Putem, de asemenea, să cădem de acord asupra faptului că nu poți controla modul în care dai naștere copilului tău. Este o chestiune de circumstanțe și este nevoie de flexibilitate, iar nașterea prin cezariană se face la recomandare medicului și în niciun caz din cauză că îți spune soacra ta că așa trebuei să naști. Ei bine, la mien exact asta se întâmplă. Soacra mea crede că ea știe mai bine decât medicul meu.
A început totul acum 3 sapătămâni când am fost la ecografia de 32 de săptămâni de sarcină. Medicul mi-a spus că am toate șansele să nasc natural fără probleme. Am ajuns acasă și m-am angajat într-o discuție cu soțul meu, să începem să organizăm planul unei nașteri naturale. Soacra mea era în vizită și a început să insiste să nasc prin cezariană pentru că este mai sănătos pentru mine. De atunci în fiecare zi insistă pe tema asta, îl sună pe soțul meu să îl convingă, soțul meu se enervează, eu mă enervez, ajungem să țipăm unul la altul, deși el mă susține. Dar pur și simplu se creează această fricțiune între noi din cauza mamei lui, a hormonilor mei și a nebuniei ăsteia de pandemie, care nu îi permite soțului meu să fie lângă mine când nasc.
Îi spune că ea l-a născut pe soțul meu prin cezariană și că pe sora lui natural, și el a avut o imunitate mult mai puternică și nu a fost deloc bolnăvicios, nu ca sora lui, care este extrem de sensibilă și bolnăvicioasă. Că s-a recuperat mult mai repede după cezariană decât după ce s-a rupt la nașterea fiică-sii. Că îți revii jos mult mai repede, poți să faci sex fără dureri, nu mai ai incontinență urinară. Am ajuns să apelez la medicul meu să îi spună că este totul în regulă. Dar nu îl crede. O ține pe a ei. Insistă pe tema asta într-atât încât face crize cu plânsete și se alintă pe lângă soțul meu spunându-i că ea se gândește la binele meu și al copilului.
Nu mai am răbdare cu ea așa că am discutat cu soțul meu ca până după naștere să rupem legătura cu ea. Mă stresează și pe mine și pe el și nu ne mai putem concentra asupra nașterii și a copilului. Acum ne trimite mesaje lacrimogene, insistând pe aceeași temă. Eu am blocat-o de tot. Într-atât încât când sunt singură acasă și mă trezesc cu ea la ușă nu îi dau drumul în casă, nu îi răspund. Ultima oară când a venit în vizită și soțul meu a primit-o eu m-am baricadat în baie și am refuzat să dau ochii cu ea. Mă pufnește plânsul de nervi când o văd și simt cum mi se ridică pulsul. Așa că pun siguranța mea și a copilului meu pe primul loc. Destul că sunt stresată cu pandemia, cu nașterea, cu ce va fi după. Nu știu dacă va înțelege treaba asta, dar sper să poată la un moment dat să înțeleagă. Oare procedez greșit?
Citește și:
- Fetița mea a trăit o săptămână și 4 zile. Am nevoie de susținerea voastră, să mă întărească. Plâng în fiecare zi
- Eu sunt acest bebeluș. Mama mea m-a avortat și am supraviețuit. Sunt aici să vă spun povestea mea
- Când toți medicii nu îi dădeau șanse, eu spuneam cu tărie că va trăi și va fi un copil normal. Povestea mea este povestea a mii de mame
Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.