ce se disting printr-un ingredient-cheie, mușchiul islandez, alături de vitamina C, vitamina B5 și zinc. Toate acestea vor duce la diminuarea disconfortului copilului, acționând direct asupra cauzei ce a produs durerea/iritația din gât.

În ceea ce privește mușchiul islandez, trebuie să știi că are calități uimitoare întrucât conține acizi grași vegetali (acidul lichenic și acidul stearic), cu proprietăți antiinflamatorii, antivirale și antimicrobiene. Alături de acești acizi, în ajutorul gâtuțului aflat în suferință vin și polizaharidele, menite să creeze o peliculă protectoare pentru mucoasa din cavitatea bucală și laringe, ceea ce va conduce la o regenerare mai rapidă a mucoaselor și la scăderea inflamației. După ce pastilele se dizolvă în gură, extractul concentrat de lichen (ce conține mai mult de 80% mucine) este eliberat și va înveli mucoasa bucală asemenea unui balsam, protejând-o de diferiți factori iritanți (cum ar fi aerul uscat și poluat).

Referitor la vitamina C, studiile au evidențiat faptul că aceasta reglează răspunsul organismului la inflamații. împiedicând proliferarea excesivă a acestora, urmată de îmbolnăviri. În același timp, ea stimulează migrația celulelor numite neutrofile (care intră în structura sistemului imunitar) spre locurile în care se află o infecție, astfel încât aceasta să poată fi eliminată și îmbunătățește răspunsul celulelor Natural Killer (acestea sunt un tip de celule albe-limfocite- ce distrug celulele infectate).

Puterea Isla Junior este consolidată și de prezența zincului. Un studiu a adus în prim-plan beneficiile acestui mineral asupra imunității, chiar și un mic deficit al acestuia influențând negativ activitatea macrofagelor, neutrofilelor și celulelor Natural Killer.

Studiile din ultimul deceniu au ajuns la concluzia că vitamina C și zincul acționează sinergic pentru imunitatea copilului, întrucât: favorizează mecanismul fagocitozei (distrugerea agenților patogeni de către celulele sistemului imunitar) și stimulează producerea de anticorpi.

Alături de vitamina C și zinc, în Isla Junior se află și vitamina B5, cunoscută pentru faptul că promovează producerea și eliberarea de anticorpi din limfocitele B ale sistemului imunitar, un deficit al acesteia generând niveluri reduse ale circulației anticorpilor.

Alte trăsături ce transformă Isla Junior într-un aliat de nădejde pentru a veni de hac iritațiilor sau durerilor de gât sunt: nu au efecte secundare, contraindicații, sunt tolerate excelent chiar și în cazul unei utilizări pe termen lung, nu conțin îndulcitori artificiali (gustul dulce este asigurat de extractul de ștevie), iar gustul de căpșuni îi va cuceri în mod cert chiar și pe micii „mofturoși”.

Ca să te convingi o dată în plus de ceea ce poate face Isla Junior pentru sănătatea copilului tău, ai în vedere și un studiu în care au fost implicați 420 de copii (cu vârste între 4 și 16 ani), ce prezentau simptome de răceală (inclusiv gât uscat și tuse iritativă). Acestora le-au fost administrate pastile de supt Isla Junior. Rezultatele studiului au arătat că: 74,7% dintre copii au simțit efecte pozitive imediat după administrare, la 82,7% dintre ei efectele au durat pentru cel puțin 60 de minute, iar peste 80% dintre ei au fost încântați de gustul tabletelor Isla.

Un copil de peste 4 ani poate să primească până la 6 tablete Isla Junior pe zi, care vor fi lăsate să se dizolve încet în gură, tocmai pentru a se forma acel strat protector care să ducă la accelerarea vindecării la nivelul mucoasei orofaringiene.

Efectele obținute de pe urma administării de Isla Junior pot fi completate și de măsuri simple, dar care îl pot ajuta pe copil să se simtă din ce în ce mai bine:

  • Ai grijă să fie hidratat cât mai bine
  • Asigură-te că se odihnește suficient
  • În camerele în care copilul petrece mai mult timp ar trebui să existe un umidificator, în condițiile în care aerul uscat poate agrava iritația gâtului
  • Încurajează-l să facă inhalații cu aburi calzi (mai multe reprize, de câte 5-10 minute, de mai multe ori pe zi)

Cum pot fi prevenite durerile și iritațiile gâtului la copii?

