Mama este o bunică mai bună decât a fost ca părinte

Nevoia mamei mele de a mă ocroti a îndemnat-o să îmi pună ”cătușe” la mâini și la picioare. Nu plecam nicăieri, nici măcar în fața blocului să mă joc cu copiii. Mă ducea extrem de rar la joacă cu alți copii în parc, de teamă să nu mă lovesc sau să fiu rănită. Aveam o singura fetiță cu care mă jucam, care era acceptată doar dacă venea la noi acasă. Pe măsură ce am crescut nu am avut voie să plec în tabere sau excursii cu colegii mei, nu aveam voie să mă duc singură nicăieri, nici măcar până la bibliotecă. Nu am avut prieteni până la facultate. Nici măcar unul. Învățam și atât. Cărți, filme și jocuri video. Atât știam.

Eu până am plecat la facultate nu am știut cum se curăță un cartof, cum se pornește aspiratorul sau cum se spală un WC. Mama mea elicopter s-a simțit atât de vinovată că a încercat să mă avorteze și eu am supraviețuit, încât bebelușul ei miracol, motivul care a determinat-o să îmi pună numele Mirabela, trebuie protejat de orice. Nu mi-a cultivat deloc nici stima de sine, nici independența. Când am plecat la facultate, cât mai departe de ea, am avut certuri monstruoase. Am fugit la 300 de kilometri depărtare ca să scap de ea. Și nici atunci nu am reușit totalmente, pentru că venea să mă viziteze ea o dată la două săptămâni. Și a fost un șoc pentru mine să scap de cătușele ei și să mă trezesc într-o realitate pentru care nu eram deloc pregătită. Dar, cu timpul, am reușit să mă adaptez, să învăț singură să devin independentă, să îmi fac prieteni, să...îmi trăiesc propria viață. Am detestat-o pe mama mult timp pentru faptul că m-a crescut o inadaptată. Și acum sunt și merg la psiholog, pentru că în continuare tind să îmi creez dependențe nesănătoasă, față de soțul meu, de exemplu și nu reușesc să fiu sociabilă și să port conversații naturale cu persoane care nu îmi sunt apropiate.

Acum am și eu trei copii, doi băieți și o fetiță, și pot să îmi dau seama de ce mama mea a fost așa. Iubirea ei pentru mine a depășit responsabilitatea pe care o avea de a mă ajuta să zbor. A preferat să mă țină legată în cuib. Acum și ea își dă seama de greșelile pe care le-a făcut și pot spune că este o bunică minunată pentru copiii mei. Este un sentiment sfâșietor de frumos să o văd cum își ajută nepoții să fie independenți în moduri în care pe mine nu m-a ajutat niciodată. O privesc cu dragoste și frustrare cum merge cu ei în parc și îi lasă să se cocoațe peste tot, cum gătește cu ei, cum îi învață să își facă ordine în camere, cum se implică în activitățile lor extracuriculare și cum vine ea cu propuneri de tabere, excursii și cursuri pentru ei. Este greu să îi accept greșelile și să o iert pentru ele, dar faptul că este o bunică minunată, pe care mă pot baza oricând, care acum se străduiește să îmi fie alături respectând condițiile mele, este un pas uriaș spre vindecare.

Copiii mei cresc acum cu o bunică extraordinară, pe care toți copiii ar trebui să o aibă. Una care este pregătită să plece cu ei în aventuri mărețe. Una care le oferă libertate și aripi să zboare. Cred că îmi privește copiii acum ca pe a doua șansă și faptul că se străduiește să fie o bunică așa cum nu a fost ca mamă mă face să o iubesc și să o iert pentru mama care a fost. Uneori sunt tristă pentru copila care am fost, care a crescut cu o anxietate grozavă față de lumea din afara cuibului de acasă. Uneori sunt geloasă și recunosc că îmi imaginez cum ar fi fost să cresc precum copiii mei. Pentru că, din păcate, nu există a doua șansă când vine vorba de copii. Au o singură copilărie, iar copilăria mea nu se va repeta. Este o realitate tristă pe care amândouă o acceptăm și trăim cu ea. O realitate care m-a învățat, pe de altă parte, să apreciez ceea ce am acum. Și nu este rău deloc. Văzând-o alături de copiii mei este ca și cum aș vedea altă femeie, total diferită de cea cu care am crescut eu. Și sunt fericită că este așa. Că strălucește de când este bunică. Că mă ajută și mă susține. Tot ce pot face este să încerc să mă vindec și să merg mai departe și să mă bucur că ai mei copii vor culege fructele neprețuite ale unei bunici minunate.

Citește și: