În momentul în care eşti părinte, responsabilitatea faţă de copil o resimţi mult mai intens decât cea faţă de propria persoană. Copilul este în formare, iar dezvoltarea lui armonioasă depinde în mare parte de tine, cel mai important factor fiind alimentaţia. Nu putem nega faptul că dulciurile reprezintă slăbiciunea multor persoane, iar ca adult, tot îţi este greu să rezişti tentaţiilor de la tot pasul. Când mergi în oraş cu prietenii, când stai la masa de prânz alături de colegi, când te relaxezi acasă, pe canapea, există tentaţia unei mese copioase. Pentru un copil este şi mai greu să se abţină, iar prevenţia este întotdeauna mai simplă decât corecţia. Prin urmare, poţi să-i educi gusturile încă de mic.
Acum, există o mulţime de surse cu ajutorul cărora te poţi informa despre ingredientele sănătoase pe care le poţi utiliza, atunci când îi pregăteşti copilului deserturi sănătoase. Vei fi uimită cum alimente precum morcovul, cartoful dulce, dovlecelul pot sta la baza unor deserturi delicioase. Pentru început însă, este suficient să limitezi cantitatea de făină şi zahăr folosită în reţetele tale. Cu acest prilej, îţi poţi schimba şi tu stilul alimentar, exemplul personal fiind cea mai bună cale de a-ţi determina copilul să mănânce sănătos.
Fie că este vorba de petrecerile aniversare la care inviţi prietenii copilului tău, fie că este o zi obişnuită şi vrei să ai o gustare sau un desert sănătos în casă, iată câteva dintre propunerile noastre, de care sigur te vei îndrăgosti:
Cheesecake cu fructe de pădure
Ingrediente
Pentru compoziţie:
900 g brânză cremoasă de vaci
150 g miere
1 plic gelatină
200 g fructe de pădure
Pentru crustă:
500 g biscuiţi digestivi
50 g unt
Preparare:
1. Gelatina se lasă la înmuiat în apă, conform instrucţiunilor de pe ambalaj.
2. Fructele de pădure se pasează cu ajutorul unui blender. Dacă sunt congelate, acestea se lasă la dezgheţat în prealabil.
3. Se strecoară fructele printr-o sită, pentru a elimina seminţele şi se păstrează pentru ornat.
4. Se amestecă brânza cu mierea şi cu gelatina rece.
Pentru crustă:
1. Biscuiţii se mărunţesc cu ajutorului unui robot de bucătărie sau cu un sucitor.
2. Se amestecă împreună cu untul topit şi răcit, până când capătă o consistenţă uşor lipicioasă.
Se unge cu unt o tavă cu fund detaşabil, se adaugă amestecul de biscuiţi, se presează cu o lingură sau cu fundul unui pahar, ridicând puţin şi pe marginile tăvii. Peste, se toarnă amestecul de brânză, iar deasupra, fructele pasate şi se dă la frigider pentru cel puţin 3 ore sau peste noapte.
Dacă doreşti o varianţă şi mai rapidă, poţi renunţa la blatul de biscuiţi. Desertul, chiar şi aşa, va fi delicios.
Negresă cu dovlecel
Ingredinte:
120 g făină
30 g cacao neagră
1 ½ lingurițe cu praf de copt
¼ linguriță cu sare
¼ linguriță cu scorțișoară
1 ou mare
150 g miere
80 ml ulei vegetal
2 lingurițe cu vanilie
300 g dovlecel ras
65 g nucă zdrobită
Bucăţele de ciocolată (opţional)
Preparare:
1. Într-un vas, se cerne făina, cacaua, praful de copt și adaugă un praf de sare și scorțișoară.
2. Separat, bate oul cu zahărul și vanilia, apoi încorporează uleiul și mai amestecă 15 secunde.
3. Pune deasupra amestecul de ingrediente uscate, dovleceii rași, nucile și chipsurile de ciocolată (le poți înlocui cu ciocolată rasă).
4. Toarnă compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, nivelează suprafața și dă la cuptorul încins 35-40 de minute sau până scobitoare iese curată din compoziția de negresă cu dovlecel.
5. Lasă la temperatura camerei pentru 1 oră, apoi taie negresa în pătrate potrivite.
Musli cu iaurt grecesc şi fructe
Acest desert este nu doar sănătos, ci şi delicios şi foarte versatil. Poţi să improvizezi cu tot felul de ingredinte pe care le ai în casă.
Baza acestui desert este iaurtul. Cel grecesc este mai fin şi mai gustos, însă poţi opta şi pentru alte variante. Cantităţile nu sunt prestabilite, iar tu poţi să-l aşezi în pahar, exact aşa cum îţi place.
Poţi cumpăra musli-ul sau îţi poţi face chiar tu unul, dintr-un amestec de fulgi de ovăz, porumb, migdale, nuci, stafide, miere, coapte la cuptor şi răcite.
Pentru fructe, poţi opta pentru cele proaspete sau din compot, de la kiwi, banane, mere, pere până la căpşuni şi fructe de pădure.
Copiii vor fi foarte încântaţi dacă desertul va fi aşezat pe straturi, într-un borcan sau într-un pahar transparent.
Acest preparat este potrivit atât ca şi mic dejun, cât şi ca gustare. Bonus: desertul este ideal şi pentru tine, dacă vrei să te menţii în formă.
Papanaşi copţi
Copiii adoră acest desert, însă nu îl primesc prea des, din cauza faptului că nu este tocmai sănătos. Reţeta clasică are ca ingredient foarte multă făină, iar prepararea se face prin prăjire. Poţi să ai parte de acelaşi gust delicios, printr-o variantă mult mai sănătoasă. Astfel, un desert interzis devine un mic dejun sau o gustare sănătoasă.
Ingrediente:
300 g brânză de vaci
1 ou
Un vârf de sare
2 linguri de zahăr
100 g făină
1/2 linguriţă praf de copt
Ulei de măsline
Esenţă de vanilie
Preparare:
1. Într-un bol, se amestecă toate ingredientele, lăsând la final făina, care se incorporează treptat.
2. Se încinge o tigaie antiaderentă şi, cu o lingură, se formează grămăjoare, care se frig pe ambele părţi. Puteţi încerca şi varianta la cuptorul preîncălzit la 180 grade, formând papanaşii pe o tavă cu hârtie de copt şi lăsându-i să se rumenească uniform.
Brioşe cu afine
Ingrediente:
120 g făină de ovăz
60 g făină de migdale
6 linguri miere
½ plic praf de copt
1 ou
100 ml lapte
100 g piure de măr
120 g afine
Preparare
1. Într-un bol, se amestecă făina şi praful de copt.
2. Se adaugă restul ingredientelor şi se incorporează cu ajutorul unui tel sau spatule.
3. Într-o formă specială pentru brioşe sau o tavă cu pereţii înalţi, se toarnă compoziţia.
4. Se dau la copt în cuptorul preîncălzit la 180 grade, pentru 20-25 de minute sau până când brioşele trec testul scobitorii.
Este posibil ca, în prima fază, mai ales dacă cel mic este învăţat cu tot felul de deserturi pline de creme şi ciocolată, să respingă ideea unui desert sănătos. Nu trebuie să îi spui că acesta este un desert diferit faţă de cele pe care le-a mâncat până acum, ci să i le introduci treptat în dietă. O idee bună este implicarea copilului în realizarea acestor deserturi, pentru ca timpul petrecut astfel vă ajută să construiţi o legătură mai puternică, iar el să aprecieze mai mult preparatele.