Cu ajutorul unor sfaturi simple, riscul ca micuțul tău să aibă de suferit de pe urma acestora va mai scădea. Printre astfel de sfaturi se numără:

  • Obișnuiește-l pe copil de la o vârstă fragedă cu spălatul pe mâini, dar și cu utilizarea unui dezinfectant pentru mâini când nu are acces la apă și săpun
  • Ajută-l să se deprindă cu eticheta tusei și a strănutului (să-și acopere nasul și gura când strănută sau când tușește)
  • Spune-i să nu-și atingă ochii, nasul și gura fără să aibă mâinile curate
  • Pe măsură ce crește, copilul va fi învățat să nu folosească în comun cu alte persoane (inclusiv cu membrii familiei) obiecte destinate igienei personale, tacâmuri sau pahare
  • Copilul va trebui învățat să nu mănânce un aliment din care a mai mușcat și altcineva și nici să nu bea după altcineva
  • Vei avea grijă să dezinfectezi suprafețe/obiecte din casă cu care familia voastră vine des în contact (precum telecomenzi, mânere, clanțe, tastaturi, telefoane)
  • Un copil mai mare trebuie sfătuit să evite contactul apropiat cu persoane care sunt bolnave
  • Pe cât posibil, vei evita să mergi cu copilul în locuri aglomerate

Ține cont întotdeauna de aceste măsuri și nu uita să aveți oricând în preajmă Isla Junior, pe care le poți cumpăra de aici.

Surse: fredhutch.org, mayoclinic.org, webmd.org

Surse foto: istockphoto.com, pixabay.com

Articolul urmator
Cum îl convingi pe cel mic să renunțe la suzetă: plan simplu în 7 pași eficienți
Cum îl convingi pe cel mic să renunțe la suzetă: plan simplu în 7 pași eficienți

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Adriana Bahmuțeanu îl acuză pe Silviu Prigoană că nu are grijă de sănătatea fiului lor cel mic. "Fiul meu se află în acest moment la granița dintre sănătate și boală"
    Adriana Bahmuțeanu îl acuză pe Silviu Prigoană că nu are grijă de sănătatea fiului lor cel mic. "Fiul meu se află în acest moment la granița dintre sănătate și boală"

    Scandalul dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană a luat amploare. Așa cum era de așteptat, la mijloc sunt copiii lor, de această dată Eduard, băiatul cel mic. Aparent, acesta...

    Fiul cel mic al lui Christian Sabbagh a fost diagnosticat cu autism. Cum s-a schimbat viața familiei de la aflarea veștii
    Fiul cel mic al lui Christian Sabbagh a fost diagnosticat cu autism. Cum s-a schimbat viața familiei de la aflarea veștii

    Christian Sabbagh și soția acestuia, Iulia Sabbagh, au avut parte de un adevărat șoc în momentul în care au aflat că fiul lor de 4 ani, Christian Jr., suferă de autism....

    Cel mic este introvertit? Iată cum îl poți ajuta
    Cel mic este introvertit? Iată cum îl poți ajuta

    Ce părinte nu-și dorește să crească un copil fericit și bine adaptat societății în care trăiește? Facem tot ce ne stă în putință pentru a-i ajuta pe micuții noștri...

    Cum discuți cu cel mic despre problemele tale psihice?
    Cum discuți cu cel mic despre problemele tale psihice?

    Chiar dacă nu înțeleg anumite lucruri la fel ca noi, copiii își dau seama atunci când ceva este neînregulă. Dacă suferi de anumite probleme mentale, cel mic va...

    Cel mic începe grădinița? Cum îl putem proteja împotriva virozelor
    Cel mic începe grădinița? Cum îl putem proteja împotriva virozelor

    Pe lângă entuziasmul și bucuria pe care le ai când îți pregătești micuțul pentru începerea grădiniței, este firesc să ai și emoții. Pe de o parte, te...

    Cum eviți cheltuielile neașteptate cu cel mic? Ce beneficii îți aduce o asigurare pentru copilul tău
    Cum eviți cheltuielile neașteptate cu cel mic? Ce beneficii îți aduce o asigurare pentru copilul tău

    Atunci când ai un copil, cheltuielile neprevăzute sunt inevitabile. Fie că este vorba de o urgență medicală, de creșterea facturilor la utilități, de (re)amenajarea camerei...

    Primul meu copil a plâns non-stop timp de patru luni. Al doilea este extrem de tăcut și nu știu cum să mă comport
    Primul meu copil a plâns non-stop timp de patru luni. Al doilea este extrem de tăcut și nu știu cum să mă comport

    O mămică de peste hotare este uimită de faptul că al doilea copil al său este foarte liniștit, comparativ cu primul. Femeia nu știe exact cum ar trebui să se comporte cu el

    Când ții un volan în mâini, ții și vieți nevinovate!
    Când ții un volan în mâini, ții și vieți nevinovate!

    În 2020, pe vremea aceasta, scriam despre Maria, o fetiță care, pentru că nu avea centură, și-a găsit mult prea devreme sfârșitul pe asfaltul unei șosele din Băicoi....

    © 2024 Qbebe