Când toți medicii nu îi dădeau șanse, eu spuneam cu tărie că va trăi și va fi un copil normal. Povestea mea este povestea a mii de mame

Povestea noastră e luuungă, începe cu mult înainte de a se naște Maria, așa că o voi povesti pe episoade. 

Episodul 1: Căsătoria

În urmă cu 26 de ani, la vârstă de 18 ani m-am căsătorit cu omul pe care îl iubeam și îl iubesc. A fost o căsătorie împotriva voinței părinților mei care doreau cu totul altceva pentru mine. Soțul meu provenea dintr-o familie dezbinată, cu mulți frați, pe când eu eram singură la părinți dintr-o familie cu multe posibilități materiale. Timpul a dovedit că este un om cu un suflet minunat, un familist desăvârșit, un om care chiar dacă a venit dintr-o familie în care violența domestică era în meniul zilnic și-a dorit o familie în adevăratul sens al cuvântului. Au trecut anii, cum și când ... nu știu, au trecut cu bune și cu rele, dar au fost ani plini de iubire și fericire.

Episodul 2: Primul copil

În anul 1997 am devenit pentru prima dată părinți. Eu aveam 20 de ani, soțul meu 22. O sarcina fară probleme. Am născut prin cezariană o fetiță de 3000 de grame și 50 cm după 20 de ore de travaliu. Un copil perfect sănătos. Acum are 24 de ani și este mămică unei fetițe de 6 luni Sunt și bunicăăă!!!

Episodul 3: Fătul mort

În anul 2005 am pierdut primul copil. A fost o sarcină fară prea multe probleme, dar la 32 de săptămâni s-a oprit în evoluție. Era un băiețel de 2500 de grame, frumos ca un înger... L-am numit Ionuț. Am trecut peste depresia de atunci cu greu, dar având dragostea soțului și a fetiței am reușit să trec cu bine. Nu am uitat, nu am cum, dar cred că am învățat să trăiesc cu durerea pierderii lui.

Episodul 4: Copilul prematur

La exact 1 an după pierderea lui Ionuț s-a născut Maria. Sarcina a fost de la început cu probleme. O placenta praevia, sângerare, spitalizare, perfuzii. La 27 de săptămâni s-au rupt membranele și Maria s-a născut cu doar 960 gr, 37 cm, scor Apgar 5. Norocul a făcut că prinsese 2 doze de dexametazonă și plămânii ei erau pregătiți. Cu toate astea a făcut tot panoul de hemoragie ale prematurității: Hemoragie intra-craniană, Hemoragie digestivă, Retinopatie de prematuritate. Când toți medicii nu îi dădeau șanse, eu spuneam cu tărie că va trăi și va fi un copil normal. A stat 3 luni internată, plasmă zilnic, oxigen, antibiotic.

La o lună s-a intervenit cu laserul pe retina nevascularizată pentru a putea vedea... După 3 luni la doar 2 kg s-a externat, dar lupta nu înceta. Examinări peste examinări, RMN, recuperare psiho-motorie, Kineto-terapie, Psiholog, Neurolog, etc... Au trecut toate.... Acum pe 19 dec face 15 ani, un copil perfect normal, cu bursă de merit, un copil dorit, iubit!

Episodul 5: Încă un bebe prematur

La 10 ani după Maria și după ce am mai pierdut o sarcină în 17 săptămâni se naște Simeona, la 34 de săptămâni. După ce am avut-o pe Maria mi se părea un copil mare.. Nu a avut probleme. Acum are 4 ani și este băiatul casei
Asta e povestea noastră. Poveste plină de iubire, poveste fără de sfârșit.

Citește și:

• Atunci când vă jucați cu viața și decideți să faceți un avort sau să vă părăsiți copiii, gândiți-vă că sunt femei ca mine care ar da totul ca să fie mame
• Agonia de a alege să închei viața copilului meu din pântece
• Eu sunt acest bebeluș. Mama mea m-a avortat și am supraviețuit. Sunt aici să vă spun povestea mea